Daniel – Generalitati

Cap.2. Descoperirile lui Dumnezeu cu privire la viitorul omenirii nu pot fi cunoscute sau explicate de viitorologii sau ocultiștii pe care se sprijinesc mărimile lumii. Nici de frica morții ei n-ar putea recunoaște mai mult decât că aceste lucruri nu sunt în posesia muritorilor. Prin visul lui Nebucadnețar Dumnezeu a judecat pe împăratul Babilonului și pe ințelepții lui, înălțându-se pe Sine și pe slujitorii Lui. Tuturor ctitorilor de imperii zidite pe sabie, Dumnezeu le prezice un viitor pe măsură. Sabie după sabie aduce imperiu după imperiu și în cele din urmă, judecata divină instaurează împărăția universală a dreptății, după ce mătură toate rămășițele Babilonului antic și modern.

Cap.3. Opunându-se planului lui Dumnezeu de a pune capăt Imperiului Babilonian, consilierii "inspirați" ai împăratului concep un test idolatru al loialității civile prin care simpla exercitare a dreptului fundamental al omului, libertatea manifestării religioase, să fie interpretată și pedepsită ca rebeliune politică. Dar Dumnezeu intervine și judecă. Cei trei care prefigurează pe cei trei "îngeri" din Apoc.14, sunt salvați și înălțați, în timp ce executanții zeloși ai ordinului imperial se aleg cu arsuri grave iar marele împărat al Babilonului este umilit în fața a trei prizonieri evrei. Aici este o prefigurare a testului din Apoc. 13 cu "chipul fiarei".

Cap.4. Judecata lui Dumnezeu lovește acum, în mod direct, pe împăratul Babilonului. Până acum el, principalul vinovat, fusese ocolit. Avusese multe ocazii să vadă adevărul, îl recunoscuse de câteva ori, luase chiar hotărâri (care priveau numai pe alții !), acum îi venea rândul să întoarcă obrazul. După repetate invazii în Palestina, între timp distrusese și Ierusalimul, după tratamentele nemiloase aplicate altora, după exploatarea celor sărmani, în primul rând al prizonierilor și a sclavilor, împăratul avea ocazia să simptă pe pielea proprie judecata divină. Dar ca și celelalte judecăți, era amestecată cu har, era disciplinară. Poate de multe ori o fi rîs de stilul de viață vegetarian al tinerilor evrei, acum avea să mănânce iarba ca boii. De atâtea ori îi tratase pe semeni ca vite, acum avea să-și ispășească pedeapsa petrecând ca vitele. Se mândrise cu inteligența lui de strateg, arhitect și conducător, acum aveau să-i fie luate mințile. Privise la idolii lui pentru salvare, acum avea să învețe să privească spre cer și numai atunci să-și recapete sănătatea mintală. In acest capitol, Nebucadnețar este atât vrăjmașul lui Dumnezeu judecat, cât și păcătosul iertat și înălțat prin har. Dacă în urma minunilor făcute cu alții în fața lui, împăratul silea mulțimile să se închine adevăratului Dumnezeu, fără ca el însuși să-L respecte, acum împăratul trimite o scrisoare tuturor supușilor prin care-și povestește experiența lui umilitoare, mulțumindu-se să-i sfătuiască pe alții prin propria experiență, fără să-i condamne pe cei care stăruie în idolatrie. Experiența aceasta este o cheie a ințelegerii schimbării "inimii" leului babilonian din cap. 7 în contrast cu comportarea feroce și fără pocăință a Antichristului, împăratul Babilonului apocaliptic, care își urmează cu tenacitate drumul până la judecata de apoi…

Cap.5. (Arheologia modernă a descoperit autenticitatea istorică a acestui rege babilonian: Bel-șar-utur fiul lui Nabonid, urmaș al lui Nebucadnețar și coregent, ultimul rege babilonian). Ultima noapte a lui Belșațar este prefigurarea situației tragice în care se va găsi ultima generație de oameni nepocăiți, surprinși de revenirea lui Christos și a îngerilor Lui dinspre răsărit. Acești "împărați călări pe cai albi" (cf. Apoc.19: 11-16 și 16: 12.15) vor surprinde Babilonul modern care se simte în siguranță. Păcatul tânărului rege Belșațar și al prietenilor lui ( lipsa de respect față de lucrurile sfinte și față de legile sănătății, desfrâul și menținerea idolatriei în ciuda avertismentelor primite din experiența generației anterioare) este și păcatul lumii moderne. Judecata venită asupra lui Belșațar a însemnat, în același timp, victoria Dumnezeului lui Israel și a cuvântului profeției.

Cap.6. (Bătrânul Darius Medul din cartea lui Daniel, nu trebuie confundat cu Dariu Histaspe sau cu alti regi omonimi. Nu este vorba de o confuzie. Iosif Flaviu spune că acesta avea un alt nume printre greci, iar Xenofon sugerează că ar fi vorba despre Cyaxares II, unchiul și socrul lui Cyrus, ultimul rege med).

O nouă provocare satanică, un nou test al loialității față de adevăratul Dumnezeu. Dacă în cap.3 se cerea o închinare idolatră ocazională, fără a se interzice închinarea la un al dumnezeu, aici se interzice inchinarea la oricare alt dumnezeu afară de împărat. Numai pentru o lună de zile. Decretul imperial este conceput de colegii invidioși ai ministrului evreu Daniel și este semnat de împărat fără să știe ce se urmărește. Acest decret se vrea a fi în interesul public, al religiei și siguranței statului. În realitate este dat la instigația unor politicieni "religioși" lipsiți de scrupule, antisemiți josnici care voiau să se înfățișeze drept apărători ai coroanei. Tiparul acesta a fost urmat la literă de-a lungul secolelor și așa s-au născut toate persecuțiile. Adesea autoritățile civile apreciază mai corect pe credincioși, după valoarea lor morală, profesională, socială, decât autoritățile religioase care, de-a lungul istoriei au fost factorul instigator al persecuțiilor. Dumnezeu însă intervine și judecă. Daniel este salvat și onorat, numele lui Dumnezeu este înălțat, împăratul este scos din capcana politica pusă de miniștri, în timp ce evlavioșii nomenclaturiști, împreună cu familiile lor care se bucuraseră de condamnarea unui om nevinovat, sunt aruncați în groapa pe care o săpaseră pentru Daniel. Ceea ce ne amintește de un vers al lui Gheorghios Seferis: "Cu zgomot lupii se prăvălesc în Tartar".