In prezentarea precedenta am avut ocazia doar sa deschidem poarta inimii si a gandirii noastre spre cuvantul profetic al cartii profetului Daniel. Aceasta carte, înca din vremea în care a fost scrisa, cu 600 de ani Î.Hr. a fost randuita de Dumnezeu sa fie o carte ale caror solii sa stea pecetluite pana la vremea noastra, vremea sfarsitului. Datorita importantei uriase pe care aceste solii le prezinta pentru crestinii de azi, tocmai de aceea doresc ca aceasta carte sa devina obiectul studiului, meditatiei si rugaciunilor noastre. Acum ne gasim cu studiul nostru la începutul capitolului 1 la primele versete. Din punct de vedere istoric ne aflam în anul al 3-lea al domniei la Ierusalim a lui Ioiachim, împaratul lui Iuda. In acel an, dupa cum am citit în versetul 2, Domnul a dat în mainile lui Nebucadnetar, împaratul Babilonului, pe Ioiachim, o parte din vasele templului si o parte din floarea poporului din tinerii de vita nobila, drept captivi de razboi. Printre tinerii din primul val de captivi se numarau si Daniel si cei trei prieteni ai sai – Anania, Misael si Azaria. Ca sa întelegem bine profetiile cartii lui Daniel este necesar sa retinem faptul ca istoria poporului Israel în relatia lui cu Dumnezeu de-a lungul anilor, de la împaratul Saul si pana acum la Ioiachim, a determinat împartirea profetilor si a soliilor lor în doua mari grupe:
     O grupa este formata din acei profeti care au adresat solii din partea lui Dumnezeu în vremurile dinainte de captivitatea babiloniana, pe cand Israel era înca sub guvernarea lui Dumnezeu. Desi de multe ori se dovedise necredincios fata de Dumnezeu, totusi Israel ramasese subiectul dragostei si preocuparilor speciale ale lui Dumnezeu. Din aceasta grupa fac parte profeti ca Isaia, Ieremia, Ezechiel si unii din profetii mici cum sunt Osea, Amos si Mica. Israel era atunci recunoscut de Dumnezeu, cel putin în parte, datorita semintiilor lui Iuda si Beniamin, ca fiind poporul Sau ales. Dar dupa o vreme, chiar si poporul acestor semintii, cu sediul la Ierusalim, si-au stricat umblarea lor cu Dumnezeu si, mai mult decat atat, au depasit cu stricaciunea, idolatria si apostazia lor pe toate celelalte zece semintii ale regatului lui Israel. Tronul lui Dumnezeu care fusese asezat candva la Ierusalim, a fost uzurpat. Se parea ca Dumnezeu epuizase toata rabdarea, mila si apelurile Sale parintesti fata de poporul Sau. Tocmai acestui fapt se datoreaza acel raport atat de trist din versetul 2: „Domnul a dat în mainile lui pe Ioiachim„. „Moara lui Dumnezeu macina încet dar extrem de fin„, zice un vechi proverb, si cat de adevarate s-au dovedit a fi aceste cuvinte cu Israel! Cat de adesea uitam acest adevar. Cat de adesea uitam ca desi Dumnezeu este cu adevarat un Dumnezeu al dragostei, al milei si îndelungii rabdari, El este totusi un Dumnezeu al dreptatii, al adevarului si al judecatii. De aceea, iata, Dumnezeu a luat pe Israel, poporul legamîntului Sau si l-a dat acum în mana împaratului Babilonului îngaduindu-i sa bea cupa amara a înfrangerii, rusinii, durerilor de nedescris si robiei. Tocmai poporul Sau caruia îi fusesera date fagaduintele cele mai mari, care primise Legea Domnului ca sa faca din ea lumina neamurilor din jur, si care intrase în mostenirea nespus de binecuvantata a Canaanului, acum devenise rob al unui regat pagan. Cine si-ar fi putut imagina asa ceva? Istoria poporului Israel de atunci este o lectie pentru generatia sfarsitului. Curand acelasi Dumnezeu, care n-a precupetit în dragostea Sa pentru noi sa retina nimic pentru mantuirea noastra, ci a dat pe propriul Sau Fiu sa moara pe Golgota pentru noi, Se va ridica sa judece întreg pamantul. Si Biblia ne spune prin pana inspirata a apostolului Petru ca judecata sta sa înceapa chiar de la Casa lui Dumnezeu, de la biserica lui Christos, de la noi crestinii. De aici apoi decurge o alta avertizare si o întrebare legitima a apostolului: „Si daca începe cu noi, care va fi sfarsitul celor care nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1 Petru 4,17). Semnal de alarma atat pentru mine cat si pentru tine prietene, care înca nu te-ai predat lui Dumnezeu în supunere si ascultare. Noi, tu si eu împreuna cu întreaga lume din jurul nostru stam în preajma teribilului ceas al judecatilor divine. Acum este vremea potrivita sa ne întoarcem spre Dumnezeu din toata inima, sa ne îndreptam caile si faptele dupa voia Sa si sa umblam în lumina sfanta a Legii Sale.
In capitolul 1 citim, începand cu versetul 3 în continuare, urmatoarele: „Imparatul a dat porunca lui Aspenaz, capetenia famenilor sai dregatori, sa-i aduca vreo cativa din copiii lui Israel de neam împaratesc si de vita boiereasca, niste tineri fara vreun cusur trupesc, frumosi la chip, înzestrati cu întelepciune în orice ramura a stiintei, cu minte agera si pricepere, în stare sa slujeasca în casa împaratului si pe care sa-i învete scrierea si limba haldeilor. Imparatul le-a randuit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui si din vinul din care bea el, vrand sa-i creasca timp de trei ani dupa care aveau sa fie în slujba împaratului. Printre ei erau dintre copiii lui Iuda Daniel, Anania, Misael si Azaria. Capetenia famenilor dregatori le-a pus însa alte nume si anume: lui Daniel i-a pus numele Belsatar; lui Anania, Sadrac; lui Misael, Mesac; si lui Azaria, Abed-Nego. Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale împaratului si cu vinul pe care-l bea împaratul si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce. Dumnezeu a facut ca Daniel sa capete bunavointa si trecere înaintea capeteniei famenilor dregatori. Capetenia famenilor a zis lui Daniel: „Ma tem numai de domnul meu împaratul, care a hotarat ce trebuie sa mancati si sa beti, sa nu cumva sa vada fetele voastre mai triste decat ale celorlalti tineri de varsta voastra, si sa-mi puneti astfel capul în primejdie înaintea împaratului”. Atunci Daniel a zis îngrijitorului caruia îi încredintase capetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Misael si Azaria: „încearca pe robii tai zece zile si sa ni se dea de mancare zarzavaturi si apa de baut. Sa te uiti apoi la fata noastra si la a celorlalti tineri care mananca din bucatele împaratului si sa faci cu robii tai dupa cele ce vei vedea”. El i-a ascultat în privinta aceasta si i-a încercat zece zile. Dupa cele zece zile ei erau mai bine la fata si mai grasi decît toti tinerii care mancau din bucatele împaratului. Ingrijitorul lua bucatele si vinul care le erau randuite si le dadea zarzavaturi. Dumnezeu a dat acestor patru tineri stiinta si pricepere peste tot felul de scrieri si întelepciune; mai ales însa a facut pe Daniel priceput în toate vedeniile si în toate visele„. Si versetul 20 spune astfel: „In toate lucrurile care cereau întelepciune si pricepere si despre care-i întreba împaratul, îi gasea de zece ori mai destoinici decat toti vrajitorii si cititorii în stele care erau în toata împaratia lui”.
       Desigur ca si de data aceasta, un cititor grabit ar putea trece usor peste detaliile acestei întamplari, gandind ca aici este vorba doar de niste oameni si fapte care au ramas undeva ascunse în cutele istoriei. Dar nu. Aici Dumnezeu a asezat o lectie foarte actuala pentru noi, o cauza, o datorie si un apel urgent. Este ceasul din urma al istoriei. Ca si acum 2600 de ani Dumnezeu are nevoie în lumea de azi de barbati si femei care asemenea lui Daniel si prietenii sai trebuie sa ramana statornici în fata valului corupator al lumii, sa ramana neîntinati, necorupti de standardele joase ale societatii, cautand mai presus de toate onoarea lui Dumnezeu. Astazi, vorbind în sens figurativ, Ierusalimul este înconjurat de ostile Babilonului. Poporul lui Dumnezeu este împresurat din toate partile de o lume vrajmasa, ostila legii divine, ostila chemarii lui Dumnezeu la o viata sfanta si credinciosa. Din pacate, ici si colo pe fata pamantului , observam ca nu numai o parte din .vasele casei Domnului au cazut în mainile lui Nebucadnetar. Vrajmasul poporului lui Dumnezeu vrea mai mult decat niste vase, fie ele chiar de aur. El vrea sa puna mana pe generatia cea tanara a poporului lui Dumnezeu; Nebucadnetar vrea tineri, tineri fara cusur. Spiritul lui Nebucadnetar este spiritul lumii, este spiritul celui rau, care a lucrat dintotdeauna si care lucreaza si în lumea zilelor noastre. Vrajmasul lui Dumnezeu nu arata nici cel mai slab interes si nu se deranjeaza de fel de tineri si în general de acei crestini, care sunt slabi si plini de cusururi în caracterele lor, care se lasa în voia pornirilor firii lor pamantesti. Lumea de azi este interesata de tineri fara cusur, frumosi la chip, înzestrati cu întelepciune în orice ramura a stiintei, cu mintea agera si pricepere, care sa slujeasca în casa împaratului ,si care sa învete scrierea si limba tarii. Si noi ca parinti, am gandit poate la fel despre copiii nostri. 



     Privind la sansele timpurilor noastre i-am învatat ca o lume de posibilitati le sta deschisa, uitand sa le vorbim suficient de mult si de serios si despre spiritul veacului în care traim si primejdiile care îi pandesc. Vedeti, lumea de azi este atat de preocupata de tinerii poporului lui Dumnezeu încat le deschide larg portile palatelor ei, se îngrijeste de meniul lor zilnic, aloca bugete speciale pentru formarea viitorilor demnitari ai generatiei de maine.
     Nici o cheltuiala nu pare prea costisitoare pentru Nebucadnetar, cand este vorba de educatia unor tineri fara cusur. Nebucadnetar este nespus de grijuliu pentru tinerii din Ierusalim care vrand sau nevrand au fost adusi captivi la curtea sa. El merge pana acolo încat le prescrie nu numai hrana sau vinul cu care sa fie hraniti, ci tot el hotaraste si filozofia vietii lor, limbajul precum si granitele spirituale în care acei tineri urmeaza sa-si traiasca de aici înainte restul vietii. Trei ani de instruire. Nici pe departe ca planurile lui Nebucadnetar sa fie un simplu capriciu regesc. Scopul lui cu acesti tineri a fost vazut clar înca de la început. El a cautat sa stearga din istoria acelor tineri pana si numele pe care îl purtau. El dorea sa-i dezradacineze de credinta în care si-au petrecut anii copilariei lor. In vechiul Israel, un nume de onoare trebuia sa cuprinda întotdeauna în întelesul lui si numele lui Iehova. Evident, Nebucadnetar a cautat sa înlocuiasca numele lui Dumnezeu din numele acelor tineri cu numele zeitatilor lui. Apostazie calculata în mod milimetric.
      Desi de la Daniel si pana la noi s-au perindat peste 2 milenii, spiritul lumii a ramas acelasi – de a face educatia tinerilor pentru ca acestia sa fie în slujba împaratului. Daniel si prietenii sai pareau la început sa fi fost niste abandonati ai cerului, însa în ciuda oricaror aparente defavorabile, ei au luat hotararea sa onoreze pe Dumnezeu, sa refuze orice compromis cu lumea si sa asculte de glasul voiei divine. Si cat de mult a fost rasplatita credinciosia lor. Nu numai ca numele lor au fost înscrise pentru vesnicie în cartile din ceruri iar ei au ajuns sa fie cunoscuti pretutindeni pe pamant de-a lungul mileniilor si pana astazi, dar mai este ceva. Daniel a devenit un canal prin care Dumnezeu a descoperit lumii evenimentele viitorului. El a devenit apoi obiectul protectiei speciale a lui Dumnezeu atunci cand a fost aruncat în groapa cu lei, asa cum vom vedea in capitolele urmatoare. Iar prietenii sai au fost scosi nevatamati din cuptorul cu foc.In plus, ei au fost rasplatiti de Dumnezeu prin aceea ca le-a deschis calea spre pozitiile si raspunderile cele mai înalte în imperiu. Notati va rog, trei mari rasplatiri: descoperiri profetice, protectie speciala si asigurarea unor pozitii înalte în societate. Iubiti tineri care cititi aceste randuri, recunoasteti, oare nu sunt acestea lucrurile pe care le asteptati de la viata: popularitate,succes, faima ? Oare nu ravniti si voi sa urcati culmile succesului în profesia pe care v-ati ales-o, sa ocupati o pozitie înalta în societate? O, sunt sigur ca acum, cand stiti secretul succesului lui Daniel si al prietenilor sai veti alege si voi ca si ei sa traiti o viata de stransa legatura cu Dumnezeu, o viata curata, credincioasa, fara nici un compromis cu pacatul. Nu uitati ca în orice încercare si proba exista un Dumnezeu în cer care conteaza pe fiecare dintre voi si care este gata sa rasplateasca credinciosia voastra. Cuvantul ne spune astfel: „Dumnezeu a dat, a dat acestor patru tineri stiinta si pricepere si întelepciune” . 
       Dar lectia aceasta nu este numai pentru cei tineri, ci si pentru cei mai înaintati în varsta. A trai fara compromis cu pacatul, aceasta este voia lui Dumnezeu. Noul Testament, spre deosebire de ce gandese cei mai multi crestini ai zilelor noastre, nu acorda nici o îngaduinta pentru o viata mai joasa decat standardele legii celor zece porunci. Noul Testament este cum nu se poate mai explicit în chemarea divina de a nu ne conforma tiparelor lumii si a ne desparti de tot ce este întinat. Ascultati ce scria apostolul Pavel în Romani 12,1:




     „Va îndemn dar fratilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu. Aceast va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin înoirea mintii voastre ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavarsita”.
      Si tot apostolul Pavel scriind crestinilor din Corint în 2 Corinteni 6,14 face urmatorul apel foarte solemn: „Nu va înjugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi, caci ce legatura este între neprihanire si faradelege? Sau, cum poate sta împreuna lumina cu întunericul? Sau, ce legatura are cel credincios cu cel necredincios? Iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei, zice Domnul. Nu va atingeti de ce este necurat si va voi primi”. Nimic nu este mai daunator pentru viata unui crestin si pentru viata unei biserici, decat a te lasa tarat de valul lumii pe fagasul unei vieti întinate plina de compromisuri sau conflicte cu glasul lui Dumnezeu. Noi crestinii, ne spune apostolul Petru în 1 Petru 2,9 „am fost chemati de Dumnezeu din întunericul acestei lumi la lumina cea minunata a Evangheliei ca sa alcatuim un popor sfant, o preotie împarateasca, pentru ca sa vestim puterile minunate ale lui Dumnezeu„. In trecut preotii care slujeau la templu aveau datoria sa se fereasca de orice lucru întinat. Acum preotia levitica a fost transferata asupra noastra. Dumnezeu conteaza pe noi si aseaza pe umerii nostri aceeasi raspundere de a fugi de orice întinaciune a trupului si a spiritului. Noi suntem chemati sa stralucim în întunericul acestei lumi asemenea unor lumini si sa respingem orice compromis cu tiparele si gusturile lumii. Noi trebuie sa reactualizam pentru zilele noastre si în familiile noastre tiparele lui Dumnezeu cu privire la mancare, îmbracaminte, distractii, munca, odihna, cheltuirea banilor si întrebuintarea timpului si a tuturor darurilor divine. Lumea din jurul nostru trebuie sa vada în orice crestin un om deosebit, distins, cu totul diferit de ceilalti oameni, un om a carui viata este conforma cu voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavarsita. Solia acestei prelegeri este pentru noi crestinii, pentru noi cei credinciosi. Daca nu sunteti crestini, desigur ca veti simti ca aceste apeluri nu va privesc de fel. Dar, daca sunteti crestini, crestini cu adevarat, cum ati putea sa nu luati în serios chemarea lui Dumnezeu la o viata curata, sfanta, conforma cu poruncile Domnului ? Accentuez: Nevoia cea mare a bisericii crestine în aceste zile este aceea de separare de lume, de despartire, de sfintire si curatire. De abia atunci biserica va fi eficienta în marea ei misiune de a evangheliza lumea. Desigur ca este cu totul nepopular sa te separi astazi, cand toata crestinatatea discuta ideea ecumenisinului, a unirii bisericilor. Desigur ca este neplacut sa cazi în dizgratia lumii, sa suferi o scadere brusca a popularitatii si avantajelor pe care lumea ti le ofera atunci cand alegi sa mergi în pas cu ea. Dar, ce cautam noi mai mult: aplauzele lumii, avantajele vremelnice, popularitatea si ferirea de suferinte, sau aprobarea lui Dumnezeu? Trebuie sa fim atenti ca nu cumva în dorinta noastra de a place lumii, tocmai noi sa pierdem acel unic motiv al existentei noastre rostit de Iisus: „Voi sunteti lumina lumii„.
     Stand fata în fata cu exemplul celor patru tineri captivi din Babilon sa recunoastem astazi înaintea lui Dumnezeu micimea credintei noastre, micimea standardelor vietii noastre, micimea statorniciei si credinciosiei noastre. Acei patru tineri cu riscul propriei lor vieti au luat marea hotarare sa nu se spurce cu bucatele si vinul de la masa împaratului. Ei si-au luat riscul sa gandeasca diferit, sa aleaga ceva diferit, sa actioneze diferit. Da, cu adevarat, a fi credincios asa cum vrea Dumnezeu înseamna sa risti, înseamna sa-ti iei crucea în fiecarre zi si sa umbli cu Iisus.
      Cu multi ani în urma am cunoscut un tanar elev de liceu care încerca sa-si deschida viata în fata Evangheliei si sa faca loc în viata sa lui Iisus. Acela a fost un tanar care a stiut sa riste. Problema vietii lui era destul de complicata. Desi tatal sau se tragea dintr-o familie crestina, acesta nu cultivase nici un interes pentru religie. Fiecare întalnire cu prietenul meu era de fapt o noua ocazie de studiu, o noua treapta de urcat cu Dumnezeu. Ce era uimitor pentru mine de fiecare data cand ne întalneam era repeziciunea cu care prietenul meu prindea, întelegea, asambla si primea adevarurile lui Dumnezeu. In mod intentionat am lasat la urma unele dintre cele mai grele probe la care Dumnezeu îl punea acum la încercare… Dar, laudat sa fie Dumnezeu ca într-o seara, imediat dupa studiu, ca si în celelalte seri de mai înainte, prietenul meu a luat hotararea de a continua sa mearga cu Dumnezeu si cu adevarul Sau, coste aceasta oricat l-ar costa. Azi sunt fericit sa va spun ca acel tanar a ramas un barbat de valoare în aceasta lume, un stalp în biserica, un exemplu pentru familia sa, într-un cuvant – un adevarat Daniel.
      O Doamne, da-ne si noua harul si puterea în aceste zile de pe urma sa fim deosebiti de lume, sa ne purtam cu vrednicie pe calea adevarurilor Tale, sa fugim de necuratia care este în lume si sa fim prin lumina Evangheliei Tale lumini în lumea de azi. Implineste aceasta rugaciune. Te rugam în numele Domnului nostru Iisus Christos. Amin !

 

Cartea lui Daniel – o solie pentru timpul nostru