Ultima mare lupta

      Ceea ce a dat nastere cartii profetului Daniel si ceea ce ne-a mobilizat si pe noi în prezentarea acestor serii de prelegeri menite sa familiarizeze si sa ofere lumina în vederea întelegerii profetiilor ei este certitudinea sfîrsitului, certitudinea sosirii acelei zile marete, grandioase care va pune capat istoriei pacatului pe planeta noastra. Pentru noi cei de azi, ideea sfîrsitului lumii nu mai este o parere ciudata, nastrusnica, sau o doctrina promovata de cine stie ce secta obscura, ci astazi, oameni din toate partile lumii si din toate straturile societatii tremura, îsi ridica glasul si avertizeaza cît se poate de solemn restul lumii cu privire la acest sfîrsit. Neluata în seama de multi si chiar dispretuita, totusi cartea lui Daniel vorbea înca de mult lumii cu privire la sfîrsitul ei. Acesta este de fapt accentul întregului ei material profetic. Sfîrsitul este un fel de cheie a întregii carti. Citita cu atentie, cartea lui Daniel da pe fata în fiecare capitol, în fiecare eveniment, în fiecare scena pe care ne-o prezinta viziunea sfîrsitului, cea din urma experienta a pamîntenilor. Sfîrsitul este vazut de Daniel în niste tablouri care nu se pot uita usor. Acestea îl vor ajuta ca sa descrie mai tîrziu sfîrsitul ca pe o experienta a judecatii, a asteptarii si a marii lupte care ne sta în fata. Aceste experiente urmeaza sa se încheie asa cum vom vedea mai tîrziu în capitolul 12, cu aratarea surprinzatoare si glorioasa, plina de bucurie si de izbînda a Domnului nostru Iisus Christos, Marele Voievod sau împarat al celor credinciosi. Capitolul 1 al cartii începe cu sfîrsitul unei natiuni, cu experienta intrarii acelei natiuni in robie, iar capitolul 12 se încheie tot cu sfîrsitul, sfîrsitul unei alte robii. De data aceasta nu mai este sfîrsitul experientei unei natiuni, ci sfîrsitul cosmic al lumii noastre. Dar mai înainte de acest sfîrsit glorios trrebuie sa aiba loc o lupta, marea lupta a tuturor veacurilor. Despre aceasta lupta ne vorbeste ultima parte a capitolului 11 la care am ajuns cu studiile noastre.
        O cercetare mai atenta a pasajului profetic care se ocupa cu aceasta lupta ne descopera prezenta a doua elemente caracteristice si anume: primul este structura lui literara si al doilea este continua referire la cele doua puncte cardinale – nord si sud, sau miazanoapte si miazazi – Aceste doua elemente sînt foarte importante pentru ca ele în sine sînt cheia interpretarii întregului pasaj.
      Va invit acum sa privim acum asupra primului element caracteristic capitolului 11, acela al structurii lui literare. Conflictul dintre împaratul de la miazanoapte si cel de la miazazi porneste chiar de la versetul 5. De la acest punct întreg cuprinsul capitolului se împarte în sase sectiuni care merg în paralel, trei cu trei. Primele trei sectiuni sînt cuprinse între versetele 5-12, iar urmatoarele trei sectiuni sînt cuprinse între versetele 15-39. Fiecare din aceste sase sectiuni este de fapt o relatare detaliata a unei agresiuni a împaratului de la miazazi împotriva împaratului de la miazanoapte si apoi si invers. Ultimele 5 versete ale capitolului 11 însa, par sa se detaseze de restul capitolului si apar ca un fel de post-scriptum al întregii carti, aratînd spre o noua directie spre care se îndreapta profetia. In aceste ultime versete vedem cum cei doi împarati se ataca reciproc, dar pîna la urma, asa cum reiese din versetele 43 si 45, cei doi împarati se vor uni ca sa lupte împotriva muntelui cel slavit si sfînt al lui Dumnezeu. împaratia lui Dumnezeu este anuntata prin urmatoarea fraza: „Isi va ajunge sfîrsitul si nimeni nu-i va veni în ajutor”. Acest element vizibil de regularitate si asemanare între cei doi împarati în cele ce ei savîrsesc unul împotriva celuilalt, ne ofera cheia interpretarii acestui pasaj. Daniel 11 nu ne conduce astfel spre un fagas de interpretare literala, ci mai degraba spirituala. Desigur ca anumite evenimente istorice pot sa ia locul si sa para a fi fost prevestite de toxtul profetiei. Totusi, în descifrarea acestor referinte profetice o noua dimensiune trebuie luata în consideratie. Astfel în ultimele versete ne aflam fata în fata cu un fel de vorbire care subliniaza faptul ca mai presus de evenimente istorice exista o filozofie a istoriei si deci, ceea ce are importanta în final nu este multimea evenimentelor istorice ci principiul conflictului dramatic dintre nord si sud. In limbajul profetic directia si domeniul stapînirii împaratului de la miazanoapte sînt asociate acelei puteri satanice care reclama pozitia si autoritatea suprema a lui Dumnezeu. Miazanoapte este de fapt directia din care i s-a aratat lui Daniel ca se va ridica acel corn mic despre care am studiat în capitolul 8. Acel corn mic, spunea profetia, avea sa se mareasca nespus de mult spre miazazi, spre rasarit si spre tara minunata. Miazanoaptea este atît în mitologia cananita cît si în geografia Vechiului Testament locul de bastina al zeului Canaanit Baal. Cultul idolatru al lui Baal pe tot parcursul istoriei Vechiului Testament a reprezentat o permanenta amenintare pentru religia monoteista a poporului Israel. De cîte ori nu stam fata în fata pe paginile sacre ale Vechiului Testament cu acea înclestare dintre Dumnezeu si Baal. Priviti-l pe profetul Ilie stînd pe muntele Cârmei ca reprezentant al lui Dumnezeu fata în fata cu profetii lui Baal. Ascultati strigatul lui care coboara poalele muntelui spre auzul întregului popor tabarît pe cîmpul de lupta al religiei. Ascultati somatia divina a profetului lui Dumnezeu: „Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El; iar daca este Baal, mergeti dupa Baal”. Dar în acest context profetic al cartii lui Daniel radacinile cultului lui Baal sînt mult mai adînci si în spatele acestui cult se afla adevarata sursa a conflictului, adevaratul vrajmas al lui Dumnezeu – Satana, inventatorul tuturor cultelor idolatre. Cine de fapt trona peste adunarea tuturor zeitatilor în capatul dinspre miazanoapte? Sa citim. Sa deschidem Sfînta Scriptura în Isaia 14, 13.14. Notati aici cine vorbeste si directia din care vorbeste si se manifesta: „Ma voi sui în cer. Imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stele lui Dumnezeu. Voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor la capatul miazanoaptei. Ma voi sui pe vîrful norilor; voi fi ca Cel Prea Inalt”. Sper ca m-am facut înteles. Miazanoaptea, în limbajul profetic este o expresie cheie, este directia din care se exprima acel fals dumnezeu, Satana, care troneaza peste toata galeria falsilor dumnezei si care a luptat si continua sa lupte pentru a uzurpa, daca s-ar putea tronul adevaratului Dumnezeu.
       Cornul cel mic despre care am citit ca avea ochi de om si o gura care vorbea cu trufie împotriva Celui Prea înalt urma sa fie ultima inventie a Satanei. El urma sa fie omul faradelegii despre care avea sa scrie apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni ca se va înalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare si ca se va aseza în templul lui Dumnezeu dîndu-se drept Dumnezeu. Cornul cel mic urma sa se ridice tot de la miazanoapte, de acolo de unde trona Satana. Miazanoapte, aceasta directie simbolica este total semnificativa în profetie. Adevarata sursa a puterii cornului cel mic este demascata în cartea Apocalipsei ca fiind puterea Satanei. El visa sa tronezeîn locul lui Dumnezeu, sa fie ca Dumnezeu. Si iata cum urma în cele din urma sa-si duca Satana visul la îndeplinire, prin cornul cel mic, prin omul faradelegii, care avea sa se dea drept Dumnezeu. Satana, ne spune Apocalipsa 13, avea sa-i dea fiarei care avea cornul cel mic trei lucruri: puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapînire mare. Identificarea cornului cel mic nu este grea. Care putere omeneasca a cutezat sa intre în templul lui Dumnezeu si sa se dea drept Dumnezeu? Care putere omeneasca avea sa îmbrace haina religiei si sub masca închinarii la cele vrednice de închinare sa întemeieze un cult care sa urmareasca în realitate propriile sale interese? Care putere omeneasca îmbracata în odajdiile religiei a adus în templul lui Dumnezeu sub numele sfintilor martiri si a liturghiilor toata cohorta idolilor si a slujbelor cultelor pagîne ale capatului de miazanoapte? Care este numele acelei puteri bisericesti?
       La toate aceste întrebari istoria ne îndreapta spre o singura directie, Roma pagîna, care mai tîrziu avea sa fie Roma papala. Pe de alta parte directia profetica miazazi, reprezinta în traditia Biblica orice sistem de guvernare care se coboara de data aceasta nu din Babel sau Babilon ci din Egipt. Este vorba de acel sistem de guvernare care nu mai ofera nici un loc lui Dumnezeu. Care este numele acelui sistem? Desigur ca raspunsul dumneavoastra în aceasta privinta este unul singur: Ateismul care neaga nu numai dreptul lui Dumnezeu de a se amesteca în treburile omului ci chiar si dreptul lui Dumnezeu de a exista. Dumnezeu ne-a oferit în aceste zile marele privilegiu, nevisat de nimeni dintre noi ca sa vedem cu ochii nostri caderea ateismului, caderea imperiului ateist. Dar nu triumfati înainte de vreme.

Spiritul ateismului, spiritul Egiptului a ramas prezent în lume si lucreaza ca un ferment la alterarea constiintei umane. Spiritul împaratului de la miazazi este spiritul umanist al lumii vestice, este spiritul mintilor luminate ale secolului nostru, este spiritul care promite siguranta deplina în capacitatea logica, matura a popoarelor lumii de a fauri împreuna o lume mai buna, o lume asezata pe principii de libertate, egalitate, fraternitate. Aceste trei cuvinte cu caracter de lozinca ne-au ramas ca un ecou în memorie de atunci de la strigatele gloatelor care, cu ocazia revolutiei franceze au negat pe Dumnezeu si au cautat sa aseze în locul Lui ratiunea umana. Asa cum expresia miazanoapte zugraveste o miscare religioasa care se ridica mai presus de Dumnezeu pentru a-i lua locul, tot asa expresia de miazazi reprezinta conceptul miscarii ateist-umaniste care ignora pe Dumnezeu si învata pe om sa-si puna încrederea în sine si în cele ce el detine sau savîrseste la un moment dat.
       Privind la structura întregului capitol putem distinge deci doua faze: prima faza în care profetia pare sa fi fost rostita de îngerul Gabriel si scrisa de proorocul Daniel numai pentru a trasa cu ani mai înainte traiectoria pe care omenirea va pasi. In acest sens am vazut pas cu pas si poate chiar ne-am delectat urmarind cum în dreptul fiecarui detaliu al textului profetic a fost mai tîrziu un fapt, o situatie sau un eveniment care a confirmat veridicitatea prezicerii divine. In aceasta prima faza atît împaratul de la miazanoapte cît si cel de la miazazi calca rînd pe rînd peste poporul lui Dumnezeu, peste tara minunata, peste cei credinciosi. Acestea sînt cele doua puteri ale Babilonului si ale Egiptului. Una fiind o putere religioasa în încercarea continua de a uzurpa puterea lui Dumnezeu si cealalta o putere lumeasca bazata pe eforturile si succesele întreprinderilor omenesti de a cladi o lume mai buna, care sa abata astfel atentia oamenilor de la împaratia cea vesnica a lui Dumnezeu. Aceste evenimente istorice din prima faza a profetiei pregatesc în cele din urma calea celei de a doua faze a acestei ultime proorocii a cartii. Aceasta faza este spirituala si de proportii globale. Amintirea numelor lui Amon si Etiopia în textul profetiei, al unor popoare asezate la partea extrema de miazanoapte sau de miazazi, subliniaza si mai mult ideea de totalitate a lumii si de înteles spiritual pe care trebuie sa-l acordam acestui pasaj final. Aspectul global al situatiei la care se refera acum profetia este sporit de un alt element care nu ne poate scapa nicidecum; sînt primele cuvinte ale versetului 40: „La vremnea sfîrsitului”. Acest pasaj scurt de la încheierea capitolului 11 ne spune ca în zilele din urma împaratul din sud si cel din nord se vor lupta si se vor birui unul pe altul alternativ, dar în final, împaratul de la miazanoapte va birui pe împaratul de la miazazi. împaratul de la miazanoapte a aruncat în lupta totul, a desfasurat toate fortele care-i stateau la îndemîna. Religia va fi subiectul dominant al vremii sfîrsitului, va fi forta covîrsitoare în fata careia va capitula omenirea. Dar lucrurile nu se vor opri aici, ne atentioneaza versetul 43. Cuvîntul ne spune ca împaratul de la miazanoapte se va face stapîn pe visteriile de aur si de argint si pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii si Etiopienii vor veni în alai dupa el. Aceasta înseamna ca împaratul de la nord va birui nu numai prin forta numerica, ci si prin forta economica. Sa nu uitam ca elementul religios va domina lumea sfîrsitului si acesta va fi strîns legat de factori economici. Profetia paralela din Apocalipsa 13 ne avertizeaza ca acele vremuri vor fi deosebit de drastice, de restrictive pentru cei ce vor sa trraiasca independent, potrivit cu dictatele propriei lor constiinte. Cei ce vor avea puterea si vor dori sa dicteze în probleme de constiinta, acolo unde nu vor reusi în acest fel vor cauta sa întrebuinteze calea constrîngerii economice, asa încît nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta: numele fiarei sau numarul numelui ei. Libia si Etiopia reprezinta limitele geografice cele mai îndepartate ale sudului. Pîna si cele mai îndepartate colturi ale imperiului împaratului de la miazazi vor merge cu alai dupa împaratul de la miazanoapte. Aceasta înseamna nu numai capitularea împaratiei de la miazazi, dar si acceptarea suveranitatii si conducerii împaratului de la miazanoapte. Pentru prima noapte miazanoapte si miazazi sînt împreuna. Pentru prima data marele imperiu al religiei false care a urmarit detronarea lui Dumnezeu si acel imperiu al filozofiei si realizarilor omenesti vor fi împreuna. Aceasta alianta unica si finala care mai înainte fusese încercata prin alte metode de casatorie, dar care nu au dus la nici un rezultat, acum a reusit asa încît cele doua împaratii pregatesc atacul împotriva muntelui cel sfînt. Dar deodata uluitor si pustiitor, puterea împaratului de la miazanoapte va cunoaste înfrîngerea totala. Si asa cum profetia tine sa precizeze, nimeni nu-i va veni în ajutor. Ma întreb: Ce eveniment va duce la înfrîngerea marelui sistem religios fals ce se va socoti stapîn pe situatie? Un singur lucru si acesta va fi aratarea împaratiei lui Dumnezeu. Astfel încheierea ultimei viziuni profetice a lui Daniel cuprinsa în ultimele versete ale capitolului 11 ne descopera caracterul acelei lupte de proportii globale cu care se va încheia istoria omenirii. Aceasta va fi o batalie care va aduna toate fortele politice si religioase ale lumii sub un singur steag, sub o singura deviza, aceea de a lupta împotriva lui Dumnezeu si a copiilor Sai sinceri si credinciosi. Aceasta lupta se va încheia cu biruinta cauzei lui Dumnezeu. Aceasta este marea lupta spirituala, marea batalie de la Armaghedon despre care citim în capitolul 16 din Apocalipsa. In ultima instanta vrajmasia tuturor fortelor necredintei nu va fi stîrnita de existenta împaratiei lui Dumnezeu ci mai de graba de legea care sta la baza acestei împaratii si anume legea iubirii, legea care face din Dumnezeu singura autoritate în fata careia constiinta oricarei fiinte create trebuie sa se plece în respect, adorare, în dragoste si în ascultare. Si din toata legea, o singura porunca va deveni marul a toata discordia. Este vorba de porunca a IV-a, porunca pazirii Sabatului biblic, a adevaratei zile de odihna. Poate ca veti întreba ce legatura are aceasta porunca a IV-a cu marele conflict final? Porunca a IV-a, trebuie sa stim, este singura porunca prin care, daca i se da ascultare, Dumnezeu este întronat ca fiind autoritatea absoluta, Creatorul, Rascumparatorul, Domnul si Stapînul. O, cît de putin îsi dau seama crestinii de azi care rîd de aceasta porunca divina, care o rastalmacesc sau o calca cu buna stiinta ca de fapt prin atitudinea lor ei pregatesc calea pentru ziua de mîine, ziua în care ei vor lupta în tabara împaratului de la miazanoapte împotriva muntelui cel sfînt si împotriva sfintilor lui Dumnezeu. Chestiunea pe care aceasta ultima parte a profetiei o pune în discutie, nu mai este o chestiune de care ne putem izola sau arata nepasatori. Curînd, ultima mare lupta se va da între poruncile lui Dumnezeu si poruncile oamenilor. Ziua de mîine si locul pe care-l voi ocupa atunci în marea batalie finala se pregateste de azi. Care este atitudinea mea fata de autoritatea lui Dumjnezeu? Ma las eu stapînit si condus de voia legii Sale? Ma supun eu vointei Aceluia care m-a creat si apoi a urcat pe Golgota pentru mine pentru ca sa moara în locul meu? Aleg eu sa fug de aliantele lumesti, de spiritul vremii, de orice influenta care încearca sa corupa dragostea mea pentru Iisus, de orice forta care încearca sa compromita alergarea credintei mele? Ce avem de raspuns în fata acestor întrebari?
     Iubiti cititori. Acum cînd lumea din jurul nostru fierbe si se lupta pentru suprematie, cînd în biserica lui Dumnezeu bate vîntul atîtor rataciri satanice, acum cînd pe toate planurile se fac ultimele pregatiri pentru acea mare batalie finala a credintei, va invit sa ne plecam împreuna înaintea lui Dumnezeu în rugaciune pentru a-I spune: Iubite Tata ceresc, stam înaintea Ta în deplina cunostinta de cauza a dragostei Tale, a planurilor Tale cu noi si în deplina cunostinta de chemarea Ta. Vrem sa fim ai Tai, sa ne asezam de partea Ta, sa apartinem poporului celor sfinti. Fa Tu azi zid de aparare a mintilor noastre si da putere credintei noastre ca sa ramînem credinciosi adevarurilor Tale. Stim ca adevarul Tau si cauza Ta vor birui în final, de aceea ajuta-ne sa ne gasim si noi în ziua aceea mare în tabara celor biruitori. Si împreuna cu noi dorim sa fie si toti cei dragi ai nostri. Toate acestea le cerem spre slava Ta si în numele Domnului nostru Iisus Christos si-Ti multumim. Amin!