Cele sapte urgii ale mîniei divine urmeaza sa cada asupra lumii noastre îndata ce Dumnezeu îsi va retrage odata pentru totdeauna mîna Sa milostiva, harul Sau de la acest pamînt. În acel moment Iisus, Marele nostru Preot va parasi sanctuarul din ceruri. Acolo sus lucrarea Sa de Mijlocitor între om si Dumnezeu a fost savîrsita pe deplin în timp ce pe pamînt ultima lacrima de pocainta a fost varsata, ultima rugaciune de iertare si consacrare a fost înaltata si ultima dovada de iubire si ascultare de Dumnezeu a fost adusa. Cei ce au ales sa dea ascultare ultimei invitatii a harului divin sînt acum în asteptarea Mirelui lor iubit Iisus Hristos. Ei sînt gata pentru seceris, pentru stramutarea lor la cer; iar cei ce au ales sa refuze, sa-si bata joc sau sa neglijeze sa raspunda pîna si ultimei chemari a cerului la o adevarata pocainta stau acum în asteptarea judecatilor divine de care nu au cum sa se fereasca. Ei au putut întoarce urechea ca sa nu asculte de glasul îmbietor al lui Iisus. Ei au putut daca au vrut sa ocoleasca ocazia mîntuirii ce le-a fost oferita cu atîta generozitate. Ei au avut cîndva ocazia sa aleaga calea care duce la viata, la fericire vesnica, dar au refuzat-o cu îndîrjire. Acum nu mai pot sa schimbe nimic din soarta pe care si-au ales-o; acum nu mai au nimic, absolut nimic de ales decît sa bea din vinul mîniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mîniei Sale.
        Dupa cum ati remarcat, primele patru plagi vor cadea asupra naturii – asupra pamîntului, asupra marii, asupra rîurilor si izvoarelor de apa si asupra soarelui. Efectul lor va fi de-a dreptul pustiitor, dezolant; suferinta si strîmtorare, foamete si sete, durere si dezgust de viata. Poate ca multi dintre cei ce citesc sau aud pentru prima data despre cele sapte plagi divine nu înteleg de ce va lovi Dumnezeu în primul rînd, în mînia Sa, natura. Sa stam si sa ne gîndim putin. . . La data aceea, cînd plagile divine vor cadea, taina faradelegii va atinge culmea. Împaratia lui antihrist va ajunge atît de întinsa încît va cuprinde între granitele ei toate natiunile pamîntului asezîndu-le sub o singura guvernare, aceea a fiarei. Într-un anumit sens ea va fi o împaratie a gloriei si succesului pentru oricine s-a aratat dispus sa accepte sistemul ei de guvernare. Privita cu un ochi pur omenesc, aceasta împaratie va fi o împaratie de vis în care pacea, bunastarea, progresul si placerile vietii au sanse mari de izbînda. Pentru omenirea robita spiritului materialist nici ca se putea oferi ceva mai bun, ceva mai frapant. La acea data, cu siguranta ca nici un supus al împaratiei lui antihrist nu se va mai arata preocupat sa cerceteze dovezile si sa recunoasca faptul ca în realitate acest vast imperiu al fiarei este de fapt condus din umbra de Satana si urmareste un singur scop – detronarea lui Dumnezeu. Omenirea nu va mai fi nici în stare si nici chiar interesata sa mai gîndeasca. Ultimul ei gînd este ca a gasit în sfîrsit ceea ce si-a dorit, hrana din belsug, cai de comunicatie, distractii, lipsa grijii zilei de mîine.
        Este clar ca într-o asemenea societate total absorbita de cele materiale, atît Dumnezeu cît si adevaratii pazitori ai legii Sale nu mai au nici un loc, nu mai au nici un drept la existenta. Acum fiara troneaza suverana sperînd ca nimic nu va mai strica acel vis de suprematie universala devenita acum, pare-se, realitate. Dar deodata, surprinzator, uluitor, si într-un mod devastator, Dumnezeu cel uitat, Dumnezeu cel refuzat, batjocorit, necrezut si parasit de oameni, se va ridica sa judece pamîntul.
        Prin primele patru plagi, Dumnezeu va dovedi ca El are ultimul cuvînt în toate, ca El este Stapînul absolut al întregului pamînt. Antihristul se încumetase pîna într-atîta încît sa decida asupra tuturor: cine are dreptul sa vînda si sa cumpere, cine sa se bucure de bunatatile pamîntului, ale marii, ale rîurilor si izvoarelor de apa si cine are dreptul de a exista sub soare. Atunci însa Dumnezeu va demonstra tuturor ca El este singura sursa de viata, ca din mîna Lui se hranesc toate vietatile, ca El este adevarata sursa a succesului si tuturor realizarilor omenesti si ca tot ceea ce omul este si poseda se datoreaza numai bunavointei divine.
        Pacatul de seama al celor necredinciosi din toate generatiile este aratat de apostolul Pavel în Romani 2,21 ca fiind acela ca „macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu”. Si al doilea pacat subliniaza în continuare apostolul Pavel este „nici nu I-au multumit, ci au schimbat slava Dumnezeului nemuritor cu omul muritor; nu L-au proslavit si nu I-au multumit”. Mîndrie si nerecunostinta! Acestea sînt pacatele de care omenirea s-a facut întotdeauna vinovata fata de Creatorul ei. Acum ea trebuie sa plateasca pentru încumetarea si pentru lipsa ei de spirit de multumire. Dar mai este ceva. Daca va mai aduceti aminte, fiecare plaga care a cazut asupra Egiptului antic a fost îndreptata de fapt împotriva unuia sau a mai multor zeitati la care egiptenii se închinau. Planul lui Dumnezeu era ca prin acele plagi pe de o parte sa distruga treptat încrederea oarba a egiptenilor în asa zisa putere si bune servicii ale acelor zeitati, iar pe de alta parte sa Se descopere lor ca fiind adevaratul Dumnezeu care are stapînirea si putere asupra tuturor lucrurilor sau creaturilor. Cele sapte plagi de la sfîrsitul istoriei pamîntului, ca si plagile Egiptului, vor avea ca tinta sa dea o lovitura aspra idolatriei ultimei generatii. Veacul nostru este un veac în care oamenii se închina în fata oamenilor, în fata realizarilor stiintifice, în fata întelepciunii si puterii celor din vîrful piramidei. Dar, cum am spus, oamenii întelepti ai lumii, oamenii de stiinta, marii barbati de la cîrma natiunilor, în frunte cu fiara, cu antihristul, vor sta muti si neputinciosi în fata manifestarilor divine. Ei nu vor sti sa le explice, nu vor putea oferi nici o solutie si vor suferi ei însisi la rînd cu aceia care i-au idolatrizat. Acest lucru va deveni si mai evident prin plaga a cincea. Ce va aduce aceasta plaga? Aflam aceasta din Apocalipsa 16,10: „Al cincilea a varsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei; si împaratia fiarei a fost acoperita de întuneric. Oamenii îsi muscau limbile de durere si au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor si din pricina ranilor lor rele, si nu s-au pocait de faptele lor”.
        Fiara despre care ne vorbesc aceste versete este totuna cu antihrist, despre care vorbeste apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni, este totuna cu papalitatea, dar nu atît în postura ei de putere religioasa cît în postura ei civila, în rolul pe care ea doreste astazi cu atîta înfrigurare sa si-l asume, acela de mare putere. Orice scaun de domnie reprezinta simbolul unei puteri, al unei autoritati, asa încît cel ce troneaza pe el este de asteptat sa-si exercite dreptul de a emite legi, de a judeca si de a pronunta sentinte. Iar dreptul supusilor, poate singurul lor drept, este acela de a da ascultare. Fiara va ajunge în cele din urma conducatorul lumii. Toti o vor admira, toti o vor aclama, toti se vor grabi sa-i aduca închinare. Omenirea va ajunge sa-si puna toata încrederea în fiara ca într-un Dumnezeu adevarat. Toti vor sorbi cuvintele fiarei si vor astepta favorurile promise. Omenirea va merge pîna acolo încît sa creada ca mult asteptatul mileniu de pace si bunastare, despre care bisericile au facut atîta caz ca se va arata în curînd, iata ca în sfîrsit a si sosit. Dar, deodata cu furie cumplita, asupra scaunului de domnie al fiarei si asupra întregei ei împaratii se va lasa întunericul. Fara îndoiala ca acea bezna trebuie sa fie luata în sens literal, ca si celelalte patru plagi de mai înainte. Dar semnificatia si lectia pe care Dumnezeu urmareste sa o înscrie în mintea închinatorilor din întreg cuprinsul împaratiei fiarei este mult mai profunda decît cele oferite prin primele patru plagi.
        Scopul primelor patru plagi a fost acela ca prin intermediul suferintelor fizice, oamenii sa fie determinati sa-si întoarca privirea spre adevaratul Stapîn al cerului si al pamîntului. Însa cu aceasta plaga, a cincea, Dumnezeu are drept scop sa-i determine pe oameni sa puna sub semnul întrebarii slava, puterea, autoritatea si pretentiile divine ale fiarei. Fiara, asa cum se subliniaza de catre apostolul Pavel se va aseza în templul lui Dumnezeu dîndu-se drept Dumnezeu. Dar acum cînd cerul slobozeste asupra fiarei si asupra împaratiei ei întunericul, mintile oamenilor se trezesc si banuieli foarte serioase încep sa se ridice cu privire la pretentiile papei de a face parte din divinitate. Si atunci, acele voci care altadata ridicau în slavi pe fiara prin cuvintele „Cine se poate asemana cu fiara, si cine se poate lupta cu ea?„, acele voci tremura acum. Ele nu mai sînt acum tot atît de convinse de puterea invincibila a fiarei. Ei vad cum fiara care cîndva facea sa tremure tot pamîntul înaintea ei zace acum umilita si înfrînta în propriul ei bîrlog. Cei care altadata se întreceau s-o admire si s-o proslaveasca privesc acum la durerile si neputinta fiarei si în inimile lor are loc, vrînd nevrînd, un divort între ei si fiara. Dar nici macar acum omenirea nu va fi mai dispusa sa-si întoarca privirea spre Dumnezeu. Dimpotriva, profetia ne spune ca închinatorii fiarei au hulit din nou pe Dumnezeul cerului. De ce oare? Pentru ca oamenii îsi vor da seama ca orice speranta a lor în puterea omeneasca de a stapîni natura este zadarnica, si ca acum, pîna si acela în care au crezut ca este mai presus de oameni s-a dovedit tot atît de vulnerabil si de neputincios ca si ei. Si acum





 oamenii se vad fara nici un Dumnezeu pe lume. De aceea în disperarea lor ei sînt vazuti în profetie cum îsi muscau limbile de durere.
      Primele patru plagi au avut drept scop sa devasteze natura, iar a cincea plaga a urmarit sa devasteze fiara si împaratia ei de orice putere. Acum oamenii încep sa-si dea seama ca între fiara si Dumnezeu nu a fost niciodata vreo partasie si ca de fapt, de la începutul domniei ei si pîna în acea clipa, fiara a hulit si s-a luptat contra lui Dumnezeu. În ce masura se va extinde acel întuneric al plagii a cincea peste întreaga lume si ce va avea loc între oameni în acele zile de disperare nu ni se spune nimic în profetie. Dar, se poate banui ca natiunile crestine ale lumii vor fi primele care vor fi afectate.
        Dar, ce se va întîmpla cu natiunile pagîne ale restului lumii? De asemeni, nu ni se spune nimic clar în profetie. Poate ca ele, în trecerea timpului, sa fi ajuns în stapînirea economica sau politica a natiunilor crestine, asa încît domnia fiarei sa se fi întins si asupra tarilor pagîne. Sau, poate ca folosindu-se de ocazia plagii a cincea si traind înca groaza celorlalte patru plagi de mai înainte, aceste natiuni pagîne se vor ridica sa loveasca scaunul fiarei si sa adauge astfel si mai multe dureri la cele provocate de cer. În aceasta privinta nu stim nimic si cred ca nu este cazul sa facem vreo speculatie. Dar, un lucru este cert: cele cinci plagi de pîna acum vor pregati calea pentru revarsarea plagii a sasea.
        Despre aceasta plaga profetia ne spune astfel în capitolul 16, versetele 12-16: „Al saselea a varsat potirul lui peste rîul cel mare Eufrat, si apa lui a secat ca sa fie pregatita calea împaratilor care au sa vina din rasarit. Apoi am vazut iesind din gura balaurului si din gura fiarei si din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semanau cu niste broaste. Acestea sînt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite si care se duc la împaratii pamîntului întreg ca sa-i strînga pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-a strîns în locul care pe evreeste se cheama Armaghedon”. În a sasea plaga, daca stam sa observam bine, cuvîntul profetiei se ocupa acum de împaratii pamîntului întreg. Aceasta înseamna ca toate natiunile pamîntului, chiar si acelea care au stat în mod traditional departe de sfera de influenta si autoritate a lumii crestine a scaunului fiarei, acum se vor ridica sa-si ocupe locul pe scena istoriei în marea drama a încheierii ei. Aceste natiuni pagîne nu au apartinut, cel putin spiritual, împaratiei fiarei. Pagînatatea, cu obiceiurile si cu traditiile ei religioase a trait oarecum izolata de restul lumii. Dar cu ocazia plagii a sasea va veni timpul cînd toate împaratiile pamîntului se vor uni si se vor ridica ca un singur om împotriva Dumnezeului Celui Atotputernic. Acum toti oamenii, crestini sau pagîni, au identificat adevaratul lor dusman Dumnezeu. Al saselea înger al mîniei a varsat potirul sau asupra rîului Eufrat si apa lui a secat. Poate ca aici este cazul sa amintesc ca în sens literal, rîul Eufrat în timpurile Vechiului Testament forma granita naturala între poporul lui Dumnezeu de atunci, Israel si popoarele pagîne din rasarit. Acesta poate sa fie privit de data aceasta în sens simbolic, adica, între lumea crestina si lumea pagîna, prin cea de a sasea plaga se va da la o parte orice bariera, orice Eufrat va fi secat si astfel toate împaratiile pamîntului vor fi gata pentru razboiul zilei celei mari a lui Dumnezeu.
        Unii gîndesc si interpreteaza aceasta plaga în sens literal, ca Eufratul în mod vizibil va seca si astfel va face loc natiunilor pamîntului sa se adune la Armaghecon, în vestita vale Meghido, pentru marea confruntare armata a tuturor puterilor lumii. Desi nu vad nici o problema ca aceasta parte a profetiei sa fie luata în sens literal, totusi ma întreb: Daca natiunile lumii ar dori sa se întîlneasca pe un cîmp de lupta strabatut de un rîu ca Eufratul, desigur ca ele nu ar ezita sa se lupte chiar daca acel rîu nu ar fi secat, nu-i asa? Se pare deci ca secarea rîului are aici mai degraba o valoare simbolica, vorbind despre înlaturarea tuturor obstacolelor vizibile care ar sta în calea unirii împaratilor pamîntului întreg. Dar pentru realizarea unitatii mondiale si sudarea unui front mondial împotriva lui Dumnezeu în lume vor fi la lucru si puteri nevazute, spirite de draci. Ce rost au acestea? Sa notam un amanunt important care arunca lumina asupra întregului text profetic. Aceste spirite de draci ies din gura balaurului, din gura fiarei si din gura proorocului mincinos. Deja stim cine este balaurul, este chiar Satana, adevaratul stapîn al împaratiei lui antihrist. Fiara, este acea putere politico-religioasa zugravita în capitolul 13 ca un monstru cu zece coarne si sapte capete. Din punct de vedere politic, este o fiara; din punct de vedere religios, este antihristul. Profetul mincinos este cea de a doua fiara despre care ne-a vorbit capitolul 13, care avea doua coarne ca de miel, dar care vorbea ca un balaur. Cred ca ne mai amintim care este relatia dintre aceste trei fiinte profetice. Fiara, sau antihrist, este reprezentantul balaurului pe pamînt, reprezentantul Satanei. Iar profetul mincinos s-a asezat în solda fiarei înselînd toate natiunile pentru a le atrage în sfera de influenta si de putere a fiarei. Toate natiunile crestine au fost înselate în cele din urma prin lucrarea celor trei, umplîndu-le cu ura si vrajmasie împotriva lui Dumnezeu, împotriva Domnului Hristos si împotriva sfintilor Lui. Dar natiunile pagîne care au trait în lumea lor departe de preocuparile si sfera de influenta a fiarei, nu pot sa fie asa de usor convertite pentru ca sa se uneasca cu balaurul, cu fiara si cu proorocul mincinos în vederea pregatirii pentru marea batalie contra lui Dumnezeu. Aceste popoare pagîne nu înteleg natura împaratiei lui antihrist si nici scopurile ei. Acele natiuni slujesc dumnezeilor lor care la rîndul lor sînt straini pentru împaratia fiarei. Ei nu înteleg de ce ar fi nevoie sa faca o icoana fiarei si sa se închine înaintea ei, de aceea vedem cum în plaga a sasea marea trinitate a raului lucreaza acum prin duhuri de demoni la convertirea întregei lumi pentru a se aseza de partea lui antihrist.
        Asa cum lucrarea celor trei îngeri ai lui Dumnezeu a fost de a vesti Evanghelia împaratie vesnice la orice faptura de pe pamînt, tot asa acum vedem cum trei duhuri satanice pornesc în toata lumea pentru a face o convertire a tuturor locuitorilor pamîntului de a deveni vrajmasii lui Dumnezeu. Principiile împaratiei lui Satana trebuie sa fie facute clar în mintea tuturor, mai ales în mintea pagînilor. Duhurile de demoni raspîndesc acum pretutindeni samînta necredinciosiei si urei fata de Cel Atotputernic. Aceasta este cea mai vasta campanie anticrestina la care a fost supusa vreodata planeta noastra. Dar, Dumnezeu va îngadui ca aceasta lucrare sa aiba succes si în cele din urma sa adune întreg pamîntul pentru marea zi a ultimei lupte. Atunci însa, în acea zi, Dumnezeu îsi va arata slava si puterea Sa. În acea zi Iisus va iesi biruitor.
        Gîndind la aceasta zi unica în toata istoria universului, întrebarea care trebuie sa ne preocupe si sa nu ne dea pace, este: „Unde, unde ma voi gasi eu în acea zi? în care tabara, sub care steag?” Psalmistul ne apune în capitolul 60, versetul 4 despre Dumnezeu astfel: „Ai dat celor ce se tem de Tine un steag ca sa-l înalte spre biruinta adevarului”. Da, asa este! în acele zile de pe urma cînd îngerul lui Dumnezeu a strigat „Temeti-va de Dumnezeu„, multi dintre aceia care s-au luptat pîna atunci cu Dumnezeu au raspuns au raspuns chemarii Sale si au trecut în tabara Sa. În acea zi ei au primit din partea Sa un steag. Este steagul Printului Emanuel pe care sta scris „Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin credinta lui Iisus”. Acesta este steagul sub care cei sfinti vor birui.

        Iubite cititor, poate ca înca nu te-ai întors spre Dumnezeu, înca nu ai ales sa te asezi sub steagul Sau, înca nu ai ales sa devii un biruitor al cauzei adevarului. Atunci astazi, acum este ocazia cea mai buna. Chiar acum ne putem pleca înaintea lui Dumnezeu si putem schimba directia vietii noastre. Chiar acum putem sa alegem sa luptam de partea lui Iisus spre biruinta adevarului Sau. Si Domnul Iisus care ne asteapta pe toti cu bratele deschise sa primeasca consacrarea inimii noastre. Amin!

Cele 7 potire ale maniei lui Dumnezeu (II)