Ne apropiem de capatul calatoriei noastre spirituale, am ajuns chiar la pragul împaratiei lui Dumnezeu. Daca toate celelalte studii de pîna aici ne-au descoperit pe Domnul nostru Iisus Hristos ca fiind rînd pe rînd Prietenul si Medicul nostru, Mielul lui Dumnezeu si Mijlocitorul nostru, aparatorul poporului Sau si speranta lumii, puterea bisericii Sale si începatorul si desavîrsitorul credintei noastre, Mirele mult iubit si Domnul pacii, împaratul împaratilor si Domnul domnilor, atunci va rog sa retineti ca prin studiul de astazi Iisus ni se descopera ca fiind Arhitectul visurilor noastre împlinite.
Capitolul 20, dupa cum am vazut, s-a încheiat prin distrugerea lui Satana si a tuturor celor ce l-au urmat în razvratire contra lui Dumnezeu. Flacarile focului lui Dumnezeu au mistuit, asa cum prezisese proorocul Maleahi, si radacina si ramura. Cei mai multi cititori ai Bibliei în momentul în care ajung la acest punct al profetiei care vorbeste despre focul curatitor al judecatilor Sale, gîndesc ca acest foc va fi de durata vesnica, si aceasta parere se bazeaza pe expresia de la urma a versetului 10 din capitolul 20, care spune astfel: „Si vor fi munciti zi si noapte în vecii vecilor”. Aceeasi expresie apare si în capitolul 14 cu versetul 11 p.p. care spune: „Si fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor”. Ideea focului si a chinului vesnic, trebuie sa stiti ca nu este biblica si aceasta din mai multe motive.
 În primul rînd ea nu se potriveste cu caracterul lui Dumnezeu, asa cum L-am descoperit de pe celelalte pagini ale Sfintelor Scripturi, ca fiind un Dumnezeu al iubirii. Oare cum ne-am putea închipui ca Dumnezeu ar fi cu adevarat satisfacut de abia atunci cînd va putea privi la Satana, la îngerii rai si la toti cei nemîntuiti, cum de-a lungul întregii vesnicii se tot chinuiesc în flacarile iadului fara sa mai moara?
În al doilea rînd, cînd Biblia ne vorbeste despre focul cel vesnic, ea ne spune ca lucrarea finala a focului va fi aceea de a mistui. Desigur ca aceasta mistuire nu va fi fara chin, fara dureri cumplite pentru cei ce vor trece prin procesul ei, dar ea nu va fi o mistuire care va dura o vesnicie. A mistui înseamna a arde ceva pîna la epuizare. Vesnicia pedepsei se refera nu la durata ei ci la efectul ei, la caracterul ei ireversibil. Priviti acum putin cît de clar exprima proorocul Isaia durata pedepsei finale. „Lumina lui Israel se va preface în foc si Sfîntul lui într-o flacara care va mistui si va arde spinii si maracinii lui într-o zi; va arde trup si suflet” (Isaia 10,17.18). De notat ca focul lui Dumnezeu va mistui, va arde complet tot ce va fi de mistuit într-o singura zi. Daca aceasta zi este o zi calendaristica, o zi profetica de o durata de un an sau este simbolica vrînd sa ne sugereze un timp scurt, oricare ar fi interpretarea ei, aceasta expresie de o zi contrazice oricum ideea de „în vecii vecilor„.
În al treilea rînd specialistii în greaca si ebraica întaresc aceasta parere aratînd ca în Biblie atît în Vechiul cît si în Noul Testament, atît expresia ebraica „olam” cît si cea greaca „ayon” nu exprima în mod necesar ideea de „fara de sfîrsit”, sau „vesnic”. De pilda apostolul Iuda, la versetul 7 scrie despre Sodoma si Gomora ca au suferit un foc vesnic, în timp ce apostolul Petru, în a doua sa epistola, la capitolul 2 cu versetul 6 scrie despre aceleasi cetati ca au fost osîndite la pieire si prefacute în cenusa. Cred ca aceste doua versete nu mai necesita nici un comentariu. Textele corespund de fapt cu realitatea.
Sa luam acum numai trei exemple din Vechiul Testament. Despre un rob care desi dezrobit, alegea sa ramîna în casa stapînului sau, prevederea era ca stapînul sa-l ia, sa-l duca la usiorii casei, sa-i strapunga lobul urechii cu o sula si „robul sa ramîna vesnic în slujba acelui stapîn” (Exodul 21,6). Despre Ghehazi citim în 2 împarati 5,27 ca a fost blestemat de Dumnezeu ca atît el cît si urmasii lui sa sufere de lepra pe vecie. Despre fiii lui Aron citim ca au fost sfintiti pe vecie pentru o slujba care si ea trebuia sa fie îndeplinita pe vecie (1 Cronici 23,13). Întrebarea pentru toate aceste trei exemple este: Traia oare atît stapînul unui rob cît si robul vesnic? Sau daca ne gîndim la viata vesnica putem admite ca vor mai fi si acolo stapîni si robi? Avea oare Ghehazi si familia lui sa traiasca vesnic suferind de lepra? Ce s-a întîmplat oare cu Aron si fiii lui; traiesc ei înca si vor trai si în vesnicie slujind ca preoti? În vesnicie citim ca nu va mai fi templu, iar jertfa Domnului Hristos, dupa cum stim, a desfintat toate slujbele preotesti care se savîrseau în templul pamîntesc. Atunci, cît de vesnica avea sa fie existenta lor si a slujbei lor? De aceea sa admitem ce spun specialistii în limbajul Bibliei si anume ca expresia des folosita pe paginile sfinte „vesnic” sau „pe vecie” se refera în primul rînd la o perioada de timp mai scurta sau mai lunga, egala însa cu durata vietii acelei persoane.
Daca pedeapsa lui Dumnezeu nu va fi vesnica, atunci în schimb, fiti siguri ca bucuriile si binecuvîntarile împaratiei lui Dumnezeu vor fi de durata vesnica. Asa ne asigura cuvîntul profetic al capitolelor 21 si 22 cu care se încheie Apocalipsa. Împaratia vesnica a lui Dumnezeu va pune pe de o parte capat tuturor lucrurilor dinaintea ei, si va deschide pe de alta parte, o era cu totul noua vietii pe acest pamînt care a fost deja curatit de pacat si de pacatosi. Iata ce ne spune cuvîntul în Apocalipsa 21. Dupa ce în capitolul 20 am citit despre încheierea lucrarii nimicitoare a lui Dumnezeu de care au avut parte toti cei rai de la Satana si pîna la ultimul om, acum citim astfel:
„Apoi am vazut un cer nou si un pamînt nou pentru ca cerul dintîi si pamîntul dintîi pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut coborîndu-se din cer de la Dumnezeu cetatea sfînta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa împodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: ‘Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii, El va locui cu ei si ei vor fi poporul Lui si Dumnezeu însusi va fi cu ei; El va fi Dumnezeul lor, El va sterge orice lacrima din ochii lor si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintîi au trecut’. Cel ce sedea pe scaunul de domni a zis: ‘Iata, Eu fac toate lucrurile noi’. Si a adaugat: ‘Scrie, fiindca aceste cuvinte sînt vrednice de crezut si adevarate’. Apoi mi-a zis: ‘S-a ispravit. Eu sînt Alfa si Omega, începutul si sfîrsitul. Celui ce îi este sete îi voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui si el va fi fiul Meu'”. |
 Istoria pacatului s-a încheiat potrivit legii semanatului si seceratului. S-a semanat vînt si s-a secerat furtuna, s-a semanat în firea pamînteasca si s-a secerat din firea pamînteasca putrezirea. Babilonul a fost distrus. Fiara, profetul mincinos, diavolul si toti cei ce le-au adus închinare au fost aruncati în flacarile curatitoare ale focului divin.
Dar planul lui Dumnezeu nu se încheie aici, prin nimicirea si curatirea universului de cei rai. Aceasta lucrare este numita în Biblie ca fiind lucrarea ciudata a lui Dumnezeu, o lucrare straina de caracterul Sau. Dumnezeu este iubire, El este bun, iertator, îndelung rabdator si plin de îndurare. De aceea lucrarea Domnului Iisus nu se va încheia aici, la biruinta si nimicirea celor rai, ci ea va continua în sens pozitiv, prin slavita împlinire a fagaduintelor Sale nespus de mari si scumpe, prin dreapta rasplatire a celor neprihaniti si sfinti, prin umplerea întregului univers cu slava Sa. Si acestea toate sînt transpuse în realitate într-o noua creatiune, într-un nou Ierusalim, o noua relatie între cei mîntuiti si Dumnezeu si prin niste conditii de viata noi. Întrebarea este: Ce anume are o prioritate deosebita în ochii lui Dumnezeu în tot acest vast program de refacere a tuturor lucrurilor? Pun aceasta întrebare pentru ca de cele mai multe ori cînd cei credinciosi se gîndesc la mîntuirea lor vesnica, vrînd nevrînd gîndul lor se duce la lucrurile materiale ale vietii, la frumusetea Noului Pamînt în care toate nenorocirile si neplacerile vietii de azi nu vor mai exista. Si de abia într-un tîrziu se gîndesc si la realitatile spirituale ale vietii pe Noul Pamînt. La prima vedere se pare ca însusi textul profetiei urmareste acelasi fir de gîndire. Privirea si atentia apostolului Ioan sînt atrase mai întîi de un cer nou si un pamînt nou ca si acum acestea ar fi elementele principale ale soliei lui Dumnezeu din aceste ultime capitole. Dimpotriva, punctul central în jurul caruia graviteaza întreaga lucrare a Domnului Iisus Hristos de refacere a tuturor lucrurilor nu este înfatisarea rapitoare a cerului si a pamîntului sau excelenta calitate a conditiilor materiale ale vietii celei noi, ci Noul Ierusalim, cortul lui Dumnezeu cu oamenii. Aceasta este de fapt esenta planului de mîntuire – refacerea relatiei omului cu Creatorul sau, aducerea omului la aceeasi treapta de vietuire cu Dumnezeu, de pe care a cazut prima pereche de oameni. De aceea sa notam ca pasajul citit nu începe cu ce este mai |
|
 important pentru Dumnezeu ci începe cu lumea naturala, materiala. Si de ce asa? întocmai ca si în Geneza capitolul 1 Dumnezeu a creat mai întîi cerurile si pamîntul pregatind astfel un mediu de viata pentru vietuitoarele pamîntului si în cele din urma pentru om. Dar dintre toate vietuitoarele cu care Dumnezeu a populat pamîntul omul a fost singura fiinta pe care El a numit-o fiul lui Dumnezeu. De aceea vedem în Apocalipsa cum inspiratia divina ne prezinta în aceeasi ordine ca si în Geneza, mai întîi o noua creatiune si apoi cortul lui Dumnezeu cu oamenii. Noul Ierusalim, evident ca nu poate coborî pe un pamînt pustiu si gol, asa cum a ramas dupa procesul curatitor al focului divin. Tocmai de aceea Domnul Iisus va face mai întîi un cer nou si un pamînt nou, deci nu uitati, noi sîntem punctul cel mai însemnat al noii creatiuni! Prezenta noastra acolo pe Noul Pamînt este tot ceea ce va da sens întregului plan de mîntuire si întregii lucrari finale de restaurare a pamîntului. Daca vreunul din noi vom lipsi, fiti siguri, Domnul Iisus, cel care a murit pentru noi si a facut totul pentru ca sa ajungem acolo va fi nespus de trist. Privind la Noul Ierusalim, el poate fi asemanat prea bine cu corabia lui Noe, refugiul celor credinciosi de furia potopului. Tot asa si sfînta cetate va fi refugiul celor credinciosi din vremea sfîrsitului atunci cînd flacarile focului ceresc vor învalui planeta noastra. Noul Ierusalim va fi raspunsul la acea întrebare din cartea proorocului Isaia de la capitolul 33 versetul 14: „Cine din noi va putea sa ramîna lînga un foc mistuitor?” Numai cei neprihaniti care înca din viata aceasta au facut din Dumnezeu locul lor de scapare, numai ei vor fi în stare sa stea lînga acel foc mistuitor.
 Pamîntul cel nou va trebui sa aiba o capitala a lui si aceasta va fi Noul Ierusalim. Aceasta cetate este reala, tot atît de reala ca si cerul si pamîntul cel nou. În capitolul 3 cu versetul 12 în Apocalipsa, Noul Ierusalim este numita cetatea lui Dumnezeu. În ea va fi prezenta lui Dumnezeu, scaunul Sau de domnie, centrul universului. Asa fusese conceput vechiul Ierusalim. El era cetatea lui Dumnezeu pentru ca acolo Dumnezeu, prin chivotul Sau, era prezent în continuu în mijlocul ei. De acolo din templu, Dumnezeu prin uneltele Sale omenesti întretinea o legatura strînsa cu poporul Sau, revarsa binecuvîntarile Sale, descîlcea problemele încurcate ale natiunii, mergea la lupta cu poporul Sau si trona peste viata întregei cetati. Dar, dupa cum stim, Ierusalimul pamîntesc a ramas doar un simbol nedesavîrsit al lucrurilor desavîrsite ce aveau sa vina. Dumnezeu planuise sa faca din vechiul Ierusalim metropola întregului pamînt, dar din cauza ca aceasta cetate nu a fost la înaltimea chemarii ei, de aceea aceasta misiune a fost încredintata Noului Ierusalim în care Dumnezeu va domni peste toti si în plus va domni înlauntrul inimii fiecarui credincios.
Dar, o cetate este ceva mai mult decît niste ziduri, niste strazi si cladiri. Ea este totodata o grupare sociala care traieste într-un spirit de strînsa partasie si ai carei membri nutresc si coopereaza în vederea realizarii unor interese comune. Partasia împreuna cu toti sfintii, de care apostolul Pavel amintea mereu în epistolele sale si partasia cu Iisus Hristos urmeaza sa fie desavîrsita în Noul Ierrusalim. Tocmai pentru a sublinia aceasta partasie intima, plina de atractie, de bucurie, de reala fericire, profetia numeste Noul Ierusalim ca fiind mireasa Domnului Hristos. Toti stim cît de intima si cît de profunda este partasia dintre un mire si mireasa lui. O, cu cît mai bogata va fi partasia celor mîntuiti cu Iisus, Mirele lor. Iata în aceasta privinta, minunatele cuvinte ale Domnului Iisus, asa cum au fost transmise de profetul Zefania la capitolul 3 cu versetul 17: „Domnul Dumnezeul tau este în mijlocul tau ca un Viteaz care poate ajuta. Se va bucura de tine cu mare bucurie; va tacea în dragostea Lui si nu va mai putea de veselie pentru tine”. Cortul întîlnirii din asezamîntul Vechiul Testament, trebuia sa fie o prefigurare a partasiei lui Dumnezeu cu poporul Sau. Acolo, în cortul întîlnirii, Dumnezeu si poporul Sau locuiau laolalta sub acelasi acoperamînt. în Noul Ierusalim nu numai o identitate în ceea ce priveste locul, ci si în ceea ce priveste idealurile vietii vor stapîni relatiile noastre cu Dumnezeu. Noi îl vom cunoaste din ce în ce mai mult pe Dumnezeu, dupa cum si noi am fost cunoscuti de El. Noi vom vedea fata Lui. Tocmai în aceasta va sta cea mai mare binecuvîntare a locuirii în cetatea lui Dumnezeu, în acea metropola a universului: în partasia cu Dumnezeu, nestingherita de nimic, nestingherita de niciun gînd rau, de nicio pornire rea.
Astazi, cînd si cînd inima noastra este strafulgerata de gînduri sau porniri rele, necurate sau nevrednice, însa atunci vom fi ca El iar El va fi în noi. Iisus va umple tot launtrul nostru cu prezenta Sa, ne va lumina gîndurile, va stîrni dragostea noastra pentru El, va provoca necontenit fapte nascute din iubire si ne va lega din ce în ce mai strîns de Sine prin legaturi ce niciodata nu se vor mai rupe. Atunci, a sluji pe Iisus, a umbla cu Iisus, a trai ca Iisus, a înalta pe Iisus mai presus de eul nostru si a asculta de El va fi cu adevarat un deliciu pentru noi, sau cea mai înalta favoare care ni s-ar putea face. Între noi locuitorii Noului Ierusalim nu va mai fi nimic care sa ne mai desparta. Marile nu vor mai fi, nu va mai fi nicio urma de opresiune din partea cuiva asupra altora. Pe vremuri crestinii erau prinsi si aruncati în lanturi în fundul galerelor, ca sa traga la vîsle pentru opresorii lor, sau erau aruncati undeva pe o insula pustie. Dar tresaltati de bucurie, marea nu va mai fi; nu va mai fi nici tînguire, nici tipat, nici durere, nici moarte si nici chiar lacrimi. Ba, poate ca vor mai fi lacrimi, dar acelea vor fi de extaz si bucurie. Între cer si pamînt va fi o armonie desavîrsita. Ele nu vor mai fi separate. Între lumea noastra si celelalte planete necazute în pacat nu va mai fi nici o bariera. Locuitorii altor lumi vor veni sa viziteze aceasta planeta pentru salvarea careia Fiul lui Dumnezeu a trebuit sa-Si dea viata ca pret de rascumparare din pacat. Ei vor veni la noi ca sa ne cunoasca, sa ne ceara sa le povestim din experientele mîntuirii noastre si sa ne invite sa le vizitam coltul lor de univers. Si noi si ei ne vom simti oriunde ca acasa pentru ca pamîntul, acea oaie ratacita din turma Marelui Pastor Iisus Hristos a fost în sfîrsit gasita, a fost asezata pe umerii vajnici ai Domnului si a fost adusa acasa în staulul Sau.
O, fara îndoiala ca asa cum ne asigura profetia, toate aceste cuvinte sînt vrednice de crezut si adevarate. Ele pot sa fie partea oricui, a mea si a dumneavoastra, cu o singura conditie, daca ne este într-adevar dor de casa noastra din cer, de Iisus, de locuirea laolalta cu Dumnezeu si cu lumile necazute în pacat. Da, daca ne este dor. Celui ce îi este sete, spune Domnul, îi voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii. Este cineva în aceste clipe, cînd citeste aceasta prelegere, însetat cu adevarat dupa apa vietii? Tînjeste cineva de dor dupa casa parinteasca din cer? Iisus este gata sa-i ofere vesnicia în dar fara nici o plata. Esti gata sa întinzi mîna? Esti gata sa-i deschizi inima lui Iisus?
Cu multi ani în urma James Backer din Harisburg, Pensilvania, s-a gîndit sa sarbatoreasca pentru a 87-a oara ziua sa de nastere într-un fel cu totul deosebit. Pentru aceasta a scris celor 9 chiriasi ai sai, ce locuiau cu totii pe aceeasi strada, o scrisoare în care îi anunta ca le ofera spre vînzare casele în care locuiesc contra unei sume simbolice de numai $10. Pe atunci în 1957, fiecare din acele 9 case valorau o suma destul de mare, de aproximativ $5000 fiecare. Prietene care stai astazi înca în cumpana daca sa primesti sau nu oferta gratuita a cerului, te întreb, fara sa fi citit deznodamîntul acelei întîmplari: Crezi ca s-au aratat acei chiriasi interesati de asemenea oferta? Absolut ca da. Toti s-au grabit sa o accepte. Oferta pe care Iisus ti-o face astazi este de a primi un locas în Noul Ierusalim. M-as mira sa te vad refuzînd o asemenea oferta. M-as mira sa nu doresti sa te întorci acasa în patria lui Dumnezeu. M-as mira sa nu spui Domnului chiar acum: „Doamne îti multumesc ca Tu nu îmi ceri nimic si în schimb esti gata sa-mi dai totul. Cum as putea refuza o iubire asa de mare? Cum as putea refuza o jertfa atît de pretioasa? Cum as putea sa mai amîn sa ma predau în bratele Tale? Primeste-ma, scrie-ma în cartea vietii Tale. Ajuta-ma sa ma pregatesc pentru cer si vino sa ma iei acasa. Amin!„ |
|
