4:1 Dupa aceste lucruri, m’am uitat, si iata ca o usa era deschisa în cer. Glasul cel dintîi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trîmbite, si care vorbea cu mine, mi-a zis: ,,Suie-te aici, si- i voi arata ce are sa se întîmple dupa aceste lucruri!„
2 Numaidecît am fost rapit în Duhul. si iata ca în cer era pus un scaun de domnie, si pe scaunul acesta de domnie sedea Cineva.
3 Cel ce sedea pe el, avea înfatisarea unei pietre de iaspis si de sardiu; si scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatra de smaragd la vedere.
4 Imprejurul scaunului de domnie stateau douazeci si patru de scaune de domnie; si pe aceste scaune de domnie stateau douazeci si patru de batrîni, îmbracati în haine albe; si pe capete aveau cununi de aur.
5 Din scaunul de domnie ieseau fulgere, glasuri si tunete. Inaintea scaunului de domnie ardeau sapte lampi de foc, cari sînt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
6 In fata scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticla, asemenea cu cristalul. In mijlocul scaunului de domnie si împrejurul scaunului de domnie stau patru fapturi vii, pline cu ochi pe dinainte si pe dinapoi.






7 Cea dintîi faptura vie seamana cu un leu; a doua seamana cu un vitel; a treia are fata ca a unui om; si a patra seamana cu un vultur care sboara.
8 Fiecare din aceste patru fapturi vii avea cîte sase aripi, si erau pline cu ochi de jur împrejur si pe dinlauntru. Zi si noapte, ziceau fara încetare: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!„
9 Cînd aceste fapturi vii aduceau slava, cinste si mul amiri Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si care este viu în vecii vecilor,
10 cei douazeci si patru de batrîni cadeau înaintea Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îsi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, si ziceau:
11 ,,Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau în fiinta si au fost facute!„

Capitolul 4

 












4:1 Dupa aceste lucruri, m’am uitat, si iata ca o usa era deschisa în cer. Glasul cel dintîi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trîmbite, si care vorbea cu mine, mi-a zis: ,,Suie-te aici, si- i voi arata ce are sa se întîmple dupa aceste lucruri!„
2 Numaidecît am fost rapit în Duhul. si iata ca în cer era pus un scaun de domnie, si pe scaunul acesta de domnie sedea Cineva.
3 Cel ce sedea pe el, avea înfatisarea unei pietre de iaspis si de sardiu; si scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatra de smaragd la vedere.
4 Imprejurul scaunului de domnie stateau douazeci si patru de scaune de domnie; si pe aceste scaune de domnie stateau douazeci si patru de batrîni, îmbracati în haine albe; si pe capete aveau cununi de aur.
5 Din scaunul de domnie ieseau fulgere, glasuri si tunete. Inaintea scaunului de domnie ardeau sapte lampi de foc, cari sînt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
6 In fata scaunului de domnie, mai este un fel de






mare de sticla, asemenea cu cristalul. In mijlocul scaunului de domnie si împrejurul scaunului de domnie stau patru fapturi vii, pline cu ochi pe dinainte si pe dinapoi.
7 Cea dintîi faptura vie seamana cu un leu; a doua seamana cu un vitel; a treia are fata ca a unui om; si a patra seamana cu un vultur care sboara.
8 Fiecare din aceste patru fapturi vii avea cîte sase aripi, si erau pline cu ochi de jur împrejur si pe dinlauntru. Zi si noapte, ziceau fara încetare: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!„
9 Cînd aceste fapturi vii aduceau slava, cinste si multumiri Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si care este viu în vecii vecilor,
10 cei douazeci si patru de batrîni cadeau înaintea Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îsi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, si ziceau:
11 ,,Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau în fiinta si au fost facute!„















       1. Dupa aceste lucruri. Adica dupa ce Ioan a vazut viziunea din capitolele 1:10 la 3:22. Cuvintele “dupa aceste lucruri” nu implica nici o relatie cronologica între elementele finale ale viziunii trecute si cea care tocmai urmeaza sa fie relatata.
       M-am uitat. Sau, “am vazut”, o expresie pe care Ioan o foloseste repetat pentru a introduce noi scene sau simboluri noi importante (vezi cap. 1:2).
       O usa. Aici este o usa evident spre sala tronului universului (vezi v. 2; cf. v. 5).
       Deschisa. Sau, “stând deschisa”.
       În cer. Nu “înauntrul cerului”, ca si cum Ioan ar fi fost observatorul extern. Întrucât, privind înauntru, el contempla tronul lui Dumnezeu, aceasta trebuie sa fi fost o usa de deschidere a salii tronului universului. Aceasta sala a tronului a fost identificata ca fiind locul prea sfânt al sanctuarului ceresc.
       Din considerente ce tineau de starea bisericii pe pamânt (cap. 1–3) atentia lui Ioan este acum directionata spre o viziune simbolica a tronului lui Dumnezeu în ceruri. Faptul ca descrierea tronului lui Dumnezeu si al tabloului din capitolele 4 si 5 trebuie întelese simbolic, mai degraba decât literal, este lamurit în cap. 5:6, unde Hristos este descris ca “un Miel. Parea junghiat, si avea sapte coarne si sapte ochi”, totusi viu si în stare sa vina si sa ia cartea din mâna lui Dumnezeu. Întrucât aceasta este o evidenta descriere în simboluri, atunci întregul tablou profetic trebuie interpretat în acelasi fel. Prin folosirea simbolului profetul se poate înalta deasupra lucrurilor pamântesti si materiale ale vietii omenesti spre a face ca impresiile ceresti, ce sfideaza exprimarea în limbajul literal, sa-si poata gasi calea spre nivelurile înalte ale mintii si inimii (vezi Eze. 1:10).
       Glasul cel dintâi. Acest glas este fara îndoiala cel din cap. 1:10, cel care a introdus prima viziune si acum pe cea de-a doua.
 




       Suie-te. O invitatie adresata lui Ioan de a intra în viziune, abatând simturile sale departe de împrejurimile sale pamântesti si concentrându-le spre lucrurile ceresti.
       Dupa aceste lucruri. Nu neaparat dupa împlinirea viziunii precedente, ci din punctul de vedere al timpului lui Ioan. Prin urmare aceasta afirmatie face o paralela celei din cap. 1:1 (vezi comentariile respective).
       2. În Duhul. Gr. en pneumati (vezi cap. 1:10). Ioan este luat în viziune a doua oara. Nu putem sti cât timp a trecut între prima viziune si cea de-a doua.
       Era pus. Tronul era deja asezat pe locul lui.
       Sedea Cineva. Reticenta reverenta a lui Ioan fata de Conducatorul universului în evitarea termenilor ce pot parea antropomorfici este evidenta din faptul ca Îl descrie simplu prin participiul kathemenos, “asezat”, fara a spune ce sau cine statea. El sugereaza doar ca o prezenta se manifesta pe tron. O astfel de referire cu privire la Tatal sta într-un contrast izbitor cu detaliata descriere a Fiului (cap. 1:13–16); dar Fiul este om adevarat ca si Dumnezeu adevarat si poate fi deci descris adecvat în termeni omenesti. Vezi v. 3; cf. cap. 6:16; 7:10.
       3. Cel de sedea. Aici este folosit din nou doar participiul (vezi v. 2).
       Iaspis. Gr. iaspis, nu întocmai modernul jasp, ci o piatra descrisa de naturalistul antic Pliniu ca fiind transparenta (Natural History xxxvii). Ioan apeleaza deseori la pietre pretioase în descrierea stralucitoarelor culori, caci lumina solara stralucind în astfel de pietre dadea nastere unora dintre cele mai stralucitoare culori cunoscute omului din acea vreme. În cazul de fata iaspis-ul descrie probabil o lumina stralucitoare, fulgeratoare, mult mai apreciata pentru stralucirea decât pentru culoarea ei.















       Sardiu. Carneol sau o alta piatra de culoare rosiatica. Pliniu (ibid.) noteaza ca aceasta piatra se gasea la Sardes, si ca atare a luat numele acestei cetati. Aici descrie o stralucitoare lumina rosie.
       Curcubeu. Compara cu viziunea lui Ezechiel despre tronul lui Dumnezeu (Eze. 1:26–28).
       Ca o piatra de smaragd. Adica o culoare verde. Stralucirea luminii ce tâsneste din prezenta de pe tron este atenuata de o blânda lumina verde în forma arcuita de curcubeu. Curcubeul reprezinta o împletire a dreptatii si a milei ce Îl caracterizeaza pe Dumnezeu (vezi Ed 115; cf. COL 148).
       4. Scaune de domnie. Gr. thronoi, “tronuri”. Cei 24 de batrâni sunt vazuti sezând pe 24 de tronuri împrejurul tronului lui Dumnezeu.
       Douazeci si patru de batrâni. Aceasta scena este o aluzie la textul Septuagintei pentru Isa. 24:23, “Domnul ostirilor va împarati… stralucind de slava în fata batrânilor Lui”. Faptul ca batrânii sunt descrisi aici ca purtând haine albe, ce pot fi simbolul neprihanirii (vezi Apoc. 3:4), si având pe capete “cununi” (stephanoi, embleme ale biruintei; vezi cap. 2:10), a facut pe câtiva sa sugereze ideea ca ei ar reprezenta oameni rascumparati.
       Una din interpretari întelege ca descrierea tronului ceresc din capitolele 4 si 5 este fixata la un timp anterior momentului când evenimentele simbolizate de cele sapte peceti vor avea loc. Pe aceasta baza, daca cei 24 de batrâni sunt fiinte umane, înseamna ca traiau deja în timpul lui Ioan. Adventistii i-au identificat adesea cu sfintii ce au iesit din mormintele lor la momentul învierii lui Hristos (Mat. 27:52,53; cf. Efes. 4:8), din moment ce acest grup este cunoscut ca având deja parte de înviere. Învierea majoritatii este înca în viitor (1 Tes. 4:16). Este cert deci ca prezenta fiintelor umane în cer nu poate fi luata ca dovada ca învierea celor mântuiti trebuie sa preceada evenimentele descrise în peceti.
       O alta interpretare compara pe cei 24 de batrâni cu cele 24 de cete ale preotilor




leviti. Asa cum preotii slujeau înaintea lui Dumnezeu în sanctuarul pamântesc, tot la fel Ioan vede 24 de batrâni slujind în sanctuarul ceresc.
       O alta sugestie este aceea ca cei 24 de batrâni simbolizeaza Israelul în sensul lui cel mai deplin (vezi Apoc. 7:4) – doi batrâni din fiecare trib, unul simbolizând Israelul literal, poporul lui Dumnezeu înainte de cruce, si celalalt Israelul spiritual, biserica crestina, poporul lui Dumnezeu de la cruce încoace. Astfel ei pot fi asemanati cu cei 12 patriarhi si cei 12 apostoli. Acest punct de vedere accentueaza caracterul ilustrativ al acestor simboluri, în loc de a face din acesti 24 de batrâni sfinti literali aflati acum în cer (vezi v. 1).
       Unii interpreti vad pe cei 24 de batrâni ca îngeri, si nu ca fiinte umane. Ei puncteaza ideea ca batrânii sunt descrisi ca ocupându-se cu rugaciunile sfintilor (cap. 5:8), o lucrare care, spun ei, cu greu ar fi însarcinata unor fiinte umane.
       Haine albe. Vezi cap. 3:18.
       Cununi. Vezi cele de mai sus la “douazeci si patru de batrâni”.
       Aur. Aici probabil un simbol al pretuirii.
       5. Fulgere, glasuri si tunete. O expresie favorita lui Ioan (vezi cap. 8:5; 11:19; 16:18), descriind probabil puterea si maiestatea (vezi Iov 37:4,5; Ps. 29:3, 4; Eze. 1:13).
       Sapte lampi de foc. Sau “sapte lampi arzatoare”. Vezi cap. 5:6. Desi prezinta asemanari de suprafata cu cele sapte “sfesnice” de aur din cap. 1:12, acestea sunt numite “lampi” (lampades) mai degraba decât “sfesnice” (luchnia; vezi cap. 1:12). Mai mult decât atât, despre ele se spune clar ca reprezinta cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, în timp ce sfesnicele din cap. 1 reprezinta cele sapte biserici (vezi v. 20). Pe baza acestui simbolism unii au identificat “usa” (cap. 4:1) ca fiind cea care deschide prima camera a sanctuarului ceresc.
       Sapte Duhuri. Vezi cap. 1:4.
       6. Mare de sticla. Aceasta descriere are multe elemente în comun cu viziunea lui Ezechiel despre tronul lui Dumnezeu, care era asezat pe un “cer” (Eze. 1:26). În















vremurile din vechime sticla avea o valoare cu mult mai mare decât în zilele noastre. Aici reprezinta înfatisarea clara, cristalina a suprafetei pe care statea tronul.
       Cristalul. Gr. krustallos, un cuvânt însemnând atât “cristal”, un mineral lipsit de culoare si transparent, sau “gheata”. Ceea ce vede Ioan este o întindere stralucitoare imensa, reflectând glorios stralucirea rosie si verde a tronului. Compara cu viziunea lui Ezechiel (cap. 1:22).
       În mijlocul scaunului de domnie. Probabil ca si fapturile vazute de Ezechiel (Eze. 1:22,26), aceste fapturi sunt vazute atât sub scaunul de domnie cât si în jurul lui. Simbolismul de aici este în armonie cu gândirea semitica antica. Astfel, un sarcofag din Byblos, de la sfârsitul celui de-al II-lea mileniu î.Hr., îl portretizeaza pe un rege fenician stând pe un tron sustinut de o faptura animalica (vezi W. F. Albright, “What Were the Cherubim?” The Biblical Archaeologist 1:1 [Feb., 1938], p. 1–3). Vezi Ps. 80:1; 99:1; Isa. 37:16.
       Fapturi. Gr. zoa, “fapturi vii”. Cuvântul zoa nu indica nimic despre ordinul caruia îi apartin aceste patru fapturi. În orice caz, ele se aseamana cu cele din viziunea lui Ezechiel (vezi Eze. 1:5–26), pe care Ezechiel le numeste heruvimi (cap. 10:20–22).
       Pline cu ochi. Vezi Eze. 1:18; 10:12. Acesta poate fi înteles ca un simbol al inteligentei si al vigilentei neîntrerupte a fapturilor ceresti.
       Întrucât simbolul ochilor este luat direct din Ezechiel, este posibil sa îl întelegem aici si în termenii ebraici. De noua ori în Vechiul Testament cuvântul ebraic ayin, “ochi” este folosit în sensul de “culoare” sau “stralucire” (Prov. 23:31; Eze. 1:4,7,16,22,27; 8:2; 10:9; Dan. 10:6). Aceasta sugereaza ca, în descrierea celor patru fapturi ca fiind “pline de ochi”, Ioan poate întelege faptul ca înfatisarea lor era una de o stralucire uimitoare.
       7. Leu. Aici fiecare dintre cele patru fapturi apare cu una dintre fetele caracteristice fiecarui heruvim din viziunea  




lui Ezechiel (vezi Eze. 1:10; 10:14). Pentru o discutie asupra însemnatatii acestor simboluri vezi Eze. 1:10.
       8. Sase aripi. Heruvimii din viziunea lui Ezechiel aveau fiecare câte patru aripi (Eze. 1:6; 10:21), în timp ce serafimii vazuti de Isaia aveau câte sase (Isa. 6:2). Aripile pot fi întelese ca reprezentând viteza cu care creaturile ceresti ale lui Dumnezeu executa misiunile Sale (cf. Evr. 1:14).
       Pline cu ochi. Vezi v. 6.
       Fara încetare. Oamenii în mod obisnuit lucreaza ziua si se odihnesc noaptea, dar “iata ca nu dormiteaza, nici nu doarme Cel ce pazeste pe Israel” (Ps. 121:4). Puterea divina ce sustine universul nu se odihneste niciodata.
       Zi si noapte. Noaptea aduce o încetare a majoritatii activitatilor umane, dar nu are nici un efect asupra neîncetatului izvor de lauda catre Dumnezeu ce este exprimat de cele patru fapturi din cer.
       Sfânt, Sfânt, Sfânt. Acesta este si strigatul serafimilor din viziunea lui Isaia (vezi Isa. 6:3). Nu este un motiv bine întemeiat sa luam aceasta întreita atribuire de lauda ca implicând Trinitatea, caci este destinata prezentei de pe tron, Tatalui. A doua si a treia persoana a Dumnezeirii sunt aici reprezentate prin alte simboluri (vezi Apoc. 4:5; 5:6).
       Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic. Vezi cap. 1:8.
       Care era, care este, care vine. Vezi cap. 1:4.
       9. Aceste fapturi. Vezi v. 6. Lauda exprimata aici are caracter antifonal. Este initiata de fapturile ceresti, cele mai aproape de Dumnezeu.
       Multumiri. Fapturile ceresti asemeni oamenilor aduc multumiri lui Dumnezeu, caci El este Cel care le-a dat viata. Ele exista din dorinta Sa. În ultima instanta Dumnezeu nu datoreaza nimic creaturilor Sale; ele îi datoreaza totul Lui.
       Celui ce sedea. Vezi v. 2.
       Celui ce este viu în vecii vecilor. Compara cu expresia Vechiului Testament “Dumnezeul cel viu” (Ios. 3:10; Ps. 42:2; 84:2). Dumnezeu este sursa întregii vieti,















 iar faptul ca El “este viu în vecii vecilor” este fundamentul neîncetatei sustineri pe care El o acorda naturii (vezi Ioan 1:4; Apoc. 4:8).
       10. Douazeci si patru de batrâni. Vezi v. 4.
       Celui ce sedea. Vezi v. 2.
       Celui ce este viu în vecii vecilor. Vezi v. 9.
       Aruncau cununile. Vezi v. 4.
       11. Vrednic. Dumnezeu este “vrednic” sa primeasca lauda de la creaturile Sale, pentru ca El le-a dat viata si tot ceea ce au. El le-a facut ceea ce sunt.
       Doamne si Dumnezeul nostru. Cei care sustin ca cei 24 de batrâni sunt fiinte umane au indicat ca folosirea titlului kurios, “Domn” de catre batrâni si nu si de catre cele patru fapturi poate fi semnificativ, caci kurios este corespondentul grecesc pentru ebraicul Yahweh, Numele divin prin care Dumnezeu S-a descoperit pe Sine






poporului Sau (vezi Exod. 6:2,3). Un astfel de titlu, sustin ei, se potriveste cu deosebire laudelor aduse de catre oameni. Vezi Vol. I, p. 171,172.
       Prin voia Ta. A fost dorinta lui Dumnezeu sa aduca la viata universul si sa dea viata creaturilor Sale. El a vazut ca a fost bine sa faca asa. Nu era nimic de dorit din punctul Sau de vedere sa fie singur într-un univers gol. A fost dorinta Sa ca universul sa fie populat cu fapturi inteligente, capabile de a aprecia si a reflecta dragostea Sa infinita si caracterul Sau desavârsit. Acesta a fost scopul crearii lor.
       Stau în fiinta si au fost facute. Indicatia textuala (vezi cap. 1:3) favorizeaza redarea “erau si au fost create” Prin expresia “erau” Ioan se refera fara îndoiala la existenta universului dupa ce Dumnezeu l-a adus la fiinta. Dumnezeu a creat si sustine toate lucrurile (vezi Col. 1:17).


 

Capitolul 4