În comentariul precedent am încheiat studiul primei viziuni a cartii Apocalipsa, adica studiul primelor 3 capitole. Aceste capitole ne-au dat posibilitatea sa cunoastem felul în care priveste Domnul Iisus la biserica Sa si care sînt lucrurile pe care El le cauta în viata urmasilor Sai credinciosi. În primul rînd El cauta o dragoste neobosita, bunavointa de a suferi pentru numele si cauza Sa, apoi o doctrina bazata pe adevar si o viata sfînta, o legatura vie cu El si zel pentru mîntuirea altora si în final o inima cu totul predata Lui, în care El sa fie un oaspete permanent.
Prin intermediul primei viziuni am putut descoperi ca biserica lui Iisus este într-o lupta continua. Înlauntrul ei lupta contra pacatului, contra învataturilor stricacioase si letargiei sau starii de încropeala, iar în afara ei lupta pentru a face fata necazului, persecutiei, batjocurei sau favorurilor lumii. Cele sapte biserici din Asia au fost mici la numar, dar luptatoare împotriva unui dusman mult mai tare ce parea neobosit. Cu ce ar fi putut sa i se opuna acele cîteva mii de crestini cezarului, daca el ar fi poruncit ca ei sa fie stersi de pe fata pamîntului? Deja fortele întunericului se concentrau asupra bisericii, iar inimile crestinilor începusera sa tremure ca frunza batuta de vînt. Totusi, biserica lui Iisus de pe pâmîht, nu avea de ce sa se teama, pentru ca sus în ceruri, în centrul universului, mai presus de orice forte satanice trona Cel Prea înalt, Dumnezeu. Asa începe de fapt cea de a doua viziune. Acesta este mesajul capitolului 4 din cartea Apocalipsei, pe care doresc sa-l studiem acum si sa-i patrundem întelesul cu ajutorul inspiratiei Duhului lui Dumnezeu.
„Dupa aceste lucruri m-am uitat si iata ca o usa era deschisa în cer. Glasul cel dintîi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trîmbite, si care vorbea cu mine, mi-a zis: ‘Suie-te aici si-ti voi arata ce are sa se întîmple dupa aceste lucruri’. Numaidecît am fost rapit în duhul. Si iata ca în cer era pus un scaun de domnie si pe scaunul acesta de domnie sedea cineva. Cel ce sedea pe el  avea înfatisarea unei pietre de iaspis si de sardiu si scaunul de domnie era înconjurat de un curcubeu ca o piatra de smaragd la vedere, împrejurul scaunului de domnie stateau douazeci si patru de scaune de domnie si pe aceste scaune de domnie stateau douazeci si patru de batrîni îmbracati în haine albe si pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domni ieseau fulgere, glasuri si tunete, înaintea scaunului de domnie ardeau sapte lampi de foc care sînt cele sapte duhuri ale lui Dumnezeu. În fata scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticla asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie si împrejurul scaunului de domnie stau patru fapturi vii, pline cu ochi pe dinainte si pe dinapoi. Cea dintîi faptura vie seamana cu un leu, a doua seamana cu un vitel, a treia are fata ca a unui om si a patra seamana cu un vultur care zboara. Fiecare din aceste patru fapturi vii avea cîte sase aripi si erau pline cu ochi de jur împrejur si pe dinauntru. Zi si noapte ziceau fara încetare: ‘Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vinex. Cînd aceste fapturi vii aduceau slava, cinste si multumiri Celuit ce sedea pe scaunul de domnie si care este viu în vecii vecilor, cei douazeci si patru de batrîni cadeau înaintea Celui ce sedea pe scaunul de domnie si se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îsi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie si ziceau: ‘Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau în fiinta si au fost facute'”.
Dupa cum am subliniat înca de la început, Apocalipsa s-ar putea împarti foarte bine în numai doua parti principale:
În prima parte, pe care deja am tratat-o, am facut cunostinta cu Domnul Iisus Christos, marele nostru împarat si Mare Preot, gata de judecata,umblînd prin mijlocul celor sapte sfesnice si tinînd în mîna dreapta cele sapte stele. Tot aici, în prima parte, este cuprinsa si imaginea bisericii Sale în desfasurarea ei de-a lungul veacurilor cu toata slabiciunea si taria ei, cu toate virtutile si defectele ei, asa cum au fost prefigurate prin cele sapte biserici.
A doua parte a Apocalipsei este formata de restul celor 19 capitole care ne prezinta lupta de veacuri a Împaratiei lui Dumnezeu sub conducerea Domnului Christos împotriva împaratiei lui Satana, biruinta Domnului Christos, precum si lucrarea recreatiunii Sale.
Înainte însa de a intra în studiul celei de a doua parti, care este foarte dificil si care cere multa rabdare si multa rugaciune, este bine sa fixam în mintea noastra tema principala a acestei parti. Aceasta parte, ca si prima, este bazata pe o serie de diferite viziuni separate intre ele. Cititorul grabit si neavizat, citind aceste viziun fara a cunoaste tema principala a lor, nu este de mirare ca se va pierde printre ele ca într-un labirint. De aceea insist, trebuie sa pastram în permanenta înaintea ochilor nostri tema principala a cartii, aceasta tema, repet, este lupta si biruinta progresiva a Împaratiei lui Christosde a inlatura si nimici în final definitiv si sigur, împaratia lui Satana.
Poate ca ne-am astepta ca în partea a doua sa gasim desfasurarea evenimentelor într-o ordine cronologica. Dar nu. Elementul timp nu este esential în Apocalipsa decît cu rare exceptii cînd profetia face o precizare evidenta si care nu trebuie sa scape calculelor noastre. Între cele doua parti este o semanare care merita sa fie subliniata. Cred ca va amintiti cum a început prima parte din Apocalipsa. Înainte de a ni se prezenta imaginea bisericii lui Dumnezeu si soliile cerului catre aceasta biserica, ne-a fost prezentata viziunea maiestoasa si stralucitoare a Domnului Iisus, Capul si adevarata Viata a bisericii Sale. Acelasi lucru se poate observa si în cea de a doua parte. Mai înainte ca Domnul sa-i descopere lui Ioan batalia dintre cele doua împaratii vrajmase, cîmpul de lupta si sa identifice cine este fiara, proorocul mincinos si Babilonul, Domnul alege sa-i descopere unenicului Sau in capitolele 4 si 5 pe Cel Prea Înalt,Tronul Lui vesnic, puterea Lui vesnica si de neînfrînt care va castiga cu siguranta biruinta. Iata, capitolul 4, deja redat mai înainte, si pe care ne-am propus sa-l analizam în aceasta prelegere, nu are nimic de a face cu lupta propriuzisa dintre Christos si Satana, ci acest capitol are drept scop identif icarea Aceluia care are puterea absoluta, care stapîneste întreg Universul, cît si istoria planetei noastre.
Capitolul 4 începe cu cuvintele: „Dupa aceste lucruri m-am uitat si iata ca o usa era deschisa în cer. Glasul cel dintîi pe care îl auzisem, ca sunetul unei trîmbite si care vorbea cu mine, mi-a zis: ‘Suie-te aici si-ti voi arata ce are sa se întîmple dupa aceste lucruri'”. Dupa cum stiti, prima viziune a celor sapte biserici a avut ca scena pamîntul. Apostolul Ioan era familiarizat la data aceea cu cele sapte biserici din Asia, alese de Domnul sa prefigureze prin ele întreaga istorie a bisericii Sale de-a lungul veacurilor. Dar acum scena se schimba. Apostolul Ioan este chemat de data aceasta sa priveasca în directia cerului nu a pamîntului. Cerul este deschis acum în fata ochilor sai spirituali si acea voce binecunoscuta care i s-a descoperit cu ocazia primei viziuni, i-a adresat acum invitatia ‘suie-te aici’. Natural ca apostolul Ioan urma sa se suie la cer, nu trupeste, ci în aceeasi stare în care a primit si prima viziune, rapit în Duhul, asa cum ne si spune în versetul 2: „Numaidecît am fost rapit în duhul”. Privind spre cer, apostolul Ioan vede în cer o usa deschisa. Aceasta nu era usa sau deschiderea prin care el privea, ci acea usa era undeva în cer si era deja deschisa. Aceasta usa mentionata aici este negresit, usa aceea la care S-a referit Domnul Iisus în capitolul 3, versetul 8, usa pe care nimeni altul în afara Lui n-o poate deschide sau închide, si a carei cheie se afla în mîna Lui. Aceasta nu poate fi alta decît usa sanctuarului din ceruri si a lucrarilor care se savîrsesc în el. Aceasta este usa lucrarii Sale de Mare Preot în locasul templului ceresc, despre care ne vorbeste în mod atît de clar întreaga epistola catre Evrei. Aceasta usa  s-a deschis la ziua Cincizecimii ca rezultat al biruintei Domnului Iisus pe calvar si ea se va închide numai atunci cînd slujba Sa de ispasire si mijlocire în favoarea celor pacatosi de pe pamînt va fi încheiata si timpul de har va fi sfîrsit. Mai înainte ca Iisus sa fie Marele nostru Preot, El trebuia sa fie Mielul de jertfa al lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii, si mai înainte ca El sa fie împaratul împaratilor si Domnul domnilor, Iisus trebuia sa ne fie un Mare Preot milos si vrednic de încredere, care sa faca ispasire pentru pacatele poporului Sau credincios. Scena pe care ne este dat s-o privim prin acea usa deschisa cuprinde ambele faze ale |
|
lucrarii de mijlocire a Domnului Christos din sanctuarul ceresc. Prima faza, consumata în prima despartitura a sanctuarului avea sa dureze de la ziua Cincizecimii pîna la anul 1844, iar cea de a doua faza urma sa se consume în cea de a doua încapere a sanctuarului, în Sfînta Sfintelor, dupa anul 1844, cînd, potrivit cu solemna profetie din cartea proorocului Daniel, capitolul 8, versetul 14, Domnul Iisus avea sa înceapa lucrarea speciala de curatire a sanctuarului ceresc, egala cu lucrarea judecatii de cercetare. Aceasta interpretare este în egala armonie atît cu scenele prezentate în capitolele 4 si 5 din Apocalipsa, cît si cu evenimentele de pe pamînt, zugravite în capitolul 6 prin cele sapte peceti si care ocupa întreaga era crestina. La finalul acestor peceti are loc lucrarea de sigilare a celor drepti, caderea plagilor si revenirea Domnului Iisus Christos si întîlnirea gloatei celor mîntuiti la Marea de Cristal, asa cum ne arata capitolele 7 si 8. Dar dupa aceste precizari necesare, sa ne întoarcem la capitolul 4.
Acum, privind prin usa deschisa, apostolul Ioan începe sa ne informeze cu privire la lucrurile pe care el le-a vazut în cer. Primul obiect care i-a atras atentia este un tron, un scaun de domnie. Acesta este în mod evident, obiectul central al întregii viziuni, pentru ca cele ce apostolul continua sa vada de la acest punct înainte apar ca fiind grupate în jurul acelui tron. Acest tron este centrul universului. Nu este centrul material, ci centrul spiritual. Tocmai în acest fapt sta ascunsa adevarata filozofie a istoriei. Dumnezeu este stapînul istoriei si stapînul evenimentelor. Nimic nu scapa stapînirii Sale. Cuvîntul tron apare de 17 ori pe parcursul capitolelor 4 si 5 si de fiecare data este vorba de acelasi tron din ceruri. El este asezat în Sfînta Sfintelor din locasul ceresc. Domnul este în templul Sau cel sfînt. În aceasta viziune noi avem de a face în mod evident cu o scena a templului ceresc. Este aceeasi scena pe care a vazut-o profetul Isaia în capitolul 6, versetul 1, cît si profetul Ieremia în capitolul 14 versetul 21 si Ezechiel în capitolul 1 cu versetul 26 si capitolul 8 cu versetul 4. Tronul universului nu era vacant. Cineva sedea pe tron. Apostolul însa, nu-I da numele Celui ce sedea pe tron si nu încearca sa faca o descriere a Lui pentru ca îi este imposibil privirii sale sa patrunda dincolo de stralucirile de iaspis si  de sardiu care iradiaza din fiinta Celui ce sedea pe tron. Stralucirea scînteietoare a iaspisului avea culoarea alba ca un simbol al sfinteniei lui Dumnezeu în timp ce stralucirea sîngerie a sardoniului sta ca un simbol al caracterului statornic si drept al lui Iahve, exprimat prin judecatile Sale drepte si solemne. Dumnezeu nu poate tolera pacatul. Din scaunul de domnie, spunea apostolul, ieseau fulgere, glasuri si tunete. Si înaintea scaunului de domnie ardeau sapte lampi de foc care sînt cele sapte duhuri ale lui Dumnezeu. Ce înfricosata si maiestoasa scena! Tronul Maiestatii universului! Cînd Moise a privit ceva din slava Celui Prea înalt, a zis: „Sînt îngrozit si tremur”. Ne închipuim cît de uimit a fost apostolul Ioan de aceasta scena uluitoare, cît de uimit si cît de umplut de teama. Dar, minunata asigurare. În jurul tronului era un curcubeu de culoarea smaragdului, o culoare verde translucida, simbolul sperantei. Cu alte cuvinte, pentru copiii lui Dumnezeu este întotdeauna speranta. De aceea ei se apropie totdeauna cu încredere de scaunul harului pentru îndurare si ajutor la vreme de nevoie. Da, aici, în jurul tronului lui Dumnezeu este locul de întîlnire al celor credinciosi, pentru ca acolo vom vedea ca se afla si Marele lor Preot, Domnul si Mîntuitorul lor, Iisus Christos. De aceea, tot ce îngaduie Cel ce troneaza în slavă să vina asupra celor credinciosi, fie aceasta saracie, persecutie, foamete sau molime, asa cum vom vedea în capitolul 6, ei stiu ca toate lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu si ca sînt îngaduite potrivit cu planurile Sale.
Împrejurul scaunului de domnie apostolul Ioan a mai vazut alte 24 de scaunde de domnie pe care sedeau 24 de batrîni îmbracati în haine albe si pe capete avînd niste coroane de aur. Potrivit cu cele ce mai toti comentatorii cred, în aceasta scena a celor 24 de batrîni, avem o reprezentare a întregii biserici, atît aceea a Vechiului cît si a Noului Testament. Gînditi-va la cei 12 patriarhi si cei 12 apostoli. Acestia sînt primii în importanta, imediat dupa Dumnezeu. Adevaratul motiv pentru care ei sînt prezenti atît de aproape de tronul lui Dumnezeu, în imediata vecinatate, este ca prin ei Dumnezeu doreste sa sporeasca slava tronului Sau. Ei stau acolo ca reprentanti ai celor mîntuiti, ai acelora care au acceptat mîntuirea lui Dumnezeu prin jertfa Mielului, jertfa Fiului Sau. Hainele lor sînt albe, curate, pentru ca asemenea hainelor tuturor celor credinciosi, ele au fost spalate în sîngele ispasitor al Domnului Iisus Christos. În fata tronului, apostolul Ioan vede un fel de mare de sticla, asemenea cu cristalul. Acesta este pavajul salii tronului ca un simbol al stralucirii de neîntrecut a neprihanirii Celui ce sade pe tron. Gînditi-va ce contrast este între aceasta mare asemenea cristalului, pe care sta tronul lui Dumnezeu si apele pe care sta Babilonul, mama desfrînatelor si spurcaciunilor pamîntului, acolo unde este tronul Satanei. Dar viziunea apostolului Ioan nu s-a terminat. Privind mai atent înspre tronul Celui Prea înalt, proorocul Ioan vede în mijlocul tronului si împrejurul lui stînd 4 fapturi vii pline du ochi si pe dinainte si pe dinapoi. Si interesant. Fiecare faptura vie seamana cu un leu, a doua cu un vitel, urmatoarea cu fata unui om si ultima cu un vultur. Desigur ca prima întrebare care cauta un raspuns în mintea noastra este aceasta: „Cine sînt acele patru fiinte vii?”
Pentru a raspunde la aceasta întrebare trebuie sa privim aceasta viziune în lumina altei viziuni asemanatoare pe care o gasim în Ezechiel la capitolul 1 si capitolul 10. În ambele viziuni ele sînt numite la fel – fiinte vii. Numarul lor este acelasi, un numar simbolic si toate stau în jurul tronului lui Dumnezeu. În ambele viziuni apar aceleasi asemanari cu fata de om, leu, vitel si vultur. Si prezenta lor emana stralucire, miscare, sunete de voci. În ambele viziuni aceste „patru fiinte vii” au ochi pretutindeni si stau înconjurate de curcubeul ce cuprinde scaunul de domnie. În cartea lui Ezechiel la capitolul 10 cu versetul 20 ni se da raspunsul: „aceste fiinte vii sînt heruvimi„. Numarul patru este un simbol al creatiunii în toata plinatatea ei, idee care apare în Apocalipsa si sub forma de cele 4 vînturi ale cerului sau cele 4 colturi ale pamîntului. Daca aceste patru fapturi vii au fete diferite, este pentru ca acele fete de leu, de om, de vitel si de vultur sa exprime plinatatea puterii creatoare a lui Dumnezeu descoperita în aceste fiinte, dar în limbajul nostru omenesc. Si anume: curaj si putere ca de leu, putere intelectuala de a patrunde întelesul lucrurilor, ca a unui om, tarie si capacitate de slujire devotata asemenea unui bour, si în cele din urma, asemenea vulturului, viteza si libertate în miscare în vederea împlinirii poruncilor lui Dumnezeu. Prezenta lor acolo, în jurul tronului lui Dumnezeu, are drept scop de a spori si mai mult maretia si splendoarea tronului lui Dumnezeu. Asa de plin de slava si demn de adînc respect si închinare este Dumnezeu încît pîna si cele mai de rang fiinte create de El stau într-un spirit continuu de închinare si proslavire în fata Suveranului întregului univers. Ei care niciodata nu au cazut în pacat, cît si cei 24 de batrîni reprezentînd pe cei rascumparati dintre pamînteni recunosc într-un cor maiestos vrednicia absoluta a lui Dumnezeu de a primi slava, cinstea si puterea, caci Dumnezeu este Autorul si sustinatorul creatiunii Sale. Întregul univers pare adunat acolo în jurul tronului plin de slava, recunoscînd prin acest oratoriu al creatiunii, ca motivul existentei lor este suveranitatea lui Dumnezeu, vesnicia si atotputernicia Sa. Creatiunea este temelia tuturor faptelor lui Dumnezeu de întelepciune, putere si dragoste si de aceea si primul nostru motiv de închinare lauda si recunostinta. În acest veac materialist, cînd oamenii au întors spatele Creatorului lor si se închina creaturii, banului, pozitiei sociale si placerii, nevoia noastra este aceea de a ne îndrepta ca si apostolul Ioan privirea spre cer clipa de clipa si prin usa deschisa a templului de sus sa ne umplem inima cu slava si maretia înfricosata a Celui ce domneste peste univers. Si atunci în semn de adorare si închinare ne vom pleca genunchiul înaintea Aceluia care ne-a creat si ne poarta zi de zi de grija – Dumnezeu, Tatal nostru ceresc. Si acea închinare a noastra va sterge orice umbra de tristete, de descurajare, de îndoiala, de teama sau de neputinta, pentru ca El, Tatal nostru este alaturi de noi. Fie ca Domnul sa ne îmbogateasca viata cu aceasta viziune zilnica a tronului Sau divin. Amin!
|
|
