7:1 Dupa aceea am vazut patru îngeri, cari stateau în picioare în cele patru colturi ale pamîntului. Ei tineau cele patru vînturi ale pamîntului, ca sa nu sufle vînt pe pamînt, nici pe mare, nici peste vreun copac.
2 si am vazut un alt înger, care se suia dinspre rasaritul soarelui, si care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, carora le fusese dat sa vatame pamîntul si marea,
3 zicînd: ,,Nu vatamati pamîntul, nici marea, nici copacii, pîna nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!„
4 si am auzit numarul celor ce fusesera pecetluiti: o suta patru zeci si patru de mii, din toate semintiile fiilor lui Israel.
5 Din semintia lui Iuda, douasprezece mii erau pecetluiti; din semintia lui Ruben, douasprezece mii; din semintia lui Gad, douasprezece mii;
6 din semintia lui Aser, douasprezece mii; din semintia lui Neftali, douasprezece mii; din semintia lui Manase, douasprezece mii;
7 din semintia lui Simeon, douasprezece mii; din semintia lui Levi, douasprezece mii; din semintia lui Isahar, douasprezece mii;
8 din semintia lui Zabulon, douasprezece mii; din semintia lui Iosif, douasprezece mii; din semintia lui Beniamin, douasprezece mii, au fost pecetluiti.
9 Dupa aceea m-am uitat, si iata ca era o mare gloata, pe care nu putea s’o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba, care statea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbracati în haine albe, cu ramuri de finic în mîni;






10 si strigau cu glas tare, si ziceau: ,,Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie, si a Mielului!„
11 si toti îngerii stateau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul batrînilor si împrejurul celor patru fapturi vii. si s’au aruncat cu fetele la pamînt în fata scaunului de domnie, si s’au închinat lui Dumnezeu,
12 si au zis: ,,Amin.„ ,,A Dumnezeului nostru, sa fie lauda, slava, întelepciunea, multumirile, cinstea, puterea si taria, în vecii vecilor! Amin.„
13 si unul din batrîni a luat cuvîntul, si mi-a zis: ,,Acestia, cari sînt îmbracati în haine albe, cine sînt oare? si de unde au venit?„
14 ,,Doamne„, i-am raspuns eu, ,,Tu stii„. si el mi-a zis: ,,Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele, si le-au albit în sîngele Mielului.
15 Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-I slujesc zi si noapte în Templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie, îsi va întinde peste ei cortul Lui.
16 Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo alta arsita.
17 Caci Mielul, care sta în mijlocul scaunului de domnie, va fi Pastorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vietii, si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor.„


Capitolul 7

 












7:1 Dupa aceea am vazut patru îngeri, cari stateau în picioare în cele patru colturi ale pamîntului. Ei tineau cele patru vînturi ale pamîntului, ca sa nu sufle vînt pe pamînt, nici pe mare, nici peste vreun copac.
2 si am vazut un alt înger, care se suia dinspre rasaritul soarelui, si care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, carora le fusese dat sa vatame pamîntul si marea,
3 zicînd: ,,Nu vatamati pamîntul, nici marea, nici copacii, pîna nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!„
4 si am auzit numarul celor ce fusesera pecetluiti: o suta patru zeci si patru de mii, din toate semintiile fiilor lui Israel.
5 Din semintia lui Iuda, douasprezece mii erau pecetluiti; din semintia lui Ruben, douasprezece mii; din semintia lui Gad, douasprezece mii;
6 din semintia lui Aser, douasprezece mii; din semintia lui Neftali, douasprezece mii; din semintia lui Manase, douasprezece mii;
7 din semintia lui Simeon, douasprezece mii; din semintia lui Levi, douasprezece mii; din semintia lui Isahar, douasprezece mii;
8 din semintia lui Zabulon, douasprezece mii; din semintia lui Iosif, douasprezece mii; din semintia lui Beniamin, douasprezece mii, au fost pecetluiti.
9 Dupa aceea m-am uitat, si iata ca era o mare gloata, pe care nu putea s’o numere nimeni, din






orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba, care statea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbracati în haine albe, cu ramuri de finic în mîni;
10 si strigau cu glas tare, si ziceau: ,,Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie, si a Mielului!„
11 si toti îngerii stateau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul batrînilor si împrejurul celor patru fapturi vii. si s’au aruncat cu fetele la pamînt în fata scaunului de domnie, si s’au închinat lui Dumnezeu,
12 si au zis: ,,Amin.„ ,,A Dumnezeului nostru, sa fie lauda, slava, întelepciunea, multumirile, cinstea, puterea si taria, în vecii vecilor! Amin.„
13 si unul din batrîni a luat cuvîntul, si mi-a zis: ,,Acestia, cari sînt îmbracati în haine albe, cine sînt oare? si de unde au venit?„
14 ,,Doamne„, i-am raspuns eu, ,,Tu stii„. si el mi-a zis: ,,Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele, si le-au albit în sîngele Mielului.
15 Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-I slujesc zi si noapte în Templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie, îsi va întinde peste ei cortul Lui.
16 Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo alta arsita.
17 Caci Mielul, care sta în mijlocul scaunului de domnie, va fi Pastorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vietii, si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor.„















       1. Dupa. Vezi cap. 4:1. Pentru legatura dintre capitolele 7 si 6 vezi cap. 6:17.
       Am vazut. Vezi cap. 4:1.
       Patru îngeri. Acesti îngeri reprezinta agentii divini prezenti în lumea noastra retinând fortele raului pâna la momentul în care lucrarea lui Dumnezeu în inimile oamenilor este completa, iar poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunte (vezi cap. 6:17).
       Patru colturi. Compara cu Isa. 11:12; Eze. 7:2. Aceasta înseamna ca întreg pamântul este amenintat.
       Patru vânturi. Adesea în Scriptura cele “patru vânturi” reprezinta cele patru puncte cardinale (vezi Dan. 8:8; Mar. 13:27). Aici cele patru vânturi sunt evident forte distructive (vezi v. 3). Probabil cea mai apropiata paralela este de gasit în Dan. 7:2, unde ele apar a fi fortele conflictuale din care vor rasari marile natiuni.
       S-a sugerat ca, întrucât Apoc. 7 apare a fi un raspuns întrebarii finale a cap. 6 (vezi cap. 6:17), aceasta tinere a celor patru vânturi este o retinere temporara a urgiilor descrise în cap. 6, pâna când cei ce vor sta drept în furtuna se vor pregati pentru aceasta.
       Vazute în lumina marii lupte dintre Hristos si Satana, aceste forte distructive reprezinta eforturile Satanei de a raspândi ruina si distrugerea pretutindeni. În viziune simbolica Ioan a vazut patru îngeri; de fapt sunt nenumarati îngeri angajati în misiunea de a retine si a împiedica planurile dusmanului. Acesti îngeri înconjoara “lumea. … Ei opresc armatele Satanei pe loc pâna când sigilarea poporului lui Dumnezeu va fi îndeplinita… Lor li s-a dat lucrarea de a opri violenta putere a celui ce s-a coborât ca un leu furios, cautând pe cine sa înghita” (Ellen G.White, Material suplimentar la cap. 5:11). Când lucrarea sigilarii va fi îndeplinita, atunci Dumnezeu va spune îngerilor Sai “‘Nu mai tineti piept lucrarilor Satanei în eforturile lui de a






 distruge. Lasati-l sa-si duca la îndeplinire rautatea asupra fiilor neascultarii; caci paharul nelegiuirii lor este plin’” (Ellen G.White, RH Sept. 17, 1901; cf. 6T 408).
       Când cei patru îngeri vor lasa libertate si vor înceta sa mai retina planurile rele ale Satanei si “vânturile puternice ale dorintelor omenesti, toate elementele furtunii vor fi slobozite. Întreaga lume va fi lovita de o ruina mult mai teribila decât cea venita asupra Ierusalimului din vechime” (GC 614).
       Pe pamânt. Cele trei elemente mentionate aici – pamântul, marea si copacii – accentueaza natura universala a distrugerii amenintatoare.
       2. Un alt înger. Adica, înca unul adaugat celor patru ce tineau cele patru vânturi (vezi v. 1).
       Dinspre rasaritul soarelui. În vremurile antice estul era punctul cardinal central al busolei. Celelalte directii erau mentionate din punctul de vedere al unei persoane ce privea spre rasarit (vezi Exod. 3:1). Din aceeasi directie a vazut si Ezechiel slava lui Dumnezeu intrând în templu (cap. 43:2–5). Semnul Fiului omului va aparea la rasarit (Mat. 24:30; cf. GC 640, 641). Directia din care vine acest înger poate sugera deci faptul ca vine ca trimis din partea lui Dumnezeu.
       Unii prefera luarea literala a expresiei “dinspre rasaritul soarelui”, si cred ca accentul nu este pus pe localizare ci pe modul de înfatisare, adica apropierea îngerului este asemeni soarelui ce se înalta în splendoarea sa. Vezi cap. 16:12.
       Pecetea. Din îndepartata antichitate pecetile erau folosite în Orientul apropiat asemeni semnaturilor de astazi. Astfel ele atestau autoritatea unui document, indicau proprietarul obiectului pe care era imprimata pecetea, sau asigurau obiecte precum cufere, cutii, morminte împotriva deschiderii sau profanarii. O inscriptie indica faptul ca pecetea este a lui “Shema















  Slujitorul lui Ieroboam” (David Diringer, The Biblical Archaeologist, XII [1949], p. 84). O alta reda “Apartinând lui Asayau fiul lui Yauqim (Yoqim)” (W. F. Albright, Journal of Biblical Literature, LI [1932], p. 81).
       Ideea punerii semnului lui Dumnezeu asupra poporului Sau merge înapoi pâna la viziunea lui Ezechiel cu privire la omul cu calimara la brâu caruia îi fusese poruncit sa puna “un semn pe fruntea oamenilor care suspina si gem din pricina tuturor urâciunilor care se savârsesc” în Ierusalim. În virtutea semnului ei urmau sa fie feriti de distrugere. (Eze. 9:2–6.) Conceptul sigilarii este aplicat si în alte circumstante. Pavel a facut referire la acest simbol vorbind despre experienta primirii Duhului Sfânt în legatura cu convertirea si botezul (vezi 2 Cor. 1:22; Efes. 1:13; Efes. 4:30). Isus a vorbit despre Sine ca fiind sigilat de Tatal, fara îndoiala cu referire la atestarea facuta de Tatal prin Duhul Sfânt la botezul Sau (vezi Ioan 6:27).
       Simbolismul sigilarii gaseste o paralela interesanta în gândirea escatologica ebraica. Unul din Psalmii lui Solomon (o lucrare pseudoepigrafa de la jumatatea secolului I î.Hr.) declara despre cel neprihanit ca “flacara focului si mânia împotriva celui nedrept nu-l vor atinge atunci când vor iesi dinaintea Domnului împotriva pacatosilor pentru a distruge în întregime pe pacatosi, caci semnul lui Dumnezeu este asupra neprihanitilor pentru a fi mântuiti” (15:6–8; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p. 646). Evreii gândeau astfel despre semnul pus asupra celor neprihaniti ca protejându-i de necazurile vremurilor când Mesia urma sa vina.
       În mod asemanator pasajul de fata arata catre o sigilare a poporului lui Dumnezeu care îi pregateste pentru a sta drept în timpul înfricosatoarelor vremuri de necaz ce vor preceda a doua venire (vezi Apoc. 7:1). Ca si în vremurile din vechime când o pecete pusa asupra unui obiect certifica cine era proprietarul acestuia, tot la fel pecetea lui Dumnezeu pusa asupra poporului Sau      




 proclama faptul ca El îi recunoaste ca fiind ai Sai (vezi 2 Tim. 2:19; cf. TM 446).
       Pecetea ce urmeaza a fi pusa asupra slujitorilor credinciosi ai lui Dumnezeu este “semnul distinct al adevarului”, “semnul aprobarii” Sale (3T 267). Ea certifica “asemanarea cu Hristos în caracter” (Ellen G.White, Material suplimentar la v. 2). “Sigiliul lui Dumnezeu, simbolul sau semnul autoritatii Sale, este gasit în porunca a patra” (Ellen G.White, ST Nov. 1, 1899; cf. GC 640). Pentru o discutie detaliata asupra sigiliului vezi Eze. 9:4.
       Dumnezeului celui viu. Vezi cap. 1:18.
       3. Pâna nu vom pune pecetea. Vezi v. 2.
       Fruntea. Ioan a vazut probabil în viziune o pecete reala pusa asupra slujitorilor. Sigiliul certifica calitatea caracterului (vezi Eze. 9:4; cf. 2 Tim. 2:19).
       Slujitorilor. Gr. douloi, “robi”. Cei pecetluiti sunt robii lui Dumnezeu, iar sigiliul pus asupra lor este certificarea Sa ca ei apartin într-adevar Lui.
       4. Am auzit. Informatia a ajuns la Ioan pe cale orala. Profetia nu spune nimic cu privire la posibilitatea ca la acest moment el sa fi vazut si multimea celor pecetluiti.
       O suta patruzeci si patru de mii. Cu privire la acest numar au fost sustinute doua puncte de vedere: (1) ca este literal; (2) ca este simbolic. Unii din cei ce sustin ca numarul este literal scot în evidenta faptul ca numaratoarea poate fi facuta pe baza sistemului folosit în numaratoarea celor 5.000 hraniti prin minune, când au fost socotiti numai barbatii, nu si femeile si copiii (vezi Mat. 14:21). Cei ce sustin ca numarul este simbolic scot în evidenta ideea ca viziunea este cu adevarat simbolica, si întrucât celelalte simboluri nu trebuie interpretate literal, nici acesta nu va fi literal. Numarul “doisprezece” este considerat de catre multi cercetatori ai Bibliei drept un numar semnificativ al Scripturilor, fara îndoiala pentru ca în Israel erau doisprezece triburi (vezi Exod. 24:4; 28:21; Lev. 24:5; Num. 13; 17:2; Iosua 4:9; 1 Împ. 4:7; 18:31; Mat. 10:1; Apoc. 12:1; 21:12,14,16,21; 22:2). O înmultire cu















doisprezece a numarului 12.000 (Apoc. 7:5–8) poate sugera ca tinta principala a acestui pasaj nu este aceea de a desemna un numar fix al celor sigilati, ci sa arate distributia celor sigilati între triburile Israelului spiritual.
       Cei 144.000 sunt prezentati aici ca fiind cei ce vor putea “sta în picioare” în fata teribilelor evenimente descrise în cap. 6:17 (vezi comentariile respective). Ei au “pecetea Dumnezeului celui viu” (cap. 7:2) si sunt protejati în timpul distrugerii universale, asa cum au fost protejati cei ce aveau pecetea în viziunea lui Ezechiel (Eze. 9:6). Ei sunt primiti de catre Cer, caci Ioan îi va vedea mai târziu alaturi de Miel pe Muntele Sionului (Apoc. 14:1). Despre ei se spune ca nu s-a gasit minciuna în gura lor si sunt lipsiti de vina (Apoc. 14:5). Ioan îi aude cântând o cântare pe care “nimeni nu putea sa o învete” (Apoc. 14:3). EI sunt pusi deoparte ca “cel dintâi rod pentru Dumnezeu si pentru Miel” (Apoc. 14:4).
       Exista diferente de opinie cu privire la o discriminare precisa a celor din ultima generatie de sfinti care vor constitui numarul celor 144.000. Lipsa unor informatii mult mai consistente, cum ar fi cele necesare ajungerii la unele concluzii dogmatice cu privire la anumite chestiuni, a condus pe multi sa puna accentul nu asupra problemei identitatii celor 144.000 (cine sunt), ci asupra calitatii lor (ce sunt) – adica a felului caracterului pe care Dumnezeu asteapta ca ei sa aiba – si a importantei pregatirii apartenentei la acea multime fara vina. Urmatorul sfat se înscrie pe aceeasi linie de idei: “Nu este dorinta Sa [a lui Dumnezeu] ca ei sa intre în controverse cu privire la probleme ce nu îi ajuta spiritual, cum este: Cine va face parte între cei 144.000? Acest lucru va fi stiut cu siguranta într-un timp scurt de cei ce sunt alesii lui Dumnezeu” (Ellen G.White, Material suplimentar la cap. 14:1–4; cf. PK 189).
       Din toate semintiile. Doisprezece semintii sunt prezentate aici (vs. 5–8), dar nu sunt cu totul identice cu enumerarea gasita în Vechiul Testament (vezi Num. 1:5–15; Deut. 27:12, 13; cf. Gen. 35:22–26;    




 49:3–28; 1 Cron. 2:1, 2). Listele Vechiului Testament încep de obicei cu Ruben, în timp ce enumerarea de fata începe cu Iuda, probabil pentru ca Hristos a venit din tribul lui Iuda (vezi Apoc. 5:5). În Vechiul Testament Levi nu este întotdeauna inclus ca trib, desi este bineînteles numit între fiii lui Iacov. Aceasta este fara îndoiala datorata faptului ca Levi nu a primit mostenire între triburi (vezi Iosua 13:14). Aici este numarat tribul lui Levi, dar nu este cel al lui Dan. Socotirea lui Levi si mentinerea numarului de 12 a facut necesara omiterea unui trib, întrucât Iosif este prezentat ca fiind doua triburi, numite Efraim (probabil numit “Iosif” în Apoc. 7:8) si Manase. Probabil Dan a fost exclus din pricina reputatiei acestui trib vizavi de idolatrie (Jud. 18:30,31).
       Ordinea enumerarii triburilor de aici este diferita de oricare alta lista din Vechiul Testament. Unii au indicat ca daca versetele 7 si 8 sunt asezate între versetele 5 si 6, triburile urmeaza în ordinea fiilor Leei, ai Rahelei, ai roabei Leei si ai roabei Rahelei – cu exceptia lui Dan în locul caruia apare Manase. În orice caz nu se câstiga nici o idee semnificativa prin aceasta rearanjare.
       Numele unor triburi nu sunt scrise întocmai ca în Vechiul Testament. Acest fapt se întâmpla din pricina ca numele din Noul Testament sunt transliterate din greaca, în timp ce cele din Vechiul Testament sunt transliterate din ebraica. Transliterarile numelor ebraice sunt adesea inexacte pentru ca alfabetul grec nu are anumite sunete obisnuite ale ebraicii.
       Israel. Cei care insista ca cei 144.000 sunt evrei literali sustin ca aplicatia la crestini ca fiind Israelul spiritual nu poate fi împacata cu împartirea în 12 triburi anume. În orice caz, daca “fiii lui Israel” trebuie luati literal, ce motiv ar fi sa nu luam de asemenea literal si vs. 5–8 si cap. 14:1–5 ? Dincolo de faptul ca evreii si-au pierdut demult deosebirile dintre triburi, absurda probabilitate, si de o minima credibilitate, ca un numar anumit si identic de mântuiti sa fie din fiecare trib – si nici macar un singur suflet din tribul lui Dan – alaturi de















 conditia ca ei sa fie cu totii celibatari (cap. 14:4), ar pune la grea încercare crezarea oricui. Daca însa, cei 144.000 nu sunt evrei literali ci simbolici, un Israel spiritual, biserica crestina, atunci diviziunile tribale si celelalte detalii sunt de asemenea simbolice, iar dificultatile se risipesc.
       Acesti israeliti astfel sigilati sunt de vazut deci ca apartinând Israelului spiritual, biserica crestina (vezi Rom. 2:28,29; 9:6,7; Gal. 3:28,29; 6:16; cf. Gal. 4:28; 1 Petru 1:1; vezi Fil. 3:3). Israelul spiritual, în simbolul biblic, este reprezentat ca fiind si el divizat în 12 triburi, caci portile Noului Ierusalim au înscrise pe ele numele celor 12 triburi ale lui Israel (vezi Apoc. 21:12).
       9. Dupa aceea. Vezi cap. 4:1.
       O mare gloata. Din cele mai timpurii vremuri ale erei crestine comentatorii au fost disputat relatia dintre aceasta mare gloata si cei 144.000. Trei puncte de vedere principale au fost sustinute.
       Un punct de vedere sustine ca cei 144.000 si “marea gloata” din versetul de fata descriu un acelasi grup, dar vazut în diferite circumstante, versetele 9–17 descoperind adevarata identitate a celor 144.000. Conform acestui punct de vedere, vs. 1–8 descriu sigilarea celor 144.000 ce îi va pregati sa stea în picioare în fata urgiilor ce vor însoti venirea lui Mesia, în timp ce vs. 9–17 îi arata dupa aceea, bucurându-se la tronul lui Dumnezeu în pace si biruinta. Cei care sustin acest punct de vedere cred ca diferentele evidente dintre descrierea “marii gloate” si cea a celor 144.000 nu sunt contradictii, ci explicatii: astfel faptul ca “marea gloata” nu poate fi numarata, este privit ca sugerând ca numarul celor 144.000 este mai degraba simbolic decât literal. Faptul ca gloata este formata din oameni din toate neamurile, si nu doar din Israel, asa cum sunt prezentati ca fiind originari cei 144.000, este înteles de acestia ca însemnând ca Israelul din care vin cei 144.000 nu este Israelul literal, ci cel spiritual, format din toate popoarele neamurilor.
       Un al doilea punct de vedere accentueaza deosebirile dintre multimea   celor 144.000 si “marea gloata”. Una poate fi numarata, cealalta nu. Una reprezinta un grup special, “cel dintâi    




  rod pentru Dumnezeu si pentru om” care “urmeaza pe Miel oriunde merge El” (cap. 14:4), cealalta, toti ceilalti sfinti biruitori din toate timpurile.
       Un al treilea punct de vedere descrie “marea gloata” ca fiind întregul numar al celor mântuiti, incluzându-i pe cei 144.000.
       Adventistii de ziua a saptea au favorizat în general cel de-al doilea punct de vedere prezentat aici.
       Scaunului de domnie. Vezi cap. 4:2.
       Mielului. Vezi cap. 5:6.
       Haine albe. Vezi cap. 6:11; cf. cap. 7:13.
       Ramuri de finic. Acestea erau simboluri ale bucuriei si biruintei (vezi 1 Mac. 13:51; 2 Mac. 10:7; Ioan 12:13).
       10. Mântuirea este a Dumnezeului nostru. Aceasta este o recunoastere a gloatei nenumarate pe care Dumnezeu si Mielul au mântuit-o. Atribuirea mântuirii deopotriva lui Dumnezeu si Mielului este o dovada semnificativa a egalitatii Lor (vezi cap. 5:13).
       Care sade. Vezi cap. 4:2.
       11. Batrânilor. Vezi cap. 4:4. Desi diferite scene au fost interpuse de la momentul scenei din cap. 4, cadrul general este în mare acelasi.
       Patru fapturi. Vezi cap. 4:6.
       S-au aruncat. Vezi cap. 5:8.
       12. Amin. Vezi cap. 5:14.
       Lauda. Aceasta este o doxologie înseptita ca si în cap. 5:12 (vezi comentariile respective si cele de la v. 13). Si aici, ca si în cap. 5:8–14, este o viziune a razbunarii lui Dumnezeu si a lui Hristos. Pe baza marturiei celor mântuiti, ostilor ceresti li se reaminteste ca Dumnezeu este întelept si neprihanit. Ele I se închina aducându-I lauda, slava, multumire si cinste.
       13. Unul din batrâni. Vezi cap. 4:4.
       A luat cuvântul. Batrânul pune în cuvinte întrebarea care se nascuse deja, fara îndoiala, în mintea lui Ioan.
       Cine sunt oare? Întrebarea care se poate pune este la care grup facea referire















  batrânul, la cei 144.000 sau la “marea gloata”. Doua puncte de vedere cu privire la aceasta chestiune sunt sustinute: (1) Ca referirea este facuta cu privire la cei 144.000. Cei ce sustin acest punct de vedere avanseaza ideea ca Ioan deja stia identitatea “marii gloate”, caci deja afirmase despre ea ca erau oameni din “orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba”. De aceea ei sustin ca pentru ca întrebarea ridicata de batrân sa fie distincta, el trebuie sa se fi referit la cei 144.000. (2) Ca referirea este facuta cu privire la “mare gloata”. Cei care sustin acest punct de vedere avanseaza ideea ca începând cu v. 9 o scena cu totul diferita a viziunii se deschide, iar o referire înapoi la o scena trecuta ar fi cu greu de presupus atâta timp cât nu se face nici o indicatie specifica cu privire la acest lucru. Ei sustin, mai mult decât atât, ca “marea gloata” nu a fost identificata mai deslusit decât cei 144.000. În final ei atrag atentia asupra faptului ca batrânul vorbeste cu deosebire despre cei “îmbracati în haine albe”; în context “marea gloata” fiind descrisa ca fiind îmbracata în “haine albe” (v. 9). Acest punct de vedere poate fi sustinut si în presupunerea ca “marea gloata” cuprinde pe toti cei mântuiti, incluzând aici si pe cei 144.000, sau exclusiv mântuitii din acest grup. Vezi AA 602; GC 649; MH 507.
       14. Necazul cel mare. Cei care sustin ca vs. 13–17 se aplica celor 144.000 (vezi v. 13) înteleg necazul ca având loc în timpul încercarilor ce preced a doua vedere a lui Hristos mentionate în Dan. 12:1. Cei care sustin ca vs. 13–17 se refera la marea gloata aplica “necazul cel mare” în general la diferitele perioade ale încercarilor pe care sfintii le-au experimentat de-a lungul secolelor, sau, cu o si mai mare specificitate, încercarilor descrise prin simbolurile din Apoc. 6 (cf. Mat. 24:21). Compara cu Apoc. 3:10.
       Le-au albit. Este dat motivul curatirii acestor haine. Sfintii sunt biruitori, dar nu prin ei însisi, ci prin biruinta câstigata de Hristos pe Calvar (cf. cu cap. 6:11). Legatura strânsa între neprihanire si biruinta – ambele simbolizate de hainele albe (cf. cap. 3:4; cf. cap. 1:5) – este demonstrata aici. Lupta se duce     




 împotriva pacatului; neprihanirea este biruinta; neprihanirea lui Hristos a câstigat biruinta; pe baza acceptarii neprihanirii Sale pacatosii pot deveni deopotriva neprihaniti si biruitori.
       15. Pentru aceasta. Starea de neprihaniti, de biruitori a acestor binecuvântati face posibil pentru cei ce formeaza acest grup sa stea în permanenta în prezenta lui Dumnezeu. Daca hainele lor nu ar fi fost albe, ei nu ar fi putut ramâne în prezenta Sa.
       Înaintea scaunului de domnie. Vezi cap. 4:2. Acest grup sta în permanenta în prezenta lui Dumnezeu. A lor este bucuria de a fi întotdeauna cu Cel care i-a mântuit.
       Slujesc. Cea mai profunda bucurie a celor mântuiti este a face voia lui Dumnezeu.
       Zi si noapte. Vezi cap. 4:8.
       Templul. Gr. naos, un cuvânt ce subliniaza templul ca fiind locul de sedere al lui Dumnezeu (vezi cap. 3:12).
       Va întinde. Gr. skenoo (vezi Ioan 1:14). Punând verbul la timpul viitor batrânul priveste spre erele fara de sfârsit ale vesniciei, în care cei mântuiti pot fi siguri ca Dumnezeu va locui într-adevar în mijlocul lor. Ei nu vor fi lipsiti niciodata de prezenta Sa, de sustinerea Sa, de bunatatea Sa. A fi fara prezenta lui Dumnezeu înseamna a pierde totul; a-L avea în mijlocul nostru înseamna mântuire pentru totdeauna.
       16. Nu le va mai fi foame. Acest verset pare sa fie o aluzie la Isa. 49:10, unde abundenta a fost promisa exilatilor reîntorsi. Fagaduinta îsi va gasi împlinirea finala în experienta Israelului spiritual.
       17.Mielul. Vezi cap. 5:6.
       În mijlocul scaunului de domnie. În cap. 5:6 Mielul este descris ca fiind cel mai aproape dintre toti de tronul lui Dumnezeu.
       Va fi pastorul. Gr. poimaino, “a pastori” (cf. cu cap. 2:27). Desi de obicei mielul este pastorit, aici Mielul este descris ca fiind adevaratul Pastor (cf. Ioan 10:11). Gândul















  pasajului de fata este probabil preluat din Isa. 40:11.
       Izvoarele apelor vietii. Pentru acest simbol vezi Ier. 2:13; Ioan 4:14; Apoc. 22:1.
       Va sterge orice lacrima. Aceasta este o figura de stil semnificând ca în lumea viitoare nu va mai fi nici un motiv de a      




plânge. Unii au interpretat acest simbol mai degraba literal, însemnând ca pentru un timp vor mai fi motive de a plânge din pricina absentei celor iubiti. Acest lucru nu poate fi dovedit. Concluziile dogmatice asupra acestui subiect trebuie bazate pe ceva mai mult decât pe o expresie simbolica. 

Capitolul 7