Cu prelegerea trecuta am încheiat studiul capitolului 11 din Apocalipsa, cu care se încheie viziunea a treia, a celor sapte trîmbite. Pentru ca sa ne reîmprospatam cunostintele, înca de la început am vazut ca întreg materialul cartii Apocalipsa poate fi împartit în sapte sectiuni. Noi am parcurs cu studiile noastre de abia primele trei dintre ele. Prima sectiune cuprinsa între capitolul 1 si capitolul 3 ne prezinta pe Domnul Iisus Christos umblînd în mijlocul celor sapte sfesnice, fiecare sfesnic stînd ca un simbol al celor sapte perioade ale istoriei bisericii crestine. Aceste sapte perioade, la rîndul lor sînt exprimate printr-un alt simbol acela al celor sapte biserici din Asia existente la data cînd apostolul Ioan scria pe Patmos, locul exilului sau cartea Apocalipsa. A doua sectiune a Apocalipsei este data de viziunea celor sapte peceti. Aceasta viziune este cuprinsa între capitolul 4 si 7. Apoi, urmeaza cea de a treia sectiune cuprinsa între capitolele 8 si 11, în care ni se prezinta viziunea celor sapte trîmbite.
Astazi pasim, cu ajutorul Domnului în cea de  a patra sectiune a Apocalipsei. Aceasta sectiune este deosebit de importanta în rîndul tuturor celor sapte. Ea este o sectiune cheie. De întelegerea ei depinde întelegerea întregii carti. Într-un fel, ea este culmea întregii carti, este ca vîrful unui munte. Dupa un urcus anevoios si pe poteci care parca au serpuit prea mult prin istorie, odata cu aceasta viziune ne gasim exact pe culmea istoriei, chiar în vremurile noastre. De aceea am zis ca odata ajunsi aici, daca ati citit întregul material pîna acum, veti putea întelege întreaga carte, veti putea întelege istoria noastra, directia spre care ea se îndreapta si veti putea întelege totodata mai bine trecutul si viitorul care ne asteapta.
În aceasta sectiune a Apocalipsei apar niste personaje care sînt si ele simbolice. Acestea sînt o femeie si un copil de parte barbateasca care sînt persecutati de un balaur si uneltele sau ajutoarele lui – o fiara si o femeie desfrînata. Sigur ca pentru aceia care sînt dispusi sa priveasca superficial sau în spirit batjocoritor cuvîntul lui Dumnezeu,  toate aceste elemente par a fi fost împrumutate din lumea basmelor, a povestilor cu feti frumosi si balauri care se slujesc de cele mai decazute elemente omenesti. însa lasati orice prejudecata la o parte si luati-va timp sa priviti în directia în care Dumnezeu ne cheama sa privim prin aceasta noua viziune. Nu uitati, ea are în vedere chiar timpul nostru, si de întelegerea ei depinde întelegerea drumului care ne sta în fata si a evenimentelor cu care orice fiinta omeneasca va fi curînd, foarte curînd confruntata. Ca în fiecare din celelalte viziuni deja studiate, si în aceasta viziune pana inspiratiei divine ne transporta înapoi la începuturile dispensatiunii crestine pentru ca sa strabatem înca o data acelasi drum. Motivul pentru care Dumnezeu procedeaza asa este ca prin aceste repetari El doreste sa imprime si mai bine în mintea noastra anumite adevaruri. Si mai este ceva: fiecare repetare îi ofera ocazia lui Dumnezeu de a introduce pe scena profetiei noi elemente si noi unghiuri din care El ne cheama ca sa privim realitatile din jurul nostru.
De data aceasta, folosindu-se de un simbolism usor de înteles, vizionarul de pe insula Patmos ne transporta înapoi la momentul nasterii Domnului Christos si al înaltarii Sale la cer. Si aceasta viziune se încheie cu imaginea Fiului Omului încoronat cu o coroana de aur stînd pe scaunul lui de domnie avînd în mîna o secera ascutita (Apocalipsa 14,4). Aceasta este de fapt scena marei zile a judecatii finale cu care se încheie si celelalte trei viziuni de mai înainte. Dar, capitolul 12, cu care se deschide aceasta noua viziune, reprezinta nu numai începutul celei de a patra sectiuni a Apocalipsei ci si începutul celei de a doua jumatati a cartii cuprinsa între capitolul 12 si ultimul ei capitol, 22. Privind la aceasta ultima jumatate a cartii descoperim acele forte care s-au ridicat împotriva Domnului Iisus si împotriva bisericii Sale. Ele sînt: balaurul, fiara care s-a ridicat din mare, fiara care s-a ridicat din pamînt, Babilonul si toti oamenii care au primit semnul fiarei.
A cincea viziune pe care o vom studia în viitor, ne arata, în urmatoarele capitole ce se va întîmpla fiecareia din aceste forte anticrestine, ce se va întîmpla celor ce au primit semnul fiarei (capitolele 15 si 16), ce se va întîmpla desfrînatei Babilon si celor doua fiare (capitolele 17-19) si în final ce se va întîmpla balaurului (capitolele 20-22). Este clar deci, din aceasta scurta trecere în revista ca prima jumatate a Apocalipsei cuprinsa între capitolele 1-11 se continua cu cea de a doua jumatate. Tema acestei jumatati de la urma este biruinta Domnului Iisus Christos si a bisericii Sale asupra balaurului si urmasilor lui. În primele 11 capitole ale cartii ne este prezentata lupta dintre biserica si lume, în timp ce în a doua parte aflam care este fundalul acestei lupte, ce forte stau în spatele acelor scene de razboi. Prin ultimele 11 capitole, avem posibilitatea de a întelege ca marea lupta dintre biserica si lume nu este decît o manifestare vizibila a unei alte mari lupte, aceea dintre Iisus si Satana, balaurul. Dar, care este de fapt obiectul luptei dintre lume si biserica? Care este motivul luptei dintre Satana si Iisus? Sa citim ultimul verset din Apocalipsa capitolul 11, verset pe care în mod intentionat l-am pastrat pentru acum: „Si templul lui Dumnezeu care este în cer a fost deschis; si s-a vazut chivotul legamîntului Sau în templul Sau”.  Chivotul legamîntului, asa cum era cel de la cortul întîlnirii si mai tîrziu în templul lui Solomon, era un simbol al tronului lui Dumnezeu, un fel de locas sau recipient al celor zece porunci. Aceste zece porunci au fost scrise cu degetul lui Dumnezeu pe doua table de piatra dupa care Moise a primit porunca sa le aseze în chivot. Aceste doua table ale legii s-au numit si tablele legamîntului, iar chivotul care le primise avea sa se numeasca si el chivotul legamîntului. Daca chivotul legamîntului sta ca un simbol al tronului lui Dumnezeu, atunci tablele legamîntului cu cele zece porunci urmau sa fie privite ca fiind temelia tronului divin, temelia sistemului de guvernare a lui Dumnezeu. Satana este în conflict cu Dumnezeu, în conflict cu sistemul de guvernare al lui Dumnezeu. Ideea lui Satana, cu care de altfel a venit si la prima pereche de oameni, este ca Dumnezeu nu ar vrea si nu ar urmari binele omului. Dumnezeu stie, a spus Satana în Paradis Evei, ca în ziua cînd veti mînca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele si raul. Desigur ca prin acele cuvinte viclene Satana a vrut sa planteze în mintea primei perechi de oameni ideea ca Dumnezeu ne retine, ne priveaza de posibilitatea de a cunoaste binele si deci de a ne bucura de lucrurile de care numai El se bucura, în timp ce noua ne interzice accesul la bine prin porunci aspre, arbitrare. Astfel, cautînd sa încurce gîndirea omului, Satana a vrut sa-l faca pe om sa priveasca cu îndoiala si cu dezgust la Dumnezeu si la asa zisa lipsa de bunavointa a lui Dumnezeu de a urmari si promova binele creaturilor Sale. Ce era de facut în acest caz cu un Dumnezeu puternic si rau, potrivit cu felul în care îl zugravise Satana? Un singur lucru: înlaturarea sistemului de guvernare al lui Dumnezeu, înlaturarea legii Sale. Dar, cum era posibil acest lucru? Legea lui Dumnezeu este vesnica si de neschimbat, ca si Autorul ei. Atunci, cum ar putea omul sa înlature legea divina? Doar pe o singura cale: înlaturînd-o din propria sa viata prin refuzarea de a da ascultare poruncilor ei.
În ultimele zile ale istoriei acestei planete, cele zece porunci ale legii lui Dumnezeu au devenit tinta, obiectul tuturor atacurilor lui Satana, atacuri viclene, perseverente si pline de furie. Ultimele capitole din Apocalipsa ne zugravesc pe Satana ca fiind într-o campanie finala si plina de ardoare de a submina încrederea si atasamentul oamenilor fata de legea lui Dumnezeu. În acelasi timp, tot Apocalipsa îl prezinta si pe Iisus într-un efort si mai hotarît de a statornici o legatura vie cu urmasii Sai de pe pamînt pentru a-i face în stare sa asculte de legea Sa. În exterior, aceasta mare lupta a lui Satana de a submina legea divina se manifesta prin tot felul de nenorociri si evenimente care aduc teama, durere, neîntelegere între oameni si natiuni, suferinte si moarte. Si acestea sînt provocate de Satana cu scopul de a le pune apoi pe seama lui Dumnezeu si ale sistemului Sau de guvernare pentru a convinge pe oameni ca într-adevar Dumnezeu nu ne vrea binele. Dar, în realitate, lupta lui Satana împotriva legii divine a devenit lupta inimii omenesti de a nu se supune acestei legi. Aceasta lupta este motivata de aceeasi întrebare pe care si-a pus-o Eva cîndva în Eden: „Oare ne vrea Dumnezeu binele sau nu cînd ne cere sa ascultam de legea Sa? Da aceasta a încetat de mult sa fie întrebarea Evei. Ea a devenit întrebarea fiecarei fiinte omenesti. De aceea nu ma îndoiesc si nu ma mir sa aflu ca aceasta este |
|
chiar întrebarea si îndoiala dumneavoastra, stimati cititori. Daca lucrurile stau asa, daca ati ajuns la concluzia ca legea lui Dumnezeu nu urmareste binele dumneavoastra, ca Dumnezeu nu ar fi un Tata iubitor ci un tiran, un dictator suprem si sîntem dispusi sa dam crezare lui Satana si sa trecem în tabara lui, sa ne ridicam contra legii lui Dumnezeu, dati-mi voie sa va invit acum sa facem împreuna un lucru; vreau sa ne luam putin timp sa analizam pe scurt cele zece porunci ale legii lui Dumnezeu. Eu doresc ca în aceste zile din urma sa luam fiecare din noi o decizie matura, dar si corecta. Daca este sa luptam de partea lui Satana, împotriva guvernarii lui Dumnezeu, eu vreau sa fiu sigur ca Dumnezeu este dusmanul meu, ca Dumnezeu nu-mi vrea nicicum binele. Dati va rog înapoi filele Sfintelor Scripturi la Exodul, la capitolul 20. Aici se afla textul integral al celor zece porunci ale legii lui Dumnezeu. Prima porunca suna astfel: „Eu sînt Domnul Dumnezeul tau. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine”.  Potrivit cu aceasta porunca, Dumnezeu este singura fiinta suprema, reala si capabila sa asigure oamenilor adevarata fericire. Dumnezeii popoarelor, în general, inspira frica, rusine si simtamîntul unei poveri continue pe suflet, pe cînd Iisus este un Dumnezeu plin de iubire, care inspira pace si încredere.
A doua porunca ne spune: „Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo asemanare a lucrurilor care sînt sus în ceruri sau jos pe pamînt, sau în apele mai jos decît pamîntul; sa nu te închini înaintea lor si sa nu le slujesti, caci Eu, Domnul Dumnezeul tau sînt un Dumnezeu gelos care pedepsesc nelegiuirea parintilor în copii pîna la al treilea si al patrulea neam al celor ce Ma urasc si Ma îndur pîna la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele”. Din aceasta porunca întelegem ca a umbla dupa alti dumnezei, dupa sfat si adorare, ne va îndeparta în cele din urma de Iisus, de adevaratul Dumnezeu si în asa masura încît chiar si viata noastra si a urmasilor nostri va cunoaste numai tristete si nefericire, pentru ca L-am jignit pe Dumnezeu înlocuindu-L cu alte lucruri trecatoare.
Sa vedem acum daca si a treia porunca ne asigura fericirea si ne vorbeste despre un Parinte plin de iubire, care ne vrea binele. Ea suna astfel: „Sa nu iei în desert Numele Domnului Dumnezeului tau, caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua în desert Numele Sau”. Prin aceasta porunca Iisus doreste sa stabileasca cu noi o relatie bazata pe respect si iubire. E ceva rau în aceasta porunca? Ne cere Dumnezeu prin ea ceva care nu este spre binele nostru?
A patra porunca a legii lui Dumnezeu spune astfel: „Adu-ti aminte de ziua Sabatului ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau, dar ziua a saptea este ziua de odihna închinata Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci nici o lucrare în ea nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este în casa ta. Caci în sase zile a facut Domnul cerurile, pamîntul si marea si tot ce este în ele, iar în ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o”. Prin aceasta porunca Iisus, Creatorul nostru, ne vrea binele nostru, fara îndoiala. El ne invita sa punem la o parte a saptea zi din fiecare saptamîna, deoarece în acea zi El doreste sa petreaca timp împreuna cu noi, creaturile mîinilor Sale. Gasiti ca este aceasta cerintă, cerinta unui tiran? Oare, cînd vreunul din noi îsi programeaza si anunta pe copiii lui ziua cînd el doreste sa se întîlneasca cu ei, este acesta un semn de tiranie? Este Sabatul un semn ca Iisus ne vrea raul? Si daca El a ales tocmai aceasta zi ca sa ne bucuram în ea pentru ca El ne-a creat si tot El ne-a salvat, e ceva rau? Si daca El sfinteste numai aceasta zi cu prezenta Sa, oare, alegînd noi o alta zi de întîlnire cu El, gînditi ca vom fi mult mai fericiti fara prezenta Lui? Cum ne simtim noi mai fericiti, cu El sau fara El?
Începînd cu a cincea porunca atentia omului este îndreptata spre cele mai apropiate fiinte din lume, tatal si mama. Aceasta porunca spune: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa ti se lungeasca zilele în tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau”. În aceasta porunca, Parintele nostru ceresc ne cere sa ascultam de parintii nostri pamîntesti. Ascunde aceasta porunca ceva rau pentru noi si pentru copiii nostri? Dumnezeu stie ca ordinea si ascultarea în viata de camin este cheia noastra spre fericire atît pentru noi ca parinti cît si pentru copiii nostri.
„Sa nu ucizi”, spune a sasea porunca. Privind spre aceasta porunca, cineva ar putea spune cam asa: „Aha, l-am prins pe Dumnezeu. Iata ca ne vrea raul. Nu, dimpotriva. Daca Dumnezeu porunceste sa nu ucizi, aceasta înseamna ca El este interesat sa conserve viata noastra, sa o protejeze si sa ne dea ocazie sa traim cît mai mult si cît mai bine. Sînt unele obiceiuri de viata în mîncare, bautura, îmbracaminte, munca, odihna sau distractii care pun în primejdie în mod direct viata noastra sau îi micsoreaza numarul zilelor ei. Daca El doreste sa traim mult si bine si fericiti, este Dumnezeu rau? Este El un tiran pentru noi?
„Sa nu preacurvesti”, ne cere Dumnezeu prin porunca a saptea. Prin aceasta Dumnezeu ne cere sa traim o viata morala, curata. Daca lumea noastra de astazi este plina de boli si de un lant întreg de nenorociri si drame personale, aceasta se întîmpla tocmai pentru ca oamenii s-au razvratit împotriva poruncii lui Dumnezeu. Dar, ia priviti ce minunat este efectul ei în viata acelora care se supun legii divine.
„Sa nu furi”, ne îndeamna Dumnezeu. Fericirea noastra ca oameni, spune Dumnezeu, este în directa legatura cu cinstea noastra, cu respectarea drepturilor altuia. Cine ar fi gata sa afirme acum sus si tare ca prin a opri pe cineva sa ne fure portmoneul, masina sau copilul nostru drag, Dumnezeu ne-ar vrea raul?
„Sa nu marturisesti strîmb împotriva aproapelui tau”. Prin aceasta porunca, a noua, Dumnezeu doreste de fapt sa ne asigure integritatea valorilor din aceasta viata. Daca vom ajunge sa ne pierdem încrederea în sotul sau sotia noastra, în copii sau în parinti si unii în altii, daca ajungem sa ne pierdem încrederea în cuvîntul altora, în calitatea lucrurilor, în sinceritatea relatiilor, vreti sa-mi spuneti ca de abia atunci vom fi cu adevarat fericiti? Nu, desigur ca nu. Ascultarea de aceasta porunca divina, ca si de toate celelalte, sînt asigurarea noastra ca Dumnezeu este preocupat de binele nostru pîna în cele mai mici amanunte ale vietii.
Si acum a zecea porunca a lui Dumnezeu: „Sa nu poftesti casa aproapelui tau, sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun lucru care este al aproapelui tau”. Daca poate pîna aici am nutrit vreo îndoiala, sau teama la gîndul ca Iisus, prin poruncile Sale ar urmari numai binele Sau si nicidecum al nostru, atunci macar aici, în ultima porunca putem descoperi ca Dumnezeu este interesat de binele nostru, de protejarea chiar si a tuturor lucrurilor noastre. Cu mult mai mult decît înteleptul Solomon care a spus despre poruncile divine ca în pazirea lor sta datoria oricarui om, este Iisus care ne spune astfel la cartea proorocului Isaia, capitolul 48 versetele 17 si 18. De notat aceste cuvinte; sînt cuvintele Rascumparatorului nostru, ale Aceluia care ne-a smuls din mîna lui Satana. Acestea sînt cuvintele Celui ce cu pretul propriei Sale vieti a platit pentru neascultarea noastra de legea Sa. Iata dar ce ne spune Iisus: „Asa vorbeste Domnul, Rascumparatorul tau, Sfîntul lui Israel: ‘Eu Domnul Dumnezeul tau te învat: ce este de folos si te calauzesc pe calea pe car trebuie sa mergi. O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rîu si fericirea ta ca valurile marii”. Motivul care l-a determinat pe Iisus sa ne dea poruncile Sale a fost iubirea Sa, iubirea Sa nemarginita. De aceea numai dragostea trebuie sa fie motivul care sa determine ascultarea noastra de poruncile legii lui Dumnezeu, caci dragostea de Dumnezeu sta în pazirea poruncilor Lui, ne spune apostolul Ioan în 1 Ioan 5,3. Unii oameni care au înteles mai putin privilegiile legii lui Dumnezeu, fericirea care decurge din ascultarea de ele, folosindu-se de cuvinte inspirate de Satana mai degraba, numesc legea lui Dumnezeu ca fiind o povara, un jug al robiei. Dar Iisus cel ce ne-a creat si ne-a rascumparat cu pretul jertfei si puterii dragostei Sale ne spune: „Daca Ma iubiti veti pazi poruncile Mele”. Satana este azi în lupta contra sistemului de guvernare al lui Dumnezeu, contra legii divine, iar aceasta lege este tocmai temelia tronului Sau. Satana este înca în lupta pentru a uzurpa domnia lui Iisus. Profetia din Apocalipsa 12 este deci în strînsa legatura cu ultimul verset din capitolul 11 care ne vorbeste despre chivotul lui Dumnezeu din templul Sau de sus, despre legea divina. }ntrebarea cea mai serioasa care ne confrunta pe fiecare acum este: De partea cui ma asez, de partea cui voi lupta? Cine este vrajmasul meu real, Iisus sau Satana? Cine este prietenul meu adevarat? Cui îi voi da ascultare în aceste zile atît de importante, atît de decisive? Eu nu sugerez acum nici un raspuns. Va voi lasa sa luati o hotarîre mare chiar în acest moment. Totusi va invit sa luati o hotarîre pe masura iubirii Domnului nostru Iisus Christos. El sa va ajute la aceasta. |
|
