Introducere. Structura septipartita a Apocalipsei. Prolog.

      Structura septipartită a Apocalipsei ( de Florin Lăiu).
     Pentru înțelegerea Apocalipsei este necesară o imagine a structurii ei literare, care să țină seama de alcătuirea ei din serii dramatice ( pe care le vom numi aici secțiuni) care cuprind viziuni, scene profetice și alte elemente secundare. Înainte de toate vom diviza Apocalipsa în secțiunile ei majore, apoi în viziunile și scenele componente. Confruntați schema de mai jos cu Biblia și delimitați părțile componente, pe capitole și versete. O schemă de structură literară chiastică mai detaliată găsiți [aici]

       Nu toți comentatorii concep structura Apocalipsei așa cum reiese din schema de mai sus. Unii introduc prologul și epilogul în descoperirea propriu zisă. Alții împart Apocalipsa în opt secțiuni. Există și încercări de a o diviza în trei părți. Cititorul poate verifica validitatea divizării de mai sus și poate încerca o variantă îmbunătățită sau una cu totul originală. Dar înainte de a face acest lucru, cineva trebuie să fie foarte bine familiarizat cu textul Apocalipsei în toate detaliile lui.
     Reprezentanții teologiei noastre moderne au observat și argumentat structura chiastică a Apocalipsei. Înțelegerea acestui lucru poate ajuta la descifrarea mesajului spiritual sau istoric al cărții. Termenul „chiastic” provine de la litera greceasca „X” (chi sau hhi) și este un tip de corespondență încrucișată ( în forma de X) a ideilor, simbolurilor, subiectelor sau a altor elemente. După acest tipar clasic care apare în poezia ebraică (și în care elementele poetice apar sub forma A B B’ A’, ca în cazul rimei îmbrățișate) se pot face comparații și se pot trage concluzii. În cazul structurii propuse mai sus, chiasmul se poate verifica prin corespondența unor elemente din prima coloană (I) cu elemente din ultima coloană (VII). De exemplu, în scrisorile adresate bisericilor se subliniază ideea de biruință și se promite biruitorului accesul la pomul vieții, nemurirea, domnia cu Christos. Aceleași elemente pot fi găsite în a VII-a secțiune (Înoirea tuturor lucrurilor – cap. 21-22). Apoi elemente din coloana a II-a trebuie să-și aibă corespondențe în coloana a VI-a, s.a.m.d., III corespunde cu V, iar coloana a IV, fiind centrală, trebuie să fie inima Apocalipsei în care să se regăsească mesajul ei principal.
      Tema cărții este biruința, versetul cheie fiind în centru: Apoc.12:11. Personajul central, ca și în cartea lui Daniel, este Domnul Christos, sub diferite imagini, nume și simboluri de cele mai multe ori ( de 32 de ori!)este numit „to arnion” (Mielușelul – greacă). Și nu este de mirare, fiindcă Ioan, autorul Apocalipsei, L-a cunoscut de la început în această calitate profetică și soteriologică (soteriologia este doctrina mântuirii; de la gr. soteria, salvare) încă de când era ucenic al lui Ioan Botezatorul (Ioan 1). În ciuda impresiei populare care vede în această carte mai mult monștrii și dezastrele, este o carte plină de îngeri (de 50 de ori cuvântul „înger”), plină de cele mai scumpe promisiuni divine care alternează cu cele mai grozave amenințări profetice. Tablourile de groază alternează cu scene pline de lumină și de cântări cerești cutremurătoare. De la început până la sfârșit, „Descoperirea lui Iisus Christos” este pătrunsă de tema biruinței Mielului care a răscumpărat omenirea prin jertfa Sa și de sentimentul permanent și tot mai puternic al iminenței sfârșitului acestei lumi. Sfârșitul lumii este văzut aici ca o catastrofă supremă pentru miliardele lumii nepocăite, dar și ca o unică speranță pentru creștinul conștiincios și oprimat de puterile lumii. Centrul de greutate al tuturor scenelor este Sanctuarul ceresc, palatul lui Dumnezeu, cartierul general al Domnului ostirilor.
     Apocalipsa conține 7 scene de liturgică cerească (liturgica este sistemul (și doctrina) serviciilor divine ( de la gr. leiturghia, slujbă, ritual) (I.4:8-11, II. 5:8-14, III. 7:9-12, IV. 11:15-18, V. 14:1-5, VI. 15:2-4, VII. 19:1-8) și 7 fericiri, toate fiind legate de timpul sfârșitului și de destinul așteptătorilor revenirii lui Iisus Christos (1:3, 14:13, 16:15, 19:9, 20:6, 22:7, 22:14).
     Cartea este scrisă ca o epistolă, dar este, în realitate, o evanghelie scrisă în limbaj apocaliptic, referitoare la suveranitatea lui Christos și călăuzirea Bisericii după înălțarea Mântuitorului. Din punct de vedere al limbajului și imaginilor, Apocalipsa este ca o mare în care se varsă toate celelalte râuri – cărți ale Bibliei, prin fluviul care izvorăște în Geneza și trece prin cartea lui Daniel.
     Încă de la apariția ei, Apocalipsa a întâmpinat ostilitate. Păstorii de tipul lui Diotref din Corint ( vezi 4 Ioan), care nu se supuneau lui Ioan și bătrânilor conducători, nu puteau accepta asemenea descoperiri. Mulți au contestat cartea în primele secole, dar recunoașterea ei în canon este definitivă. În timp ce alte cărți îndrăgite de creștinii vechi au rămas în afara canonului, Apocalipsa încoronează Biblia, trasând „istoria viitorului” Bisericii și încheind Scripturile pe o notă de triumf și de slavă.
     Primele încercări de intepretare a Apocalipsei rămase până astăzi aparțin episcopilor Meliton de Sardes (150-200) și Vicorinus de Poetavium (+300). Încă de atunci s-a stabilit un mod de interpretare care a rămas tradițional, deși nu toți comentatorii l-au împărtășit. Victorinus a înțeles ( sau a moștenit această înțelegere) că seriile de „șapte” ale Apocalipsei sunt benzi paralele ( 7 biserici, 7 peceți, 7 trâmbițe…), deci sunt viziuni care acoperă aceeași perioadă de timp, ca în cartea lui Daniel. Doar cele 7 plăgi finale au fost văzute ca fiind strict legate de timpul sfârșitului. Deși tradiția interpretării are o oarecare autoritate, noi credem că autoritatea supremă a oricărei interpretări este aceea amintită în marele imn protestant:

     Prolog (1:1-8). Ioan a dat Apocalipsei acest nume:” Descoperirea lui Iisus Christos” ( grecește, „apocalypsis Iesu Christu”), care ne arată că, de fapt, cartea nu este un mister ocult, ci o revelație a lui Dumnezeu. Aici este arătat lanțul descoperii care începe cu Dumnezeu și are șapte verigi: 1.Dumnezeu Tatăl; 2. Domnul Iisus; 3. Îngerul lui Iisus (Gabriel, vezi Dan.10); 4. Profetul (apostolul Ioan ); 5. Predicatorul ( cel ce citește în biserică, v.3); 6. Ascultătorul ( v. 3); 7. Dumneavoastră și cu mine, cititorii de astăzi (3:22)
     Iisus Christos este văzut în Apocalipsa nu numai ca Mântuitor ci și ca fiind Dumnezeul Creator, Atotputernicul, Cel Veșnic. Explicați v.8 în lumina v.7 și 11-12. Salutul și făgăduința profetică din v.4-7 arată principalele impresii cu care a rămas Ioan după ce a văzut aceste scene și s-a apucat să scrie epistola sa apocaliptică. În aceste cuvinte este concentrat mesajul Apocalipsei.