De fiecare data cand ma gandesc la ansamblul profetiilor biblice referitoare la vremea sfarsitului îmi dau seama ca dintre toate, profetia pe care Dumnezeu ne-a facut-o cunoscut prin visul lui Nebucadnetar este o profetie unica, este o profetie cheie. Intelegerea clara a acestei profetii aseaza adevarata temelie pentru întelegerea clara si a celorlalte mesaje profetice. La data cand Dumnezeu a ales sa Se descopere lui Nebucadnetar printr-un vis evenimentele cuprinse în acel vis erau înca de domeniul viitorului, dar astazi, în cea mai mare parte ele sunt istorie autentica. Adresandu-se împaratului, în dorinta de a-i face cunoscuta talcuirea visului, Daniel îl aseaza pe împarat în capul coloanei celor patru imperii mondiale spunandu-i: „Tu esti capul de aur”.
      Capul acelui chip visat de împarat era o imagine simbolica a împaratiei Babilonului peste care el trona, o imagine simbolica a stralucirii valorii si puterii acelei împaratii si a lumii de atunci. Dar Babilonul nu avea sa dureze la nesfarsit si nici nu avea sa continue în aceeasi forma. O noua putere avea sa se ridice, sa rastoarne tronul Babilonului si sa aseze pe arena mondiala temeliile unei noi împaratii – Medo-Persia. In chipul din visul lui Nebucadnetar Medo-Persia fusese simbolizata prin pieptul si bratele de argint. Aceasta însemna ca în ceea ce priveste puterea si valoarea, Medo-Persia avea sa fie dupa Babilon, tot asa dupa cum argintul este inferior aurului. Dar si Medo-Persia la randul ei avea sa fie cucerita de o alta putere universala, aceea a Greciei sub Alexandru Macedon. Desi scurta ca întindere în timp, si si mai lipsita de valoare, asa cum este arama fata de argint, împaratia de arama a Greciei avea sa cunoasca o epoca de glorie a ei. Dar ca si celelalte împaratii dinaintea ei, mai bogate, mai puternice si mai falnice, si Imperiul Greco-Macedonean avea sa cada si întreaga lume a vechiului imperiu avea sa intre în epoca de fier a istoriei: Epoca Imperiului Roman. Dar la randul sau si Imperiul Roman avea sa sufere o cadere simbolizata prin împartirea întregului teritoriu în Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus. Aceasta împartire si-a gasit simbolul în chipul vazut de Nebucadnetar în cele doua picioare de fier. Acel proces de degradare de la aur pana la fier avea sa continue. Fierul avea sa fie amestecat în cele din urma cu lutul. De data aceasta degradarea avea sa fie si mai vizibila. Ea nu urma sa se rezume numai la o degradare valorica ci si fizica. Acea prima împartire în doua a întregului teritoriu care da pe fata lipsa de unitate ca si lipsa de putere de a mai face fata presiunilor si încercarilor, avea sa fie continuata de o împartire în zece teritorii diferite. Odata faramitat acest mare imperiu în zece mici împaratii, regate sau state, cum vreti sa le numiti, el niciodata nu avea sa mai cunoasca unitatea de altadata a vechiului Imperiu Roman. De ce? Pentru ca în compozitia morala, spirituala, sociala si politica a acestor zece teritorii fierul nu mai era fier curat, ci fierul era acum amestecat cu lutul.
       Privind la cele zece regate sau state asezate pe vechea matca a Imperiului Roman de altadata, orice istoric sau politician ar fi fost tentat sa prezinte nasterea unui si mai mare si mai puternic regat din ruinele vechii împaratii a Romei. Insa Daniel, profetul Domnului de la curtea lui Nebucadnetar, a vazut lucrurile într-o alta ordine, luand un alt fagas. Astazi, dupa aproape un mileniu si jumatate vechiul imperiu Roman este înca divizat si neunit, exact asa cum prezisese Dumnezeu. Desigur ca pe parcursul veacurilor au fost nenumarate persoane care au visat sa aseze la un loc toate partile de fier ale Imperiului Roman si cateva chiar au si încercat sa dea viata viziunii lor. Pentru aceasta s-au încercat în principiu doua cai: calea agresiva a razboaielor imperialiste de adaugare continua a cat mai multe teritorii, popoare si piete economice, sau calea pasnica a unirii intereselor pe baza legaturilor de casatorie. N-am putea spune ca aceste încercari omenesti de a folosi fie forta, fie prietenia cea mai intima nu ar fi avut nicidecum succes, dar acele succese au fost temporare si au devenit ele însele la un moment dat o piedica în calea succesului mult ravnit. Carol cel Mare a visat si a încercat în jurul anilor 800 D.Hr. sa creeze un imperiu al celor zece diviziuni al fostului Imperiu Roman. Carol al V-lea a încercat acelasi lucru în jurul anilor 1500. Napoleon Bonaparte, în ambitia lui nepotolita dupa putere, a încercat 300 de ani mai tarziu acelasi lucru, acelasi vis. Keiserul Wilhelm al II-lea al Prusiei, furat de acelasi miraj al zidirii unui imperiu mondial, nu a facut decat sa mane întreaga Europa pe drumul Primului Razboi Mondial. Cateva zeci de ani mai tarziu, înflacarat de acelasi vechi vis care ajunsese acum o obsesie, un alt vlastar al Prusiei, Adolf Hitler, nu a facut decat sa coboare întreaga lume în negurile celui de al II-lea Razboi Mondial. Ce scump a trebuit sa plateasca omenirea aceasta obsesie, aceasta îndaratnica împotrivire a omului fata de Dumnezeu care a prezis despre cele 10 regate ca nu se vor mai uni. Intre cele doua razboaie mondiale s-a nascut un organism international suprastatal, numit Liga Natiunilor Unite, care si-a propus drept ideal de a starui pe langa guvernele popoarelor lumii de a coopera, de a face un efort comun în vederea zidirii unei lumi mai bune, mai sigure, mai prospere, mai fericite. Insa, macinate de ambitii nationaliste, tocmai acele state care au înfiintat Liga Natiunilor Unite au fost primele care s-au grabit sa declare falimentul ei. Dupa Cel de al II-lea Razboi Mondial, marile puteri ale lumii care au iesit învingatoare, au fondat o noua organizatie – Organizatia Natiunilor Unite. La baza acestei noi întreprinderi omenesti sta aceeasi veche speranta de a face din toate tarile o singura lume, o lume mai buna. Cat de zadarnica s-a dovedit pe parcursul anilor acea speranta, si cat de putin succes a avut si aceasta organizatie în cladirea unei lumi cu adevarat unite. Vechea lupta dupa putere nascuta din dorinta de a stapani vestul Europei, continua nestingherita. Zidul Berlinului a cazut; cele doua Germanii care pana mai ieri împartaseau ideologii politice diferite, s-au unificat. Ce va iesi de aici? Uniunea Sovietica a promis retragerea trupelor ei din Europa. Falimentara pe plan politic, ramasa mult în urma promisiunilor ei de fericire nemaiîntîlnita, epuizata de cursa înarmarilor, lumea comunista cedeaza dramatic în acea cursa de decenii de a acapara si stapani lumea. Lumea capitalista este acum obligata sa dovedeasca în ce masura sunt reale pretentiile ei de aparatoare a democratiei si libertatii popoarelor la autodeterminare. Si ea trebuie sa-si retraga cat de curand trupele din Europa. Nu sunt toate aceste miscari de retragere de ultima ora doar niste manevre care pregatesc o noua încercare de a uni acum întreaga lume sub o singura mana puternica? Deocamdata, de atunci de cand a fost rostite pentru prima data aceasta profetie si pana astazi, dupa 2500 de ani cuvintele lui Dumnezeu s-au dovedit statornice, de neclintit: „nu se vor lipi unul de altul”. Fragmentele vechiului Imperiu Roman, potrivit cu prestiinta lui Dumnezeu, nu au o alta soarta decat sa ramana nelipite între ele pana cand un alt mare eveniment mondial, as zice chiar cosmic, trebuie sa le gaseasca în aceasta stare, nelipite unul de altul. Profetia din visul lui Nebucadnetar însa nu se opreste aici, ci ea continua astfel în versetele 44.45: „Dar în vremea acestor împarati Dumnezeul cerurilor va ridica o împaratie care nu va fi nimicita niciodata si care nu va trece sub stapanirea unui alt popor. Ea va sfarama si va nimici toate acele împaratii si ea însasi va dainui vesnic. Aceasta înseamna piatra pe care ai vazut-o dezlipindu-se din munte fara ajutorul vreunuei maini, si care a sfaramat fierul, arama, lutul, argintul si aurul.” Daca toate acele elemente care formau chipul visat de Nebucadnetar sunt simbolice, sunt o reprezentare figurativa a unor realitati, atunci, pe buna dreptate merita sa ne întrebam: Pe cine reprezinta piatra care izbeste acel chip? La aceasta întrebare aproape ca nu exista nici un crestin care sa nu raspunda cu cuvintele apostolului Petru: „Apropiati-va de El, piatra vie lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2,4). Da, piatra aceea din visul lui Nebucadnetar poate fi un simbol al Domnului Iisus. In nasterea Sa minunata n-a fost implicata nici o interventie omeneasca, tot asa cum si la învierea Sa nu si-a adus aportul nici o forta de natura omeneasca. Da, Iisus, cu adevarat este piatra care s-a dezlipit din munte fara ajutorul vreunei maini. Aceasta piatra vie urmeaza sa dea lovitura fatala asupra tuturor împaratiilor lumii, sa le sfarame si sa le spulbere asa cum este pleava luata de vant. Unii comentatori ai profetiilor au avansat ideea ca de fapt aceasta piatra nimicitoare ar reprezenta nici mai mult nici mai putin decat împaratia Harului, a Evangheliei, care a început acum 2000 de ani, o data cu nasterea Domnului Christos ca Mesia, si se va încheia la sfîrsitul istoriei.




Este drept ca împaratia pe care Evanghelia Domnului Christos o zideste în lume este o împaratie care distruge si anihileaza orice putere omeneasca. Ea este în stare sa reziste timpului, persecutiei, obstacolelor si nu numai ca rezista dar ea continua sa creasca enorm de mult, pana va umple în cele din urma întreg pamantul. Oricat ar fi de frumoasa si de interesanta aceasta interpretare ea nu este totusi corespunzatoare cu ceea ce ne spune profetia. Sa notam bine: lucrarea pietrei din visul lui Nebucadnetar, piatra care reprezinta atat pe Domnul Christos cat si.
       Imparatia Sa, nu este descrisa în profetie ca fiind o putere ce lucreaza în directia convertirii lumii, a împaratiilor pamantului, ci o putere care nimiceste, anihileaza si spulbera totul în calea ei. Ea este vazuta în vis ca izbind si sfaramand totul. Nimic din împaratiile omenesti nu trebuie sa mai ramana în picioare cand va veni împaratia lui Dumnezeu.
Ea este destinata sa puna un capat istoriei pacatului si a razvratirii contra guvernarii lui Dumnezeu, si nicidecum sa existe si sa-si împlineasca misiunea ei lucrand în paralel cu celelalte împaratii ale lumii. Nu! Intai împaratiile lumii si apoi împaratia lui Dumnezeu. Intai aurul, argintul, arama, fierul si lutul, si apoi brusc, categoric si implacabil aratarea împaratiei lui Dumnezeu. Cand Domnul Iisus a venit pentru prima data pe pamant a declarat într-un mod cat nu se putea mai clar ca împaratia Sa este un lucru înca de viitor si care va fi asezata numai atunci cand se va reîntoarce pe pamant ca sa judece pe vii si morti. Trecerea de la împaratiile lumii la împaratia lui Dumnezeu este destinata sa aiba loc nu în mod gradat ca un fel de evolutie morala, ci caracterul împaratiei lui Dumnezeu va fi asemenea unui cataclism mondial. Piatra, în izbitura data chipului visat de Nebucadnetar, n-a mai lasat nici o farama din vechile împaratii. De abia de la acest punct înainte piatra urmeaza sa devina un munte mare care sa umple întreg pamantul. Indiferent daca împaratiile acestei lumi sunt de aur, argint, arama, sau de fier, toate se reazama pe niste picioare de lut si nici una din ele nu este asezata pe acea piatra de natura supraomeneasca. Aici este adevarata cauza care va duce la prabusirea si sfaramarea tuturor împaratiilor omenesti. Ele s-au sprijinit pe lut, pe elementul omenesc, si nu pe piatra, pe Piatra cea Vie care este Iisus. In lucrarea finala a aratarii împaratiei lui Dumnezeu exista un scop cu caracter judiciar. Ea urmareste un scop special. Desi ochii nostri nu sunt în stare sa vada mana care a desprins piatra, totusi o mana exista la lucru. Cand piatra va coborî asupra lumii judecatile lui Dumnezeu si împaratiile pamantului vor fi nimicite, scopul acestei distrugeri este acela de a face loc împaratiei lui Dumnezeu. Oare nu aceasta este propria noastra experienta pe care o traim pe planul intim al vietilor noastre? Cand lucrurile noastre pretioase din viata, lucruri sau persoane de aur, de argint, de arama sau fier, la care tineam atat de mult, nu mai sunt, oricat de ciudat ni s-ar parea, toate aceste pierderi sau semne evidente de judecata divina nu fac altceva decat sa pregateasca si mai bine calea în viata noastra Domnului Iisus Christos de a-si instala prezenta Sa si a Imparatiei Sale în teritoriul propriei noastre vieti. Desi piatra zdrobeste, sfarama si spulbera totul în calea ei, desi lucrarea ei este devastatoare, ea însa este menita sa descopere prezenta lui Dumnezeu si ravna sa de a lucra toata voia Sa. Aceasta piatra, în lucrarea ei, este asemenea unei avalanse în rostogolirea ei cumplita. Numai sunete asemenea tunetelor si în urma ei haos, prapad înspaimantator. Oricand are loc o asemenea catastrofa de un lucru oamenii sunt siguri: ca taria iernii a fost înfranta si ca primavara bate la usa, chiar daca pamantul sta înca sub apasarea zapezii si frigului. Venirea Imparatiei lui Dumnezeu, da, are un caracter nimicitor, pedepsitor, dar ea anunta totodata minunatul fapt al atotputerniciei planurilor divine care nu pot fi oprite de nimic, în fata carora nu exista nici un obstacol. Piatra care s-a desprins din munte fara ajutorul vreunei maini este mai mult decat un vestitor al Imparatiei vesnice al lui Dumnezeu, ci ea însasi este Imparatia lui Dumnezeu. Este extrem de semnificativ faptul ca Daniel a vazut în viziune cum piatra aceasta s-a facut un munte mare si a umplut tot pamantul. Este lucru clar de aici ca Imparatia lui Dumnezeu se va arata nu numai cu scopul de a pedepsi si a da plata cuvenita tuturor împaratiilor lumii, ci scopul ei este si acela de a restaura, de a reface, de a recladi o lume diferita. Daca Iisus este piatra, acea piatra din capul unghiului cladirii, scopul aratarii Sale este evident, nu numai acela de a judeca lumea, ci si acela de a recladi un cer nou si un pamant nou pe care va domni pacea, fericirea, neprihanirea si adevarul. Pe oriunde se rostogoleste aceasta piatra pe pamant în urma se poate sa ramana planuri personale naruite, vise spulberate, valori luate de vant, dar si o noua viata care se ridica pe cenusa vietii celei vechi, pe ruinele vietii fara Iisus. Noi suntem astazi la acea etapa a istoriei cand întreaga natura suspina, sufera si striga dupa clipa înoirii a tuturor lucrurilor. Ele striga sa vina cat mai grabnic Iisus. Venirea Sa nu este programata sa dea pur si simplu o lovitura de moarte vrajmasilor Sai, ci sa creeze o lume mai buna, care sa umple tot pamantul.
      Stand fata în fata cu istoria si privind cum rand pe rand aurul, argintul, arama, fierul si lutul sunt nimicite prin venirea Imparatiei lui Dumnezeu, întrebarea întrebarilor este tocmai acea întrebare pusa de apostolul Petru acum mai bine de 1900 de ani:
„Deci fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi printr-o purtare sfanta si evlavioasa, asteptand si grabind venirea zilei lui Dumnezeu?”
      Dupa cum stiti, de ani de zile populatia Californiei sta în asteptarea unui mare cutremur. Cei mai multi dintre oameni par total indiferenti, unii sunt prea optimisti gandind ca vor scapa cu bine, iar altii nici nu vor sa creada asa ceva. Iar ca sa ia niste masuri de prevedere, de supravietuire, extrem de putini se mai gandesc. Asa cred ca stau lucrurile si în ceea ce priveste marele eveniment al revenirii Domnului Christos. Dar, daca El va veni azi, sau cel mult maine, cat de seriosi ar trebui sa ne aratam fata de propria noastra viata, fata de propria noastra destinatie.
In ziua revenirii Domnului Iisus a apartine lumii, a fi parte din împaratiile acestui pamant va însemna nimicire, în timp ce a apartine lui Iisus, a fi cetateanul împaratiei Sale, va însemna salvare.
      O, cat de mult ar trebui sa ne analizam viata, purtarea si umblarea noastra zilnica în lumina marelui eveniment care sta gata sa aiba loc. Fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fim? Soarta imperiilor mondiale din visul lui Nebucadnetar ne învata cum ar trebui sa privim si sa apreciem lucrurile din aceasta lume. Bogatiile acestei lumi dupa care toti oamenii ravnesc ce sunt ele în fond? Nu sunt decat niste fragmente ale capului de aur, ale pieptului si bratelor de argint sau poate fragmente ale coapselor de arama. Poate ca ele azi, mai au vreo valoare, poate ca ne mai fura stralucirile lor. Nu, ele nu sunt false, ele nu sunt lipsite de o valoare prezenta, dar au o valoare de scurta durata. Valorile lumii vor fi spulberate ca pleava într-o singura zi prin aratarea lui Iisus si a splendorilor împaratiei Sale.
      
Ce ocazie, ce chemare ne sta în fata, de a cauta dupa bogatiile nepieritoare ale Imparatiei lui Dumnezeu, de a cauta dupa seninatatea si siguranta vesnica a vietuirii cu Iisus. Imparatia Sa, desi azi nevazuta totusi, într-o zi va umple pamantul. Ce nadejde minunata, ce perspectiva de aur ! O împaratie fara spitale si închisori, fara accidente si morminte, fara rautate si pacate, fara lupte si varsari de sange, fara nedreptati si persecutii, fara granite între oameni si fara razboaie, fara lacrimi si fara disperare.
      O Doamne, fa sa vina cat mai curand acea zi mareata! Fa Doamne ca ziua aceea sa fie cel mai ales gand care sa supuna si sa modeleze întreaga mea viata cu toate motivele si idealurile care ma preocupa în prezent. Stiu ca venirea Ta este aproape, stiu ca ea a fost prezisa în Cuvantul Tau si stiu ca ea va veni împreuna cu
Imparatia slavei dragostei Tale. Ajuta-ma Doamne ca în ziua aceea sa ma gasesc printre supusii Imparatiei Tale. Primeste-ma de aceea, chiar azi. Vreau sa-Ti apartin pe deplin, vreau sa Te urmez, vreau sa Te ascult si vreau sa spun oricui despre dragostea Ta si despre viitorul la care ne-ai chemat. Fie Doamne ca viitorul sa ne aduca fata în fata cat mai repede, caci doresc sa fiu al Tau pentru vesnicie. Ajuta-ma la toate acestea si-Ti multumesc în numele Domnului meu Iisus Christos. Amin !

Imparatia vesnica si atotbiruitoare a lui Dumnezeu