Aducem închinarea si recunostinta noastra înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu pentru credinciosia cu care a împlinit Cuvîntul Sau si pentru ca întotdeauna El a descoperit din timp copiilor Sai credinciosi drumul pe care-l au de parcurs. In prelegerea trecuta ne-am ocupat de capitolul 10. Profetia biblica prezentata prin acest capitol ne-a adus în perioada anilor 1831-1844 în dreptul experientei atît de tulburatoare pe care cei sinceri si credinciosi de atunci au trait-o din plin. Convingerea celor credinciosi din acea vreme era ca la 22 octombrie 1844, dupa toate calculele trebuia sa se încheie cea mai lunga perioada de timp profetic de 2300 de zile profetice sau ani calendaristici, culminînd cu revenirea în slava a Domnului Iisus Christos, Mirele mult asteptat de biserica Sa. Dar Domnul nu a venit la acea data. Ceva fusese gresit, si aceasta nu la Domnul, ci în felul cum ei au interpretat acea profetie biblica. Desi ea nu a raspuns exact asteptarilor celor credinciosi, totusi, împlinirea ei a fost marcata atît în cer cît si pe pamînt. La 22 octombrie 1844 urma sa înceapa în ceruri o noua faza în lucrarea Domnului Christos ca Mare Preot – judecata poporului Sau, în timp ce pe pamînt acelasi eveniment era planuit de Dumnezeu sa fie marcat prin nasterea unei miscari religioase deosebite, miscarea adventa a carei prezenta si lucrare urmeaza sa dureze pîna în preajma revenirii Domnului Iisus Christos.
A vorbi despre aceasta mare miscare adventa care s-a declansat atunci în preajma anilor 1844, a vorbi despre caracterul si însemnatatea ei cît si despre impactul pe care l-a produs asupra întregului crestinism ar fi un lucru de-a dreptul imposibil pe spatiul acesta limitat. Priviti numai asupra cîtorva date personale ale lucrarii celui mai de seama pionier adventist William Miller si va veti face o idee precisa privind seriozitatea si credinciosia celor care au intrat în rîndurile ei. Potrivit cu cele mai conservatoare calcule William Miller a tinut 4500 de lecturi în 500 de orase la multimi de peste 10000 de oameni. Prin predicarea sa 6000 de persoane au fost cîstigate pentru Christos si un numar de 250000 pîna la 1 milion s-au aratat dispusi sa creada solia adventa. Ca rezultat al lucrarii lui William Miller peste 1000 de comunitati adventiste au fost întemeiate cu un numar de peste 50000 de credinciosi. In cîteva din marile orase lucrarea lui a produs o puternica impresie. Cîrciumarii au renuntat la comertiul lor si au transformat localurile lor în sali de adunare. Jocurile de noroc au fost desfiintate, necredinciosii, deistii, universalistii si chiar cei mai din urma nelegiuiti au fost transformati. Unii dintre acestia nu mai intrasera în vreo biserica de ani de zile. Diferite denominatiuni hotarîsera ore de rugaciune publica si aproape la orice ora din zi sau din noapte oamenii de afaceri se întîlneau în vederea rugaciunii si laudei catre Dumnezeu. Cîteva lucruri au fost îngaduite de Dumnezeu sa aiba loc la timpul potrivit pentru ca sa sporeasca si mai mult efectul lucrarii advente. Dintre acestea, as aminti faptul ca la 1833, la numai 32 ani dupa ce William Miller si-a început predicarea, a avut loc marea cadere de stele, eveniment ce fusese profetizat prin pecetea a sasea (Apocalipsa 6,12.13). Sase ani mai tîrziu de la acest eveniment cosmic, la 11 august 1840 a avut loc caderea Imperiului Otoman, eveniment profetizat de cea de a sasea trîmbita (Apocalipsa 9,13-21) . Aceste împliniri profetice au stîrnit un entuziasm foarte mare pentru predicarea soliei advente. Apoi, inventarea vaporului cu aburi la 1807, a tipografiei moderne în 1811, a trenului la 1825 si a telegrafului în anul 1837 au dus la pregatirea caii pentru vremea sfîrsitului trezind lumea întreaga la vestea revenirii iminente a Domnului Iisus Christos. Imaginati-va cît de dulce au fost pentru inimile adventistilor de la 1844 acele zile de asteptare si de veghere, acele zile de pocainta si consacrare. Viata aceasta pâmînteasca cu toate nimicurile ei de zi cu zi îsi pierduse orice putere de atractie, orice importanta majora. Toata lumea sta înfrigurata în asteptarea evenimentului profetizat  si mult dorit -aratarea lui Iisus. Imaginati-va cum au trecut ultimele 24 de ore, cum din ora în ora speranta lor ca vor evada din aceasta lume crestea si mai mult. Dar Iisus nu a venit. Se facuse dimineata. 23 octombrie 1844 si Iisus nu S-a aratat. Ce amara dezamagire, ce durere! Insa Iisus a stat alaturi de aceia care L-au asteptat si care acum erau pe pragul disperarii si rusinii de a fi predicat o veste falsa spunîndu-le: „Tu trebuie sa proorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si împarati.” Solia acestor pionieri adventisti trebuia sa fie dusa nu numai în toata America si ici si colo prin Europa, ci în toata lumea. Solia revenirii Domnului Christos trebuia sa fie parte din Evanghelia împaratiei vesnice care trebuia sa fie vestita oricarei fapturi de sub cer, urmînd ca numai dupa aceasta sa vina sfîrsitul.
Imediat dupa aceasta trimitere în toata lumea, cu care se încheie capitolul 10 din Apocalipsa, Domnul Iisus descoperi credinciosilor adventisti de la acea data explicatia greselii lor de interpretare. Ea se afla în capitolul 11 versetele 1 si 2 si suna astfel: „Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prajini si mi s-a zis: „Scoala-te si masoara templul lui Dumnezeu, altarul si pe cei ce se închina în el. Dar curtea de afara a templului las-o la o parte nemasurata, caci a fost data neamurilor care vor calca în picioare sfînta cetate 42 de luni'”. Cred ca ati notat. Porunca divina cerea numai masurarea templului si a închinatorilor, nu si a curtii templului. Curtea care avea sa fie calcata în picioare timp de 1260 de ani se referea la acest pamînt în timp ce templul se referea la sanctuarul din ceruri, singurul templu de fapt existent în era Noului Testament. Curatirea Sfîntului Locas despre care vorbea profetia celor 2300 de seri si dimineti din Daniel 8,14 trebuia pusa în legatura cu aceasta profetie. De la 1844 privirile celor credinciosi trebuiau sa se îndrepte spre Sfîntul Locas din ceruri si spre adevaratii credinciosi care de aici înainte aveau sa se întîlneasca prin  credinta cu Mîntuitorul lor acolo, în templul de sus. Cei ce urmau sa primeasca Evanghelia începînd cu aceasta data, 1844, trebuiau sa fie facuti atenti ca ei traiesc în timpul lucrarii speciale a mijlocirii Domnului Christos, lucrarea de curatire a sanctuarului, lucrarea judecatii de cercetare a celor credinciosi. „Caci sîntem în clipa cînd judecata sta sa înceapa de la Casa lui Dumnezeu”, scria apostolul Petru în 1 Petru 4,17. Desigur ca nu atunci, ci cu mult mai tîrziu avea sa se întîmple evenimentul acesta al începerii judecatii celor credinciosi, al masurarii acelora care se închina în templul ceresc. In prezent, jiudecata de cercetare are loc în ceruri. Cazul fiecaruia este luat si privit cu amanuntime. Sa ne aducem aminte de acest fapt. Cînd pasim pe strada ocupati cu treburile noastre, Dumnezeu ne masoara. In momentul cînd ne vedem de datoriile noastre casnice sau ne angajam în diferite conversatii, Dumnezeu ne masoara. Sa ne aducem aminte ca faptele si cuvintele noastre sînt înscrise în cartile din ceruri cu aceeasi exactitate cu care ne este fotografiat chipul. Primii credinciosi adventisti au patruns întelesul profetiei care vorbea despre curatirea sanctuarului ceresc prin studierea curatirii sanctuarului pâmîntesc din timpurile Vechiului Testament. Pacatele marturisite ale poporului Israel erau în fiecare transferate asupra sanctuarului prin intermediul sîngelui stropirii, sîngele jertfelor aduse de cel pocait. Deoarece aceia care nu-si marturisisera pacatele si nu le adusesera asupra sanctuarului erau exclusi din adunarea lui Israel, de aceea curatirea anuala a sanctuarului de pacatele adunate timp de un an era privita ca o zi a judecatii divine. In acea zi marele preot intra în cea de a doua încapere a templului, în Sfînta Sfintelor, unde era chivotul legii; si cu sîngele jertfelor prescrise pentru acea zi facea curatirea pacatelor întregului popor.
Evenimentul care era asteptat de pionierii adventisti si care s-a consumat la 1844 nu trebuia sa fie a doua venire a lui Iisus ci trebuia sa marcheze intrarea Domnului Christos în Sfînta Sfintelor din sanctuarul ceresc si începerea judecatii. El a intrat acolo pentru ca sa curete rapoartele cartilor ceresti de pacatele noastre. Tocmai aceasta vroia sa sublinieze si apostolul Pavel în Evrei 9,23 prin cuvintele: „Dar, deoarece înfatisarea lucrurilor care sînt în ceruri au trebuit curatite în felul acesta, trebuia ca însusi lucrurile ceresti sa fie curatite cu jertfe mai bune decît acestea”. Incepînd cu data anului 1844 Iisus savîrseste încontinuu aceasta lucrare. Cu propriul Sau sînge El doreste sa faca o curatire deplina de pacat în dreptul fiecaruia dintre noi. Noi traim în timpul judecatii divine. Ce gînd solemn! Oare îi vom îngadui noi lui Iisus sa curete viata noastra de orice pacat? Oare vom fi noi dispusi sa ne despartim si sa parasim orice pacat
|
|
favorit? Sîntem noi pregatiti pentru acest gen de judecata în care pocainta noastra poate gasi belsug de îndurare si iertare si în care dreptatea si mila lui Dumnezeu stau ca doua brate deschise sa ne primeasca? Iata ca acum este vremea potrivita. Iata ca acum este ziua mîntuirii!
Dupa cum am vazut, atît închinatorii cît si templul trebuiau sa fie masurati cu aceeasi unitate de masura. Aceasta înseamna ca noi, fapturile create de mîna lui Dumnezeu trebuie sa ne asemanam cu Dumnezeu, sa purtam aceleasi trasaturi de caracter. Caracterele noastre dobîndite în aceasta viata vor fi rasplatite cu un loc lînga tronul lui Dumnezeu pentru simplul motiv ca ele nu mai apartin pamîntului acestuia, ci cerului. Si adevaratul standard de masura al caracterului lui Dumnezeu si al omului este Legea Sa cea sfînta.
Se parea la un moment dat ca atentia profetului Ioan a fost atrasa spre a masura si curtea din afara a templului, dar glasul divin i-a spus s-o lase la o parte, nemasurata, caci ea a fost data neamurilor care vor calca în picioare sfînta cetate timp de 42 de luni. Daca acest numar de luni este un numar profetic, atunci trebuie sa-l înmultim cu 30, ca sa aflam numarul de zile profetice care stim ca reprezinta un tot atît numar de ani calendaristici. Deci 42×30 dau 1260 de zile profetice, sau 1260 de ani calendaristici. Dar, cine avea sa fie acea putere care urma sa calce în picioare poporul lui Dumnezeu de pe pamînt timp de 1260 de ani? Istoria ne ajuta în gasirea raspunsului exact aratînd spre acea putere politica, civila dar si religioasa care s-a asezat pe fostul scaun imperial al Romei la anul 538 D.Hr. si a continuat sa troneze cu mîna de fier pîna la anul 1798 D.Hr. Intre 538 si 1798 sînt exact 1260 de ani. Acea putere a fost papalitatea. In timpul aceleiasi perioade fumul mahomedanismului a ascuns lumina soarelui în partea de rasarit a Imperiului Roman. Mahomedanismul în rasarit si fiul pierzarii în apus au cufundat lumea în întuneric si disperare. Mahomedanismul a chinuit pe oameni cu întepaturile sale ca de scorpion în timp ce fiul pierzarii, omul faradelegii, care se asezase în templul lui Dumnezeu dîndu-se drept Dumnezeu a tinut mintile oamenilor în stapînire asa încît ei sa nu vada nimic altceva mai presus de cel ce statea pe scaunul papal. In rasarit, atît coranul cît si falsul profet erau cei ce guvernau, iar în apus, desi nu exista un coran, totusi Cuvîntul lui Dumnezeu fusese înlocuit de traditii. In rasarit Mahomed a transferat Sabatul zilei a saptea asupra zilei a sasea, vinerea si a înlocuit pe Iisus Christos cu propria sa persoana. Tot asa si în apus, papalitatea a transferat sfintenia Sabatului biblic al zilei a saptea asupra zilei întîi a saptamînii, iar Duhul Sfînt, adevaratul vicar al Domnului Christos a fost detronat, pentru ca în locul Lui papa sa se întroneze si sa se numeasca pe sine Vicarius Filii Dei, vicarul Fiului lui Dumnezeu. In rasarit, coranul a fost impus în locul Bibliei, iar în apus Dumnezeu a spus prin profetia din Apocalipsa 11,3: „Voi da celor doi martori ai Mei sa prooroceasca îmbracati în saci 1260 de zile”. Exact asa a si fost. Timp de 1260 de ani, lumina lui Dumnezeu a fost acoperita parca de o pînza de sac facînd ca adevarurile Evangheliei sa fie doar ici si colo întrezarite si într-o masura extrem de mica. Cei doi martori despre care am citit sînt Noul si Vechiul Testament. In gura celor doi martori fiecare cuvînt divin este bine dramuit si plin de adevar. Astfel, Vechiul Testament ne prezinta pe Dumnezeu ca fiind dornic sa locuiasca cu noi oamenii, în timp ce Noul Testament ne vorbeste de Dumnezeu care a luat chip de om si a trait printre noi plin de har si de adevar. In aceasta privinta cei doi martori sînt într-o armonie deplina.
In ce priveste masura dreptatii lui Dumnezeu, atît Vechiul cît si Noul Testament ne îndruma spre aceeasi lege divina. Vechiul Testament ne spune: „Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui, aceasta este datoria oricarui om”, în timp ce Noul Testament ne spune prin gura Mîntuitorului nostru: „Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele”. Atît Vechiul cît si Noul Testament au asezat mîntuirea pe aceeasi baza: credinta în Dumnezeu si în meritele jertfei ispasitoare a Domnului Christos, Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Avraam, patriarhul de seama al Vechiului Testament a fost denumit parintele celor credinciosi, iar în Noul Testament citim în Galateni 3,7.9 urmatoarele: „întelegeti si voi dar, ca fiii lui Avraam sînt cei ce au credinta. Asa ca, cei ce se bizuiesc pe credinta sînt binecuvîntati împreuna cu Avraam cel credincios”. Versetul 4 din capitolul 11 din Apocalipsa, dupa ce ne-a vorbit mai sus despre cei doi martori ai Domnului continua astfel: „Acestia sînt cei doi maslini si cele doua sfesnice care stau înaintea Domnului pamîntului”. Prin profetul Zaharia biserica este reprezentata printr-un sfesnic de aur cu sapte brate care lumineaza pretutindeni si care primeste ulei de la un singur vas. Acest vas este mereu plin datorita a doi maslini si datorita legaturii neîntrerupte dintre sfesnic si ei. Acesta este uleiul harului, al adevarurilor lui Dumnezeu al luminii Duhului Sfînt. Aici este imaginea minunata a lucrarii Cuvîntului lui Dumnezeu în slujirea nevoilor bisericii lui Christos. Viata si lumina bisericii curge din izvoarele atît ale Noului cît si ale Vechiului Testament spre inimile tuturor acelora care le pastreaza deschise în fata lucrarii Duhului Sfînt. Cînd legatura cu vreunul din cei doi maslini este întrerupta sau taiata, atunci rezultatul este moartea spirituala. Lumina va mai continua sa arda pentru o vreme, dar curînd, untdelemnul din vasul de rezerva se va sfîrsi si în cele din urma flacara se va stinge. Unii crestini pretind ca au toata lumina numai din Noul Testament, altii numai din Vechiul Testament, în timp ce altii cauta lumina la alte surse decît la cei doi martori ai Domnului. Dupa cum ne spune versetul 6 si în continuare, ei, acesti doi martori sau doi maslini, au puterea sa închida cerul ca sa nu cada ploaie. Aici, dupa cum vedeti este o aluzie foarte fina la cei trei ani si jumatate de seceta din timpul profetului Ilie. Ei sînt amintiti aici pentru ca sa ilustreze cei trei ani si jumatate, sau 42 de luni, sau 1260 de zile, sau 1260 de ani de întuneric spiritual care a coborît peste lume deoarece biserica crestina oficiala a acelor timpuri, Biserica Romano-Catolica a rupt legaturile ei cu adevarata sursa de lumina, cu cei doi martori. Cînd legatura a fost întrerupta si biserica s-a bazat numai pe traditie si pe învataturile ei ratacitoare, atunci puterea lui Dumnezeu a fost întrerupta lovind pamîntul cu orice fel de urgie. Timpul cît au proorocit cei doi martori îmbracati în saci a fost totodata si un timp de mari persecutii. Dar, cei mai persecutati s-au dovedit a fi cei doi martori. Dar gratie lui Dumnezeu, la anul 1517 reformatiunea protestanta a dezbracat pe cei doi martori de vestmintele lor de sac prin aceea ca a tradus si a asezat în mîna poporului întregul Cuvînt al lui Dumnezeu. Sistemul religios oficial al minciunii începuse sa tremure si sa se clatine în fata celor doi martori divini care prooroceau acum cu toata taria.
La acest moment însa, cînd se astepta o rasturnare grabnica a falsului sistem întunericul a încercat sa biruie printr-o contralovitura de natura intelectuala. Ordinul iezuitilor, care se considerau un fel de clasa superioara în ierarhia papala si care era de fapt ultraconservatoare, simtind amenintarea reformatiunii a trimis si a împînzit lumea imediat dupa reeformatiunea protestanta cu un corp de lucratori activi, cizelati, bine educati si înarmati cu o constiinta împartita între adevar si interes, fapt care i-a facut astfel în stare sa patrunda si sa-si asume orice pozitie si rol. Unul din locurile devenite tinta a iezuitilor erau scolile si universitatile protestante. Ei au fondat noi scoli la umbra celor protestante sau oriunde le-a fost posibil ei s-au înfiltrat în acele scoli sub masca unor profesori protestanti. Oriunde a fost posibil tinta lor era cîstigarea generatiei a doua de protestanti, adica a tineretului si copiilor. Acesti profesori iezuiti deghizati erau mai activi decît adevaratii profesori protestanti, erau mai ambitiosi si mai zelosi si nu este de mirare ca urmatoarea generatie i-a surprins pe pionierii reformatori. Ei au constatat cu tristete cum o mare parte din Europa se întoarce sub stapînirea papala. Aceasta lucrare distrugatoare a putut fi observata cel mai bine în Franta care desi a parut sa fi primit lumina reformatiunii cu toata inima a devenit terenul cel mai bun lucrarii iezuitilor, învataturile iezuite nu puteau fi condamnate ca fiind cu totul rele, ci raul lor sta în faptul ca în natura lor era un amestec diabolic între adevar si minciuna. Atunci cînd cei doi martori ai cerului pareau sa fi scapat de lanturile Evului Mediu întunecat si de proorocirea lor îmbracati în sac, tocmai atunci din adînc s-a ridicat acea fiara despre care ne vorbesc în continuare versetele 7-13 din capitolul 11 din Apocalipsa. Intrebarea care mi-a fost pusa deseori de persoane care doreau sa cunoasca mai mult despre profetiile biblice viza direct ateismul. Daca exista undeva, în toate profetiile biblice un loc în care se vorbeste, sau daca se aminteste macar în treacat macar despre ateism si care urmeaza sa fie soarta lui. Tocmai aceste versete anuntate ne ofera un raspuns la aceste întrebari. Daca si dumneavoastra sînteti în cautarea unui raspuns la aceasta întrebare, atunci va rog sa continuati sa studiati în continuare capitolul urmator.
|
|