Desigilarea si proclamarea universala a profetiei timpului. Capitolul 10 al Apocalipsei este una dintre cele mai clare si mai sigure profetii. Ingerul magnific nu poate fi decât Fiul lui Dumnezeu, în calitate de Sol al Domnului si conducator al Israelului Sau. Norul si curcubeul legamântului (simboluri ale slavei lui Yahwe), comparatia picioarelor cu stâlpii de foc (care, împreuna cu norul, introduc tema exodului din Egipt), glasul de leu si autoritatea Lui universala (vine din cer, se aseaza cu un picior pe mare si cu celalalt pe pamânt), fata comparata cu soarele si picioarele ca niste stâlpi de foc, amintesc de descrierea din Apoc.l si Dan. 10. Iar juramântul din v.5-7 este comparabil cu acela al Arhanghelului (Michael) din Dan. 12.
Racnetul de leu este în legatura cu ceasul judecatii (Ioel 3:16) si, în acelasi timp, este simbolul avertizarii profetice (Amos 3:4.7.8, Os 11:10, îs 21:8). Ca si aceasta Apocalipsa (cap. 1:1), toate descoperirile profetice vin prin Christos. Harisma profetica este o marturie a lui Iisus – harisma = dar, în 1 Cor 12:4-11 etc. ; vezi cap. 19:1Ou.p, 22:9)
Carticica desigilata nu poate fi documentul rascumpararii din cap. 5. Acolo era un sul mare, pecetluit cu sapte peceti, aici este un sul mic „deschis" (desfacut, desigilat). O comparatie cu viziunea din Dan. 12:4-12 ne arata ca aici este vorba de profetia timpului (cele 2300 zile) despre care i s-a spus în mod repetat lui Daniel s-o pastreze sigilata „pâna la vremea sfârsitului" când „multi o vor cerceta si cunostinta va creste". Din studiul asupra profetiei din Dan.8:14 reiese ca aceasta perioada care priveste timpul scurs pâna la „razbunarea (curatirea) templului ceresc", s-a încheiat în anul 1844. Prin urmare, descifrarea si începutul vestirii acestei profetii trebuia sa preceada data de 1844.
|
|
Observati si contextul literar si cronologic al proclamatiei îngerului: în cadrul evenimentelor din trâmbita a sasea. Or, timpul profetic din trâmbita a sasea reprezinta anii 1798-1844 (indiferent ce varianta am prefera). Este un adevar sigur ca interesul cercetatorilor pentru profetia din Dan 8:14 a devenit major tocmai în aceasta perioada si ca majoritatea lor au înteles ca durata celor 2300 de zile reprezinta tot atâtia ani care se încheie în 1843, 1844 sau 1847.
Aceasta împlinire a profetiei despre descifrarea viziunii celor 2300 de zile nu poate fi întâmplatoare. Marile treziri spirituale din protestantism în prima jumatate a sec. XIX si proclamarea timpului judecatii de catre multi predicatori de diverse confesiuni în Europa, în Insulele Britanice si în colonii, în America si chiar în Asia, au fost cu siguranta o directa interventie a Spiritului lui Christos. In ciuda limitelor omenesti, miscarile de tip adventist din acea perioada „filadelfiana", au fost o manifestare stralucita a puterii Evangheliei. Cea mai reprezentativa din aceste miscari concomitente si aparent necorelate a fost, cu siguranta, miscarea initiata de predicatorul baptist William Miller, desfasurata între anii 1833-1844, care a influentat puternic bisericile din Statele Unite si, prin intermediul publicatiilor, si alte zone geografice.
Daca în cartea lui Daniel ramasese un singur lucru jigilat (viziunea celor 2300 de zile), aici îngerul vine cu acea profetie desigilata. Si singura profetie sigilata în Apocalipsa (pâna când ?) este mesajul celor sapte tunete, care sunt ecouri ale ultimei proclamari profetice, autoritare, a lui Iisus , pe pamânt si pe mare… Aceasta pecetluire, precum si învaluirea îngerului într-un nor si surpriza amara experimentata de Ioan care a „mâncat" aceasta carticica dulce, ne sugereaza ca generatia aceea nu avea sa vada clar semnificatia profunda a datei profetice 1844.
Nici un alt chronos dupa cele 2300 zile-ani (v.5-7). Comparati juramântul din aceste versete, cu juramântul aceluiasi Personaj în Dan. 12. Observati urmatoarele sapte paralele între cele doua pasaje profetice:
|
|
Nu va mai fi nici o „vreme". Tinând în mâini profetia desigilata a celor „2300 de seri si dimineti", în contextul cronologic-profetic al anilor 1798-1844, Domnul Christos jura pe onoarea Sa de Creator ca nu va mai fi nici un chronos. Textul grecesc nu se refera la nici o zabava (întârziere), ci foloseste termenul – chronos = data, perioada, termen, timp fixat, vreme hotarâta. Traducatorii, de regula, nu observa legatura dintre acest termen si chronos-ul sigilat din Dan. 12 (care este aici desigilat si proclamat). Dar exista si traduceri care redau termenul grecesc cu timp (vezi versiunea sinodala si Biblia „cu triunghi"). în Dan. 12, îngerul Domnului jurase ca trebuie sa treaca mai întâi era celor trei vremi si jumatate de persecutii, dar sfârsitul nu va fi atunci (în 1798), ci în momentul în care „mâna poporului sfânt va fi zdrobita de tot". Care este taina lui Dumnezeu? Este vorba de mesajul sigilat al celor sapte tunete? Când va suna îngerul al saptelea? Sunt lucruri care merita un studiu mai aprofundat. In orice caz, principalul eveniment pe care-l aduce trâmbita a saptea este întronarea Domnului Christos si începutul razbunarii legii lui Dumnezeu (11:15-19).
Profetia cea mai dulce, a cauzat amaraciune (v.8-10). Comparati cu Ier 15:16-21 si Ez 2:8—3:3. Scena care are loc în viziune este o dramatizare a ceea ce avea sa se întâmple cu credinciosii din anii 1844 care s-au bucurat de calcularea corecta a perioadei profetice si de asteptarea ca Domnul Iisus sa revina pe pamânt la data aceea. Ei stiau ca profetia se refera la o judecata, dar credeau ca judecata are loc la revenirea Domnului Christos, pentruca nu întelegeau diferenta dintre judecata investigativa ( de cercetare) si cea executiva. Când Iisus va reveni, va aduce cu sine ceea ce s-a hotarât deja la judecata. El nu va veni pe pamânt ca sa deschida sedinte ale unui tribunal universal. Va veni sa ia apararea poporului Lui, nimicind complet lumea rebela si luând cu El, la cer, pe credinciosii pamânteni din toate timpurile (Vezi si cele de la Apoc.3: 7-8). Cele doua dezamagiri succesive din anul 1844 au fost o experienta amara dar binefacatoare pentru adventisti, pentruca le-a dat o lectie severa de a studia mult mai serios Biblia pentru a cunoaste voia lui Dumnezeu. Cei ramasi credinciosi în urma dezamagirii au descoperit prin studiul Bibliei o privire mai profunda în profetiile ei si adevaruri teoretice si practice uitate de crestinatatea apostata.
Un mesaj profetic universal (10:11). Ca si în cazul lui Ieremia si Ezechiel, Ioan (personificând pe poporul lui Dumnezeu din timpul sfârsitului), înghite cartea desigilata, nu doar pentru propria sa hranire spirituala, ci o asimileaza pentru a o vesti altora. Mesajul adventist de astazi, este reprezentat de rolul dramatic al lui Ioan în aceasta scena, este o profetizare (o proclamare a profetiei cartii desigilate). Aceasta marturie profetica universala este neaparat necesara înainte de revenirea lui Iisus. Oricât de întinsa a fost proclamarea din anii 1840-1844, ea nu a cuprins întreaga lume. Dar dupa efectul terapeutic al amaraciunii de la 1844, Dumnezeu a creat o Biserica universala din nimic. In 1845 erau doar câteva zeci de adventisti sabatisti în America, dar în deceniile care au urmat, mesajul profetic al Evangheliei Vesnice rostit de acei pionieri, a atras persoane de diferite nationalitati în SUA, apoi a trecut oceanul pe alte continente, ajungând la cifra de peste 75.000 la granita dintre secole, astazi fiind circa 7 milioane în aproape toate tarile lumii (acest comentariu a fost scris in 1994). Putini, foarte putini, dar foarte raspânditi. Acest amanunt este o partiala împlinire a profetiei. Când ramasita credincioasa a poporului lui Dumnezeu va fi împuternicita cu Spiritul Sfânt asemenea apostolilor, aceasta ultima avertizare va rasuna în urechile fiecarui om.
Expresia „cu privire la multe noroade etc." trebuie modificata în sensul de „înaintea multor popoare", potrivit unei mai corecte întelegeri a textului grecesc (vezi si versiunea sinodala). Notati si cuvântul „trebuie".
Un timp al masurarii închinatorilor. Judecata casei lui Dumnezeu (11:1). In contextul celor de mai sus, primul verset din capitolul 11 este elocvent. In acest loc, divizarea în capitole este nepotrivita, dar se poate observa usor ca exista o continuitate. Ioan joaca în viziune un nou rol dramatic. Al cui? Referitor la aceasta masuratoare, Ellen White sugereaza ca ar fi o lucrare echivalenta cu acea cercetare a ostirii lui Israel din Apoc.7, înaintea sigilarii celor 144.000:
„Marea judecata are loc si se savârseste de un oarecare timp. Acum Domnul zice: «Masurati templul si pe închinatorii lui!…». Aduceti-va aminte ca vorbele si faptele … va sunt fotografiate în cartile ceresti… Lucrarea aceasta înainteaza, masurând… ca sa se vada cine va sta în picioare în ziua aceea. Cei ce vor ramâne statornici vor avea intrare din belsug în împaratia Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Christos. Atunci când ne îndeplinim lucrul obisnuit, sa ne aducem aminte ca este Cineva care urmareste spiritul în care lucram. .Oare, sa nu aducem noi pe Mântuitorul, în viata noastra de toate zilele, în munca noastra pamânteasca si în lucrarile din gospodarie? Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, e cazul sa lasam la o parte
|
|
tot ce nu este necesar, orice flecareala si întâlnire inutila si sa ne prezentam ca robi ai Dumnezeului cel Viu." (7SDABC, Rev 11:1). Observati referirea la Apoc.6:17si 7:3.
Standardul judecatii: o „trestie"- toiag. In timpurile biblice, instrumentul pentru masurarea lungimii era confectionat dintr-o trestie. Dar aici este vorba despre o trestie-sceptru, deoarece termenul grecesc – rrabdos, tradus în mod gresit cu prajina, înseamna toiag, varga sau sceptru. Este simbolul autoritatii, al judecatii, al pedepsei, al regalitatii. Deaceea cuvântul canon (regula, standard) care denumea cândva, în greceste, un băt drept folosit ca metru, provine din termenul ebraic kane (trestie), ca si latinescul canna (trestie). In acest pasaj, totusi, nu este folosit termenul kanon ci – kalamos, un sinonim cu sensul de: 1. trestie, 2. toiag, baston, 3. standard de masurat lungimea, 4. condei pentru scribi.
Imaginea trestiei toiag ne aminteste cu durere si pietate de patimile Aceluia care S-a jertfit pentru a ne elibera de vina si puterea pacatului, punând în inima noastra, prin Spiritul Sau, legea Sa… Când ostasii L-au adus pe Iisus la judecata, I-au pus pe cap o coroana de spini si în mâini o trestie asemenea unui sceptru. Ei îi smulgeau sceptrul si-L loveau cu el, inspirati de Satan sa batjocoreasca principiul împaratiei Lui, legea iubirii dupa care va judeca lumea.
Ce alt standard de masurat închinatorii ar putea avea Dumnezeu, decât propria Lui lege morala în care se specifica pe prima tabla: obiectul închinarii, modul închinarii, spiritul închinarii si timpul închinarii. În viziune, Ioan preia un rol al îngerului Domnului. Asa cum a primit cartea profetica, la fel a primit si trestia de masurat. Misiunea lui si a îngerului care proclama timpul judecatii, pe mare si pe uscat, se confunda. În Apoc. 14:6-12, aceeasi Evanghelie, aceeasi avertizare universala cu privire la închinare. Poate fi, oare, întâmplator ca, la sfârsitul acestei serii dramatice (cap. 11:19), când rasuna trâmbita a saptea, se deschide Sanctuarul ceresc si se vede acolo CHIVOTUL LEGAMÂNTULUI stralucind de fulgere si provocând tunete, cutremure si grindina ? Are, oare, acest lucru, vreo legatura cu timpul pe care-l traim? Nu exista un alt standard moral decât acela descoperit în Biblie. Este un standard spiritual, nu legalist, este o „lege împarateasca" (a împaratiei cerului), o „lege a libertatii (care vine din iubire, în urma mântuirii)", nu o lege scrisa doar pe piatra si careia te supui de teama. In fapt, adevaratul standard nu este litera moarta, ci spiritul viu al legii, asa cum este exemplificat în Christos. El însusi este Cuvântul lui Dumnezeu. In El, Legea si Evanghelia sunt una. El este standardul maturitatii (desavârsirii) morale. (Ef 4:13-15).
Masurarea templului, a altarului si a închinatorilor trebuie sa fie într-o strânsa legatura. Templul de aici, nu poate fi decât cel ceresc, deoarece se vorbeste despre altarul lui, aici în contextul trâmbitei a sasea (8:3, 9:13), iar finalul impunator al trâmbitei a saptea aduce în imagine „templul lui Dumnezeu care este în cer" (11:19). Daca masurarea închinatorilor are un sens spiritual (moral), ce este masurarea templului si a altarului? în contextul profetiei desigilate a celor 2300 zile-ani care trebuiau sa treaca pâna la curatirea (razbunarea) sanctuarului, este posibil ca aici, templul si altarul sa fie „judecate" si ele, pentru a fi razbunate. Ziua ispasirii (ziua judecatii anuale) era ziua curatirii de pacat a sanctuarului si, în acelasi timp, a lui Israel (Lev. 16:16.19.30). Sanctuarul din Apocalipsa este, în mod evident, ceresc. Si închinatorii sunt ceresti (Ef2:6). Dar în sens propriu ei sunt înca pe pamânt, unde este altarul de jertfa (cap.6:9) în curte… „Cei ce se închina în el [altar]" este o traducere stranie, fiindca nimeni nu se închina în altar. Unele versiuni biblice redau expresia cu „cei ce se închina acolo" (la templu, în curte). Dar, gramatical este corect ca acest – en auto (în el), sa fie tradus „înaintea (în prezenta) lui" sau „prin el" (cu ajutorul lui). In acest fel, adevarata închinare este în strânsa relatie de mijlocirea acestui altar. Indiferent despre care altar ar fi vorba aici, el reprezinta diferite aspecte ale jertfei lui Iisus si ale închinarii noastre spirituale (Apoc.5:8, 8:4, Rom 12:1). Fara sângele lui Iisus, orice închinare este ca jertfa lui Cain.
Judecata de cercetare (preadventa) începuta la anul 1844 priveste numai pe poporul lui Dumnezeu, pe aceia al caror nume este scris în cartea vietii, care au avut experienta iertarii pacatelor, a cunoasterii lui Dumnezeu. Ei sunt masurati si pot fi acceptati sau respinsi, potrivit cu dreptarul adevarului care nu este numai lege ci si Evanghelie. Judecata dupa Evanghelie este cu mult mai severa decât judecata dupa lege, fiindca Evanghelia cunoscuta si calcata în picioare aduce razbunarea sângelui lui Christos asupra celui vinovat (Ev 10:28-29, Mat 27:25, 2 Petru 2:20-21, 1 Cor 15:1-2, Apoc 3:5). Tot Israelul este masurat, dar nu toti sunt sigilati. Aceasta masuratoare este judecata divina care vine mai întâi asupra casei lui Dumnezeu (1 Petru 4:18). Multi crestini nu sunt de acord ca si credinciosul trebuie judecat. Dar judecata lui Dumnezeu este o lucrare cereasca în favoarea celui credincios. Cine ramâne în Christos nu are de ce sa fie îngrijorat.
|
|