Ultima viziune a lui Ioan este aceea a înoirii lumii noastre (v. 1), înoire inaugurata de coborârea Noului Ierusalim (v.2-3)care vine cu putin timp înainte de curatirea prin foc a întregului pamânt (20:9). Versetele 3-8 sunt cuvinte ale lui Dumnezeu referitoare la aceasta înoire totala si la conditiile cetateniei vesnice în Noul Ierusalim. Toate lucrurile vor fi facute noi atunci (v.5), numai inima omeneasca trebuie sa se înoiasca acum. Ca si înoirea lumii, înoirea inimii începe prin coborârea din cer, de sus a tronului lui Dumnezeu si nu prin zidirea de jos, de la pamânt la cer, a unei dreptati (religii) proprii, asa cum a facut de la început Babilonul. Si dupa cum înoirea lumii începe prin curatirea cu foc divin a tuturor urmelor razvratirii, mistuindu-le pentru totdeauna, la fel si înoirea spirituala, sfintirea vietii, începe cu focul Spiritului care curateste inima de pacat (moartea omului vechi), fara sa mai ramâna în suflet vreo miasma de tortura vesnica. Toate lucrurile vor fi noi. Dar nu va mai fi o noua razvratire. 2 Petru 3:13.











        Cerul, pamântul si marea sunt domeniile Creatiei originale ale lui Dumnezeu. Aici ni se spune ca toate se vor înoi (21:1). Primele opt versete par sa reflecte cele scrise de Pavel în Rom.8:12-23. Enumerati asemanarile. „Marea nu va mai fi” nu vrea sa ne informeze ca pe noul pamânt nu vor mai exista mari. Ele sunt o parte a creatiei originale (Gen 1:10). Exprimarea trebuie înteleasa în relatie cu cerul dintâi, si pamântul dintâi. Articolul definit de la marea, (marea aceea) arata ca autorul se refera la marea dintâi, la oceanul terestru si la marile blestemate de poluare si de plagile divine ale lumii vechi.

        Este esential sa stim ca noua lume va fi diferita de cea de astazi. Aceasta viziune finala nu intentioneaza sa ne dea informatii precise despre tot ce va fi si cum va fi (2 Cor 12:4). Imaginile din Is 65 sau din alte locuri profetice, care stau ca model pentru anumite scene si expresii din capitolele finale ale Apocalipsei, sunt niste umbre slabe, niste prefigurari ale lumii viitoare, nu realitatea însasi. De exemplu, Is 65:17-25 prevedea o înoire extraordinara a






tarii lui Israel si a lumii, dupa pedeapsa exilului, dar acea înoire nu este a tuturor lucrurilor, asa cum vedem aici în Apocalipsa. Acolo sunt înca prezente cele mai dureroase dintre ‘lucrurile vechi’: moartea si pacatul.

        Pentru a întelege descrierea cetatii din cap. 21-22 este nevoie mai mult de o credinta copilareasca decât de explicatii. Cetatea este plina de lumina aceea care a luminat lumea la Creatie înainte de a straluci soarele (21:23, 22:5). Acolo va fi Paradisul pierdut de Adam si pomul vietii (22:1-2; nici atunci nu vom avea o nemurire naturala- 22:14). Dar mai mult decât stralucirea aurului strazilor si a zidirilor de diamant, mai mult decât paradisul cu toti pomii lui (mai putin unul!), mai mult decât întâlnirea cu cei dragi, cu sfintii si cu îngerii, este fericirea de a vedea întotdeauna „fata Tatalui‘ ‘(V. 4, Ex 33:20). „Si vor împarati în vecii vecilor” (V. 5).

Innoirea tuturor lucrurilor