Pe masura ce aprofundam întelesurile profetiilor din cartea lui Daniel special pentru timpul nostru, ma conving si mai mult ca Dumnezeu Insusi ne vorbeste de pe paginile ei în dorinta de a ne avertiza si pregati în vederea zilelor importante care ne stau în fata. In studiul anterior am derulat una din cele mai palpitante experiente din viata lui Daniel, care a ramas în istorie cu titlul „Daniel în groapa cu lei„. Probabil ca nici o întamplare din Biblie, în afara aceleia a nasterii lui Mesia în ieslea din Betleem, nu este atat de familiara crestinilor, asa cum este aceasta întamplare a omului lui Dumnezeu, Daniel. Desi cazut victima rautatii de-a dreptul satanice a societatii corupte din jurul tronului împaratesc si aruncat la lei, Daniel este în mod minunat pazit si salvat de Dumnezeu datorita credinciosiei fagaduintelor lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care a promis copiilor Lui de pe pamant ca va fi cu ei chiar si în ceasul celor mai grele încercari daca si ei la randul lor vor ramane credinciosi voiei sale chiar în clipe de proba si suferinta.
     In studiul precedent ne-am ocupat îndeosebi de latura istorica, faptica a întamplarii traite de Daniel care s-a dovedit a fi mereu acelasi barbat al credintei si rugaciunii. Ea ne-a readus aminte ce avem de facut atunci cand totul devine întunecat si simtim ca am cazut în ghearele celor mai crunte disperari. In acele clipe sa ne aduvem aminte ca totdeauna ne ramane deschisa o usa spre lumina -este usa rugaciunii – singura usa a sperantei si izbavirii noastre. Desi aceasta întamplare ca si toate celelalte dinaintea ei este în sine o adevarata comoara de învataturi morale si spirituale, as dori sa nu uitam ca ea este totodata o lectie profetica pentru cei credinciosi din generatia sfarsitului. Cartea lui Daniel este prin excelenta o carte profetica. Insusi Domnul Iisus vorbind ucenicilor Sai despre zilele din urma S-a referit la Daniel si profetiile cuprinse în cartea sa numindu-l „proorocul Daniel”. Desi în totalitate aceasta carte este profetica, de abia dupa ce vom trece de capitolul 6, unde ne aflam acum, ne vom da seama si mai bine cum fiecare pasaj al urmatoarelor capitole pana la încheierea ei este un fel de veriga care la un loc cu celelalte formeaza un lant continuu de profetii divine. Pentru a prinde acum mai bine solia profetica pe care ne-o transmite de data aceasta capitolul 6 as dori sa ne aducem aminte putin de cele întîmplate. Imparatul Darius care a smuls sceptrul regatului Babilonian din mana lui Belsatar, întemeind pe ruinele acelei împaratii marele Imperiu al Medo-Persiei, în dorinta de a-si organiza cat se poate de bine treburile împaratiei sale a randuit în fruntea tuturor dregatoriilor sale trei persoane care sa raspunda de toate. Printre cele 3 persoane se afla si Daniel. Nu dupa mult timp însa, dupa ce a fost asezat în acea functie de raspundere, vedem cum Daniel devine tinta atacurilor dregatorilor de langa el si a celor din subordinea lui. In dorinta de a-l gasi vinovat cu ceva în datoriile de serviciu, vrajmasii lui Daniel pandesc, vaneaza si ataca orice miscare a sa dar fara nici un succes. Si cuvantul spune ca o concluzie la toata aceasta campanie a vrajmasilor lui Daniel astfel: „Dar n-au putut sa gaseasca nimic, nici un lucru vrednic de mustrare; pentru ca el era credincios si nu se gasea nici o greseala la el si nici un lucru rau”. Atunci vrajmasii lui Daniel s-au gandit la o alta stratagema. S-au gandit sa se foloseasca de mana împaratului ca de o unealta. Cu linguseli si cu vorbe de falsa cinste si onoare fata de împarat, acei supusi netrebnici cer împaratului sa emita un decret prin care sa se ceara tuturor locuitorilor imperiului ca timp de o luna, nu mai mult, sa înceteze orice fel de închinare religioasa si toata suflarea imperiului sa se închine lui, împaratului Dariu. Despre Dariu nu se poate spune nicidecum ca era un om lipsit de întelepciune si experienta de viata. Aproape ca nu ne-am fi asteptat ca un om ca el sa cada în plasa urzelilor murdare ale supusilor sai. Dar faptul ramane fapt. Cu cat un om se aseaza mai sus pe treptele piramidei sociale prin propriile sale puteri, cu atat mai mult va depinde de sfaturile si interventiile celor ce-l ce stau la picioare si cu atat mai mult sta în primejdia ca la un moment dat tocmai acei supusi sa-l dezinformeze, sa-l angajeze în tot felul de actiuni nechibzuite, sa-l foloseasca drept scut si unealta în vederea împlinirii ambitiilor si scopurilor lor egoiste si, daca la un moment dat nu le mai slujeste intereselor lor, aceiasi sfetnici sa-l rastoarne de pe tron.
      Istoria care a apus ca si istoria contemporana este plina de asemenea exemple. Vrajmasii lui Daniel, prin acel decret împaratesc de interzicere a oricarui fel si obiect de închinare personala, cautau nu onoarea si slava împaratului, ci sa-l aseze pe Daniel într-o situatie atat de critica, atat de periculoasa, încat condamnarea lui la moarte sa fie semnata chiar de împaratul Darius, care, cel putin în mintea lor parea ca facuse din Daniel un protejat si un favorit al tronului. Ei stiau bine despre Daniel ca, pe parcursul acelei luni de interdictie împarateasca, nu va înceta de fel sa se închine Dumnezeului sau asa cum facea si mai înainte. Ei stiau ca Daniel ar fi fost în stare sa renunte la orice, numai la credinta lui nu. Ei stiau ca mai presus de credinciosia sa fata de împaratul sta credinciosia sa fata de Dumnezeu. Daca pana aici corectitudinea si credinciosia lui Daniel fata de stapanul sau pamantesc i-au fost un fel de pavaza si i-au ocrotit viata, ramanea acum sa se faca dovada daca asezand mai presus de toate si toti pe Dumnezeu este un lucru întelept, în stare sa-i asigure pacea si izbavirea de ceasurile cele mai grele. Asa cum s-au si asteptat vrajmasii lui Daniel lucrurile si-au urmat cursul lor. Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. Groapa a fost pecetluita cu sigiliul împaratesc si cu sigiliul mai marilor dregatori ca sa nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. O situatie pecetluita definitiv, am zice noi. Cine si-ar mai putea imagina macar, o cale de iesire dintr-o groapa cu lei. Oare va fi în stare Dumnezeu, Stapanul celor credinciosi de pe pamant, sa-Si apere si sa salveze supusii? Oare se merita sa ramai credincios lui Dumnezeu chiar cu pretul vietii? Oare trebuie sa mergem cu credinta noastra atat de departe încat nimic sa nu ne desparta de legatura noastra cu Dumnezeu? Nici chiar un decret de condamnare la moarte? Aceasta experienta din viata lui Daniel este un simbol, un fel de pregustare a unei experiente de proportii si mai mari, care va fi partea celor credinciosi lui Dumnezeu din vremea sfarsitului. Ea ne reaminteste acel capitol celebru din cartea Apocalipsei, capitolul 13, care asteapta sa-si gaseasca împlinirea cat de curand în viata celor credinciosi din ultima generatie. In acest capitol din Apocalipsa urmarim într-o viziune profetica figurativa niste fiare în plina actiune – o fiara care se ridica din adancurile marii si o alta fiara care se ridica din pamant. In limbaj profetic o fiara reprezinta o putere totalitara, o putere care nu cunoaste alta tinta si care nu are alta dorinta decat aceea de a domina, a teroriza, a zdrobi orice încercare de opozitie si a trai de pe urma victimelor sale. O fiara înseamna o putere civila lumeasca, fara mila, fara scrupule, fara principii. Despre prima dintre cele doua fiare sta scris în acel capitol la versetul 2 ca „Satana i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapanire mare”. Satana este vrajmasul de moarte al Domnului Christos si al tuturor urmasilor Sai credinciosi care „pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus”, cum ne subliniaza versetul 12 din capitolul 14. Asa ca fiara dintai care a primit din mana Satanei putere, scaun de domnie si o stapanire mare nu trebuie privita numai ca o putere civila, lumeasca. Ea este în acelasi timp o putere religioasa. De aceea victimele fiarei nu sunt cei din lume în primul rand, ci toti aceia care doresc sa ramana credinciosi Domnului Iisus. Sau, vorbind în lumina experientei lui Daniel, groapa cu lei nu a fost pregatita pentru nimeni altcineva decat pentru Daniel, omul lui Dumnezeu. Despre a doua fiara care a fost vazuta iesind din pamant, ni se spune în acelasi capitol din Apocalipsa, capitolul 13, ca aceasta lucra cu puterea fiarei dinaintea ei. Marea sau apele din care a fost vazuta cum iesea prima fiara, reprezinta în limbajul profetiilor biblice multimi de oameni, popoare, neamuri. Prima fiara a iesit din tumultul lumii, din convulsiile valurilor istoriei, din clocotul talazurilor societatii în dezvoltare, în timp ce fiara care iese din pamant prin contrast, ne vorbeste despre o alta putere care avea sa se nasca mai tarziu nu din tumultul istoriei, nu de acolo de unde clocoteau framantarile politice si sociale ale lumii, ci dintr-o zona necunoscuta, neînsemnata, nepopulata, lipsita de vuietul framantarilor omenesti. Ea trebuia sa fie o fiara nascuta pe un teren al pacii, linistii, al unui cer senin netulburat, neagitat. Despre a doua fiara citim la versetul 12 din capitolul 13 urmatoarele: „Ea lucra cu puterea fiarei dinaintea ei si facea ca pamantul si locuitorii lui sa se închine fiarei dintai a carei rana de moarte fusese vindecata. Despre a doua fiara mai citim în versetul 13 ca savarsea semne mari si amagea pe locuitorii pamantului prin semnele pe care i se daduse sa le faca în fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pamantului sa faca o icoana fiarei care avea rana de sabie si traia. I s-a dat




putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca si sa faca sa fie omorati toti cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi, sa primeasca un semn pe mana dreapta si pe frunte si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei, sau numarul numelui ei.”
      Sunt sigur, stimati cititori, ca foarte multi dintre dumneavoastra, fiind deja familiarizati cu versetele citate din capitolul 13 din Apocalipsa ati putut sa va dati imediat seama cat de mare este asemanarea între acest pasaj care îl descrie pe antihristul zilelor din urma si Darius de pe timpul lui Daniel în încercarea lor de a decreta o închinare la propria lor persoana si a pronunta sentinta capitala în dreptul acelora care vor îndrazni sa nu ia în seama acel decret. Darius apare aici ca o prefigurare a lui antihrist. Asa a fost atunci în zorii istoriei poporului lui Dumnezeu si tot asa va fi si la sfarsit. Aceeasi putere care a lucrat atunci si pe tot parcursul istoriei împotriva lui Dumnezeu si împotricva copiilor Sai credinciosi îsi va înteti atacurile, va spori ura si va lucra în vremurile din urma ca si pe vremea lui Daniel ca sa aduca la tacere glasul credintei, al rugaciunii, al laudei si al marturisirii acelora care urmeaza lui Iisus. Antihristul este unealta Satanei, iar Satana este dusmanul de moarte al lui Iisus si al urmasilor Sai. Despre Antihrist ne mai spune Biblia în 2 Tesaloniceni 2,3 ca vremea în care va trai si va lucra antihrist va fi caracterizata de „lepadarea credintei” pentru ca antihrist, omul faradelegii se va aseza chiar în templul lui Dumnezeu dandu-se drept Dumnezeu. Aratarea lui, spune cuvantul mai departe se va face prin puterea Satanei cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase si cu toate amagirile pentru cei ce sunt pe calea pierzarii pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti. Un sigiliu a fost pus pe un decret de condamnare la moarte a lui Daniel pe vremea lui Darius si un sigiliu va fi pus si de catre Antihrist. Un sigiliu este un semn vizibil, o marturie care vorbeste despre autoritatea aceluia care a aplicat acel sigiliu. Dumnezeu, prin legea Sa a facut cunoscut tuturor locuitorilor pamantului decretele voiei Sale sfinte, dupa care a luat cea de a 4-a porunca din lege si a declarat-o un semn, un sigiliu al Sau al puterii Sale creatoare, mantuitoare si stapanitoare. Ca si Darius de pe vremuri, si Antihrist îsi va aseza sigiliul sau pe decretul dat si va cauta sa-l aseze si pe mana sau pe fruntea acelora care-l vor accepta. Dumnezeu are sigiliul Sau, are adevarul Sau, are legea Sa în timp ce Antihrist are sigiliul sau, amagirile sale, poruncile sale. Cei ce vor refuza sigiliul lui antihrist, natural ca vor fi aceia care au acceptat sigiliul lui Iisus. Curand lucrurile vor fi clare, mai clare decat lumina zilei. Curand toti locuitorii pamantului din ultima generatie vor avea de ales între poruncile lui Dumnezeu si poruncile oamenilor, între sigiliu supunerii fata de El, Dumnezeu, si sigiliul supunerii fata de antihrist. Curand puterea de amagire a lui Satana va lucra cu asa intensitate
printrre cei ce sunt pe calea pierzarii încat toti cei ce n-au primit dragostea adevarului ci au gasit placere în nelegiuire sa creada o minciuna. Putini însa, o ramasita, va alege sa ramana credincioasa lui Dumnezeu, adevarurilor Sale, legii Sale si sa primeasca sigiliul Sau în pofida oricaror decrete omenesti. Dar, ca si pe vremea lui Daniel Dumnezeu va purta de grija celor credinciosi ai Sai, ramasitei Sale. El va stinge flacarile focului, El va închide gura leilor, El a oferit în aceasta privinta tuturor celor ce aleg sa primeasca sigiliul Sau asigurari nespus de mari si scumpe. Prin pana inspirata a profetului Isaia Dumnezeu ne-a transmis niste asigurari minunate de care, fara îndoiala ca Daniel era în deplina cunostinta de cauza. Prin Isaia Dumnezeu ne-a fagaduit astfel: „Nu te teme caci Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare caci Eu sunt Dumnezeul tau, Eu te întaresc, tot Eu îti vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Iata, înfruntati si acoperiti de rusine vor fi toti cei ce sunt maniati pe tine; vor fi nimiciti si vor pieri cei ce ti se împotrivesc” (Isaia 41,10-12). In Isaia 43,1.2 avem aceeasi asigurare: „Nu te teme de nimic caci Eu te izbavesc; te chem pe nume, esti al Meu. Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine si raurile nu te vor îneca; daca vei merge prin foc, nu te va arde si flacara nu te aprinde”. La capitolul 49 versetul 8 si versetul 15 Dumnezeu ne vorbeste în continuare: „Asa vorbeste mai departe Domnul: ‘La vremea îndurarii te voi asculta si în ziua mantuirii te voi ajuta’… Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza si sa n-aiba mila de rodul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita eu nu te voi uita cu nici un chip. Iata ca te-am sapat pe palmele Mele”. O, ce minunata asigurare scrisa shiar cu sangele Stapanului nostru divin, scrisa pe palmele sale care au fost strapunse pe Golgota: „Eu nu te voi uita cu nici un chip”. Si acum, tot prin gura profetului Isaia, ascultati si apelul lui Dumnezeu pentru noi, care stam fata în fata cu cele mai crancene încercari ale credintei: „Ascultati-Ma voi care cunoasteti neprihanirea, popor care ai în inima legea Mea. Nu te teme de ocara oamenilor si nu tremura de ocarile lor” (Isaia 51,7).        Ocari, amenintari, suferinte materiale si fizice au fost si vor fi totdeauna partea copiilor credinciosi ai lui Dumnezeu. Dar deasupra tuturor este si va dainui vesnic Dumnezeu care ne-a promis ocrotire, sprijin, mangaiere si izbavire. Dumnezeu îsi întinde mana Sa ocrotitoare asupra poporului Sau înca de pe acum cu mult înainte de a ajunge sa fie aruncat în groapa cu lei. Dumnezeu doreste sa ne ocroteasca mai înainte de toate de vrajmasii nostri dinlauntru, de cele ce se gasesc în firea noastra pamanteasca. Ma gandesc la succesul spiritual si material al poporului lui Dumnezeu, la pozitiile sociale înalte pe care copiii lui Dumnezeu ajung; ma gandesc cat de mult a binecuvantat Dumnezeu pe poporul Sau raspandit în toata lumea, cat de apreciati sunt urmasii Lui încat pana si lumea observa ca la ei se gaseste un spirit înalt. Si daca Dumnezeu n-ar ocroti pe copiii Sai credinciosi de mandrie, egoism, spirit materialist si foamea noastra fireasca dupa întaietate, atunci Daniel al zilelor de azi ar fi în primejdia sa se piarda; el ar fi în primejdia de a deveni moale în glas, încet în miscari, prea gingas ca sa se expuna suferintei si prea nepotrivit pentru groapa cu lei. In dublu sens, Domnul îsi are mana întinsa asupra celor credinciosi, sa-i pastreze departe de lume si în final sa-i izbaveasca de furia finala a fiarei apocaliptice. Daca ar fi sa socotim timpul dupa ceasul profetic al lui Dumnezeu, cred ca a mai ramas numai putin timp bisericii lui Dumnezeu pana la proba finala a credintei, pana la ivirea lui antihrist, pana la aruncarea ramasitei în groapa cu lei. Uneori auzim sau citim despre tot felul de încercari si lupte prin care trec cei credinciosi ici si colo pe toata fata pamantului, si simtim cum siguranta, pacea si viitorul celor credinciosi devin din ce în ce mai fragile, mai vulnerabile. Da, stim ca într-o zi poporul credincios al lui Dumnezeu va trebui sa treaca prin aceeasi încercare prin care a trecut si Daniel. Stim ca pana atunci ne-a mai ramas numai putin timp, numai putin timp ca sa mai urcam fiecare în odaia noastra de sus pentru a mai striga la Dumnezeu dupa iertare si primire înaintea Sa, pentru sfintire si calauzire, pentru a mai petrece cu El clipe de partasie si bucurie pana la dezlantuirea furtunii. Pana atunci stim ca ne-a mai ramas numai putin timp ca sa mai fugim de stricaciunea care este în lume, de spiritul ei materialist si de primejdia de a merge cu felul ei de vietuire. Ne-a mai ramas numai putin timp ca sa mai avertizam lumea din jurul nostru si sa dam o buna marturie despre fericita noastra nadejde. Vina însa furtuna persecutiei si a înclestarii urii tuturor si urle Satana ca un leu cat va voi, noi una stim, si aceasta este ceea ce însusi împaratul Dariu a aflat în cele din urma despre Dumnezeu si a tinut sa fie consemnat în analele istoriei imperiului sau „El izbaveste si mantuieste, El face semne si minuni în ceruri si pe pamant. El a izbavit pe Daniel din gura leilor”. Da. Aceasta va fi si experienta finala a copiilor lui Dumnezeu din ultima generatie; Dumnezeu îsi va întinde bratul Sau atotputernic si ocrotitor sa izbaveasca si sa mantuiasca pe toti aceia care au alergat sa faca pace cu El, sa se predea Lui, sa se supuna cerintelor legii Sale divine si sa-L reprezinte între oameni. Rugaciunea mea este ca Domnul sa ne ajute pe fiecare din noi care am auzit mesajul divin al acestui studiu sa întelegem timpul solemn în care traim si sa alergam cat nu e prea tarziu sub aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu slujindu-i printr-o credinciosie statornica. Amin!

In groapa cu lei