 Iata-ne ajunsi la ultimele pagini ale Apocalipsei, la capatul calatoriei noastre prin vremelnicie spre pamîntul cel nou, Noul Ierusalim, spre viata cea noua si vesnica. Ma întreb acum la sfîrsitul acestui studiu: Oare am înteles noi pe deplin mesajul pe care Dumnezeu a dorit sa ni-l transmita prin intermediul ei? Am înteles noi ca în spatele limbajului simbolic al viziunilor profetice primite de apostolul Ioan se afla de fapt o întreaga istorie, plina de evenimente si fapte? Aceasta istorie ne descopera pe de o parte planul de mîntuire al lui Dumnezeu, iubirea infinita a Domnului Iisus Hristos pentru noi oamenii, iar pe de alta parte o istorie care ne descopera drumul sinuos al bisericii Sale prin lume, un drum plin de obstacole, încercari, ispite si lupte, dar care sfîrsesc în cele din urma în fericirea, pacea si stralucirile vietii Noului Pamînt.
Acest dublu aspect al istoriei ne-a fost prezentat de Apocalipsa sub forma unei serii de sapte viziuni profetice.
 Prima dintre ele este viziunea celor sapte biserici. Aceasta viziune a început tocmai la data cînd a încetat viata si misiunea Domnului Hristos pe acest pamînt, iar încheierea viziunii este rezervata pentru acel moment cînd va începe vesnicia. A doua viziune aceea a celor sapte peceti, ne-a zugravit suferintele si chinurile Mielului, dar retraite acum de trupul bisericii Sale. Cînd Mielul a rupt si ultima pecete, pecetea a saptea, în cer s-a produs tacere, iar îngerii lui Dumnezeu au pornit spre pamînt spre a aduna pe toti cei credinciosi. A urmat apoi o noua viziune, a celor sapte trîmbite care au sunat dinspre cer în auzul tuturor natiunilor pamîntului anuntînd prin ultima dintre ele ca împaratia lumii a trecut în mîinile Domnului Dumnezeu si ale Unsului Sau; si El va împarati în vecii vecilor. Urmeaza apoi viziunea a patra, care aseaza o linie de legatura directa între cer si pamînt, între Iisus si biserica Sa, între lupta din cer si lupta de pe pamînt. Aceasta este viziunea marei lupte care aseaza în final în fata lumii si în fata întregului univers pe adevaratii urmasi ai Mielului, ramasita, cei 144.000 – pazitorii poruncilor lui Dumnezeu. Cea de a cincea viziune ne descopera cele sapte urgii ale lui Dumnezeu care se vor pravali în chip nimicitor asupra tuturor vrajmasilor legii Sale. În cea de a sasea viziune ne-a fost descrisa nimicirea principalilor vrajmasi ai Domnului Iisus si ai alesilor Sai si anume nimicirea Babilonului, a fiarei, a proorocului mincinos si în final nimicirea Satanei cît si curatirea pamîntului de toate urmarile pacatului. În cea de a saptea viziune, aceea cuprinsa în capitolele 21 si 22 privim la Paradisul lui Dumnezeu restaurat si încredintat poporului celor credinciosi.
Cum spuneam mai înainte ne gasim cu acest ultim studiu din Apocalipsa la ultimele pagini, la ultimele precizari, ultimele asigurari divine si ultimele apeluri. În prelegerea trecuta am subliniat faptul ca slava vesnica a lui Dumnezeu nu se va limita numai la Noul Ierusalim, ca metropola a pamîntului si ca simbol al bisericii celor mîntuiti, ci aceasta slava va umple întreg pamîntul asa încît el va arata ca gradina Edenului de altadata. Primul Eden a ramas pe pamînt pîna la potop. Cu poarta închisa si cu acel înger pazitor barînd calea oricui catre pomul vietii. Edenul a ramas printre oameni un timp de aproape un sfert din toata perioada Vechiului Testament. A ramas ca o mustrare dar si ca o fagaduinta pentru toate generatiile de pamînteni. Fagaduinta Edenului spune astfel: „Celui ce va birui îi voi da sa manînce din pomul vietii care este în raiul lui Dumnezeu” (Apoc. 2,7).
Dar sa intram acum în cetatea Noului Ierusalim, pe care apostolul Ioan a vazut-o în viziune. Sa citim din capitolul 21 începînd de la versetul 22:
„În cetate n-am vazut nici un templu pentru ca Domnul Dumnezeu cel Atotputernic ca si Mielul sînt templul ei. Cetatea n-are trebuinta nici de soare nici de luna ca s-o lumineze caci o lumineaza slava lui Dumnezeu si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei si împaratii pamîntului îsi vor aduce Slava si cinstea lor în ea. Portile ei nu se vor închide ziua fiindca în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava si cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea; nimeni care traieste în spurcaciune si în minciuna, ci numai cei scrisi în cartea vietii Mielului. Si mi-a aratat un rîu cu apa vietii, limpede precum cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului. În mijlocul cetatii si pe cele doua maluri ale rîului era pomul vietii rodind douasprezece feluri de rod si dînd rod în fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor”.
|
Fiecare apa curgatoare de pe pamînt precum si fiecare copac sînt un fel de aducere aminte a rîului vietii si a pomului vietii din Edenul pierdut. Întreaga tragedie a neamului omenesc s-a declansat atunci cînd omul a mîncat din roadele pomului cunostintei binelui si raului. Dar pe Noul Pamînt nu va mai fi un pom al cunostintei binelui si raului ci numai pomul vietii. Iisus este pîinea care s-a coborît din cer si tot El s-a numit pe Sine apa vietii. De aceea atît rîul vietii cît si pomul vietii vor deveni pentru cei mîntuiti pe tot parcursul vesniciei sursa lor de viata si pe masura ce locuitorii Noului Ierusalim vor bea din rîul vietii si vor mînca din cele douasprezece roade ale pomului vietii ei îsi vor aduce mereu si mereu aminte de Iisus, viata lor si de istoria mîntuirii lor. Cetatea n-are nevoie de templu pentru ca Domnul Dumnezeu si Mielul sînt templul ei.
De fapt închinarea adevarata nu este dependenta de prezenta unei cladiri construita în mod special în vederea acestui scop. Ne-aducem aminte în acest sens de cuvintele Domnului catre acea femeie samariteanca de la fîntîna lui Iacob care a cautat sa-si lamureasca o problema foarte dificila. Parintii nostri, a spus ea Domnului Iisus, s-au închinat pe muntele acesta. Si voi ziceti ca în Ierusalim este locul unde trebuie sa se închine oamenii. Femeie, i-a zis Iisus, crede-ma ca vine ceasul cînd nu va veti închina Tatalui nici pe muntele acesta nici în Ierusalim. Vine ceasul cînd adevaratii închinatori se vor închina Tatalui în duh si în adevar. Si iata ca acum, acel ceas profetizat de Iisus a si sosit. Cei credinciosi vor aduce Tatalui si Mielului ceresc o închinare care nu va depinde de un templu anumit ci va fi o închinare bazata pe o completa partasie de spirit si adevar cu Tatal si cu Mielul.
La fel am mai citit ca Noul Ierusalim nu are nevoie nici de soare si nici de luna. Aceasta nu înseamna ca pe Noul Pamînt nu vor mai fi zile si nopti. Dimpotriva, vorbind despre acel timp, profetul Isaia precizeaza în capitolul 30 la versetul 26 ca lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de sapte ori mai mare ca lumina a sapte zile. Da, noaptea si ziua vor continua sa existe dar ele vor fi atît de pline de slava si stralucire încît comparate cu cele de azi, ele vor parea atunci ca o zi fara de sfîrsit.
Cetatea lui Dumnezeu, de asemeni, nu are nevoie sa-si închida portile peste noapte. Noaptea este cea mai prielnica ocazie pentru hoti sa opereze. Dar despre asa ceva nici nu se va mai pomeni pe Noul Pamînt pentru ca toate lucrurile dintîi au trecut si nimanui nu-i vor mai veni în minte. Atît pamîntul cît si mintea celor rascumparati din pacat vor fi pe deplin despovarate si curatite pîna si de amintirea lucrurilor de pe vechiul pamînt. Tocmai de aceea versetul 3 din capitolul 22 ne asigura cu tarie: „Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo”.
În continuare, începînd cu a doua parte a versetului 3 si pîna la versetul 5 din capitolul 22, cuvîntul profetiei ne aseaza în fata 5 mari fagaduinte care stau deasupra tuturor binecuvîntarilor si bucuriilor Noului Pamînt. Va invit sa le dam citire: „Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea fata Lui si numele Lui va fi pe fruntile lor. Acolo nu va mai fi noapte si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa nici de lumina soarelui pentru ca Domnul Dumnezeu îi va lumina. Si vor împarati în vecii vecilor”. Cred ca ati remarcat prima fagaduinta. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi în ea. Notati va rog a doua fagaduinta: Ei vor vedea fata Lui. A treia fagaduinta spune: Si numele Lui |
|
va fi pe fruntile lor. A patra fagaduinta: Domnul îi va lumina. Iar a cincea fagaduinta, care mi se pare mai deosebita decît toate celelalte, este aceasta: Si vor împarati în vecii vecilor. Cei mîntuiti vor sta în preajma Domnului pe tot parcursul vesniciei.
Dumnezeu cu noi, a fost planul lui Dumnezeu atunci cînd a poruncit poporului Israel sa înalte un cort al întîlnirii. Emanuel, Dumnezeu cu noi, era numele pe care Domnul Iisus Hristos a venit sa-L poarte printre noi oamenii. Dar acolo, pe Noul Pamînt, tot dorul inimii Tatalui ceresc va fi pe deplin împlinit. El va locui cu noi. Noi vom vedea necontenit fata Lui. Aceasta va fi cea mai mare favoare a celor mîntuiti. Aceasta va face din Noul Pamînt un adevarat Paradis, parca si aud glasul Domnului întrebînd pe fiecare din sfinti; Spune-Mi te rog, pe care strada si în care casa si-ar place sa locuiesti? Iar sfintii vor raspunde: O, Doamne, n-are nici o importanta, noi sîntem bucurosi sa locuim oriunde vrei Tu si în orice casa, numai un singur lucru am dori si anume, ca acea casa sa aiba ferestrele îndreptate spre tronul Tau asa încît sa putem vedea oricînd fata Ta. Numele Lui va fi pe fruntile noastre. Aceasta sporeste si mai mult fericirea vietii de pe Noul Pamînt. Aceasta înseamna ca inima si cugetele celor mîntuiti vor deveni niste adevarate rezervoare ale cunostintei de Dumnezeu. Ele vor deveni din ce în ce mai receptive si pe zi ce trece vor cuprinde din ce în ce mai mult din tainele iubirii, ale puterii, întelepciunii si providentelor lui Dumnezeu. Si aceasta, pentru ca Domnul îi va lumina. Cei mîntuiti vor privi fata Domnului Iisus si se vor umple cu gîndurile adînci de nepatruns ale divinitatii. Dar, nu va opriti aici. Fagaduintele Lui sînt nespus de mari si scumpe.
Ultima fagaduinta pe care El ne-a facut-o este aceea ca vom împarati în vecii vecilor. Noi cei mîntuiti vom primi din nou din mîna Creatorului nostru sceptrul autoritatii peste creatiunea Noului Pamînt. Toate lucrurile vor fi supuse celor mîntuiti pentru ca la rîndul lor ei sa le supuna marelui lor Domn si Mîntuitor. Atunci, în osanale si în urale de bucurie, cei mîntuiti vor simti ca fiind cea mai înalta onoare a existentei lor princiare, aceea de a-si arunca la pamînt coroanele înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului spunînd: „Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile si prin voia stau în fiinta si au fost facute”.
Dupa ce am petrecut clipe de rapitoare bucurii si privelisti privind la toate lucrurile si fagaduintele minunate ale vietii vesnice, ma întreb: Oare, nu mi-ati considera o adevarata ofensa daca v-as întreba în aceste momente – doriti cu adevarat sa ajungeti acolo, în cetatea de vis a tuturor celor credinciosi, sa ajungeti în sfîrsit acasa, la Dumnezeu? Da, n-am nici o îndoiala ca aceasta este unica preocupare si tinta credintei dumneavoastra. Dar înainte de a ne visa acolo, ajunsi la capatul calatoriei noastre, sa ne luam timp sa privim înca o data spre cele ce Apocalipsa nu scapa din vedere sa ne aminteasca de trei ori în ultimele ei versete, si anume ca nu toti cei care au pornit spre Ierusalimul ceresc vor ajunge la destinatie. De ce? De ce, este întrebarea. Pentru ca unii vor pierde din vedere sau vor refuza sa ia în seama toate punctele principale de reper sau conditiile acestei unice calatorii.
Permiteti-mi înainte de a ne desparti si a ne ura unii altora bun sosit la Marea de Cristal, sa va reamintesc aceste puncte de reper absolut necesare, asa cum ni le descopera Cuvîntul lui Dumnezeu. Primul punct de reper este acesta: Primeste pe Dumnezeu ca Tata. Capitolul 21 cu versetul 7 spune astfel: „Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui si el va fi fiul Meu”. Cuvîntul lui Dumnezeu precizeaza în aceasta privinta astfel: Toti cei ce sînt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sînt fiii lui Dumnezeu (Romani 8,17). Simt eu aceasta calauzire a Duhului lui Dumnezeu în viata mea? Ma supun eu voiei Sale? Este Dumnezeu Tatal meu? Al doilea punct de reper este acesta: Pune capat oricarui pacat în viata ta si curateste-o zilnic în sîngele Domnului Iisus. Caci cuvîntul divin din capitolul 21 cu versetul 27 ne avertizeaza: „Nimic întinat nu va intra în ea; nimeni care traieste în spurcaciune si în minciuna, ci numai cei scrisi în cartea vietii Mielului”. Dupa cum Cel ce ne-a chemat este sfînt si noi trebuie sa fim sfinti în toata purtarea noastra. Al treilea punct de reper se afla în încheierea versetului 3 din capitolul 22. „Slujeste zi de zi lui Dumnezeu”. Cuvîntul spune: „Robii Lui îi vor sluji”. Slujirea noastra trebuie sa înceapa de aici, din aceasta viata si ea trebuie sa fie o slujire, asemanatoare cu aceea a Domnului si învatatorului nostru. El a venit nu ca sa I se slujeasca ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca pret de rascumparare pentru multi. Pentru aceasta va îndemn sa cititi mereu si mereu evangheliile pentru ca sa învatam de la Domnul Iisus Hristos slujirea. Punctul al patrulea de reper este acesta: Paziti poruncile legii Sale, cele Zece Porunci. Originalul versetului 14 din capitolul 22 îngaduie si urmatoarea traducere: „Ferice de cine pazeste poruncile ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti în cetate. A pazi poruncile lui Dumnezeu nu este greu deoarece Domnul Iisus ne-a promis ca daca îi îngaduim, El va înscrie înlauntrul nostru legea Sa. Dar nu pe niste table de piatra ci pe niste inimi de carne. Si tot El ne va da si puterea sa le împlinim.
Ultimul punct de reper este urmatorul: Beti încontinuu din apa vietii. Versetul 17 din capitolul 22 ne face atenti: „Si Duhul si mireasa spun: Vino! Si cine aude sa zica: Vino! Si celui ce îi este sete sa vina, cine vrea sa ia apa vietii fara plata. Întrebarea este: Cine vrea? Cine doreste dupa apa vietii? Cuvîntul Sfintelor Scripturi este în stare sa potoleasca setea sufletului omenesc însetat dupa neprihanire, dupa Dumnezeu. Dar în Sfintele Scripturi vom gasi nu numai alinarea setei noastre spirituale ci îl vom gasi si pe Iisus, adevarata apa a vietii. Priviti mereu si mereu la aceste conditii si minunati-va cît de ieftin este cerul pentru fiecare din noi. Daca acceptam aceste conditii, daca le asezam ca niste puncte de reper în viata noastra, vom fi în curînd în cer. Dar, din nou întreb: Vom fi cu totii acolo? Va lipsi vreunul din noi de la marea sarbatoare? Va alege careva sa nu se prezinte la mareata întîlnire de la Marea de Cristal?
 Închipuiti-va ca acel loc minunat s-ar afla undeva în lumea noastra de azi. Credeti ca ar mai ezita cineva sau ar mai sta indiferent fata de o invitatie atît de promitatoare? Nu, sigur ca nu! De aceea, iubite prieten, grabeste pasul, îndreapta-ti viata spre vesnicie, spre Noul Pamînt. Si aceasta chiar acum. Am ajuns mult prea aproape de cer ca sa mai ezitam sau sa ne permitem sa dam gres. Însusi Domnul Iisus încheie Apocalipsa, cartea descoperirilor Sale accentuînd în ultimele ei versete de 3 ori nevoia noastra urgenta de a ne preda Lui chiar acum. El face urmatorul apel: „Iata, Eu vin curînd. Ferice de cel ce pazeste cuvintele proorociei din cartea aceasta” (vers. 7). Din nou, la versetul 12 Iisus face acelasi apel: „Iata Eu vin curînd si rasplata Mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia dupa fapta Lui”. Iar în versetul 20 El spune pentru a treia oara: „Cel ce adevereste aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curînd”. Fie ca asemenea apostolului Ioan sa raspundem cu totii Domnului Iisus la întreita Sa avertizare ca vine curînd, spunîndu-I într-un singur glas: „Amin. Vino Doamne Iisuse”. Si harul Domnului Iisus Hristos sa fie cu noi cu toti. Amin! |
|