Ultima noapte a Babilonului

     Sa continuam cu ajutorul lui Dumnezeu studiul început în prelegerea trecuta privind capitolul 5 din cartea proorocului Daniel. As vrea sa reamintesc ca acest capitol alaturi de capitolele 3-6 formeaza un grup care la prima vedere are drept scop sa ne prezinte niste fapte cu caracter istoric mai degraba decat profetic. Insa, este bine sa tinem minte faptul ca Sfintele Scripturi, în general vorbind, au un scop mult mai profund si mai cuprinzator decat acela de a face niste relatari ocazionale legate de anumite evenimente, oricat de instructive si de importante ar fi acele relatari. Luati de pilda cartea Genezei, care este plina de fapte, oameni si evenimente, care mai de care mai interesante. Desi aceasta carte putem spune ca este în mod evident numai istorie, totusi ar fi nedrept ca s-o tratam ca fiind numai istorie. Dimpotriva, în Noul Testament Duhul lui Dumnezeu a facut din multe din întamplarile din Geneza niste puncte de referinta foarte bine conturate care lumineaza învataturi mult mai importante. Luati de pilda cazul lui Melhisedec, despre care epistola catre Evrei ne vorbeste atat de mult. El era si preot si împarat, doua caractere si slujbe diferite, zicem noi astazi. „în acele zile”, ne spune Geneza, „Abraam s-a întalnit cu Melhisedec dupa ce Abraam s-a întors de la campania sa dusa împotriva celor 5 împarati din rasarit. Atunci Melhisedec i-a iesit în întampinare si Abraam a premit din mana lui paine si vin ca sa refaca puterile fizice ale armatei sale”. Iar el, la randul sau aduce lui Melhisedec zecimi si daruri. Aceasta întamplare cu Melhisedec si Abraam deschide în Noul Testament o usa larga prin care toti pot sa vada pe Domnul Iisus Christos în dubla Sa calitate de Rege si Mare Preot, asemenea lui Melchisedec. In epistola catre Evrei tocmai subiectul preotiei Domnului Christos este discutat pe larg ca fiind o preotie cu mult mai înalta decat acea preotie levitica a lui Aron, o preotie care nu provine de la un predecesor si care nu are succesor. In aceasta întamplare din Geneza, numai una din multele întamplari pe care le-as putea aduce în discutie, putem observa cum Sfintele Scripturi acorda unei întamplari istorice niste valori de-a dreptul profetice. Daca asa stau lucrurile cu cele istorisite în Geneza, de ce nu am putea admite ca acest lucru se poate întampla cu atat mai mult cu o carte care prin excelenta este o carte profetica, asa cum este cartea lui Daniel? De aceea, nu am nici o rezerva în a admite ca fiecare din cele 4 capitole cu caracter istoric despre care am amintit mai înainte, capitolele 3-6 au fost scrise nu atat pentru a ne informa cu privire la trecut, cat mai ales pentru a ne prezenta în chip profetic natura si caracterul evenimentelor care stau sa se întample în viitor. Luati de pilda capitolul 2 din Daniel. Aici, în acest capitol ni se prezinta prin intermediul unui vis într-o imagine panoramica, de ansamblu, puterile lumesti politice care trebuiau sa se succeada pe arena lumii pornind de la vremea lui Daniel pana la vremea sfarsitului. Acum, capitolul 3 ne prezinta în continuare o întamplare care nu pare sa aiba vreo legatura cu capitolul 2 si continutul lui net profetic, decat faptul ca în ambele capitole apare persoana lui Nebucadnetar. Capitolul 3 care la prima vedere pare sa fie numai o pagina de istorie, ne schiteaza de fapt în chip profetic care va fi caracterul moral al acelor puteri lumesti care vor domina în ultima vreme a istoriei. Ea ne previne ca, asa cum Nebucadnetar si curtea sa au exercitat atunci o presiune extraordinara asupra supusilor sai de a întrona cu forta prin amenintarea cu moartea, o închinare idolatra, falsa, tot asa va fi mereu pana la sfarsit si mai ales la sfarsit. In vremea sfarsitului puterile lumesti vor încerca sa faureasca o religie izvorata mai degraba din motive politice decat din ravna pentru onoarea lui Dumnezeu, o religie care sa slujeasca unor scopuri pamantesti si nu ceresti. Desigur ca o astfel de religie nu mai avea nimic de a face cu Dumnezeu, cu constiinta, cu adevarul. Prin acea întamplare de pe campia Dura s-a facut înca o data dovada ca omul nu poate fauri niciodata un Dumnezeu adevarat ci numai idoli. Pentru a dobandi închinarea întregii lumi este necesar ceva care sa fie opera omului pentru ca lumea iubeste ce este al ei. Insa inimile cinstite nu pot sa fie castigate cu lucruri false, cu minciuni. Atunci cand Dumnezeu va fi alungat din mintea oamenilor Satana va fi gata sa întrerprinda ceva care, impus prin autoritate omeneasca, sa reuseasca în final sa castige supunerea universala. Ceea ce va aduce în final condamnarea lui Dumnezeu asupra acestei lumi si asupra puterilor care au stapanit lumea este faptul ca omenirea s-a lepadat de adevaratul Dumnezeu si adevarata religie si si-a faurit proprii ei dumnezei si propria ei religie. Dar acelasi capitol 3, ne mai descopera faptul ca Dumnezeul cel adevarat în ceasul celei mai profunde idolatrii a avut si va avea martorii Sai credinciosi, martorii Sai adevarati. Intr-o alta întamplare de natura istorica si capitolul 4 vine sa ne descopere un alt adevar profetic valabil mai ales pentru vremea sfarsitului dezvaluindu-ne starea morala a lumii. Imperiu dupa imperiu s-a ridicat si a disparut de pe scena lumii. Dar care a fost nota lor generala în atitudinea lor fata de Dumnezeu? Inaltare de sine, mandrie, sfidare pe fata a oricarui sfat bun din partea lui Dumnezeu. Aceasta întamplare cu umilirea pana în tarana a lui Nebucadnetar, asa cum a fost relatata în capitolul 4, ne reaminteste acel mare adevar ca nici un om care a auzit chemarea cerului la mantuire, la fericire vesnica nu va fi pierdut numai datorita faptului ca este rau. Daca cineva este rau, mandru, nepasator fata de Dumnezeu, sau încarcat de tot felul de pacate, exista totusi scapare si anume, ca acel om sa o rupa cu pacatul, sa puna capat mandriei sale si sa-si întoarca inima si viata spre Dumnezeu, exact asa cum a facut si Nebucadnetar. Exact asa a sunat invitatia pe care Daniel a transmis-o împaratului Nebucadnetar din partea lui Dumnezeu. In realitate însa, cum am spus, oamenii cei rai vor fi pierduti nu pentru ca au fost rai, ci pentru ca au dispretuit glasul cerului la pocainta, pentru ca au dispretuit mila, pacea si iertarea lui Dumnezeu. Au dispretuit pe Iisus si darul vietii vesnice. Acum, iubiti ascultatori sa privim spre capitolele 5 si 6, ultimele capitole din seria celor 4 capitole din cartea lui Daniel care desi au aparenta unor expuneri istorice sunt în realitate niste tablouri profetice ale lumii sfarsitului. Capitolul 5 de pilda, ne dezvaluie starea morala a omului zilelor din urma, omul care sta sub nuiaua judecatilor lui Dumnezeu. Invesmantat în falsa siguranta, nepasator fata de norii amenintatori care se arata la orizont, neînstare sa învete din lectiile trecutului pocainta si umblarea în temere de Dumnezeu, iubitor mai mult de placeri decat de Dumnezeu si batjocoritor al lucrurilor sfinte, omul zilelor din urma întocmai ca si împaratul Belsatar, despre care citim în capitolul 5, paseste sigur pe drumul pierzarii. De data aceasta nu a mai fost un vis de noapte care a schimbat soarta unui om si a imperiului sau. Nu a mai fost un glas de strajer divin rostind o solie solemna ci a fost o mana divina care a scris pe zidul salii de petreceri „cantarit, cantarit si gasit prea usor”. Constiinta lui Belsatar se tocise de-a lungul anilor datorita destrabalarii si pacatelor lui. Dar, cine zice ca un astfel de om este imposibil sa-si mai vina în fire? Cine zice ca o constiinta ca aceea a lui Belsatar nu se mai poate trezi. Da, el s-a trezit, numai ca s-a trrezit prea tarziu. El s-a trezit ca sa înteleaga ca avea acum de a face cu un Dumnezeu jignit, dezonorat. El s-a trezit tocmai bine ca sa-si dea seama ca judecatile lui Dumnezeu vor veni asupra lui si a împaratiei sale în mod inevitabil. El si-a venit în fire, da, numai ca sa poata vedea ca nu mai are timp, ca nu mai este nici un strop de har în cupa maniei lui Dumnezeu care sta gata sa se verse asupra sa. Aici este tabloul complet al omului zilelor din urma. Nimeni nu zice ca omenirea nu se va trezi în cele din urma din betia placerilor ei, din nebunia nepasarii ei, din purtarea ei dispretuitoare, batjocoritoare fata de Dumnezeu si fata de lucrurile Sale sfinte. Numai ca acea trezire va avea loc prea tarziu ca sa se mai poata face vreo schimbare în decizia finala a lui Dumnezeu. Multi vor pierde vesnicia, mantuirea si fericirile de negrait ale împaratiei lui Dumnezeu numai pentru ca s-au trezit prea tarziu. Acest gand ma face sa cred un alt mare adevar. Daca eu sau tu va fi sa ajungem în cer, acest fapt nu se va datora unei minuni de ultima secunda, desi mantuirea noastra este de la început si pana la sfarsit o minune a harului lui Dumnezeu, ea trebuie totusi sa aiba loc mai înainte de a se pronunta în Sanctuarul ceresc acele cuvinte: „cantarit, cantarit si gasit prea usor”. In tabloul ospatului lui Belsatar mai este un aspect profetic peste care nu pot trece si care priveste la fel lumea noastra, timpul nostru. Chiar de la începutul studiilor noastre din Daniel si pana azi, v-am adus mereu aminte de faptul ca Babilonul reprezinta în aceasta carte, ca si în Apocalipsa, mai mult decat o împaratie sau o cetate. El reprezinta un sistem politico religios a carui origine se afla în istoria turnului Babel.