Intamplarea cu visul împaratului Nebucadnetar, asa cum este relatata în capitolul 2 al cartii proorocului Daniel, este plina de foarte multe învataminte pentru noi. Inainte de a continua sa dezlegam taina limbajului simbolic folosit de Dumnezeu pentru a-i transmite acelui monarh niste solii cu specific profetic, as dori sa notam un fapt de importanta practica pentru noi. Uneori noi credem ca ar fi prea ciudat ca Dumnezeu sa Se descopere cuiva care nu-L cunoaste, folosindu-Se de mijloace atat de simple cum ar fi visele. In vremurile de demult, ce-i drept, Dumnezeu a vorbit lui Abraam, Moise si Iov fata catre fata, însa în general Dumnezeu a ales sa se faca cunoscut oamenilor prin vise. El însusi a declarat astfel: „Ascultati bine ce va spun: Cand va fi printre voi un prooroc, Eu Domnul Ma voi descoperi lui printr-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis”. Lui Iacob Dumnezeu i-a fagaduit un viitor special printr-un vis. Lui Solomon Dumnezeu i s-a aratat într-un vis si i-a cerut sa-i spuna ce doreste sa primeasca din partea cerului. Intr-un vis, faraonul Egiptului a fost înstiintat cu privire la o foamete care avea sa se abata asupra Egiptului. Pana aici totul este bun, dar din pacate aceste întamplari au cristalizat în mintea oamenilor ideea ca daca ceva este sa se întample, daca este o solie de primit din parte lui Dumnezeu si careia trebuie sa-i dam ascultare, acea solie trebuie sa ne fie descoperita neaparat pe cai miraculoase, speciale. Greseala sta în faptul ca asteptand dupa vise, sau cine stie ce descoperiri miraculoase, sa trecem pe langa Cuvantul clar al Sfintelor Scripturi fara sa-i acordam atentia cuvenita, fara sa apreciem faptul ca prin ele Dumnezeu ne vorbeste si ne trimite solii speciale. O alta gresala este aceea de a aseza alaturi visele noastre si Biblia si a aseza visele si descoperirile noastre miraculoase mai presus de cuvantul Bibliei, sau a privi Cuvantul lui Dumnezeu prin lentilele viselor noastre.
      Cred ca mai degraba ar trebui sa cercetam visele, vedeniile si descoperirile noastre în lumina Sfintelor Scripturi. Daca într-un vis sau o vedenie exista o descoperire care este contrara Cuvantului Sfintelor Scripturi, atunci acel vis sau vedenie în mod sigur nu este de la Dumnezeu. Insa, daca acel vis sau vedenie vorbesc în armonie cu Sfintele Scripturi, ele sunt în mod sigur de la Dumnezeu. Ce vreau sa subliniez este sa nu facem greseala sa dispretuim visele ca fiind niste forme foarte simpliste, copilaresti, de manifestare a credintei. Dumnezeu s-a folosit în vechime de acest mijloc de a face cunoscut voia Sa si viitorul si prin proorocul Ioel ne spune ca în zilele din urma El va apela din nou la acest mijloc. „Voi turna Duhul Meu peste orice faptura, zice Domnul. Fiii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vostri vor visa visuri si tinerii vostri vor avea vedenii”. Aceasta nu înseamna acum sa mergem în cealalta extrema de a aseza visele noastre mai presus de Sfintele Scripturi. Noi nu suntem chemati sa ne hranim cu vise si vedenii, ci cu sfintele cuvinte ale Bibliei, cartea lui Dumnezeu pentru noi.
       Era visul lui Nebucadnetar un vis care se nascuse din multimea grijilor zilnice cu care orice om este framantat, sau era el un mesaj direct de la Dumnezeu? Este interesant ca pana si acel monarh pagan a înteles bine provenienta visului sau cat si rostul lui. El a înteles ca aici are de a face cu cineva mai mare si mai puternic decat orice zeu de la curtea sa, fiind vorba de un Dumnezeu mai presus de toti dumnezeii si decat toti împaratii.
      Din prima parte a talcuirii visului, asa cum i-a fost data de Daniel, el a mai înteles ca daca la momentul acela era o personalitate printre toti ceilalti oameni si detinea împaratie, putere, bogatie si slava, toate acestea nu erau decat niste daruri pe care Dumnezeu i le acordase. Era de datoria lui acum sa se intereseze care este scopul lui Dumnezeu cu aceste daruri si care era responsabilitatea sa personala ca om fata de planurile lui Dumnezeu cu el. Tot din prima parte a visului sau, atunci cand Daniel i-a spus: „Imparate, tu esti capul de aur, dar dupa tine Dumnezeu va ridica o alta împaratie”, el a înteles pe deplin semnificatia cuvintelor „dupa tine”. El a înteles vremelnicia vietii sale, a înteles ca în ciuda faimei, puterii si bogatiei el este o fiinta trecatoare pe pamant. Desigur, el ar fi dorit sa nu mai guste soarta predecesorilor lui si a împaratiei lor, care se coborasera în tarana pamantului. El visa si nadajduia sa traiasca vesnic, însa acele cuvinte divine „dupa tine” i s-au împlantat în minte facîndu-l sa se gandeasca la scurtimea vietii sale.
      Potrivit cu visul sau, acel chip care i s-a aratat în vis avea capul de aur, pieptul si bratele de argint, pantecele si coapsele de arama, fluierele picioarelor de fier, iar picioarele parte de fier si parte de lut. Dupa ce Daniel i-a prezentat talcuirea cu privire la capul de aur, spunandu-i ca el este capul de aur, si dupa ce i-a precizat ca dupa el se va ridica o alta împaratie, Nebucadnetar a înteles ca prin cele 4 sau mai degraba prin cele 5 segmente ale aceluiasi chip, Dumnezeu i-a prezentat tabloul imperiilor mondiale care urmau sa coboare de pe scena lumii unul dupa altul, pana cand o alta împaratie care nu este de natura omeneasca va aparea pe scena, va distruge orice alta împaratie omeneasca si se va instala in locul tuturor ca o împaratie vesnica.
      Asa cum este îndeobste cunoscut din rapoartele istoriei, patru mari imperii universale au existat pe parcursul veacurilor. Primul a fost Imperiul Babilonian care a cunoscut înflorirea si culmea gloriei sub Nebucadnetar. A doua împaratie care avea sa se ridice imediat dupa Babilon, spune profetia, avea sa fie ceva mai neînsemnata decat prima, asa dupa cum între aur si argint exista diferenta de valoare. Imparatia a doua, reprezentata prin pieptul si bratele de argint, comparata cu prima împaratie reprezentata prin cap urma sa fie proportional mai mare ca întindere decat prima, dar mai putin stralucitoare. Acum, prin imaginea celor doua brate se anunta faptul ca a doua împaratie avea sa fie o unire de doua forte, doua natiuni. Si asa a si fost. Pentru ca al doilea imperiu dupa Babilon, ne spune istoria, a fost Medo-Persia. Cir, marele monarh al Medo-Persiei s-a folosit de cele doua brate, le-a inspirat cu o vigoare personala, le-a unit si le-a folosit energiile cu succes si astfel a pus bazele unui imperiu care se [detalii…] întindea literalmente de la rasarit la apus. Pentru a vedea cat de adevarate fusesera detaliile profetiei, as dori sa le confirm prin istorie.       Pentru aceasta am ales din multimea citatelor numai doua, care mi se par deosebit de semnificative. Primul citat apartine lui Herodot, numit parintele istoriei, care descrie astfel imperiul lui Cir: „Oriunde a marsaluit Cir pe pamant, a fost imposibil popoarelor ca sa scape de el”. Al doilea citat care apartine lui Xenofon, spune astfel: „A stapanit peste mezi, a subjugat pe sirieni, pe asirieni, pe arabi, pe cei din Capadocia, Frigia, Lidia si pe cei din Babilonia, India, pe fenicieni, pe grecii din Asia, pe ciprioti si pe egipteni; si a bagat în toti atata spaima si groaza ca niciunul nu s-a aventurat sa-a atace. El a stapanit de pe tronul sau rasaritul si apusul, mianoapte si miazazi”.
      In ciuda însa a tuturor elementelor de care Medo-Persia dispunea, ea nu a putut rezista mai mult decat prevazuse Dumnezeu. Ea a trebuit sa cedeze locul celui de al treilea imperiu universal simbolizat în chipul vazut de Nebucadnetar prin pantecele si coapsele de arama. De cele doua imperii mondiale Babilonia si Persia suntem siguri ca au existat în istorie, asa cum suntem siguri si de Imperiul Roman. Dar, întrebarea este: Ce alt imperiu ar fi putut exista imediat dupa cel al Medo-Persiei, care ar fi putut fi considerat un imperiu mondial, daca nu Imperiul Greco-Macedonean al lui Alexandru Macedon ? Da, aceasta monarhie a fost de arama, castigand mai mult în tarie în timp ce a pierdut si mai mult în valoare, castigand mai mult în faima si splendori care izbesc privirea si pierzand în adevaratele valori morale si spirituale.       Anul 334 Î.Hr. este anul în care Alexandru Macedon îsi începe campania sa militara împotriva Persiei, campanie care a dus la rasturnarea monarhiei de argint, asa cum aceasta rasturnase candva cu ani în urma monarhia de aur a lui Nebucadnetar. Prin marea batalie de la Arabela, din anul 331 Î.Hr. Alexandru Macedon cucereste o suprematie pe care nimeni nu încerca sa o puna în discutie. Inaltat pe ruinele celor doua imperii dinaintea sa, Babilon si Medo-Persia, sporindu-si taria din slabiciunile lor, sceptrul Greco-Macedonean avea sa se dovedeasca mai puternic si mai viteaz decat oricare sceptru dinaintea sa. Si cînd Alexandru Macedon a trecut ca o vijelie prin întreaga lume, lasand în urma sa pustiu, lanturi, dureri si moarte, ajuns la marginile lumii, se spune ca s-ar fi asezat jos si a început sa planga ca un copil pe motiv ca nu mai ramasese nimic de cucerit în lume. Privind la aceasta perioada cuprinsa între Imperiul Medo-Persan si cel Greco-Macedonean, putem spune ca într-un anumit sens aceasta a fost una dintre cele mai stralucitoare epoci ale culturii universale. O pleiada întreaga de eroi, poeti, sculptori, arhitecti, oratori, istoricieni, filozofi si barbati de stat au stralucit pe firmamentul acelei epoci umpland-o de frumuseti, bun gust si straluciri care nu aveau sa mai fie egalate vreodata în istorie, însa ceea ce as dori sa subliniez si mai mult este faptul ca în timp ce aceasta perioada retine atentia istoricilor cel mai mult



si lasa secolelor de mai- tarziu cele mai multe dovezi materiale ale înaltului spirit artistic si filozofic al acelei perioade, totusi este de mirare cat de putin ocupa aceasta epoca un loc de seama în Cuvantul lui Dumnezeu. Marii ei cuceritori, versatii ei oratori, excelentii ei industriasi si rafinatii ei poeti nu sunt nici macar mentionati de pana inspiratiei divine. Ba dimpotriva, ei par mai degraba a fi tratati în Biblie asemenea ierbii care creste, înfloreste si se usuca. Ce ne spune oare acest fapt? Numai marile adevaruri care s-au întretesut cu binele vesnic al omului sunt singurele adevaruri care au vreo sansa sa traiasca si sa dureze din veac în veac. Istoria omeneasca se ocupa de eroii ei si de biruintele sau marile realizari ale acestora, si aceste fapte ocupa paginile miilor de volume ale istoriei, în timp ce istoria, asa cum o vede Dumnezeu si cum este scrisa în ceruri, relateaza fapte si descrie oameni a caror existenta a fost asezata în lumina vesniciei.
      Am vorbit pana acum despre cel de al doilea si al treilea imperiu, în versetul 40 din capitolul 2 ne este prezentat cel de al 4-lea imperiu în stadiul lui nedivizat. „Va fi o a patra împaratie, tare ca fierul”, spunea profetia. Acest imperiu, în lumina istoriei, nu ar putea fi altul decat Imperiul Roman. De la data cand Alexandru Macedon si-a largit granitele imperiului sau pana cand nu s-a mai putut, si pana la data cand Roma a ridicat capul si a smuls sceptrul suprematiei mondiale, istoria nu consemneaza nici o alta putere sau suprematie cu caracter mondial. Din istorie aflam ca Imperiul Greco-Macedonean a fost rasturnat la anul 168 Î.Hr. Noul imperiu avea sa întreaca pe toate celelalte în rezistenta sa în timp pe arena lumii si anume de la anul 168 Î.Hr. pana la anul 476 D.Hr. adica 644 de ani. Dar nu numai în lungimea traiectoriei lui istorice avea Imperiul Roman sa întreaca pe toate celelalte dinaintea lui, ci si în întindere. Notati va rog cum descrie istoricul Gibbon vastitatea Imperiului Roman. Notati va rog si interpretarea pe care acesta o da visului lui Nebucadnetar. „Imperiul era de aproape 3500 Km în latime de la zidul lui Antonius si limitele nordice ale Daciei pana la Atlas si tropicul Cancerului. Iar în lungime trecea dincolo de 4000 de km de la Oceanul Atlantic pana la Eufrat. Armatele republicii, uneori înfrante în vreo lupta, dar totdeauna învingatoare într-un razboi au înaintat cu repeziciune spre Eufrat, spre Dunare, spre Rin si spre ocean si partile de aur de argint si de arama ale chipului care ar putea sluji sa reprezinte popoare si împarati au fost rand pe rand lovite de monarhia de fier a Romei”. „Despotismul de fier al Romei”, spunea acelasi istoric, „a fost caracteristica de seama a celui de al patrulea imperiu universal ! N-a fost nici o palma de pamant care sa fi fost în afara sceptrului ei. Imperiul Roman a umplut lumea si cand imperiul a ajuns în mainile unei singure persoane lumea a devenit o închisoare sigura si înfioratoare pentru toti vrajmasii ei. A opune rezistenta ar fi fost ceva fatal, iar ca sa fugi vreundeva practic era imposibil. La orice margine a imperiului fugarul ar fi fost întampinat fie de ape, fie de întinderi de pamant nesfarsite pe care nimeni nu ar fi sperat sa le strabata fara sa fie descoperit, prins si adus înapoi la stapanul sau furios. Dincolo de frontiere el n-ar fi putut gasi nimic altceva decat oceane, deserturi inospitaliere si triburi ostile de barbari fiorosi. Mai tarziu, acest imperiu universal al Romei avea sa se divizeze în cele doua ramuri cunoscute în istorie sub numele de Imperiul Roman de Rasarit si Imperiul Roman de Apus. Se prea poate ca tocmai la aceasta divizare faceau referinta cele doua picioare ale chipului visat de Nebucadnetar. Desi istoria vine sa confirme temeinicia interpretarii profetiilor, desi într-un fel istoria pare a fi un fel de ecou al cuvintelor rostite de profetii sfinti, totusi, în interpretarea lor noi nu suntem chemati sa ne zbatem singuri. Insusi Daniel în viziunea sa din capitolul 7 [detalii…]nu numai ca identifica dar el si numeste cele patru imperii cu numele lor adevarat leul fiind Babilonul, ursul fiind Medo-Persia, leopardul fiind Grecia iar a patra fiara de o înfatisare monstruoasa fiind imperiul Romei. In timp ce Daniel prezenta marelui monarh talcuirea visului sau o mana nevazuta a dat la o parte valul care desparte prezentul de viitor si cei doi barbati au putut privi împreuna uimiti drumul ce se asternea acum omenirii. Erau acolo în fata lor Babilonul de aur, Medo-Persia de argint, Grecia de arama si Roma de fier. Dar dincolo de acele vremuri ale celor patru mari imperii, ochii lui Nebucadnetar si ai lui Daniel au putut sa vada numai confuzie, haos, cearta si diviziune. Nebucadnetar si Daniel au putut sa vada tot felul de planuri si încercari omenesti care sa produca în sfarsit o sudura al tuturor partilor de fier din ultimul segment al chipului . Dar vai, în mod invariabil de fiecare data sfarsitul oricarei încercari avea sa se termine cu un esec. Atunci, atat împaratul cat si Daniel au înteles adevarata cauza. Fierul era amestecat cu lutul si nu se putea face nimic. Acest fapt atat de important fusese subliniat în profetie prin trei expresii care anuntau trei mari adevaruri categorice despre ultimul imperiu universal. Primul adevar îl gasim în versetul 41: „împaratia aceasta va fi împartita„. Al doilea adevar îl gasim în versetul 42 si suna astfel: „împaratia aceasta va fi în parte tare si în parte plapanda„, iar în versetul 43 aflam al treilea adevar referitor la elementele acestui imperiu: „Nu vor fi lipiti unul de altul„.
      S-au împlinit aceste declaratii profetice în evolutia celui de al patrulea imperiu universal? Voi incerca sa dau un raspuns la aceasta intrebare in comentariul urmator. Oricum, privind pana aici asupra cuvantului profetic pe care Dumnezeu i l-a facut cunoscut lui Nebucadnetar prin robul cau Daniel, dupa ce am. urmarit împlinirea lui în ridicarea, înflorirea si apoi prabusirea celor patru imperii universale, putem spune cu toata certitudinea azi ca Dumnezeu a fost si este la carma istoriei. Asadar, istoria nu trebuie privita ca o aglomeratie haotica de evenimente si fapte ci ca un ecou al glasului profetic ca o împlinire a acestuia. Aceasta înseamna ca lumea de ieri si cu atat mai mult lumea de azi nu este asemenea unui orb abandonat undeva într-un mare oras necunoscut lasat sa traverseze singur marile lui bulevarde si îndreptandu-se oriunde fara nici o directie si fara nici o destinatie. Nu. Atat lumea de ieri cat si lumea de azi sta sub directa supraveghere a lui Dumnezeu. Dumnezeu este la carma istoriei. Atat frunza care cade din pom ca si împaratul care este rasturnat de pe tronul sau, atat furtuna care matura totul în cale cat si valul pustiitor al miscarilor sociale, toate sunt cunoscute de catre Acela care conduce si sustine întreg universul. Si toate sunt parte din marele ansamblu al vietii. Oare daca Dumnezeu sta la carma istoriei, nu stie El de fiecare dintre noi? Nu este soarta noastra în mana Sa? Nu este El stapanul vietii noastre? Tocmai aici este marea întrebare, marea dilema a lui Dumnezeu. De ce oare atunci refuzam ca El sa stapaneasca pe deplin viata noastra, ca El sa conduca viata noastra în vederea împlinirii planurilor Sale cu noi? El vrea sa ne duca în mod sigur la destinatie. El doreste sa conduca viata noastra pas cu pas. Il vom lasa noi oare? Il vom invita sa preia conducerea ei? Cum se va încheia viata ta sau a mea fara Dumnezeu? Priveste prietene drag din nou la soarta celor patru mari imperii universale. Ai descoperit care a fost tendinta fiecaruia dintre ele? Ai descoperit care a fost caracteristica lor comuna, desi ele au fost atat de diferite? Toate au suferit aceeasi soarta. Toate s-au degradat atat moral cat si spiritual. Toate au cunoscut chiar si degradarea calitatii vietii lor materiale. Care sa fi fost cauza? Filozofia vietii acestor patru mari imperii a fost excluderea lui Dumnezeu din perimetrul vietii lor. Urmarea? Daca doriti o dovada de ora mai recenta, a ceea ce s-a întamplat cu cele patru mari imperii, atunci ar fi de ajuns sa stati putin si sa analizati evolutia acelor tari din rasaritul Europei care pana mai ieri formau laolalta asa numitul lagar socialist. Ateiste atat în doctrine cat si în practica, aceste tari au apucat calea distantarii de Dumnezeu si chiar si a luptei împotriva Lui. Si unde au ajuns? Priviti la degradarea vietii materiale, la adancimile degradarii morale, la prabusirea spirituala în care se gasesc azi . . . Putin cate putin, ca si în visul lui Nebucadnetar, ele au început sa coboare de la aur la argint, la arama si în cele din urma sa ajunga la fier – despotism, lanturi si gloante. Sa nu uitam aceasta mare lectie. Cand simtim în noi tendinta de a ne îndeparta de Dumnezeu, singurul leac care ne mai poate salva este apropierea de El, întoarcerea la El. Babilonul, Medo-Persia, Grecia si Roma au cazut pentru ca, desi au avut ocaziile lor de aur sa se apropie de Dumnezeu si sa-L instaleze la carma vietii lor, au preferat înstrainarea de El. Prietene drag, viata ta nu se va putea ridica niciodata pe culmile ei decat atunci cand îti vei deschide inima înaintea lui Dumnezeu si-I vei cere cu toata taria sa te conduca, sa te stapaneasca. Fie ca aceasta sa ramana rugaciunea noastra zi de zi: 
      „Ia-ma de mana, Tata ceresc, condu-ma potrivit cu marile Tale planuri. Curateste-ma de orice pacat si stapaneste-ma pe deplin. In numele Domnului meu Iisus Christos. Amin!

 

Pe drumul marilor imperii mondiale