Am vorbit în prelegerea trecuta despre semnul lui Dumnezeu si semnul fiarei. Profetia din Apocalipsa 13 ne vorbeste, dupa cum stiti, despre doua fiare. Aceste doua fiare sînt, fara îndoiala, niste supraputeri politico religioase ale caror unic scop este dominarea lumii întregi. Despre prima fiara profetia ne spune ca în trecerea vremii, dupa 42 de luni profetice, sau 1260 de ani calendaristici de suprematie, aceasta avea sa primeasca o rana de moarte în urma careia urma sa se refaca. Aceasta fiara trece aparent în umbra si doar pentru o vreme, pentru a da loc celei de a doua fiare sa apara si sa-si savîrseasca lucrarea. Daca alaturam la capitolul 13 din Apocalipsa cele scrise în cartea profetului Daniel la capitolul 7 vom descoperi mai mult de 8 elemente caracteristice care ne ajuta sa identificam fiara dintîi. Toate aceste caracteristici despre care am vorbit în prelegerile precedente îsi focalizeaza privirea spre biserica Romano-Catolica în timp ce elementele caracteristice celei de a doua fiare arata cu precizie spre Statele Unite. Despre aceasta cea de a doua fiara, profetia din Apocalipsa spune ca ea va lucra cu toata puterea fiarei dintîi. Despre ea se mai spune ca va amagi pe locuitorii pamîntului prin semne mari si minuni si va zice locuitorilor pamîntului sa faca o icoana fiarei dintîi. Expresia ‘a face o icoana’ înseamna a copia, a repeta, a întruchipa din nou nu atît înfatisarea, cît purtarea fiarei dintîi. Puterea acestei fiare va fi atît de mare si cumplita încît în cele din urma ea va impune prin amenintarea cu foametea sau cu moartea, tuturor locuitorilor pamîntului primirea semnului fiarei.
Am vazut în prelegerea trecuta care este semnul fiarei. El este un semn în directa contradictie cu semnul lui Dumnezeu. Semnul lui Dumnezeu este adevarata zi de închinare pe care El a dat-o omului chiar de la creatiune, este Sabatul, este ziua a saptea a saptamînii, Sîmbata. Aceasta este ziua pe care Dumnezeu a ales-o ca amintitoare a puterii Sale creatoare si a puterii Sale sfintitoare. „Paziti Sabatele Mele”, zice Dumnezeu, „caci ele sînt un semn între Mine si voi ca sa stiti ca Eu sînt Domnul care va sfintesc” (Ezechiel 20,12). Semnul fiarei trebuie sa fie tot o zi pe care fiara o recomanda ca fiind semnul puterii ei, dar în realitate fiind semnul razvratirii si hulei ei fata de Dumnezeu. Prin citatele prezentate în prelegerea trecuta am observat cu cîta îngîmfare si încumetare afirma biserica Romano-Catolica schimbarea pe care ea a facut-o în legea lui Dumnezeu promovînd în locul semnului divin al Sîmbetei semnul ei, Duminica. Fiara a doua, ne spune profetia, va lucra prin puterea fiarei dintîi, care nu este alta decît puterea Satanei si va forta pe oricine sa primeasca semnul fiarei, semnul razvratirii contra lui Dumnezeu. „Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi sa primeasca un semn pe mîna dreapta sau pe frunte si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei”. Potrivit cu aceasta profetie, Statele Unite ale Americii vor impune în final tuturor semnul fiarei. Ce înseamna acest lucru? Pazirea duminicii în locul adevaratului Sabat biblic este semnul ascultarii si supunerii fata de biserica Romano-Catolica. Aceasta înseamna ca Statele Unite ale Americii vor pretinde în viitor de la omenire ascultare fortata fata de biserica Romano-Catolica, supunere sub amenintarea cu boicotul si moartea. Deja America face pasi în directia în care profetia biblica a vorbit cu aproape 2000 de ani mai înainte. De zeci de ani diferite grupuri religioase ultraconservatoare sprijinesc ideea promulgarii unei legi duminicale nationale si chiar lupta în vederea obtinerii ei din partea guvernului. În anul 1980 în preajma alegerilor prezidentiale, reprezentanti ai miscarii religioase Majoritatea Morala au contactat pe presedintele Statelor Unite la acea data, Jimmi Carter pentru a afla în ce masura se identifica presedintele cu idealul lor de a dobîndi o legislatie religioasa. Nu, a raspuns presedintele Carter, asa ceva este împotriva Constitutiei. Cu aceeasi întrebare a fost confruntat si candidatul Anderson, care a raspuns ca si Carter, negativ. Dar în Dallas, Ronald Reagan a promis acestei mari coalitii evanghelice care aducea 20% din totalul tuturor voturilor, ca daca ea îl va sprijini cu voturile membrilor ei, el le va îndeplini toate dorintele. Curînd în presa a aparut stirea ca Majoritatea Morala sprijina candidatura lui Ronald Reagan. Asa se face ca în scurt timp pe agenda de lucru a noului presedinte au aparut niste subiecte cu totul noi, neobisnuite, cu caracter religios. Evident, ele fusesera puse în discutie pe plan national de Majoritatea Morala care sprijinise cu cîtva timp mai înainte, cu sutele ei de mii de voturi, candidatura lui Reagan. Acum, acele probleme, ca introducerea rugaciunii în scolile publice, interzicerea avortului si sanctiuni contra tuturor surselor de pornografie în arta si în presa, trebuiau sa fie tratate si satisfacute de guvern. Aceasta fusese conventia dinainte de alegeri. Acum, sosise vremea ca Reagan sa-si plateasca datoriile. Este cert ca opinia publica a fost mai tare si aceste probleme au ramas nesatisfacute. De curînd am citit ca presedintele George Bush a scris pe agenda sa de lucru, pentru început, problema interzicerii avorturilor. Sa fi preluat oare Bush de la Reagan, odata cu voturile Majoritatii Morale si datoriile vechi, înca neplatite fata de aceasta organizatie religioasa? N-ar fi de mirare sa fie asa. Daca fostul presedinte Reagan nu a reusit sa satisfaca dorintele Majoritatii Morale, el totusi ramîne în istorie ca fiind presedintele care pentru prima data în istoria Statelor Unite a asezat un pod solid peste prapastia de veacuri dintre Washington si Vatican, dintre America protestanta si Roma papala. În timpul presedintiei lui de 8 ani, 3 evenimente ramîn înscrise în  relatiile Americii cu Vaticanul: trimiterea primului ambasador al Statelor unite la Vatican, moment care era asteptat la Roma de mai bine de 200 de ani, cît si cele doua vizite ale actualului papa în America. Pe de alta parte, unii politicieni de azi, înflacarati de un zel religios extrem de viu, folosesc tribuna Senatului sau a Congresului pentru a se obtine din partea guvernului modificarea primului amendament al Constitutiei, asa încît guvernul la presiunea tuturor fortelor interesate în acest domeniu sa aiba mîna libera sa dicteze si sa controleze pe oameni în probleme de religie, în probleme de constiinta. Deja în aceasta privinta s-au facut cîtiva pasi seriosi în trecut care dau mari sperante de reusita politicienilor de azi care depind de suportul bisericilor. De pilda în anul 1961 curtea suprema a Statelor Unite a declarat urmatoarele: „Asigurarea bunastarii publice într-o zi de odihna comuna tuturor este o chestiune de interes legitim a guvernului. Ea precizeaza în continuare ca legile duminicale prezente în legislatia locala a mai toate statele din America, nu sînt în mod neaparat neconstitutionale sau descriminatorii deoarece ele nu au un caracter strict religios, ci ele au mai degraba în vedere protejarea sanatatii si bunastarii poporului american.
Dar, problema legiferarii duminicii ca zi de odihna sta de mult timp si pe agenda economistilor acestei tari uriase, bogate, dar totodata foarte fragila în fata crizelor financiare care bîntuie astazi pretutindeni. Întelegînd bine care este framîntarea economistilor, în dorinta sa de a le oferi o solutie, editorul Harold Lingfeld al revistei evanghelice de prestigiu „Christianity Today” s-a exprimat astfel în editia lui din 7 mai 1976 la pagina 12. Cuvintele lui, pe care doresc sa le redau sînt extrase din articolul cu titlul foarte semnificativ ‘Ziua Domnului si Resursele Naturale‘. Cu scopul de a se conserva energia, Harold Lingfeld propune: „Toate oficiile comerciale, inclusiv statiile de benzina si restaurantele sa fie închise în fiecare duminica” Convingerea lui Lingfeld este ca o asemenea masura ar fi de acord atît cu legile naturale care guverneaza bunastarea corpului omenesc cît si cu voia lui Dumnezeu pentru toti oamenii. Sesizînd faptul ca oamenii sînt extrem de deosebiti în ce priveste respectarea duminicii ca zi de odihna printr-un act voluntar, el sugereaza mai departe ca singura cale de a se realiza dublul obiectiv al serbarii duminicii si conservarii energiei ar fi acela al „deciziei puterii legislative prin persoanele alese de catre popor„. Calculul pe care multi slujitori ai anvoanelor îl fac este ca blestemul lui Dumnezeu zace asupra acestei natiuni din pricina nesfintirii duminicii si ca acest blestem nu va fi îndepartat pîna ce oamenii nu se pocaiesc si se întorc la Dumnezeu sfintind ziua duminicii.
O alta forta, pe lînga fortele religioase, politice sau economice care sustin ideea emiterii unei legi cu caracter national prin care duminica sa devina o zi de odihna obligatorie, mai este si forta care lucreaza din ascuns – forta bisericii Catolice. Rapida crestere a catolicismului în aceasta tara, influenta puternica a lui în afacerile politice, agitatia care s-a stîrnit de cîtiva ani pentru o relatie si mai strînsa cu Vaticanul, vizitele pline de succes ale papei pe pamîntul Statelor Unite, trecerea legala sau ilegala a |
|
granitelor Statelor Unite zilnic a unui numar de aproximativ 3000 de oameni veniti din tarile Americii Latine, care în alta ordine de idei sînt de fapt tot atîtia membri ai bisericii Catolice, toate aceste fapte si multe altele spun foarte mult. Dar un fapt care este si mai evident este miscarea de unire a bisericilor. Daca ati fost avizati pîna în prezent si ati urmarit cu atentie tendintele din ultimii ani, ati putut surprinde cerinta tot mai insistenta a multora dintre liderii bisericesti pentru o mai strînsa unitate între crestini. Dar, nu numai între crestinii diferitelor biserici protestante evanghelice ci si între protestanti si catolici. Pumnii care altadata erau strînsi, gata de lupta, sînt dispusi astazi sa se deschida si oamenii sa-si dea mîna în semn de colaborare. Daca în multe privinte, acest nou spirit de prietenie si cooperare între protestanti si catolici este demn de laudat, totusi, el prezinta un element foarte periculos. Mai înainte ca acea unitate sa se realizeze trebuie ca macar una din parti sa fie dispusa sa cedeze vechile ei pozitii iar cînd este vorba de unirea protestantilor cu catolicii, protestantii sînt aceia care trebuie sa faca toate concesiile ce se cer. Mottoul Romei „Semper idem„, adica „mereu aceeasi„, spune mult. Acest motto exprima mentalitatea papalitatii cînd vorbeste despre unire. Singurul fel în care ea întelege unirea si colaborarea este acela de a aduce pe toti într-o din ce în ce mai apropiata întelegere cu papalitatea.
Multi crestini care regreta starea de divizare a crestinatatii simt ca este un imperativ stringent al zilei de a realiza o unire a tuturor bisericilor, indiferent de cost. Dar sa fim acum atenti care ar putea fi finalul. Crestinatatea va descoperi ca a realizat de fapt o unitate superficiala la care, atunci cînd se va adauga si autoritatea statului de a impune legi, ceea ce ea a reusit sa realizeze nu este altceva decît o organizatie religioasa asemenea originalului ei de peste ocean, asemenea papalitatii. Sau, cum spune profetia, atunci America a facut o icoana fiarei dintîi. Tendintele aparent inofensive care stapînesc protestantismul de azi vor sfîrsi mîine în aceeasi stare de intoleranta si opresiune fata de toti aceia care vor refuza cooperarea sau supunerea fata de acea lege duminicala nationala. Iata ce scria în aceasta privinta în Marturii voi.5, pag. 712 Ellen G. White,profetul modern al bisericii ramasitei. „Cînd natiunea noastra va renunta la principiile guvernarii ei si va promulga legea duminicala, prin aceasta protestantismul va da mîinile cu papalitatea. Aceasta nu va mai fi nimic altceva decît ca va da viata acelei tiranii care de atîta vreme a urmarit cu înfocare ocazia de a izbucni din nou într-un despotism activ”. Aceeasi pana inspirata avea sa scrie cu multe zeci de ani înainte felul în care vor evolua lucrurile aici în America tuturor libertatilor. Citatul poate fi gasit în cartea Strabatînd Veacurile, care în original se numeste Marea Lupta, la pag. 355 (în editia româna): „cînd bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra punctelor de credinta comune si vor influenta statul sa impuna cu forta hotarîrile lor si sa le sustina institutiile, atunci America protestanta va face icoana puterii bisericii Romei, iar urmarea inevitabila va fi aplicarea de pedepse civile celor de alta credinta decît a lor”. La pagina 356, în cuprinsul primului paragraf gasim scris urmatoarele: „Icoana fiarei reprezinta acea forma de protestantism decazut care se va arata cînd bisericile protestante vor cauta ajutorul puterii civile pentru impunerea cu forta a dogmelor lor. Pe aceeasi pagina citim în continuare: „Numai schimbînd legea lui Dumnezeu putea papalitatea sa se înalte mai presus de Dumnezeu, iar cine, cu buna stiinta, va tine legea astfel schimbata, aduce închinare si cinste puterii care a facut schimbarea. Un astfel de act de ascultare de legile papale constituie un semn de supunere fata de papa, în locul supunerii fata de Dumnezeu”.
 Iubiti cititori, încurînd icoana fiarei va prinde viata si va începe sa intimideze, sa persecute si în cele din urma sa dea la moarte pe cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin credinta în Iisus. Curînd numarul fiarei, 666, care este totuna cu numele ei, urmeaza sa fie asezat cu forta pe mîna si pe fruntea tuturor. . Multi întreaba ce înseamna acest numar 666 si ce legatura are el cu numele fiarei. Din celelalte semne de identificare ale fiarei, prezentate în prelegerile precedente, am înteles ca fiara nu este alta decît biserica Romano-Catolica reprezentata prin capul ei -papa de la Roma. Aici as dori sa fac o scurta precizare: cînd ne referim la biserica Romano-Catolica si la papa, nu ne referim la persoane particulare, ci la o institutie, la un sistem politico-religios. Este îndeobste stiut ca numele latin pe care papa si l-a asumat, nume pe care l-a înscris chiar si pe întreita sa coroana papala numita tiara, este Vicarius Filii Dei, care înseamna Loctiitorul Fiului lui Dumnezeu. Acum, daca cunoasteti semnificatia numerica a literelor din numele latin pe care papa si l-a asumat, atunci, însumînd toate aceste litere cu valoarea numerica veti obtine cifra 666.
(Literele A, R, F si E nu au valoare numerica).
Acesta este numarul simbolic pe care fiara va cauta sa-l aseze pe mîna dreapta si pe fruntea tuturor oamenilor. Dar adevarul este ca nu toti îl vor accepta, însa cei ce-l vor accepta vor recunoaste prin aceasta autoritatea fiarei, vor asculta de poruncile ei si vor primi semnul de identificare cu fiara. Curînd, închinarea cu forta, aici în America în fata deciziilor civile în probleme de constiinta si ascultare de legea lui Dumnezeu va fi adevarata piatra de încercare a credintei tuturor. Aceasta proba însa, va sta în cele din urma în fata tuturor locuitorilor pamîntului caci profetia spune clar ca tot pamîntul se mira dupa fiara. Desigur ca acest lucru ar putea sa vi se para de necrezut ca tot pamîntul sa ia în seama deciziile Americii care a facut o icoana fiarei. Howard J. Rough în cartea sa cu titlul Cum sa prosperi în timpul anilor rai ce vor veni, scrie la pagina 14 un mare adevar pe care l-a exprimat în niste vorbe care par o gluma. El a spus: „America, cu adevarat se afla pe marginea prapastiei si tot asa se poate spune despre restul lumii, deoarece cînd noi stranutam, restul lumii se îmbolnaveste de gripa”. Aceste vorbe cred ca vor fi mîine mai bine întelese de noi. Curînd locuitorii pamîntului se vor pomeni grupati fiecare sub steagul pe care si l-au ales; fie steagul ascultarii de poruncile lui Dumnezeu, fie steagul respingerii poruncilor divine si al ascultarii de poruncile oamenilor. Timpul alearga cu grabire. Marea lupta începuta cîndva în cer va intra înultimele ei faze.
În timp ce miscarea ecumenica de unire a bisericilor într-un singur bloc religios se va remarca din ce în ce mai mult prin neascultarea fata de Sabatul biblic si impunerea pazirii duminicii, sabatul cel fals, Dumnezeu va aseza în vazul lumii pe poporul Sau credincios, pazitorul adevaratului Sau Sabat. Întrebarea este: Unde ma voi afla în acele zile? Unde ma aflu azi?
 În capitolul urmator, capitolul 14, vedem cum privirea apostolului Ioan este atrasa spre o alta scena, o scena fara fiare, fara moarte, fara desfasurari de forte satanice. El vede pe Muntele Sionului pe Iisus, Mielul lui Dumnezeu si împreuna cu El pe cei 144 de mii care aveau pe fruntile lor scris nu numele fiarei, ci numele Sau mîntuitor si numele Tatalui Sau. O, daca este ceva ce-mi doresc în acest moment cînd trebuie sa ne despartim, este ca astazi sa va hotarîti sa va întoarceti privirea spre Dumnezeu si legea Sa. Descatusati-va chiar astazi mîinile si mintea si primiti semnul lui Dumnezeu, adevaratul Sau Sabat. Pregatiti-va astfel înca de astazi pentru mareata zi cînd Domnul va înscrie pe fruntea tuturor credinciosilor Sai adevarati numele Sau si numele Tatalui Sau. Pregatiti-va pentru mareata zi a biruintei Sale. Amin. |
|
