Sa ne întoarcem din nou privirea si inima spre cer pentru a urmari de data aceasta pe cel de al treilea înger din viziunea celor trei îngeri din Apocalipsa 14.
Viziunea aceasta a celor trei îngeri si a întreitei lor solii este de o importanta capitala pentru locuitorii pamîntului din ultima generatie. De primirea sau respingerea soliilor Evangheliei pe care acesti îngeri au fost trimisi sa le rosteasca în auzul întregului pamînt va depinde în final soarta vesnica a celor în viata la data aceea.
Privite în ordinea tuturor soliilor Sfintelor Scripturi, soliile celor trei îngeri reprezinta exact ultima invitatie a harului lui Dumnezeu pentru lumea noastra. Pentru fiecare generatie Dumnezeu a avut o solie speciala, o chemare duioasa la pocainta si întoarcere la El pe care El a rostit-o prin servii Sai credinciosi din acea generatie.
În aceasta viziune, ca si în soliile catre cele sapte biserici cu care se deschide cartea Apocalipsei, îngerii sînt slujitorii lui Dumnezeu, oamenii pe care El i-a ales, i-a chemat si i-a trimis sa proclame în toata lumea solia Sa. Cînd lucrarea celor trei îngeri va fi încheiata, atunci se va încheia si istoria planetei noastre. Multi se întreaba astazi cum se va încheia istoria pamîntului nostru. Caci multi gîndesc ca pamîntul nostru nu va mai putea dura mult din cauza prea multor cataclisme, razboaie, molime, cum si din cauza prea multei stricaciuni, nedreptati si suferinte. La o asemenea întrebare, solia celui de al treilea înger da un raspuns clar. Istoria planetei noastre se va încheia printr-un eveniment grandios, maret, captivant si coplesitor în importanta lui – revenirea în slava si cu putere a Domnului nostru Iisus Hristos. Dar pîna la acest eveniment îngerul al treilea mai are o lucrare de îndeplinit. El are o solie de rostit cu glas tare ca sa poata fi auzita de orice om, o avertizare nespus de serioasa pe care nimeni nu trebuie sa-si permita sa o trateze cu usurinta.
Ea suna astfel: „Daca se închina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mîna, va bea si el din vinul mîniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mîniei Lui. Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus”.
 Solia primului înger rostita în auzul întregului pamînt soma pe orice om sa-si întoarca viata spre Dumnezeu într-un adevarat spirit de temere, de evlavie fata de El, într-un adevarat spirit de închinare si de supunere. Dumnezeu, Creatorul nostru este singurul care merita respect, închinare si supunere.
Al doilea înger anunta caderea BabiIonului, prabusirea regatului lui antihrist, prabusirea imperiului minciunii, prabusirea tuturor învataturilor pagîne introduse în crestinism si a tuturor învataturilor crestine pagînizate prin încuscrirea cu ideile, practicile si morala lumii acesteia. Primul si al doilea înger au mers cu soliile lor la orice neam, semintie, limba si popor. Si acum, fiecare natiune de sub cer aude si ultima solie de avertizare împotriva închinarii înaintea fiarei si icoanei ei. Primul înger a somat pe toti oamenii: închinati-va Celui ce a facut cerul, pamîntul, marea si izvoarele apelor. Iar acum, cel de al treilea înger avertizeaza pe toti oamenii sa refuze închinarea înaintea fiarei si iocoanei ei.
Evanghelia cea vesnica a lui Dumnezeu, dupa cum vedem bine, cere oricarui om sa ia o decizie foarte clara de a se închina Creatorului, sau de a se închina fiarei; de a primi semnul Creatorului, dau semnul fiarei; de a asculta de poruncile lui Dumnezeu, sau de poruncile oamenilor. Prin proclamatia lor, cei trei îngeri ofera oricarui om de sub cer suficienta lumina pentru a lua o hotarîre inteligenta, bine gîndita. Acelora care vor respinge si aceasta ultima somatie nu le va mai ramîne altceva decît sa se întîlneasca în final fata în fata cu un Dumnezeu plin de mînie ca sa guste din vinul mîniei Lui turnat neamestecat în paharul mîniei Sale, neamestecat cu nici un strop de mila, de îndurare. Aceia care au ales sa bea din potirul acelei femei desfrînate descrisa în capitolul 17 din Apocalipsa, pe a carei frunte sta scris Babilonul cel mare mama curvelor si spurcaciunilor pamîntului, aceia care au ales sa-si îmbete constiinta cu învataturile stricacioase ale bisericilor care au apostaziat de la adevarurile Bibliei, vor bea în final din paharul mîniei lui Dumnezeu. Acest pahar va fi revarsat prin cele sapte plagi descrise în Apocalipsa 16, despre care vom studia în viitor, în aceasta privinta a mîniei lui Dumnezeu, multi se întreaba: ‘Oare cum se împaca adevarul biblic al unui Dumnezeu plin de iubire si îndurare, cu un Dumnezeu încarcat de mînie?’ Oare sa simta Dumnezeu vreo satisfactie deosebita în faptul ca toti cei pacatosi primesc în sfîrsit ceea ce meritau? Fara îndoiala ca nu de putine ori am fost deranjati de masini care au trecut pe lînga noi ca un bolid, ale caror soferi actionau ca si cum soseaua ar fi fost numai a lor, punînd astfel într-o vizibila primejdie viata noastra si a altora care ne straduiam sa respectam legile de circulatie. Si desigur ca nu mica ne-a fost satisfactia cînd, cîteva mile mai departe am putut vedea acelasi automobil tras pe dreapta si scaldat de lumina orbitoare a masinii politiei; era acel sofer, primind ceea ce merita – pedeapsa, amenda. Oare, sa simta Dumnezeu acelasi gen de satisfactie? Nu! Dumnezeu iubeste pe cei pacatosi. Nu are importanta cît de nevrednici ar fi ei. El îi iubeste cu adevarat, indiferent de purtarea lor fata de El. El ne iubeste în ciuda pacatelor noastre si în ciuda faptului ca respingem iubirea Sa. Si, deoarece El nu poate trece cu vederea pacatul, El se simte totodata foarte ranit în sufletul Sau de orice pacatos nepocait care trebuie sa fie pedepsit. Ascultati va rog, chiar cuvintele lui Dumnezeu:
„Spune-le: ‘Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se întoarca de la calea lui si sa traiasca. întoarceti-va, întoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti?” (Ezechiel 33,11) |
Iubirea neobosita a lui Dumnezeu a fost aceea care a facut posibila jertfa de pe Golgota. Aceeasi iubire nemarginita sta la baza avertizarilor si a apelutilor urgente ale celor trei îngeri. Dumnezeu merita sa fie înteles corect. El va pedepsi pacatul. Pacatosii care vor refuza însa sa se desparta de pacatele lor vor împartasi, vrînd nevrînd, soarta pacatelor lor favorite.
A distruge o fiinta creata de mîna Sa este un act cu totul strain de Dumnezeu. Tocmai de aceea, în viziunea celor trei îngeri, cu mult înainte ca Dumnezeu sa-Si reverse mînia Sa asupra pacatelor pamîntului, rosteste cu glas tare în auzul întregului pamînt ultima avertizare a Creatorului, ultima Sa chemare la pocainta, ultimile apeluri ale iubirii Sale. Prin cel de al treilea înger Dumnezeu ne avertizeaza si ne cheama sa nu acceptam sa ne închinam fiarei si icoanei ei.
În prelegerile anterioare am vazut ca fiara, icoana ei precum si semnul ei reprezinta un sistem religios mondial anticrestin ce se opune lui Dumnezeu. Acest sistem denumit în Biblie antihrist cuprinde în esenta un fals sistem de închinare si de mîntuire, care este o contrafacere a mîntuirii lui Dumnezeu prin credinta. Cele doua sisteme de închinare a lui Dumnezeu si a lui antihrist, vor intra în curînd în ultima mare înclestare si batalie. Ateismul, prin însasi natura lui, este un sistem de gîndire în directa opozitie cu Dumnezeu, dar cea mai mare batjocura la adresa lui Dumnezeu nu este aceea care vine din partea unui ateist. Cu mult mai mare si mai primejdioasa este pozitia acelora care pretind a fi crestini, dar care atît prin conceptiile cît si prin purtarea lor se dovedesc a fi straini de caracterul lui Iisus, de legea Sa si de lucrarea Sa. Acestia sînt cele mai de temut unelte ale Satanei dinlauntrul bisericii. Mustrarea pe care am vazut ca o adreseaza Domnul Iisus ultimei Sale biserici, Laodicea, este simbolica pentru conditia spirituala a urmasilor Sai din aceste ultime zile, este semnificativa.
„Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot; dar fiindca esti caldicel, nici rece nici în clocot, am sa te vars din gura Mea” |
Împotrivirea fatisa a celor necrestini fata de avertizarile divine este o amenintare cu mult mai mica pentru cauza lui Hristos si a bisericii Sale decît amenintarea care vine din partea membrilor încropiti ai bisericilor crestine care aleg sa se închine lui Dumnezeu asa cum le dicteaza gusturile lor. Ei sînt încropiti si datorita acestui fapt ei sînt totdeauna dispusi sa se dea de partea majoritatii. Credinciosia lor religioasa este conditionata de legaturi de familie, de legaturi de afaceri, de traditii si obiceiuri de care nu sînt dispusi sa se deslege asa de usor. Inima lor este împartita si atunci cînd Dumnezeu le cere sa se arate ascultatori cuvîntului Sau, ei încep sa rationalizeze ascultarea, si de draagul pacii si al unitatii sau al cine stie ce alte avantaje, ei refuza sa ia o pozitie clara fata de adevarul lui Dumnezeu. Ei sînt cu adevarat o „hula” la adresa lui Dumnezeu în aceasta lume. Ei pot sa para într-un sens religiosi, |
|
buni închinatori ai lui Dumnezeu, dar în realitate ei se închina azi altor dumnezei. Tocmai acestia sînt primii care se vor închina mîine fiarei si chipului ei si vor accepta sa primeasca semnul ei pe frunte sau pe mîna. Ei vor accepta un sistem de închinare contrafacut, creat pe masura propriilor lor gusturi si principii de viata. Ceea ce are nevoie în aceste zile Dumnezeu nu este de crestini doar cu numele, ci de adevarati urmasi. El nu are nevoie de membri care sa-L aplaude, sa-L preamareasca si sa-L urmeze formal. El are nevoie mai mult ca oricînd de ascultare. Daca fiara, papalitatea, care va prelua în final conducerea tuturor bisericilor apostaziate sustine cu tarie ca duminica este semnul puterii ei, iar Dumnezeu, pe de alta parte, sustine despre Sabat ca este semnul puterii Sale creatoare si daca El ne cere tuturor „Sfintiti Sabatele Mele caci ele sînt un semn între Mine si voi ca sa stiti ca Eu sînt Domnul care va sfintesc”, vom fi noi niste crestini adevarati? Vom arata noi ascultare de Dumnezeu? Vom aduce noi lui Dumnezeu închinare veritabila în duh si în adevar?
Ascultarea, ne spune cel de al treilea înger prin solia sa, este dovada adevaratei noastre închinari. Iubite cititor, as dori sa te opresti putin aici si sa-ti concentrezi putin gîndurile asupra acestei idei: Ascultarea este dovada adevaratei închinari. Mîntuirea noastra este darul lui Dumnezeu, ea nu se poate obtine nicidecum prin faptele noastre de ascultare de voia Sa. Temelia mîntuirii noastre nu este ascultarea, ci credinta în Iisus Hristos si în meritele Sale; aceasta este adevarata Evanghelie. Dimpotriva, evanghelia cea falsa, a fiarei, este aceea care aseaza faptele de ascultare ca o chezasie a mîntuirii omului. Daca ascultarea nu este temelia mîntuirii, totusi, ea este temelia închinarii adevarate. Cînd un om pacatos a venit în legatura cu Evanghelia lui Iisus si a cunoscut puterea mîntuitoare a harului divin, acel om va dovedi aceasta experienta a nasterii din nou printr-o credincioasa ascultare de Iisus. Aceasta ascultare va fi temelia închinarii sale. Noi nu putem pretinde a ne închina înaintea Creatorului nostru continuînd în mod voit sa nu ascultam de cerintele voiei Sale. Ce ar putea fi atunci o mai mare hula la adresa lui Iisus decît a spune cu gura noastra „Doamne, Doamne” si în realitate a lucra fara de lege. Nu. Nimic nu poate tine locul ascultarii pe care Dumnezeu o asteapta de la noi atunci cînd venim sa ne închinam înaintea Sa.
Într-o zi de demult, un împarat al lui Israel s-a gîndit sa vina în fata poporului cu toata suita curtii sale si cu un vadit spirit de religiozitate si evlavie sa aduca o jertfa lui Dumnezeu pentru el si pentru tot poporul. Numai ca evlavia lui era fatarnica. Saul, acel împarat, încerca sa savîrseasca o slujba de închinare, care însa era în opozitie directa cu poruncile clare ale lui Dumnezeu. Aceasta nu era prima data cînd Saul a lasat deoparte poruncile lui Dumnezeu pentru a urma propriile sale cai, a ceea ce credea el ca este bine. Ca multi oameni din zilele noastre, împaratul Saul se obisnuise sa ia hotarîri bazate nu pe ceea ce cerea Dumnezeu, ci pe considerente de ordin politic, social sau economic, în functie de avantajele care îi surîdeau la un moment dat. Si Dumnezeu a rabdat cît a rabdat, ani si ani, pîna cînd i-a dat lui Saul o ultima sansa de a dovedi loialitatea sa fata de Dumnezeu. Dumnezeu i-a poruncit lui Saul sa nimiceasca cu desavîrsire pe amaleciti împreuna cu vitele lor. Si acum, priviti-l pe Saul pe drumul sau spre casa încarcat de laurii celei mai stralucite victorii din toata cariera lui militara. Însa în cale îi iese proorocul Domnului, Samuel, trimis de Dumnezeu. încîntat si multumit cu sine însusi, Saul saluta pe proorocul Samuel cu cuvintele pe care le gasim scrise în 1 Samuel 15,13: „Samuel s-a dus la Saul si Saul i-a zis: „Fii binecuvîntat de Domnul; am pazit cuvîntul Domnului’. Dar Samuel îi raspunde: „Bine, bine, dar ce înseamna atunci behaitul acesta de oi care ajunge la urechile mele si mugetul acesta de boi pe care-l aud?” Saul începe atunci sa se scuze, sa explice rationamentul sau, ca el a crutat animalele amalecitilor, pentru ca de fapt, erau mai frumoase si mai bune, si ca de fapt a intentionat sa le aduca jertfa lui Dumnezeu. La toate aceste explicatii si scuze, proorocul Samuel a avut o singura întrebare:
„Oare îi plac Domnului mai mult arderile de tot si jertfele decît ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decît jertfele si pazirea cuvîntului Sau face mai mult decît grasimea berbecilor. Caci neascultarea, a continuat Samuel, este tot atît de vinovata ca si ghicirea, si împotrivirea nu este mai putin vinovata decît închinarea la idoli si terafimi. Fiindca ai lepadat cuvîntul Domnului, te leapada si El ca împarat” |
. Cred ca aceasta întîmplare de demult ilustreaza cum nu se poate mai bine în ce consta de fapt punctul de conflict între sistemul de închinare al lui antihrist si sistemul de închinare al celor ce urmeaza pe Miel. Care este de fapt în esenta diferenta dintre cei ce se închina fiarei si icoanei ei si aceia care se închina lui Iisus Hristos? Este exact diferenta care exista între aceia care au ales sa cladeasca pe stînca sau pe nisip. Aceasta diferenta este data de cele doua sisteme de închinare si de cele doua metode de închinare. Una, este mîntuirea prin credinta în harul lui Hristos, iar cealalta este mîntuirea omului prin propriile sale fapte si metode. Închinatorii Mielului, ramasita bisericii lui Iisus au la baza închinarii lor adevaratul spirit, ascultarea. „Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus”. Acestia au zidit credinta lor nu pe cuvîntul oamenilor ci pe Iisus, adevarata temelie. Acestia au învatat ca închinarea fata de viul Dumnezeu cere o ascultare atenta a tuturor instructiunilor Sale. Lucrul cel mai de pret azi este sa dam ascultare glasului primului înger care ne cheama „Temeti-va de Dumnezeu, dati-I slava si închinati-va”.
Alaturi de aceasta solie noi trebuie sa luam aminte si la solia celui de al doilea înger care pronunta verdictul divin asupra oricarei încercari false de închinare în timp ce al treilea înger prin solia sa ne arata unde ar trebui sa ne gasim azi. Aici, în ceata acelora care au raspuns apelurilor primului înger, si au ales sa se închine lui Dumnezeu pazind poruncile Sale, au ales sa dea ascultare evangheliei Sale.
Dupa viziunea celor trei îngeri zburînd prin mijlocul cerului cu o evanghelie vesnica pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamîntului, apostolul Ioan priveste din nou spre cer. Si iata ce ne relateaza:
„Apoi m-am uitat; si iata, un nor alb. Si pe nor sedea cineva care semana ca un Fiu al Omului. Pe cap avea o cununa de aur iar în mîna o secera ascutita. Si un alt înger a iesit din templu si striga cu glas tare celui ce sedea pe tron: ‘Pune secera ta si secera, pentru ca a venit ceasul sa seceri, si secerisul pamîntului este copt’. Atunci cel ce sedea pe nor si-a aruncat secera pe pamînt; si pamîntul a fost secerat. Si din templul care este în cer a iesit un alt înger care avea si el un cosor ascutit. Si un alt înger care avea stapînire asupra focului a iesit din altar si a strigat cu glas tare catre cel ce avea cosorul ascutit: ‘Pune cosorul tau cel ascutit si culege strugurii viei pamîntului, caci strugurii ei sînt copti’. Si îngerul si-a aruncat cosorul pe pamînt. A cules via pamîntului si a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu”
Dupa cum am vazut, soliile celor trei îngeri au ca rezultat faptic împartirea tuturor oamenilor în doua clase: cei ce se închina fiarei si icoanei ei si cei ce se închina lui Dumnezeu. Pentru fiecare, ne spune ultima viziune a apostolului Ioan din capitolul 14, cerul a pregatit un seceris. Întrebarea este, iubiti cititori, noi, pentru care seceris ne pregatim? Gînditi-va mult la aceasta întrebare. Si nu uitati ca secerisul în care ne vom gasi atunci va depinde întrutotul de tabara în care ne vom aseza cît de curînd: între cei ce urmeaza fiarei sau cei ce urmeaza pe Miel oriunde merge El. Pe cine vei alege sa urmezi, iubitul meu prieten? Cui vei alege sa te închini? O, aceasta este marea întrebare care va confrunta în curînd pe orice om. Cei trei îngeri ai lui Dumnezeu, cu Evanghelia cea vesnica zboara de mult si vor continua sa zboare prin înaltul cerului pîna-si vor fi sfîrsit lucrarea ce le-a fost încredintata. Dar, vei alege si tu o vreme cînd sa dai ascultare soliilor lor de avertizare? Daca de pilda astazi ar fi printre noi Moise, ce credeti ca ar alege daca ar fi asezat fata în fata cu cele doua alternative? Desigur ca el ar alege sa sufere mai degraba cu poporul lui Dumnezeu si sa nu se teama de mînia împaratului. Daca ar fi azi printre noi proorocul Ilie, cu siguranta ca el ne-ar spune: „Pîna cînd vreti sa schiopatati de amîndoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El; iar daca este Baal, mergeti dupa Baal!” Daca ar fi printre noi si apostolul Petru, fara îndoiala ca el ne-ar întreba: „Judecati voi singuri daca este drept înaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decît de Dumnezeu. Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decît de oameni”. Si daca ar fi printre noi chiar Domnul Iisus, El ne-ar îndemna cu aceleasi cuvinte stiute de noi toti: „Daca paziti poruncile Mele veti ramînea în dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si ramîn în dragostea Lui. Voi sînteti prietenii Mei daca faceti ce va poruncesc Eu”.
 O, fie ca Domnul sa ne ajute ca înca de azi sa ne asezam cu toata inima, credinta si umblarea noastra de partea Domnului Iisus Hristos. Înca de azi sa alegem sa cladim pe cuvîntul Sau si sa ne aratam credinciosi adevarati ai poruncilor Sale. Si fie ca în ziua cea mare a secerisului Sau sa putem fi adunati împreuna cu ceilalti în snopul binecuvîntat al celor mîntuiti. Amin! |
|
