Iata-ne din nou laolalta fata în fata cu Cuvantul lui Dumnezeu, cu adevarurile Sale mantuitoare, cu adevarurile Sale speciale rezervate chiar pentru timpul nostru. Am început un studiu largit al cartii proorocului Daniel, studiu care prezinta un interes deosebit pentru noi si care promite sa aduca în viata fiecaruia mai multa Ilumina, mai multa pace, mangaiere, calauzire divina, bucurierie, încredere în Dumnezeu. Nu mai departe în comentariul precedent, reevaluand experienta aceea timpurie a lui Daniel si a celor trei prieteni ai sai de la curtea împaratului Nebucadnetar, asa cum ne este prezentata în începutul capitolului 2, sunt sigur ca a refacut credinta multora dintre noi în valoarea si în puterea rugaciunii ca mijloc de comunicare cu Dumnezeu. Si fara îndoiala ca altora, aceeasi întamplare le-a asezat în inima o convingerre solida plina de bucurie care a fost exprimata atat de bine prin refrenul cantecului:
„Din colo de neguri sorele-i sus,
La rugaciune primesti raspuns
Priveste sus cand ceasul e greu
Mai sus de neguri e Dumnezeu!”
|
Ganditi-va ce apasatoare momente au trait acei patru tineri credinciosi care primisera o educatie atat de înalta, care ocupau o pozitie atat de privilegiata alaturi de ceilalti sfetnici si experti în treburile împaratiei Babilonului. Imparatul Nebucadnetar a visat într-o noapte un vis, un vis care l-a tulburat nespus de mult, care l-a trezit si nu i-a mai dat pace. Dar care a fost visul? se tot întreba împaratul. Cu cat se chinuia mai mult sa si-l aduca aminte, cu atat îsi dadea mai mult seama de importanta lui cat si de neputinta sa de a face un pas înainte. Poate ca înteleptii de seama ai curtii mele vor sti care a fost acel vis si poate ca ei îmi vor da si talcuirea lui. De fapt împaratul n-a zis ‘poate’, ci el a mers la sigur. El, nici mai mult nici mai putin a cerut, a poruncit, apoi a amenintat cu moartea pe înteleptii sai ca sa-i dea atat visul cat si talcuirea lui. La interpretari de vise s-ar mai fi priceput si aceasta nu ar fi fost o treaba atat de grea, mai ales cand toata lumea admitea ca ei sunt experti în acest resort. Dar, ca ei sa spuna mai întai de toate ce-a visat împaratul, aceasta era de-a dreptul o imposibilitate. Intrebarea este: ‘Putem veni cu imposibilul înaintea lui Dumnezeu?’ Putem veni în rugaciune înaintea Sa cu toate neputintele, înfrangerile, temerile, cu toate marile semne de întrebare si cu toate înclestarile ca de moarte în care ne gasim uneori? Da, sigur ca da! Daniel si prietenii sai au îndraznit sa aduca înaintea lui Dumnezeu totul, chiar si imposibilul, cu convingerea ca mai sus de neguri e Dumnezeu si ca El va da un raspuns rugaciunilor lor. Se prea poate, si adeseori se întampla ca Dumnezeu sa nu ne raspunda prin a pasi cu exactitate pe calea pe care noi o prescriem în înfrigurarea, în nestiinta sau în neputinta noastra atunci cand ne plecam la rugaciune. Dar El ne va da întotdeauna un raspuns care sa se potriveasca mai bine cu planurile sale si care va fi si mai mult spre slava Sa si spre întarirea legaturii noastre cu El. Daca uneori Dumnezeu tace la glasul cererilor noastre, acesta este semn ca trebuie sa ne luam timp si sa stam înaintea Sa în cercetare launtrica. Psalmistul David recunostea într-unul dintre Psalmii sai (Psalmul 66,18) acest lucru zicand: „Daca as fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea nu m-ar fi ascultat Domnul”. Domnul doreste ca rugaciunile noastre sa porneasca dintr-o inima curata, dintr-o minte sfintita, dintr-o viata eliberata de pacat. Poate ca înainte de a-i prezenta problemele noastre în rugaciune ar fi mult mai bine sa-i marturisim pacatele, greselile, umblarea noastra straina de El, nelegiuita, si sa-i cerem sa ne curateasca de orice pacat si sa ne asculte cu bunavointa cererile noastre disperate. Aproape în acelasi sens si înteleptul Solomon ne atrage atentia în Proverbe 28,9: „Daca cineva îsi întoarce urechea ca sa n-asculte legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba”. Suntem noi dispusi cand ne rugam sa onoram legea lui Dumnezeu? Ne simtim noi datori si binevoitori sa raspundem pozitiv la cererile legii Sale? Atunci, si Dumnezeu va fi binevoitor sa ia în seama rugaciunile noastre. Si dupa ce ne-am rugat si am primit raspunsul dorit, care este urmatorul pas pe care trebuie sa-l facem? Sa urmarim din nou experienta celor patru tineri. Ei au întors lui Dumnezeu multumiri si laude în semn de recunostinta si închinare. Omul care se va ruga cu sinceritate în zorii zilei, fara îndoiala ca va aduce laude lui Dumnezeu la sfarsitul zilei. „Este vreunul printre voi în suferinta”, întreaba apostolul Iacov, „sa se roage”, recomanda el. „Este vreunul cu inima buna, atunci sa cante cantari de lauda”. Va dati seama cat de neplacut ar fi înaintea lui Dumnezeu ca atunci cand îi prezentam cererile noastre sa ne aratam foarte crestini, iar dupa ce am obtinut raspunsul mult dorit, sa ne purtam cu El ca niste atei. Sa venim înaintea Sa cu toate cererile noastre si sa ne întoarcem dupa aceea la El cu toate laudele noastre. Priviti-l acum pe Daniel cum paseste înaintea marelui împarat Nebucadnetar. Imparatul se uita la acest tinerel, acest proaspat absolvent al universitatii imperiale cu oarecare îndoiala pe care a dat-o pe fata chiar prin întrebarea pe care a pus-o cand l-a vazut în fata tronului sau: „Esti tu în stare sa-mi spui visul pe care l-am visat si talcuirea lui?” Atunci Daniel a ridicat privirea împaratului spre Dumnezeu fara nici o sfiala si în deplina umilinta a înaltat si a laudat puterea Sa divina zicand: „Daca mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamna ca este în mine o întelepciune mai mare decat a tuturor celor vii, ci pentru ca sa se dea tuturor de stire ca este în ceruri un Dumnezeu” . Ce sincera si ce voioasa marturie si lauda pentru Dumnezeu care i-a ascultat rugaciunea; împaratul a cazut pe ganduri. El îsi pusese toata încrederea în dumnezeii lui si mai ales în Marduk, zeul patron al cetatii sale imperiale. El se plecase înaintea lor de atatea ori cu veneratie si recunostinta dupa fiecare reusita, sau cu umilinta si resemnare dupa fiecar nereusita a planurilor sale. Mai presus de zeii lui si de MarduK, imparatul nu stia sa mai existe cineva.Cine sa fie acel Dumnezeu care sa-i fi descoperit acestui prins de razboi al meu visul pe care zeii mei mi l-au dat? Si nu numai visul ci si talcuirea lui. Oare sa fie Dumnezeul acesta mai presus de toti dumnezeii mei? O, atunci neaparat ca trebuie sa-L cunosc si trebuie sa ma închin înaintea Lui, trebuie sa-L laud si sa-L preamaresc întocmai ca si acest tanar din fata mea, se gandea în sinea sa împaratul. Exact la aceste ganduri dorise Dumnezeu sa-l conduca pe acest mare monarh al antichitatii, prin experienta prin care l-a trecut cu ocazia acelui vis. Si dupa acel vis, Dumnezeu i-a mai dat si alte experiente acestui împarat, experiente si mai puternice care în cele din urma l-au apropiat de tot de Dumnezeu, si care, lucru aproape de neimaginat, l-au determinat sa se predea lui Dumnezeu. Cu un gest înalt de încuviintare împaratul face semn robului sau sa vorbeasca, sa-i spuna visul mai întai. Aici era de fapt punctul cheie, aici era piatra de încercare a vredniciei si superioritatii Dumnezeului lui Daniel. Va dati seama cu ce încordare si cu cata atentie astepta împaratul ca Daniel sa vorbeasca. Si Daniel începu sa întoarca filele memoriei împaratului exact la acea noapte si la acel vis care l-au tulburat atat de mult. „In patul tau împarate, ti-au venit în minte ganduri cu privire la cele ce vor fi dupa aceste vremuri. Si Cel ce descopera tainele ti-a facut cunoscut ce se va întampla”. Da, acestea sunt exact gandurile care m-au framantat înainte sa ma fure somnul, a zis imediat împaratul. Exact asa. Ma gandeam la cele ce au fost înaintea mea, la marile imperii ale Sumerului, Acadiei, la vechiul Babilon si la regatul Asiriei, care au fost candva atat de înfloritoare în aceasta matca a Tigrului si Eufratului si care au apus, au apus pentru totdeauna…Ma gandeam la marii barbati de stat ai trecutului; la Hamurabi ,Tiglat Pilezer, Sanherib, Asurbanipal, care au incendiat istoria ca niste adevarati meteori numai ca sa dispara mai tarziu în negura timpului. ‘Oare, ce soarta îmi vor rezerva si mie zeii?’ ma întrebam. Oare se va alege din regatul meu si din mine, la fel, praful si pulberea? Cu respiratia întretaiata el facu semn lui Daniel sa continue, sa mearga pe acelasi fir, dand sa se înteleaga ca este exact firul gandirii lui din acea noapte. Si Daniel continua:  „Tu împarate, te uitai si iata ca ai vazut un chip mare, chipul acesta era foarte mare si de o stralucire nemaipomenita. Statea în picioare înaintea ta si înfatisarea lui era înfricosatoare. Capul chipului acestuia era de aur curat. Pieptul si bratele erau de argint, pantecele si coapsele erau de arama, fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier si parte de lut. Tu te uitai la el si s-a dezlipit o piatra fara ajutorul vreunei maini; a izbit picioarele de fier si de lut ale chipului si le-a facut bucati. Atunci, fierul, lutul, arama, argintul si aurul s-au sfaramat împreuna si s-au facut ca pleava din arie vara, le-a luat vantul si nici urma nu s-a mai gasit din ele. Dar piatra care sfaramase chipul s-a facut un munte mare si a umplut tot pamantul”. ‘Da, exact, exact asa a fost. Acesta a fost visul‘, exclama imparatul fara contenire. Iata visul, a zis Daniel, acum îi voi spune si talcuirea înaintea împaratului. Pe masura ce Daniel depanase visul chipul împaratului s-a relaxat. Privirea i s-a înseninat si cand Daniel a terminat expunerea visului Nebucadnetar avea pe buze numai cuvinte de uimire si recunostinta. Aproape ca nu stia cui trebuie mai degraba sa-i multumeasca – lui Daniel, sau Dumnezeului lui Daniel? |
|
Cea mai dificila parte a tainei sale fusese dezlegata, acum era gata si cu inima împacata pe deplin, dornic sa afle care a fost mesajul pe care, acum întelegea ca Acel mare Dumnezeu al lui Daniel a intentionat sa i-l transmita prin acel vis
 „Tu împarate”, a început Daniel tîlcuirea, „esti împaratul împaratilor, caci Dumnezeul cerurilor ti-a dat împaratie, putere, bogatie si slava. Tu esti capul de aur”. Fara îndoiala ca în chipul pe care l-a vazut în vis, în trasaturile fetei acelui chip Nebucadnetar se recunoscuse pe sine si s-a înspaimantat. Si acum tîlcuirea visului vine sa-i precizeze: ‘Tu esti capul de aur‘, In mod clar aici este vorba nu atat de el cat de împaratia sa. El sta acolo pe tronul Babilonului ca un simbol, ca un reprezentant al întregii împaratii. Acest fapt reiesea chiar din cuvintele talcuirii pe care Daniel le-a rostit imediat dupa afirmatia „Tu esti capul de aur”. El a zis: „Dupa tine se va ridica o alta împaratie, mai neînsemnata decat a ta”. Deci aici era vorba mai degraba nu de el, ca om, ci de împaratia lui, de starea ei prezenta si viitorul ei. Dumnezeul acelui rob ce sta în fata tronului sau îi vorbea. Dumnezeul poporului Israel ale carui osti le-a facut una cu pamantul, ale carui cetati le-a pustiit si ars, al carui templu l-a pangarit si jefuit si de a carui neputinta de a-si apara poporul Sau ales a ras, a ras cu hohote, iata ca Acel Dumnezeu acum îi vorbeste. „Dumnezeul cerurilor ti-a dat împaratie, putere, bogatie si slava”. …Si el care crezuse totdeauna ca acestea fusesera darurile zeilor sai pentru el, Nebucadnetar, favoritul lor. Desi cu multa stangacie si cu multe rezerve înca, Nebucadnetar intelegea acum ca el fusese de fapt favoritul lui Dumnezeu. Desigur ca acest gand îi naruia din temelie întreaga lui conceptie de viata, autoritatea absoluta de care facea uz, cat si toate planurile sale de viitor. Ascultand uimit la robul sau Daniel care-i dezlega taina visului, nu-i venea sa creada.’ „tocmai Dumnezeul pe care-L crezuse asa de slab, asa de neputincios sa-i spuna „Tu esti capul de aur”! In randul tuturor împaratiilor care urmau sa se ridice dupa Babilon niciuna nu avea sa poarte acest nume semnificativ „Capul de Aur”.  Aurul era de fapt cel mai potrivit simbol pentru a descrie stralucirea si bogatia imperiului Babilonian fondat de Nabopolasar, tatal lui Nebucadnetar în urma cu 23 de ani. Potrivit cu descrierile marilor istorici ai vremii – Xenofon, Strabon si Herodot – Babilonul statea deasupra tuturor imperiilor dinaintea lui si celor care aveau sa-i urmeze, exceland în bogatie, belsug, întindere, putere si fala printre toate popoarele. Toate acestea însa, aveau sa dureze numai o vreme. In profetiile atat ale lui Isaia cat si ale lui Ieremia, Dumnezeu a anuntat cu multi ani mai înainte de a-l fi chemat pe Daniel la slujba de profet, atat înaltarea cat si maretia si apoi prabusirea falnicei cetati Babilon. „Dupa tine va urma o alta împaratie”, a zis Daniel. Cuvîntul lui Dumnezeu rostit de Daniel în sala tronului lui Nebucadnetar avea sa se împlineasca cu exactitate. El avea sa se dovedeasca mai puternic decat toata puterea armelor, si mai durabil decat vietile tuturor dinastiilor regale. In soarta Babilonului cu toata fala si stralucirea lui putem descoperi cat de trecatoare este maretia omului. Acele ziduri uriase ale cetatii de altadata, pe care puteau alerga candva în linie sase care, azi nu mai sunt decat niste sarmane ruine, daca într-adevar mai sunt pe undeva. Templul magnific închinat lui Marduk, acel templu al carui acoperis era din aur masiv, care, prindea prima raza de soare si reflecta sclipirile astrului zilei pana la ultima lui raza, Palatul acela în care se bea din cele mai alese vinuri si în care fusesera profanate vasele templului Domnului, acel palat nu mai exista. Bogatia si stralucirea lui s-au amestecat cu pulberea veacurilor de mai tarziu. Timpul cat avea sa dureze Babilonul fusese precizat de Dumnezeu prin profetul Ieremia: numai 70 de ani. Exact atat cat era necesar ca Babilonul sa-si îndeplineasca misiunea lui pe arena lumii, misiune pe care Dumnezeu o prevazuse în planul Sau. Nebucadnetar, ca si alti monarhi ai lumii, a crezut ca o data cu împaratia care i-a fost data în stapanire, Dumnezeu i-a încredintat si stapanirea asupra timpului. El însa a trebuit sa învete o lectie amara, o lectie de care si noi adeseori fugim, dar pe care si noi trebuie sa o învatam, si anume, cat de scurta este viata noastra si cat de raspunzatori suntem înaintea cerului de felul în care o traim. In distrugerea Babilonului de odinioara se afla spectrul amenintator al distrugerii finale a Babilonului modern. Imparatul Cirus, al regatului Medo-Persiei [detalii] care a urmat dupa Babilon, s-a aruncat asupra cetatii Babilonului într-o noapte, o noapte a placerii si a dezmatului, o noapte a dispretului si batjocurii fata de Dumnezeu, o noapte a nepasarii si nevegherii, si a cucerit-o
Despre generatia noastra, generatia sfarsitului, Cuvantul spune ca va trai aceeasi experienta. Curand în sfatul divin se va rosti marea strigare: „A cazut, a cazut Babilonul cel mare care a adapat toate neamurile din vinul maniei desfranarii ei”(Apoc.14,8). Putin înainte de caderea Babilonului modern lumea va fi din nou absorbita de placeri si dezmat, de chefuri si distractii si va da pe fata aceeasi nepasare fata de viitor si acelasi dispret fata de Dumnezeu. Daca Babilonul antic a trait drama prabusirii lui atunci, fiti siguri ca si Babilonul spiritual al lumii de azi va cunoaste proportiile dramatice ale caderii lui. Intrebarea este: „Unde ne gasim azi si ce vom face atunci în noaptea caderii Babilonului modern?” Va fi atunci cetatenia noastra deja înscrisa în ceruri, sau vom fi cetatenii Babilonului modern? Este inima noastra cu toate bucuriile si placerile vietii deja mai presus de zarile albastre ale cerului? Pasim noi zi de zi pe calea ascultarii de acea porunca divina: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia” (Romani 12,2) ? Suntem noi în aceasta lume în cautarea unei cetati vremelnice, sau împreuna cu Abraam, parintele celor credinciosi, suntem în cautarea acelei cetati al carei mester si ziditor este Dumnezeu? (Evrei 11,10). Ne gandim noi mai mult la bogatiile, la faima, placerile si stralucirile vremelnice ale acestei vieti, decat la Iisus care ne asteapta? Tinteste privirea noastra spre El, îl asteptam noi cu dor ? Suntem cuprinsi cu adevarat de gandul pregatirii si al întalnirii cu El? 
Curand va trece si istoria acestei ultime generatii în care Dumnezeu ne-a chemat, ca si pe Daniel sa traim o viata curata, devotata si asezata în slujba Sa. Fie ca acum sa ne predam inima noastra lui Dumnezeu spunand împreuna: „Doamne, tot ce doresc este sa te slujesc, sa traiesc pentru onoarea Ta. Te aleg doar pe Tine si doresc sa ascult de glasul voiei Tale pana la sfarsit. Ajuta-ma sa-mi asez viata în ordine si în deplina armonie cu planurile Tale, pentru ca doresc sa fiu al Tau si în mareata Ta împaratie pe care o astept sa vina. Ajuta-ma ca alaturi de mine sa fie si toti cei dragi pe care mi i-ai dat Tu pentru ca în ziua aceea bucuria mea si a Ta sa fie deplina. Amin!
|
|