Daca profetiile din Apocalipsa sînt vrednice de crezut si adevarate, ceea ce deja s-a dovedit prin faptul ca ele s-au împlinit pîna azi cu scumpatate, atunci anuntul divin ca Împaratia lui Dumnezeu va fi asezata cît de curînd pe acest pamînt este un adevar care si el se va împlini în mod sigur. Daca acum mai bine de 19 secole apostolul Pavel scria credinciosilor din vremea sa în epistola catre Evrei capitolul 12 versetul 22 astfel: "Si v-ati apropiat de Muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sarbatoare a îngerilor", va dati seama cu cît mai aproape ne gasim noi astazi de Ierusalimul ceresc, de marea sarbatoare a întîlnirii noastre cu iubitul nostru Mîntuitor Iisus Hristos.
O, cît de uimit, cît de încîntat trebuie sa fi privit apostolul Ioan la scena Ierusalimului ceresc, la toate acele scene ale înoirii tuturor lucrurilor! Ce rapitoare splendori au fost trecute pe dinaintea ochilor sai obositi de luptele vietii si înlacrimati de suferinta cît si de dor dupa Iisus. Ce reînvioratoare trebuie sa fi fost acele cuvinte divine pentru inima batrînului martir: "Iata, Eu fac toate lucrurile noi". Gînditi-va ce mult ar face pentru noi daca zi de zi în loc sa pierdem ore pretioase în fata nimicurilor si a tuturor lucrurilor vremelnice si stricacioase ale acestui veac prezentate pe micul ecran, daca ne-am lua timp sa privim din ce în ce mai mult la frumusetile de nedescris ale vesniciei care ne asteapta, cît de înviorati si de mîngîiati ne-am simti în toate luptele si încercarile credintei noastre! Priviti spre cer, este apelul ultimelor doua capitole ale Apocalipsei. Priviti spre cetatea Dumnezeului celui viu, spre Ierusalimul ceresc, spre marea zi a izbavirii noastre si a refacerii tuturor lucrurilor. Apostolul Ioan a înteles chemarea cerului. De pe acea insula a exilului sau, el si-a ridicat privirea mai presus de lanturile sale, mai presus de singuratate, de batrînete, neputinta, lacrimi si dureri, spre a se satura cu spendorile pregatite de Iisus pentru toti cei mîntuiti. De aceea la capitolul 21, începînd de la versetul 9 el încearca sa ne ofere o descriere si mai expresiva a Noului Ierusalim, a slavei si stralucirii lui zicînd astfel:
|
"Apoi unul din cei sapte îngeri care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii a venit si a vorbit cu mine si mi-a zis: ‘Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului’. Si m-a dus în duhul pe un munte mare si înalt; si mi-a aratat cetatea sfînta, Ierusalimul care se pogora din cer de la Dumnezeu avînd slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra prea scumpa, ca o piatra de iaspis stravezie ca cristalul. Era înconjurata cu un zid mare si înalt. Avea douasprezece porti si la porti doisprezece îngeri si pe ele erau scrise niste nume, numele celor douasprezece semintii ale fiilor lui Israel. Spre rasarit erau trei porti, spre miazanoapte trei porti, spre miazazi trei porti si spre apus trei porti. Zidul cetatii avea douasprezece temelii si pe ele erau cele douasprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai mielului. Îngerul care vorbea cu mine avea ca masuratoare o trestie de aur ca sa masoare cetatea, portile si zidul ei. Cetatea era în patru colturi si lungimea ei era cît largimea. A masurat cetatea cu trestia si a gasit aproape douasprezece mii de prajini. Lungimea, largimea si înaltimea erau deopotriva. I-a masurat si zidul si a gasit 144 de coti, dupa masura oamenilor, caci cu masura aceasta masura îngerul. Zidul era zidit din iaspis si cetatea era din aur curat ca sticla curata. Temeliile zidului cetatii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul. Cea dintîi temelie era de iaspis, a doua de safir, a treia de halchedon, a patra de smarald, a cincea de sardonix, a sasea de sardiu, a saptea de hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopaz, a unsprezecea de iacint, a douasprezecea de ametist. Cele douasprezece porti erau douasprezece margaritare, fiecare poarta era dintr-un singur margaritar. Ulita cetatii era de aur curat ca sticla stravezie".
|
 Sînt sigur ca unii dintre dumneavoastra, stimati cititori, sînteti niste pasionati calatori care ati umblat mult prin lume si ati vazut multe locuri încîntatoare si multe orase frumoase cu cladiri semete, niste adevarate oaze ale inteligentei, frumosului si ale celor mai rafinate gusturi. Însa sînt sigur ca nimic din tot ce ati putut vedea pîna azi nu se compara cu acea capodopera a mîinilor Domnului Iisus, acel ansamblu arhitectonic maestrit, alcatuit din ziduri de iaspis, cu porti de margaritar, cu temelii împodobite cu pietre scumpe si cu strazi de aur curat stralucitor.
În urma cu multi ani, pe cînd era tînar, apostolul Ioan se gasea împreuna cu ceilalti ucenici si cu Domnul Iisus Hristos în jurul mesei la Sfînta Cina în acea camera de sus. Si el îsi aducea mereu aminte de ultimele cuvinte ale Domnului înainte de crucificarea Sa si înainte de înaltarea Sa la cer: "Sa nu vi se tulbure inima; aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. în casa Tatalui Meu sînt multe locasuri; daca n-ar fi asa v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine ca acolo unde sînt Eu sa fiti si voi". Parul apostolului albise de vreme iar vlaga tineretii sale se consumase de-a binelea pe parcursul anilor de slujire apostolica, ani plini de greutati, eforturi, încercari si lupte. Asemenea multora din înaintasii sai, ca si a multora din urmasii sai, apostolul se tot întreba: Cînd, cînd se va împlini cuvîntul Domnului? Oare, vor avea parte ochii mei sa vada împlinirea fagaduintelor Sale înainte de a merge la odihna în pulberea pamîntului? Si acum, închipuiti-va cu ce ochi a privit apostolul Ioan la acea scena profetica, cît de extaziat si cît de coplesit a fost launtrul sau atunci cînd îngerul l-a asezat fata în fata cu împlinirea visului lui de o viata, locasul sau ceresc.
Oamenii au împartit lucrurile din natura înconjuratoare în lucruri însufletite si lucruri neînsufletite, impresia tuturor fiind aceea ca lucrurile neînsufletite, pentru ca nu au viata si o inteligenta cît de rudimentara, nu exprima nimic, ele fiind bune numai ca materie prima din care sa se produca bunurile de consum necesare întretinerii vietii lucrurilor însufletite. Însa despre pietre Domnul a spus cîndva ucenicilor Sai ca daca ei vor tacea, atunci pietrele vor striga. Desi neînsufletite, totusi, materialele din care va fi zidita cetatea Noului Ierusalim, vor vorbi. Ele vor vorbi despre stralucirea si curatia vietii cu Dumnezeu. Natura neînsufletita a devenit partasa blestemului pacatului atunci cînd Dumnezeu a blestemat pamîntul din pricina pacatului primei perechi. Dar acum cetatea lui Dumnezeu împreuna cu toate lucrurile de pe pamînt vor fi noi si ele vor straluci, vor vorbi, îsi vor recapata cu alte cuvinte rolul lor de martori tacuti ai întelepciunii, puterii, slavei si desavîrsirii lui Dumnezeu. Aurul, pietrele scumpe de toate culorile si perlele de dimensiuni cu totul neobisnuite din care vor fi zidite portile cetatii, se vor reflecta în stralucirea transparenta a strazilor de aur. Aceasta risipa de bogatii va rasplati într-un fel de-a lungul vesniciei pe toti aceia care în timpul vietii lor de pe vechiul pamînt au ales sa fie saraci cu duhul, sa plînga, sa fie blînzi, sa fie flamînzi si însetati dupa neprihanire, milostivi, cu inima curata, împaciuitori si prigoniti si ocarîti din pricina credintei. Tuturor acestora Domnul Iisus le-a dat asigurarea Sa divina: "A lor este împaratia cerurilor. Ei vor mosteni pamîntul si vor vedea pe Dumnezeu. Bucurati-va si veseliti-va pentru ca rasplata voastra este mare în ceruri", a spus Domnul Iisus. Si iata acum ce mare si ce stralucitoare este bogatia rasplatirilor lui Iisus pentru cei ce L-au urmat. De aceea nu ma mira deloc de ce de-a lungul vesniciei cei mîntuiti nu vor înceta sa cînte: Mari si minunate sînt lucrarile Tale Doamne! Drepte si adevarate sînt caile Tale, împarate al neamurilor! Cît si acel refren fara de sfîrsit: Aleluia, a Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapînirea în vecii vecilor!
|
|
|
În acea viziune a Noului Ierusalim ceresc, apostolul Ioan a vazut nu numai stralucirile si frumusetile materialelor folosite în tot acest ansamblu arhitectural, ci si proportiile si dimensiunile uriase ale acelei cetati. Cei ce au calculat masuratorile cetatii, asa cum ne-au fost date în viziune, ne spun ca daca vrem sa ne gîndim la dimensiunile Noului Ierusalim ar trebui sa ne imaginam un oras de forma unui cub ale carui laturi sînt de 600 de km. Multi cercetatori ai Apocalipsei si-au pus întrebarea: Cine ar putea concepe existenta unui astfel de oras în realitate? Oare nu cumva ar trebui toate detaliile viziunii sa fie luate mai degraba ca fiind niste simboluri? Daca pe lînga aceasta forma si acele dimensiuni uriase ale cetatii adaugam cele 12 feluri de pietre pretioase, cele 12 temelii, cele 12 porti si cei 12 îngeri pazitori ai portilor, apoi numele celor 12 semintii si numele celor 12 apostoli, precum si masuratorile date în care cifra 12 este un fel de numitor comun, întrebarea devine si mai necesara. Oare nu ar fi cazul sa socotim ca aici este vorba de ceva mai mult decît o cetate plina de bogatii si frumuseti de negrait. Eu personal înclin sa cred ca aceasta viziune este o descriere cu mult mai cuprinzatoare decît ceea ce ne-ar sugera textul la prima vedere. Desigur ca atît cerul cel nou precum si pamîntul cel nou sînt niste lucruri reale.
De aceea nu neg faptul ca Noul Ierusalim este o cetate reala, este chiar cetatea pe care o astepta Abraam, cetatea al carei mester si Ziditor este Dumnezeu. Însa viziunea apostolului Ioan ne da posibilitatea sa mergem mai departe si sa spunem ca tot ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru cei credinciosi întrece cu mult puterea noastra de imaginatie ca si puterea noastra de perceptie, asa încît singura masura a asteptarilor noastre ramîne în final aceea subliniata de apostolul Pavel în 1 Corinteni 2,9: "Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sînt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc". Deci, viziunea cetatii Noului Ierusalim cred ca trebuie sa o lasam sa depaseasca cu mult mai mult granitele simturilor noastre sau întelesul strict al cifrelor. Cînd apostolul Ioan este îndemnat de înger sa priveasca spre sfînta cetate, îngerul i-a spus ca are de gînd sa-i arate de fapt mireasa, nevasta Mielului. Poate ca, mai mult decît niste ziduri de cetate scaldate în lumini de aur si în straluciri multicolore, aceasta viziune urmarea sa o prezinte apostolului Ioan cît si noua, biserica lui Dumnezeu, poporul celor mîntuiti. Aceasta însemna în primul rînd nu ca biserica se gasea în acea cetate cu zidurile de iaspis si mai degraba ca însasi cetatea era biserica. Si daca biserica este. "mireasa" Domnului Iisus ne dam seama ca relatia Domnului Iisus cu Ierusalimul ceresc este o relatie mult mai intima decît aceea dintre un locuitor al unui oras si acel oras. Relatia este de natura personala, spirituala si nu atît materiala. Ea ne vorbeste despre o partasie si o dragoste de durata vesnica. Numai datorita Domnului Iisus aceasta cetate sta în partasie cu Dumnezeu. Aceasta înseamna implicit ca Iisus este Domnul cetatii si Mirele ei. Aceeasi concluzie ca viziunea cetatii este mai mult decît descrierea unei cetati materiale este subliniata si de prezenta numelor apostolilor pe temeliile ei. Biserica a fost zidita, spunea apostolul Pavel, pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Iisus Hristos. Iisus cel întrupat, cel rastignit, cel înviat, înaltat la cer si proslavit este totul pentru acea cetate. În El, toata cladirea, bine închegata creste ca sa fie un templu sfînt în Domnul (Efeseni 2,21). Un oras, oricare ar fi el, nu este pîna la urma un simplu numar de strazi, de case si de cladiri publice, ci este de fapt acea comunitate umana care locuieste înlauntrul zidurilor lui. Mireasa Mielului nu este o singura persoana, ci ea este formata din milioane si milioane de oameni. Desi în mijlocul lumii, în orice epoca mireasa Domnului Iisus, biserica Sa a fost totdeauna o turma mica. La sfîrsit ea va aparea în ochii întregului univers ca o gloata de nenumarat. Aceasta poate fi explicatia acelor dimensiuni uriase pe care apostolul Ioan le-a notat în timp ce îngerul facea masuratoarea cetatii. De ce oare sa mai fi fost înfatisata biserica printr-o cetate? V-ati întrebat oare aceasta? Scopul pentru care a fost folosit acest simbol a fost si acela de a sublinia ideea de strînsa comuniune între membrii bisericii. În orase oamenii locuiesc unii fata de altii atît de aproape încît legaturile personale dintre ei sînt foarte strînse si împletite între ele. Aceasta este de fapt ideea care sta la baza întregului tablou al Noului Ierusalim.
Biserica celor rascumparati din pacat va fi o societate desavîrsita. În aceasta obste atît sfintii Vechiului Testament cît si ai Noului Testament vor fi una în Hristos. Nimic nu-i va mai desparti. Ei vor fi laolalta si vor împartasi o singura viata, un singur principiu – iubirea; si un singur scop – a trai spre a sluji drept slava lui Dumnezeu. Aceasta idee a desavîrsirii este zugravita prin forma de cub a cetatii. În vechime doar Sfînta Sfintelor din sanctuarul din Ierusalim avea forma de cub. De data aceasta întreg Ierusalimul ceresc va exprima acest simbol al desavîrsirii. Tocmai de aceea în versetul 22 citim: "În cetate n-am vazut nici-un templu pentru ca Domnul Dumnezeu cel Atotputernic ca si Mielul sînt templul ei. Atunci locuitorii Ierusalimului ceresc nu vor mai avea nevoie de serviciile simbolice ale slujbelor de la templu în vederea obtinerii prin credinta a neprihanirii si desavîrsirii lor, ci Dumnezeu si Mielul vor fi izvorul a toata desavîrsirea pentru toti cei mîntuiti.
Dupa cum am vazut cetatea Noului Ierusalim are un zid înalt cu douasprezece porti la care sînt doisprezece îngeri, cîte unul la fiecare poarta. Poate este inutila aceasta precizare, totusi, este bine sa stim ca atît înaltimea zidului cît si prezenta îngerilor la porti n-au drept scop apararea locuitorilor din cetate ci zidul este acolo mai degraba ca sa sublinieze si mai bine ideea unei strînse partasii între locuitorii Noului Ierusalim, iar acei îngeri stau de fapt ca niste reprezentanti ai ostirilor îngeresti care la momentul revenirii Domnului Iisus în slava au fost trimisi cu o misiune spre pamînt, dupa cuvîntul Domnului din Evanghelia dupa Matei capitolul 24 cu versetul 31: "El va trimite pe îngerii Sai cu trîmbita rasunatoare si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vînturi de la o margine a cerului pîna la cealalta". Îngerii care în acea zi au avut privilegiul sa sune adunarea celor mîntuiti sînt cei care vor îmbogati si vor spori cu prezenta lor si mai mult placuta adunare a celor alesi. Numele celor douasprezece semintii ale poporului Israel scrise pe portile cetatii sînt de fapt niste elemente de identificare a acelora dinlauntrul portilor. Tot Israelul este acolo. întreaga biserica a Vechiului si Noului Testament. Aceasta este biserica celor înscrisi în cer. Ideea unei diferentieri a celor mîntuiti dintre Israel si a acelora din biserica crestina este exclusa cu desavîrsire. În cer cei mîntuiti vor forma un singur popor, poporul sfintilor Celui Prea înalt, asa cum a scris proorocul Daniel în capitolul 7 cu versetul 27.
În aceasta viziune, numarul 12 apare cu insistenta. Acest numar este de fapt rezultatul înmultirii cifrei 3 cu 4. Cifra 3 reprezinta Sfînta Treime iar cifra 4 este simbolul poporului ales al lui Dumnezeu adunat din cele patru colturi ale pamîntului. Biserica Domnului Hristos este vazuta acolo sus în toata desavîrsirea ei, în toata frumusetea ei, în toata slava pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru cei ce L-au iubit. Dar slava lui Dumnezeu nu va fi restrînsa numai la cetatea Noului Ierusalim ci întreg pamîntul va fi plin de slava Domnului. O, cît m-as bucura iubiti cititori, sa stiu despre fiecare din dumneavoastra ca v-ati luat ca tinta a vietiii Noul Ierusalim, pamîntul cel nou, împaratia lui Dumnezeu.
Despre aceasta împaratie a subliniat Domnul Iisus Hristos ca se ia cu navala, si cei ce dau navala pun mîna pe ea. A da navala pentru a obtine un lucru înseamna concentrare, pasiune, lepadarea oricaror lucruri sau activitati care ar putea stînjeni înaintarea spre tinta suprema. Cînd privesc la profetiile împlinite si la cele ce au mai ramas de împlinit, cînd ma gîndesc la slava, frumusetile si bucuriile de negrait care ne asteapta si de care sîntem atît de aproape, cînd ma gîndesc la Domnul Iisus care a parasit cîndva cerul si a venit pe acest pamînt ca sa moara pentru salvarea noastra si pentru a ne readuce pe toti în împaratia Sa, ma întreb: Oare va lipsi cineva de la acea mare sarbatoare? Oare va fi careva dintre noi care se va întoarce din drum sau va refuza în acest ultim ceas al istoriei sa dea cu adevarat navala?
Fie ca în acest moment sa ne întoarcem inima spre Iisus si sa spunem chiar acum: Doamne, Mîntuitorul nostru, Tu care ne astepti de atîta timp cu rabdare, cu bunatate si cu bratele deschise, recunoastem ca mai mult decît oricînd, împaratia Ta este atît de aproape. Dorim de aceea, chiar acum, sa ne luam ca tinta cerul, Noul Ierusalim. Dorim prin harul Tau, prin meritele jertfei Tale scumpe sa ne primesti, sa ne curatesti viata si prin Duhul Tau sa ne conduci spre portile cetatii sfinte. Fie ca în curînd sa ajungem sa Te vedem fata în fata si atunci Doamne, fa-ne bucuria ca niciunul dintre noi sa nu lipseasca de la marea întîlnire. Si-Ti multumim în numele dragostei Tale infinite. Amin!
|
|