Dupa cum am mai afirmat scopul primordial asupra caruia îsi concentreaza atentia toate aceste solii profetice este acela de a ne ajuta sa descoperim pe Iisus Christos. In prelegerea trecuta a trebuit sa întrerupem studiul nostru chiar în momentul cînd doream sa citim împreuna proclamatia minunata care se afla la capitolul 1 versetul 7, proclamatie care rasuna apoi ca un refren pe paginile Apocalipsei si în cele din urma se aude ca un final maiestos al tuturor profetiilor ei. Dupa cum am vazut în primele 3 versete ale acestui prim capitol, apostolul Ioan încearca sa sublinieze cititorilor cartii sale patru lucruri. Mai întîi, care este titlul cartii sale; apoi, care este sursa inspiratiei sale; dupa aceea, care este scopul pe care-l urmareste ca slujitor al lui Dumnezeu prin aceasta carte; si în cele din urma, care este de fapt unealta de care s-a folosit Dumnezeu pentru a-i face cunoscut apostolului Sau gîndurile cerului. Dupa aceste trei versete de introducere, apostolul Ioan transmite o fericire speciala, ca o binecuvîntare a cerului pentru toti aceia care vor citi, vor da ascultare si vor împlini cuvintele proorociei scrise în cartea sa.
Dupa versetul 4, unde gasim acea binecuvîntare, apostolul Ioan scrie cîteva cuvinte de recunostinta si dedicare a cartii sale adresîndu-le Aceluia care i-a fost sursa de inspiratie – Iisus Christos, Martorul credincios, Cel întîi nascut din morti, Domnul împaratilor pamîntului. Si pentru aceasta, apostolul Ioan alege cîteva motive personale care îl îndatorau fata de Iisus. Iata ce ma face dator fata de Domnul meu, ar vrea sa spuna apostolul Ioan. în primul rînd, El mi-a dat un nou sens al valorii mele personale prin aceea ca El mi-a descoperit si mi-a oferit dragostea Sa. Tot El, spune apostolul, mi-a redat adevarata libertate pe care o cauta sufletul meu, prin faptul ca m-a spalat de toate pacatele mele prin sîngele Sau. A treia comoara pe care Iisus a asezat-o în mîinile mele, ar fi vrut sa spuna ucenicul Domnului, este apartenenta mea la împaratia lui Dumnezeu, caci Iisus a facut din mine, alaturi de toti ceilalti credinciosi, o împaratie.
Si în final, apostolul Ioan se simtea îndatorat fata de Domnul sau pentru faptul ca Iisus i-a dat vietii sale o întrebuintare de o nestemata valoare, aceea de a sluji ca preot pentru Dumnezeu împreuna cu ceilalti frati ai lui de credinta. Tocmai datorita acestor motive, dorinta sa fierbinte era aceea de a descoperi cititorilor sai pe Iisus si de a le face cunoscut lucrurile pe care Iisus i le-a descoperit ca au sa se întîmple în curînd.
Ajungînd la versetul 7, apostolul Ioan ne descopera cel mai mare adevar pe care se simtea acum dator sa-l proclame ca membru al împaratiei lui Dumnezeu si ca preot pentru Dumnezeu. O, aceasta este exact proclamatia pe care eu însumi am auzit-o în urma cu mai bine de un sfert de secol si care ma determina astazi sa scriu aceste rînduri pentru dumneavoastra ! Aceasta este proclamatia care a dat o noua directie vietii mele si care a facut din mine un sol al lui Iisus. Si fie ca în aceasta seara cuvintele ei sa rasune si în inima ta ca o chemare a cerului, ca un strigat de trezire, ca un apel fierbinte din partea lui Iisus pentru o viata noua. Haideti sa citim în Apocalipsa 1,7 pentru a lua aminte la solemnul anunt al cerului: „Iata, El vine pe nori si orice ochi îl va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamîntului se vor boci din pricina Lui. Da, amin”. Iisus Christos vine în cuvînd. Aceasta este cu adevarat o declaratie solemna, o proclamatie sublima. Aceasta este cea mai mareata veste cu care a început si cu care se va încheia era Noului Testament. Daca ne vom întoarce putin privirea asupra epocii Vechiului Testament vom auzi aceeasi proclamatie, dar aceasta avea în vedere prima venire a lui Iisus. De la fagaduinta pe care Dumnezeu a rostit-o în gradina Edenului primei perechi de oameni ca le va trimite un Mîntuitor si pîna la momentul sublim cînd corurile îngeresti au anuntat pe colinele Betleemului minunea nasterii acelui Mîntuitor printre noi oamenii, întreaga istorie de 4000 de ani a Vechiului Testament a vibrat la sunetul acestei proclamatii. Din generatie în generatie, prin profetii Sai, acei mesageri umili si credinciosi ai cerului, privirile oamenilor au fost încontinuu atrase asupra acestui eveniment si inimile lor au fost înflacarate de fagaduinta venirii lui Mesia. Dar, din pacate, prea putini au luat-o în seama, prea putini au crezut-o si prea putini au gîndit sa faca o serioasa pregatire în vederea împlinirii ei. Dimpotriva, acea proclamatie profetica a întîlnit inimi reci si indiferente, inimi îndoielnice, inimi cufundate în idolatrie si în robia intereselor materiale si a placerilor. Sau si mai grav, ea a întîlnit inimi batjocoritoare care sustineau ca acest eveniment nu poate fi decît o poveste, o speranta iluzorie, ceva fals.
Ca si în vremurile Vechiului Testament, si azi vestea revenirii Domnului Iisus pe norii cerului este întîmpinata de oameni cu îndoiala, dezinteres sau batjocura. Putini L-au asteptat atunci si putini sînt cei ce-L asteapta si astazi. Insa, vedeti dumneavoastra, Domnul Christos S-a tinut totusi de cuvînt, indiferent de numarul celor care-L asteptau cu adevarat. El a dat viata proclamatiei profetilor Sai. El nu a vrut sa dezamageasca pe cei sinceri si credinciosi. Si asa cum ne spune apostolul Pavel în Galateni 4,4.5: „La împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau nascut din femeie, nascut sub Lege, ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca sa capatam înfierea”. Atunci cînd sosise vremea, ceasul împlinirii profetiei Sale, Dumnezeu a savîrsit minunea Betleemului, trimitînd în lumea noastra pe Fiul Sau ca sa moara pe Golgota mai tîrziu pentru pacatele omenirii. Tot asa, la încheierea istoriei acestui pamînt, cînd ceasul profetic va fi sosit, Dumnezeu va trimite din nou pe Fiul Sau în lumea noastra, de data aceasta nu pentru a reedita sacrificiul Golgotei, ci pentru a lua acasa la cer pe toti aceia care s-au împartasit de meritele jertfei Sale si au ales sa umble cu Dumnezeu într-o viata sfînta. Desigur ca nimeni nu poate preciza cu exactitate ziua sau ceasul cînd va avea loc revenirea Domnului Christos. Dar, de pe paginile Apocalipsei aflam din cele descoperite de Iisus apostolului Sau Ioan, ca în aceasta generatie în care noi traim va avea loc revenirea Sa. Implinirea fagaduintei Sale nu se va opri în drum din cauza ca putini o iau în seama. De data aceasta evenimentul revenirii lui Iisus nu va mai fi privilegiul celor putini cum s-a întîmplat atunci la Betleem. Profetia pe care apostolul Ioan o proclama în versetul 7 cu glas tare este ca orice ochi îl va vedea. De data aceasta întreg pamîntul va fi martor al revenirii Sale. Atunci, în ziua aceea mareata nimeni nu va mai simti nevoia vreunei explicatii, nimeni nu va mai alerga la preotii si teologii vremii ca sa afle care este însemnatatea acelui eveniment. Orice ochi îl va vedea. Orice om va fi în deplina cunostinta de cauza. Chiar si cei ce s-au aratat indiferenti, chiar si cei ce I-au luat în rîs venirea Sa si chiar si cei ce L-au strapuns. Atunci nu va mai fi nevoie de emisiuni de radio sau televiziune, de internet , de carti si reviste care sa explice profetiile cuprinse în Apocalipsa si nu va mai fi nevoie nici de anvoane de biserici de la care slujitorii credinciosi ai adevarului sa cheme pe oameni la o sincera pocainta si pregatire în vederea întîlnirii cu Iisus. Atunci, în acea zi mareata si înfricosata în solemnitatea ei, norii cerului vor deveni amvonul de la care însusi Iisus Christos va vorbi. In acea zi, trîmbitele ostilor îngeresti vor rasuna pe tot pamîntul, chemînd întreaga omenire înaintea fetei Fiului lui Dumnezeu. Si cu întreaga omenire voi fi si eu si dumneavoastra. O, cît de solemn este acest gînd, cît de solemna este aceasta perspectiva! Orice ochi îl va vedea. Un alt gînd tot atît de solemn ca si acesta ca întreaga planeta va fi martora al evenimentului glorios al revenirii Domnului Iisus Christos este si gîndul ca o data împlinit acest eveniment el va încheia în mod definitiv si irevocabil istoria acestui pamînt pecetluind pentru totdeauna soarta tuturor oamenilor. Aceasta înseamna ca de la acel moment înainte nimeni nu va mai avea parte de o noua ocazie, de un fel de a doua sansa de a mai putea face vreo schimbare pozitiva în atitudinea sa fata de Iisus si fata de mîntuirea sa. De fapt, chiar cu ceva timp mai înainte de a se consuma si acest ultim episod al istoriei, semnalele statiilor de radio si televiziune care vor fi predicat Evanghelia, ser vor stinge în eterul cosmic. Fluviile de cerneala tipografica vor seca, iar usile bisericilor se vor închide pentru ca niciodata sa nu mai fie deschise. Tot ceea ce se putea si ar fi trebuit sa fie facut din partea oamenilor în vederea propriei lor mîntuiri a fost facut. Astazi unele biserici crestine învata si asigura pe membri lor ca dupa revenirea Domnului Iisus, Dumnezeu va deschide o usa larga la mîntuire poporului Israel, poporul Sau ales de odinioara. Si dupa acesta se va întoarce la Dumnezeu, acest fapt va constitui un puternic stimulent în vederea întoarcerii la Dumnezeu a tuturor celor ce au pierdut prima sansa de pocainta. Aceasta învatatura, iubite cititor, permite-mi sa-
|
|
ti spun ca este pur si simplu o fantezie religioasa, este o învatatura total nebiblica. De fapt, aceasta este ideea favorita a lui Satana. El este acela care a inventat-o din dorinta de a-i legana pe oameni cu falsa nadejde si mîngîiere ca daca nu au ales sa cîstige ca la roata norocului din prima tragere, mai urmeaza si cea de a doua tragere. Dar, iubite cititor, în numele adevarurilor Evangheliei, va implor sa refuzati aceasta soapta amagitoare a lui Satana. El stie care este adevarul, el stie ca ideea celei de a doua sansa este ultima sa amagire pentru cei ce vor sa aleaga pocainta si credinta în Iisus.  El stie ca Dumnezeu este Dumnezeul unei singure sanse. „Azi daca auziti glasul Meu nu va împietriti inima”, spune Dumnezeu. Acesta este glasul lui Dumnezeu. El spune azi. Satana spune: „Nu te ne nelinisti. Daca nu azi, mai ai si mîine o ocazie. Daca nu v-ati pregatit înainte de revenirea lui Iisus, nu va faceti nici o problema, veti avea o noua sansa dupa ce El va reveni”. Dar, dimpotriva, glasul lui Dumnezeu ne someaza: „Azi, azi cît mai e timp de har! Azi, cît înca nu s-a sfîrsit ocazia mîntuirii. Nu va împietriti inima”. Daca, cu adevarat ar mai exista si o a doua sansa de mîntuire pentru cei care au refuzat-o pe prima sau s-au dovedit prea dezinteresati sau îndoielnici, atunci proclamatia profetica din capitolul 1 versetul 7 nu ne-ar atrage atentia asupra acelui fapt deosebit de tragic: „Si toate semintiile pamîntului se vor boci din pricina Lui”. Desigur ca oamenii nu plîng numai de durere ci si de bucurie, dar aici nu este vorba de lacrimi de bucurie, ci de bocete amare.
In pilda talantilor din Evanghelia dupa Matei, capitolul 25, Domnul Iisus a subliniat tocmai acest final dureros care va fi partea unora la revenirea Sa. Vorbind despre robul cel netrebnic Iisus a aratat în acea parabola ca la venirea sa stapînul va porunci: „Iar pe robul cel netrebnic aruncatiu-l în întunericul de afara, acolo unde este plînsul si scrîsnirea dintilor”. Fara îndoiala ca multi vor plînge în ziua revenirii Domnului Christos, pentru ca de abia atunci îsi vor da seama ca au pierdut unica lor sansa de mîntuire. Si apostolul Pavel subliniaza acelasi adevar în Romani 2,5. Desi aici nu apare cuvîntul bocet în schimb apare ideea ca dupa revenirea Domnului Christos nu va mai fi o noua ocazie de mîntuire, ci acea zi va fi o zi de rasplatire pentru fiecare, potrivit cu faptele lui, aceasta aratînd ca nu va mai fi o noua ocazie de a se mai putea repara ceva din felul nostru gresit de umblare cu Dumnezeu de pîna atunci. Dar, iata cuvintele inspirate, de avertizare ale apostolului Pavel: „Dar cu împietrirea inimii tale care nu vrea sa se pocaiasca, îti aduni o comoara de mînie pentru ziua mîniei si aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui si anume va da viata vesnica celui ce prin staruinta în bine cauta slava, cinstea si nemurirea si va da mînie si urgie celor ce din duh de gîlceava se împotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire”. Sper ca veti reciti aceste versete în Biblia dumneavoastra si veti medita profund la întelesul lor. Din ele, oricine este interesat sa afle adevarul va putea întelege ca revenirea Domnului Christos va pune capat oricarei ocazii de mîntuire. Pentru unii, acea zi va fi o zi de bucurie negraita; si fara îndoiala ca multi dintre cei mîntuiti vor plînge, vor plînge de bucurie, de bucuria întîlnirii lor cu cei dragi ai lor si cu Iisus, Domnul lor. Dar în acea zi, pe de alta parte, toti cei ce au ramas nemîntuiti din toate semintiile pamîntului, privind la Iisus, la glosioasa Sa aparitie pe norii cerului se vor boci din pricina ca îsi vor da seama ca este prea tîrziu, pentru totdeauna prea tîrziu de a se mai întoarce la Dumnezeu.
Pentru a da si mai multa greutate proclamatiei sale, în versetul urmator, versetul 8, apostolul Ioan o pecetluieste cu numele divin al Fiului lui Dumnezeu. „Da, Amin. Eu sînt Alfa si Omega, începutul si sfîrsitul, zice Domnul Dumnezeu; Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic”.
Dar versetele 8 si 9 ne mai prezinta un alt tablou. Ele prezinta în contrast doua persoane care cîndva au avut o strînsa legatura, care au umblat ani de zile împreuna si care au împartasit viata cu toate necazurile si bucuriile ei, dar care acum pareau sa fie asa de departe una de cealalta, fiecare traind în lumea ei, total diferita de a celeilalte. Si aceste doua persoane erau Iisus Christos, Domnul slavei si apostolul Ioan, ucenicul Sau iubit de altadata. Si parca-l vad pe acel ucenic zelos si devotat al Domnului Iisus cum sta acum retras în chilia lui saracacioasa pe acea insula Patmos, un petec de pamînt învaluit de cer si ape. Era ziua Domnului, o zi de Sabat. Din departare se pravalea spre el mereu si mereu vuietul talazurilor marii. In chilia lui era o tacere apasatoare. Parca-1 vad pe Ioan cum sta cu capul sau argintat de pulberea anilor în mîinile sale noduroase si batatorite de munca silnica de pe insula, cu fata aceea asprita de soare si vînt, ajuns acum la vîrsta amintirilor si a neputintei. Ajuns aici, nu prin voia lui, aici în vecinatatea ocnasilor, acum în singuratatea care-i cuprinsese inima vad lacrimile descurajarii cum încep sa se prelinga pe obrajii batrinului apostol. O, ce frumoase au fost toate experientele lui de pîna atunci, acele experiente din anii maturitatii, anii aceia de lucrare intensa pentru cauza Domnului. Ce înfloritoare ajunsesera bisericile, ce binecuvîntate fusesera acele clipe petrecute cu fratii lui! Si iata acum ce sfîrsit îi rezerva Dumnezeu. De ce oare trebuia sa încheie el viata acolo pe Patmos, departe de fratii sai si în conditii asa de aspre? Macar daca ar mai fi avut pe lînga el pe vreunul din vechii lui prieteni si partasi la apostolie, pe Iacob, pe Petru sau pe Pavel. Dar nu. La ora aceea niciunul dintre ucenicii care umblasera împreuna cu Iisus nu mai era în viata si nici chiar apostolul Pavel. ‘Eu am fost unul dintre primii ucenici ai lui Iisus si iata ca tocmai eu am ramas ultimul, si iata ce sfîrsit îmi este rezervat’. Dar în acea zi de Sabat, în acele clipe de deprimare si lacrimi, acel batrîn stîlp al credintei si al bisericii a auzit înapoia lui un glas puternic ca sunetul unei trîmbite, care i-a vorbit astfel: „Nu Ioan, gresesti. Eu sînt Cel dintîi si Cel de pe urma, Eu sînt Alfa si Omega, nu Tu ci Eu. Abate-ti ochii de la tine si priveste spre Mine; Eu sînt Cel Atotprezent, Cel ce este, Cel ce era, Cel ce vine, Cel Atotputernic. Priveste spre Mine”. Si acel batrîn apostol coplesit de amintiri minunate dar si de gînduri negre, întoarse în acea zi de Sabat privirea de la sine îndreptînd-o spre Iisus. Puterea mîinii de fier a Romei fusese aceea care a închis pe Ioan în spatiul neprietenos si plin de necazuri al acelei insule. Dar Cineva mai presus de cezari si mai presus de acea putere a Romei ce parea de neînfrînt si-a asezat mina Sa atotputernica pe umarul lui Ioan dîndu-i asigurarea: „Eu sînt Cel dintîi, Eu sînt Cel Atotputernic”.
Prietene drag, poate si tu te gasesti izolat, fortat sa traiesti în Patmosul tau. De fapt, fiecare om traieste într-un fel de Patmos al
vietii sale, care poate fi o suferinta fizica sau necazuri de tot felul. Fiecare om este adeseori coplesit de amintiri placute, dar în acelasi timp si de tot felul de gînduri triste, griji, dureri, necazuri, înfrîngeri, regrete, amintiri neplacute si acel simtamînt insuportabil al singuratatii în luptele vietii. O, daca urechea ta ar fi deschisa în acele clipe grele pentru a auzi glasul Domnului Iisus, glasul asigurarilor Sale divine. O, daca ai întoarce în acele momente privirea de la tine, de la experientele tale, de la conditia în care te gasesti spre Iisus. Daca ai simti în acele momente pe Iisus care mai presus de orice putere omeneasca doreste sa aseze mîna Sa iubitoare pe umarul tau soptindu-ti: „Te iubesc, nu te teme, sînt cu tine mereu”. Da prietene drag, Iisus doreste chiar azi, chiar acum în aceasta zi de Sabat sa-ti întorci privirea spre El si sa asezi în inima ta cuvintele Sale de mîngîiere si prezenta Sa cu tine. Si mai presus de toate acea fagaduinta ca El vine în curînd pentru ca în sfîrsit sa ne stramute pe toti din acest Patmos al pacatului si nefericirii în împaratia slavei Sale.
 Fie ca rugaciunea ta si a mea sa fie mereu: „Da Doamne, ochii mei Te zaresc si inima mea Te primeste. Fii Tu începutul si tot Tu si sfîrsitul umblarii mele în credinta pe acest pamînt. Si fa sa vina
mai repede acea zi mareata a revenirii Tale, zi în care sa ne
stramuti din aceasta lume în lumea slavita a dragostei Tale. Iti
multumesc pentru aceasta în numele slavit al Domnului Christos,
amin !”
|
|
|