Ma bucur ca ne gasim din nou împreuna dornici sa patrundem lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, asa cum au fost raportate pe paginile cartii profetice a lui Daniel. Multe din profetiile Bibliei, dupa cum putem sa vedem, se ocupa de evenimente, stari de lucruri, fapte si oameni, însa aceasta profetie la care am ajuns cu studiul prezent, din Daniel 8,14, spre deosebire de celelalte, se ocupa în mod special de timp. Ea glasuieste astfel: „Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi sfîntul locas va fi curatit”. 2300 de seri si dimineti! Oare, ce trebuie sa însemne acest numar? Despre ce curatire este vorba? La care locas sfînt se refera aceasta cifra, 2300? Asa se întreba si proorocul Daniel. In viziunea care i-a fost data se prezinta o schita detaliata a evenimentelor mondiale care aveau sa afecteze în mod imediat poporul ales al lui Dumnezeu de atunci si din toate timpurile pîna la vremea sfîrsitului. Insusi îngerul Gabriel care a fost trimis în mod special ca sa-i tîlcuiasca lui Daniel viziunea, a facut urmatoarea precizare: „Fii cu luare aminte fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfîrsitului”. Daniel, fara îndoiala ca a înteles bine aceasta precizare, dar el era interesat, asa cum am vazut din primele versete ale capitolului 9, nu atît de mult de vremea sfîrsitului, cît de soarta imediata a poporului sau. El întelesese din studiul profetiilor cuprinse în cartea proorocului Ieremia ca anii robiei poporului Israel trebuia sa se încheie cît de curînd. Si deodata Domnul îi da o viziune care privea în mod expres vremea sfîrsitului. Cred ca va dati seama cît de mare a fost nedumerirea si mîhnirea lui Daniel. El se framînta si dorea sa primeasca informatii precise cu privire la viitorul imediat al poporului sau iubit, cu privire la împlinirea marelui si mult asteptatului plan divin, ca din acest popor sa Se nasca Mesia, Rascumparatorul. Cu toate acestea, cerul parea ca se gîndeste în cu totul alta directie, la vremea sfîrsitului. Ceea ce îi sporea si mai mult uimirea proorocului Daniel, era faptul ca în viziunea primita erau totusi suficiente elemente care faceau aluzie la poporul sau, la locasul cel sfînt si la jertfele care se aduceau acolo necurmat, zi de zi, dimineata si seara. La un moment dat, Daniel aude în viziune doua fiinte ceresti, doi îngeri, discutînd unul cu celalalt referitor la curatirea locasului cel sfînt. Daniel asculta cu atentie. Aceasta era exact ceea ce-l interesa. Pentru Daniel, curatirea locasului însemna nu numai întoarcerea poporului iudeu din captivitate, nu numai refacerea fiintei spirituale si materiale a natiunii sale ci si curatirea lui de pacate. El stia ca pacatele poporului pîngarisera în mod simbolic locasul cel sfînt al lui Dumnezeu, templul. El stia ca slujbele de acolo încetasera de mult, iar pacatele poporului stateau ca o pata, ca o povara asupra templului. Cînd urma sa înceapa curatirea sanctuarului, se întreba el. Cînd urma sa se ia de deasupra templului si poporului acea povara de vinovatie? Un înger întreaba, iar celalalt înger raspunde, si Daniel prinde raspunsul mult cautat: „Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi sfîntul locas va fi curatit”. 2300 de seri si dimineti? Daca este vorba de zile calendaristice, însemnau la un loc 6 ani si cîteva saptamîni. Insa îngerul Gabriel i-a precizat ca aceste seri si dimineti anuntate în aceasta viziune privesc vremea sfîrsitului, privesc niste vremi îndepartate. Din cuvintele îngerului Daniel a înteles ca de fapt, cele 2300 de seri si dimineti nu erau calendaristice, ci profetice. Aceasta însemna ca de fapt cele 2300 de seri si dimineti reprezentau 2300 de ani. Oare avea sa fie pecetluita soarta poporului Israel pentru 2300 de ani, se întreba Daniel. Oare va trebui sa mor în captivitate fara sa vad poporul meu întors în patria lui, în mostenirea fagaduita? Oare sa fie nevoie sa mai treaca înca sute si mii de ani pîna sa vina Mesia? Acea amînare care trebuia sa dureze 2300 de ani a creat asa tensiune sufleteasca în mintea si inima lui Daniel încît zile în sir el a fost bolnav. De la data acelei viziuni trecusera cîtiva ani si într-o zi, pe seara, chiar la clipa cînd se aducea jertfa de seara, pe cînd Daniel se ruga, îsi marturisea pacatele lui si ale poporului sau, si îsi prezenta cererile sale înaintea lui Dumnezeu privind soarta natiunii sale, pe cînd era înca în rugaciune, a venit la Daniel îngerul Gabriel cu urtorul mesaj: „Daniele, am venit acum sa-ti luminez mintea”. Observam de aici, în paranteza fiind spus, ca problema luminarii mintii este o problema de durata; se cere timp, seriozitate, interes si multa staruinta în a cere lui Dumnezeu sa ne descopere adevarurile Sale. Si acestea toate sînt necesare nu pentru ca Dumnezeu n-ar fi dispus ca sa ne descopere în mod instantaneu adevarurile necesare, ci pentru ca El doreste mai întîi de toate ca între noi si El sa fie o relatie strînsa, iar noi sa simtim si sa traim din plin dependenta de El. El doreste sa vada din partea noastra staruinta în cautarea adevarului. El stie ca daca ar descoperi acel adevar unei persoane reci, superficiale sau prea putin interesata, cunoasterea acelui adevar nu i-ar folosi la nimic, ba înca acel adevar ar ajunge sa fie dispretuit, dezonorat si în cele din urma respins. Dumnezeu este dispus sa lumineze deci numai mintea acelora care striga la El dupa lumina. Multi poate se întreaba azi cînd si cînd cu dorinta de a fi luminati, care este adevarata biserica a lui Dumnezeu, care este adevarata zi de odihna, care este adevarata cale de urmat, sau care este adevarata viata pe care trebuie s-o traiasca un crestin. Dintre acestia, unii continua sa staruiasca dupa lumina în timp ce altii se opresc din drum pentru ca nu vor, nu le place sa fie deranjati de lumina adevarului, sau se multumesc numai cu frînturi de lumina. De ce sînt atîtea biserici pe fata pamîntului? De ce este atîta confuzie si farîmitare în sînul crestinatatii? Nu v-ati pus si dumneavoastra aceasta întrebare? Raspunsul este simplu: Pentru ca oamenii nu staruiesc în cautarea luminii, ci se dovedesc superficiali multumindu-se în cele din urma cu frînturi de adevar. Priviti la Daniel; un om al lui Dumnezeu prea iubit si scump care staruieste ani de zile dupa lumina, dupa întelegerea cuvîntului lui Dumnezeu. El vroia sa-si bazeze credinta si convingerile lui nu pe cuvîntul oamenilor sau pe impresii personale, pe deductii sau speculatii religioase. El nu se multumea numai cu o întelegere partiala sau trunchiata a adevarurilor divine. El staruia dupa adevar. El stia din cartea Proverbelor ca lumina celui neprihanit trebuie sa mearga mereu crescînd, pîna va ajunge la miezul zilei, pîna cînd acea lumina va ajunge deplina. Atunci cînd noi vom starui cu sinceritate si seriozitate dupa adevar, atunci Dumnezeu ne va vorbi, ne va descoperi lumina Sa fie prin iluminare directa a vreunui pasaj biblic, fie punîndu-ne în legatura cu alti oameni care au cautat cîndva dupa adevar si l-au gasit, fie trimitînd la noi în mod special un sol al Sau în persoana unui om care, asemenea îngerului Gabriel ne spune: „Am venit acum sa-ti luminez mintea”. Asa s-a întîmplat cu unii. Va aduceti aminte de apostolul Filip si de famenul etiopian? Acel barbat cu functie foarte înalta la tronul Etiopiei, citea Sfintele Scripturi în timp ce calatorea de la Ierusalim spre casa. Duhul lui Dumnezeu a zis lui Filip: „Du-te si ajunge carul acesta”. Filip a alergat si a auzit pe etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „întelegi tu ce citesti?” Famenul a raspuns: „Cum as putea sa înteleg daca nu ma va calauzi cineva?” Asa a procedat Dumnezeu si cu apostolul Pavel, Saul de mai înainte. Dupa experienta sa de pe calea spre Damasc, Pavel primeste vizita solului lui Dumnezeu în persoana lui Anania care-i spune: „Domnul m-a trimis ca sa-ti capeti vederea”. Sau, un alt caz, acela al lui Apolo, un credincios din Alexandria, acel centru de cultura al antichitatii. Despre el, raportul biblic spune ca avea darul vorbirii si era tare în Scripturi. El avea adevarul dar nu în toata deplinatatea lui, asa ca Dumnezeu îi dirijeaza calea spre Efes acolo unde cerul avea niste soli adevarati, pe Aguila si Priscila. Despre aceasta familie gasim scris astfel: „Aquila si Priscila cînd l-au auzit pe Apolo vorbind l-au luat la ei si i-au aratat mai cu de-a maruntul calea lui Dumnezeu”. Ce minunat lucreaza Dumnezeu pentru a ne descoperi caile Sale, planurile Sale, lumina adevarurilor Sale mîntuitoare. Acesta este de fapt rostul prelegerilor noastre. Ele nu sînt altceva decît solii din partea lui Dumnezeu pentru luminarea celor ce cauta poate de ani de zile dupa adevar. Iar noi nu vrem sa fim altceva decît solii Domnului, uneltele omenesti de care El sa Se slujeasca în descoperirea luminii Sale. Noi sîntem aici pentru a spune tuturor ca din partea lui Dumnezeu asa cum a spus si îngerul Gabriel lui Daniel: „Am venit acum sa-ti luminez mintea”.
O, si ce minunata a fost acea lumina cereasca pe care îngerul i-a adus-o lui Daniel atunci, în fapt de seara la ceasul rugaciunii. Cîta mîngîiere si pace au lasat în inima batrînului profet cuvintele solului divin! El a înteles, asa cum am vazut în prelegerea trecuta ca din cele 2300 de seri si dimineti care reprezentau tot atîtia ani calendaristici, saptezeci de saptamîni au fost rezervate de Dumnezeu poporului Israel. In contextul profetic al celor 2300 de |
|
zile, aceste 70 de saptamîni fac 490 de zile, sau 490 de ani calendaristici. 490 de ani de har! Din explicatia detaliata a îngerului, cuprinsa în capitolul 9 versetele 24-27, proorocul Daniel a reusit sa înteleaga cîteva lucruri extrem de importante atît pentru poporul Israel, biserica Vechiului Testament, cît si pentru Crestinism, biserica Noului Testament. In primul rînd Daniel a înteles ca stapînirea medo-persana va porunci cît de curînd întoarcerea lui Israel acasa în tara lui si începerea refacerii natiunii si rezidirii templului. Potrivit cu explicatia îngerului, aceasta lucrare avea sa dureze 7 saptamîni, sau convertind în ani, 49 de ani. Al doilea lucru pe care l-a înteles Daniel a fost ca de la etapa rezidirii Ierusalimului si pîna la aratarea lui Mesia urmau sa mai treaca înca 62 de saptamîni sau, în ani, 434 de ani. Deci în total, 69 de saptamîni sau 483 de ani. Al treilea lucru subliniat de îngerul Gabriel a fost acela ca cei 483 de ani trebuiau sa fie socotiti ca fiind parte integranta din sirul celor 2300 de zile profetice, adica al celor 2300 de ani. Notati va rog si al patrulea lucru pe care l-a aflat Daniel din explicatia îngerului Gabriel, si anume ca momentul de la care trebuia sa porneasca numaratoarea celor 2300 de ani era momentul cînd porunca de rezidirea Ierusalimului se va da si se va pune în aplicare. In aceasta privinta istoria ne vine în ajutor pentru a ne preciza anul cînd s-a dat o astfel de porunca – este anul 457 î. Hr. Pocunca despre care este vorba a fost data de împaratul Artaxerxe. Este drept ca istoria mai retine o porunca asemanatoare si în dreptul lui Cirus si a lui Darius înca evident ca niciuna dintre ele nu a fost pusa în aplicare. Deci sa retinem data 457 Î.Hr. cînd începe rezidirea Ierusalimului si cînd începe totodata si ceea ce ne intereseaza mai mult – numaratoarea inversa a celor 2300 de ani. Deci, daca anul 457 este punctul de plecare al numaratorii, si daca de la acest punct trebuiau sa treaca 483 de ani pîna cînd avea sa vina Mesia, întrebarea este: La ce an precis s-a aratat Mesia, Domnul Iisus Christos?
 Sa facem un mic calcul aritmetic. Sa scadem din totalul celor 483 de ani cei 457 de ani dinainte de era crestina, iar restul de ani care ne vor ramîne în urma acestei scaderi reprezinta numarul anului în care trebuia sa se arate Domnul Iisus Christos în era crestina. 483-457=26, deci anul 26 D. Hr. Aici însa trebuie neaparat sa fac o precizare: decretul de rezidire a Ierusalimului a fost pus în aplicare în mod efectiv în toamna anului 457 î. Hr. Daca el ar fi fost pus în aplicare la 1 ianuarie anul 457, atunci toata acea perioada de 483 de ani pîna la sosirea lui Mesia s-ar fi încheiat la 31 decembrie anul 26, dar pentru ca numaratoarea anilor a început toamna, aceasta ne duce de fapt nu la anul 26, ci la toamna anului 27 D. Hr. Acesta este anul cînd Domnul Christos a fost botezat în Iordan de catre Ioan Botezatorul. Botezul Domnului Iisus Christos a fost marcat de ungerea Lui ca Mesia. Cunoasteti cred, acel moment de la botez, cînd în timp ce Iisus iesea din apa Iordanului s-a auzit un glas din cer spunînd: Acesta este Fiul Meu prea iubit în care îmi gasesc placerea”. Si Duhul lui Dumnezeu S-a asezat asupra Domnului Iisus în chip de porumbel. Daca vreti dar sa stiti locul si momentul cînd Sfînta Treime a fost prezenta laolalta, atunci loc si moment a fost cu ocazia botezului Domnului Iisus, toamna anului 27 D. Hr.
Si acum as vrea sa mentionez si al cincilea lucru important pe care l-a aflat proorocul Daniel din explicatia detaliata a îngerului Daniel. Permiteti-mi ca, în loc sa folosesc cuvintele mele, sa dau mai bine citire cuvintelor îngerului Gabriel, cuvinte pe care le gasim la capitolul 9, versetele 26 si 27. Dupa aceste 62 de saptamîni Unsul va fi stîrpit si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea si sfîntul locas si sfîrsitul lui va fi ca printr-un potop. Este hotarît ca razboiul va tinea pîna la sfîrsit si împreuna cu el si pustiirile. El va face un legamînt trainic cu multi timp de o saptamîna, dar la jumatatea saptamînii va face sa înceteze jertfa si darul de mîncare si pe aripa urîciunilor idolesti va veni unul care pustieste pîna va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarît”. Aici se termina explicatia îngerului Gabriel si misiunea pentru care fusese trimis la Daniel. Desigur ca în aceste doua versete sînt detalii care nu privesc studiul nostru, cum ar fi de exemplu anuntarea darîmarii si pustiirii Ierusalimului. Aceste doua versete ne dau însa mai presus de toate, detalii cu privire la ultima saptamîna profetica rezervata poporului Israel, adica ultimii sapte ani care alaturi de cei 483 urmau sa completeze cei 490 de ani de har pentru Israel. Cuvîntul ne spune mai întîi despre legamîntul lui Iisus cu multi, este vorba de legamîntul mîntuirii, legamîntul Golgotei. Acel legamînt al Golgotei nu era ceva nou ci era de fapt vechiul legamînt pe care Dumnezeu l-a rostit primei perechi în Eden cînd le-a vorbit despre Mesia, samînta femeii care urma sa vina pentru a zdrobi capul sarpelui, pentru a nimici pe Satana. Acum, în prima jumatate a ultimei saptamîni, imediat dupa ungerea Sa, Iisus urma sa lucreze în vederea descoperirii Sale ca Mesia, în vederea atragerii privirii tuturor spre El. Dar Eu am o marturie mai mare decît a lui Ioan, a zis Iisus, caci lucrarile pe care Mi le-a dat Tatal sa le savîrsesc tocmai lucrarile acestea pe care le fac Eu, marturisesc despre Mine ca Tatal M-a trimis. Insa ceea ce avea sa atraga privirile tuturor spre El ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Rascumparatorul întregii lumi, avea sa fie Golgota. Si dupa ce voi fi înaltat de pe pamînt, a mai spus Iisus, voi atrage la Mine pe toti oamenii. Vorbind astfel arata cu ce moarte avea sa moara. Vorbind lui Nicodem despre acelasi lucru Iisus i-a spus: „Dupa cum a înaltat Moise sarpele în pustie, tot asa trebuie sa fie înaltat si Fiul Omului. Inaltarea sau rastignirea Domnului Iisus pe crucea de pe Calvar, ne spune mai departe profetia, trebuia sa puna capat jertfei si darului de mîncare care se aduceau la templu zi de zi, dimineata si seara. In acea jertfa necurmata era un simbol, era Golgota în miniatura. In mielul nevinovat care era adus pe altar era zugravit Iisus, Acela despre care Ioan a marturisit cîndva la apa Iordanului: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”. In aceasta profetie unica în toata Sfînta Scriptura Dumnezeu ne-a descoperit, asa cum am spus, lucruri care priveau atît pe Israel cît si pe noi cei de astazi. Mereu stau si ma gîndesc cît de cuprinzatoare este aceasta profetie; ce descoperire de har, de bunatate, de îndelunga rabdare si dragoste divina pentru poporul ales din vechime si pentru întreaga lume.
Lucrarea Domnului Christos printre noi oamenii, lucrare care a culminat cu Golgota, cu învierea si apoi cu înaltarea Sa la cer a durat 3 ani si jumatate. Aceasta este prima jumatate a ultimei saptamîni din cele 70 de saptamîni profetice rezervate poporului Israel. Urmatorii 3 ani si jumatate care s-au mai depanat dupa înaltarea Domnului Iisus la cer au fost un timp scurt dar suficient pentru ca Evanghelia sa se vesteasca poporului iudeu. Multimi de credinciosi si chiar si de preoti au primit Evanghelia si L-au primit pe Iisus ca Christos si Domn. Dar, din pacate ca natiune, Israel a respins chemarea cerului la pocainta, L-a respins pe Mesia, a respins si a omorît din nou pe Iisus în persoana solului Sau, arhidiaconul Stefan. Ne gasim la anul 34, anul cînd urma sa se încheie harul pentru poporul iudeu. Acest eveniment nu a cazut ca un traznet peste ei. Mergînd pentru ultima data la Ierusalim, adresîndu-Se Ierusalimului, nu zidurilor, ci natiunii care avea sa-L rastigneasca, Iisus i-a anuntat din timp: „Iata ca vi se lasa casa pustie”. De la rostirea acelor cuvinte si pîna la încheierea timpului de har mai aveau sa treaca 3 ani si jumatate timp în care Israel putea sa se întoarca spre Iisus Lumina Lumii si astfel Israel sa continue planul divin cu el „iata, te pun lumina neamurilor”. Timpul de har al poporului Israel s-a încheiat. Si cît de tragic, dramatic a fost acel sfîrsit! Oare cum se va încheia istoria generatiei noastre, istoria noastra? Acum este timpul sa ne întoarcem spre Iisus, nu numai privirea ci si viata. Aceasta este cea mai înalta chemare a timpului nostru. Sa ne ajute Domnul ca sa raspundem din toata inima chemarii Sale si ocaziei noastre de har. Amin!
|
|