Fiecare noua întîlnire cu profetiile Apocalipsei si fiecare studiu îmi întaresc si mai mult convingerea ca Dumnezeu a fost, este si va fi la cîrma istoriei noastre pentru a-Si aduce la îndeplinire planurile Sale întelepte cu noi oamenii. Ce minunat lucru este sa-ti iei timp sa urmaresti mîna divina la lucru, croind drum si calauzind atît oameni cît si evenimente spre deznodamîntul dorit !        Poate mai retineti din studiul anterior ce s-a întîmplat cu cei doi martori, cei doi maslini din profetia din capitolul 11. In limbajul simbolic al acelei profetii cei doi martori reprezinta Vechiul si Noul Testament. In versetul 3 cuvîntul divin a anuntat ce avea sa se întîmple celor doi martori, si este important de subliniat faptul ca istoria ne confirma cu o exactitate uimitoare ca lucrurile s-au întîmplat precum au fost profetizate. „Voi da celor doi martori ai Mei”, zice Dumnezeu, „sa prooroceasca în saci 1260 de zile”. Desigur ca, daca ati retinut din alte explicatii anterioare în care s-au folosit cifre exacte de zile, aceasta înseamna ca 1260 de zile profetice reprezinta un numar egal de ani calendaristici. Aceasta cifra de 1260 de ani ne descopera de fapt lungimea timpului cît Cuvîntul lui Dumnezeu urma sa fie ascuns de privirile oamenilor, tinut la index, umilit, întortochiat si respins.
        Iata acum ce scrie în continuare profetia despre cei doi martori începînd de la versetul 7:
„Cînd îsi vor ispravi marturisirea lor, fiara, care se ridica din adînc va face razboi cu ei îi va birui si-i va omorî; si trupurile lor moarte vor zacea în piata cetatii celei mari care în înteles duhovnicesc se cheama Sodoma si Egipt, unde a fost rastignit si Domnul lor. Si oameni din orice norod, din orice semintie, de orice limba si de orice neam vor sta trei zile si jumatate si vor privi trupurile lor moarte si nu vor da voie ca trupurile lor moarte sa fie puse în mormînt. Si locuitorii de pe pamînt se vor bucura si se vor veseli de ei si-si vor trimite daruri unii altora pentru ca acesti doi prooroci chinuisera pe locuitorii pamîntului. Dar dupa cele trei zile si jumatate duhul de viata de la Dumnezeu a intrat în ei si s-au ridicat în picioare si o mare frica i-a apucat pe cei ce i-au vazut. Si au auzit din cer un glas tare care le zicea: ‘Suiti-va aici’. Si s-au suit într-un nor spre cer iar vrajmasii lor i-au vazut. In clipa aceea s-a facut un mare cutremur de pamînt si s-a prabusit a zecea parte din cetate. Sapte mii de oameni au fost ucisi în cutremurul acesta de pamînt si cei ramasi s-au îngrozit si au dat slava Dumnezeului cerului.”
       Dupa cum vedeti evenimente stranii erau gata sa se întîmple celor doi martori. Aproape de momentul cînd ei trebuiau sa-si sfîrseasca proorocia lor îmbracati în sac, o fiara care se ridica din adînc urma sa porneasca razboi împotriva lor, sa-i biruiasca si sa-i omoare. Cine era acea fiara? Spre cine îndrepta profetia acum degetul aratator? Care a fost de fapt tinta luptei fiarei din adînc? Evident, tinta tuturor atacurilor fiarei au fost cei doi martori, Vechiul si Noul Testament, Cuvîntul divin al Sfintelor Scripturi.
        Daca urmarim trimiterile observam ca acest verset care ne vorbeste despre fiara din adînc, ne îndreapta privirea spre alte doua versete cu ajutorul carora putem identifica aceasta fiara. La cartea proorocului Daniel, capitolul 7 sînt prezentate într-o anumita succesiune un numar de 4 fiare – un leu, un urs, un pardos si o fiara cu un aspect necunoscut printre fiarele pamîntului. Care mai de care din aceste 4 fiare este mai hidoasa, mai fioroasa si pusa pe distrugere. Citind cu atentie atît versetele care prezinta viziunea cît si cele care dau o explicatie, o interpretare celor din viziune, aflam lucruri teribile cu privire la cea de a patra fiara. Insusi proorocul Daniel marturiseste la începutul versetului 19:
„In urma, am dorit sa stiu adevarul asupra fiarei a patra care se deosebea de toate celelalte si era nespus de grozava”. Ceea ce l-a impresionat cel mai mult pe Daniel în timp ce privea spre aceasta fiara, ne este relatat în versetul 21: „Am vazut de asemenea cum cornul acesta a facut razboi sfintilor si i-a biruit”. Si începînd cu versetul 23 proorocul Daniel primeste si relateaza explicatia acestei fiare. Versetele 25 si 26 sînt acele care ne intereseaza cel mai mult. Ele spun ca aceasta fiara „va rosti vorbe de hula împotriva Celui Prea înalt, va asupri pe sfintii Celui Prea înalt si se va încumeta sa schimbe vremile si legea si sfintii vor fi dati în mîinile lui timp de o vreme, doua vremi si jumatate de vreme. Apoi va veni judecata si i se va lua stapînirea”. Deci, care aveau sa fie caracteristicile de seama ale acestei fiare? Va huli pe Dumnezeu, îl va necinsti prin atitudinea sa fata de cuvîntul, fata de legea Sa si fata de sfintii Celui Prea înalt. Tot de aici mai aflam cît timp i-a fost îngaduit acestei fiare sa troneze: o vreme, doua vremi si jumatate de vreme, adica trei ani si jumatate, sau patruzeci si doua de luni profetice. Retineti va rog aceasta cifra.
        Si acum sa revenim la cartea Apocalipsa la capitolul 13. In acest capitol, apostolul Ioan relateaza la versetul 1 ca si el a vazut iesind din adînc o fiara cu zece coarne si sapte capete. Sa vedem acum daca este vreo asemanare între fiara vazuta de Daniel si cea vazuta de apostolul Ioan. La versetul 5 citim:
„I s-a dat o gura care rostea vorbe mari si hule si i s-a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni”. La versetul 7 mai citim: „I s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruiasca”. Ati sesizat punctele de asemanare între fiara vazuta de Daniel si fiara din Apocalipsa? Sigur. Rostirea unor vorbe de hula împotriva Celui Prea înalt, razboi contra sfintilor si biruirea lor si o existenta care avea sa numere patruzeci si doua de luni, sau 1260 de zile.
        Intorcîndu-ne acum la capitolul pe care îl avem în studiu, capitolul 11, citim la versetul 7 ca fiara care se ridica din adînc va face razboi cu ei, cu cei doi martori si-i va birui. Acesti doi martori aveau sa prooroceasca 1260 de ani îmbracati în sac, atîta timp cît avea sa dureze domnia acestei fiare. Fiara din adînc urma sa faca razboi nu numai sfintilor ci si celor doi martori pe care avea sa-i biciuiasca si sa-i omoare. In privinta fiarei iesite din adînc, majoritatea comentatorilor conservatori care privesc profetiile Bibliei prin lentilele istoriei, sînt de acord ca aceasta fiara nu este decît acea putere politico religioasa a bisericii Romano-Catolice. Este singura putere civila din toata istoria care întruneste toate caracteristicile amintite mai sus împreuna cu înca alte sase sau sapte caracteristici pe care le-am lasat necomentate din dorinta de a le relua cu alta ocazie în cadrul altor studii. Ea este singura putere civila si religioasa care prin capii ei
„s-a asezat”, cum apunea apostolul Pavel, „în templul lui Dumnezeu, dîndu-se în semn de hula, drept Dumnezeu”. Ea este singura putere religioasa care s-a amestecat sa rastalmaceasca Cuvîntul lui Dumnezeu, sa schimbe poruncile lui Dumnezeu cu poruncile oamenilor si sa impuna vointa bisericii mai presus de vointa lui Dumnezeu.
        Desigur ca aceia care au continuat sa se tina strîns lipiti de Cuvîntul divin al celor doi martori al Vechiului si Noului Testament au trebuit sa împartaseasca aceeasi soarta cu martorii, sa se porneasca razboi contra lor, sa fie biruiti si dati la moarte. Asa se face ca pe tot parcursul celor 1260 de ani de dominatie papala, cuprinsi între anii 538, si 1798, milioane si milioane de credinciosi sinceri si devotati au trebuit sa plateasca pe pret de sînge atasamentul si credinciosia lor fata de Sfînta Scriptura. Aproape însa de încheierea celor 1260 de ani de proorocire în sac, aproape de detronarea ultimului papa din aceasta serie a Evului Mediu, profetia ne atrage atentia asupra ultimei lovituri pe care fiara avea sa încerce sa o dea celor doi martori. Si aceasta lovitura urma sa fie data prin mîna acelei cetati mari sau natiuni care la un moment dat a aratat atît zel si atasament fata de gura care rostea cuvinte de hula si nu fata de glasul celor doi martori. Si aceasta natiune era Franta. Momentul istoric care corespunde cu încheierea celor 1260 de ani de domnie papala este momentul Revolutiei Franceze. Franta este prima natiune moderna care s-a ridicat sa nege existenta lui Dumnezeu.
Ea este prima natiune moderna care a afirmat si promovat ateismul întronînd ratiunea în locul lui Dumnezeu. Si pentru a personifica pe noul ei dumnezeu revolutia franceza a ales o cîntareata de opera cunoscuta ca fiind pe cît de frumoasa pe atît de stricata din punct de vedere moral. Acoperita de un voal semitransparent, acest nou dumnezeu al Frantei ateiste a fost plimbat în car triumfal pe strazile cetatii celei mari, care în înteles duhovnicesc se cheama Sodoma si Egipt. Stricaciunea Sodomei din vremea lui Lot a fost din nou vazuta ca mod de viata al Frantei si mai ales al locuitorilor din capitala. Idolatria Egiptului, care întunecase cîndva gîndirea lumii antice reînviase acum pe strazile acelei natiuni moderne. Asa cum poporul iudeu de odinioara, prin respingerea cuvîntului lui Dumnezeu trimis prin profetii Sai, a curmat orice legatura cu cerul si a rastignit pe Domnul lor, la fel si Franta, a rastignit pe Iisus Christos. Incepuse domnia teroarei. Oricine care devenea pe drept sau pe nedrept banuit ca fiind împotriva stapînirii era urcat pe esafod. La data aceea chiar sa fi ales sa fii sau sa pozezi în a fi un crestin încropit era tot atît de primejdios ca si a te declara pe fata ca esti credincios. Zi de zi multimile care detronasera pe Dumnezeu din constiinta lor, în insulte si strigate si gesturi brutale îsi conduceau la locul de executie victimile lor. Locuitorii natiunilor vecine priveau cu uimire la aceasta dezlantuire irationala, diabolica a patimilor omenesti ale acelora care întronasera ratiunea. Ce ironie neagra!
        Dar Dumnezeul cerurilor avea sa puna capat terorii, persecutiei si nebuniei omului. Natiunile moderne ale lumii aveau acum în fata tabloul complet al rezultatelor tragice atunci cînd omul detroneaza pe Dumnezeu si respinge cuvîntul Sfintelor Scripturi. Din acea perioada de domnie a teroarei, aceste natiuni puteau sa pastreze si sa transmita din generatie în generatie pîna în zilele noastre, un semnal de alarma. Dar, dupa cum vedem azi, unele natiuni n-au înteles lectiile istoriei si repeta orbeste în soarta propriilor lor popoare detronarea lui Dumnezeu, întronarea ratiunii, instalarea aceleiasi domnii a teroarei, a fricii, a destrabalarii, a urei între oameni si aceeasi domnie a persecutiei si esafodului.





        Dar profetia anunta în versetul 11 ca dupa cele trei zile si jumatate, duhul de viata de la Dumnezeu a intrat în ei si s-au ridicat în picioare si o mare frica a apucat pe cei ce i-au vazut. Asa s-a si întîmplat. Istoria ne marturiseste ca dupa trei ani si jumatate Franta era istovita de nebuniile ei, era ajunsa la capatul experientelor ei nenorocite. Atunci Duhul lui Dumnezeu a întors din nou privirea oamenilor spre Biblie, spre cei doi martori, si din nou Dumnezeu putea sa-Si gaseasca un loc în mintea omului. Acele natiuni care s-au atasat cel mai mult Sfintelor Scripturi si le-au promovat ca fiind baza vietii de societate s-au dovedit a fi tocmai acele natiuni care au preluat pe glob conducerea printre celelalte natiuni în domeniul educatiei, stiintei, justitiei si în general în toate domeniile vietii. O perioada scurta de numai trei ani si jumatate de ateism a demonstrat tuturor generatiilor de atunci si pîna azi ce poate face omul despartit de Dumnezeu si fara lumina Sfintelor Sale Scripturi. Aceste evenimente dramatice au fost comparate în profetie, la versetul 13 cu „un mare cutremur de pamînt”.
        Potrivit cu o alta profetie din Apocalipsa 13,3 la încheierea acestor evenimente fiara avea sa primeasca o lovitura de moarte. Acea fiara care se ridicase din adînc cu scopul expres de a face razboi contra Bibliei si a omorî pe cei doi martori, acea fiara avea sa fie ea însasi ranita de moarte. Dar la data aceea nu numai domnia tiraniei papale ajunsese la capatul ei ci si domnia monarhiei a fost nimicita. Nobilimea Frantei, care dupa unii istoricieni numara la data aceea 7000 de familii, si-a pierdut titlurile si proprietatile ei. Asa a început era moderna a istoriei. Cei ce se ridicasera sa prapadeasca pamîntul au fost ei însisi prapaditi. Cei ce au scos pe Dumnezeu din mintea oamenilor au smuls Biblia din mîna poporului si le-au pus în schimb în mîna arme de nimicire învatîndu-i sa prapadeasca pamîntul, trebuiau acum sa cada prapaditi de aceeasi mîna violenta.
        In continuare versetul 14 din capitolul 11 ne spune:
„A doua nenorocire a trecut; iata ca a treia nenorocire vine curînd”. Al doilea vai, sau a doua nenorocire s-a încheiat la anul 1840. Acest moment a fost marcat prin transferarea puterii Turciei în mîinile puterilor mondiale de la acea data. In acea vreme cerul trimite pe pamînt un înger puternic care anunta cu glas tare rasunator, jurînd pe numele lui Dumnezeu, ca de la acea data si pîna la sfîrsit evenimentele se vor desfasura într-o succesiune fara de nici un fel de zabava, care vor trezi întreaga lume. Si drept urmare pe pamînt, ca un raspuns la strigatul puternic al acelui înger, oameni din toate natiunile pamîntului recunoscînd ca istoria se apropie de încheierea ei au pornit sa se pregateasca pentru a se întîlni cu Dumnezeu, Suveranul lor. Acelasi înger despre care ne-a vorbit capitolul 10 anunta ca în zilele în care îngerul al saptelea va suna din trîmbita lui, se va sfîrsi taina lui Dumnezeu dupa vestea buna rostita de El robilor Sai, proorocilor. Si acum, în capitolul 11 cu versetul 15, profetul vede lucrarea celei de a saptea trîmbite încheiata. El vede pe cei 24 de batrîni care au asteptat îndelung izbavirea celor credinciosi de pe pamînt si începutul încoronarii si domniei vesnice a lui Iisus, împaratul împaratilor. Cuvintele lor de aclamatie si închinare fata de Dumnezeu sînt deosebit de elocvente. In ele sta concentrat tot dorul întregului univers al lui Dumnezeu de a vedea domnia lui Dumnezeu restabilita si pe aceasta planeta care a cazut în mîinile lui Satana, vrajmasul lui Dumnezeu. In cuvintele celor 24 de batrîni gasim expresia spiritului care troneaza în lumile necazute în pacat, spiritul adevaratei închinari, care simte suprema fericire la gîndul ca Dumnezeu este Stapîn peste viata creaturilor Sale.
         Ce contrast izbitor între viata acelora de pa pamînt care pentru trei ani si jumatate L-au detronat pe Dumnezeu si viata celor din ceruri care vor sa-L întroneze pe Dumnezeu pentru vesnicie! Ascultati dar cuvintele celor 24 de batrîni si întrebati-va iubiti cititori ce spirit troneaza în aceste momente în inima dumneavoastra fata de Dumnezeu. Putem noi sa ne unim glasul nostru cu acela al celor 24 de batrîni? Priviti la ei în timp ce dam citire versetelor 16 si 17: „Si cei 24 de batrîni care stateau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie s-au aruncat cu fetele la pamînt si s-au închinat lui Dumnezeu si au zis:
„Iti multumim Doamne Dumnezeule atotputernice care esti si care erai si care vii ca ai pus mîna pe puterea Ta cea mare si ai început sa împaratesti. Neamurile se mîniasera, dar a venit mînia Ta, a venit vremea sa rasplatesti pe cei morti, sa rasplatesti pe robii Tai prooroci, pe sfinti si pe cei ce se tem de numele Tau, mici si mari si sa prapadesti pe cei ce prapadesc pamîntul'”. Ce minunate cuvinte! Ce spirit adînc de închinare si adorare. Ce atasament profund fata de planurile si caile lui Dumnezeu.
        Dar, sa ne întoarcem la versetul 14 pentru a mai sublinia cîteva gînduri înainte de a încheia aceasta prelegere. Asa cum am aratat mai înainte, la 1840 a încetat cel de al doilea vai si curînd avea sa înceapa si cel de al treilea vai, sau cea de a treia nenorocire. Timpul celui de al treilea vai se întinde de la 1844 pîna la momentul cînd va începe vesnicia, si acest timp va cuprinde în cutele istoriei lui toata coruptia ultimelor zile, mînia si rautatea ultimei generatii ca niste semne majore ale vremii dinaintea revenirii Domnului Christos.
        In timpul cît va suna cea de a saptea trîmbita va avea loc cel mai mare vai al pamîntului, revarsarea vijelioasa a celor sapte plagi ale mîniei lui Dumnezeu peste locuitorii pamîntului care, pentru ca au respins pe Dumnezeu, acum trebuie sa bea din potirul mîniei Sale. Despre aceste plagi vom studia atunci cînd vom ajunge la capitolul 15. Tot în timpul cînd va suna cea de a saptea trîmbita, cei credinciosi vor trece prin timpul strîmtorarii celei mari care va întrece cu mult mai mult prigoana si suferintele care au domnit atunci, timp de trei ani si jumatate în Franta. Cînd acest vai va fi pe sfîrsite si cînd ultimele sunete ale trîmbitei a saptea stau pe punctul de a se stinge în vesnicie, sfintii lui Dumnezeu vor ura bun venit în urale de bucurei si laude Domnului Iisus care vine pe norii cerului, ca sa aduca rasplatirea tuturor celor ce s-au temut de numele Lui.
        Perioada celei de a saptea trîmbite, ne spune capitolul 20 din Apocalipsa, va continua cu o perioada de 1000 de ani, de altfel singura perioada de timp care va fi numarata din toata vesnicia. Aceasta perioada începe o data cu revenirea Domnului Christos si înaltarea la cer a bisericii Sale si nimicirea celor necredinciosi si se va încheia atunci cînd Satana cu îngerii lui precum si cu cei ce l-au urmat în revolta sa fata de Dumnezeu vor fi mistuiti definitiv de focul mîniei lui Dumnezeu. Acest foc va curati definitiv si pentru vesnicie universul lui Dumnezeu de orice pacat si de toate urmarile lui, de începatorul pacatului si de toti urmasii lui. Si pamîntul, aceasta prima si ultima pata din universul fericit al lui Dumnezeu, o pata care a trebuit sa fie stearsa la Golgota cu sîngele Fiului lui Dumnezeu, va fi acum pe deplin înlaturata din istorie si
un pamînt nou cu oameni noi, vor intra pe portile de margaritar ale timpului.
        Dupa cum vedeti, îngerul care a strigat la 1844 cu glas puternic, ca ragnetul unui leu, ca nu va mai fi zabava, se pare ca înca mai zaboveste. De atunci si pîna azi au mai trecut înca 147 de ani. V-ati întrebat oare cît timp va mai zabovi cerul? V-ati întrebat de ce oare aceasta zabovire? Pe seama a ce ar trebui s-o punem? Potrivit cu aceasta profetie din capitolul 11 al carui studiu l-am încheiat acum,
amînarea sau zabovirea lui Dumnezeu, asa cum o sesizam noi, este o parte din taina lui Dumnezeu care în curînd va trebui sa se sfîrseasca. Aceasta este de fapt taina iubirii lui Dumnezeu care amîna revarsarea mîniei Sale peste acest pamînt, este taina iubirii divine care doreste ca niciunul din noi sa nu piara, ci toti sa venim la pocainta, toti sa ne întoarcem la El din toata inima. Aceasta zabovire prea îndelungata a cerului poate deveni pentru unii subiectul favorit al batjocurii lor adresate celor credinciosi: „Unde este fagaduinta venirii Lui?”… si poata sa para cu totul inexplicabila. Dar nu uitati ca în fiecare minut al lungii noastre asteptari, acolo sus, în sanctuarul ceresc, Iisus, Domnul nostru doreste sa încheie mai întîi lucrarea mîntuirii noastre în propriile noastre vieti, mai înainte de a încheia istoria pacatului în univers. Desigur ca daca El n-ar dori sa tina cont de noi, El ar putea pune capat planului Sau de mîntuire într-o clipa, dar ce-ar însemna pentru El si pentru jertfa Sa atît de scumpa acel plan de mîntuire fara dumneavoastra si fara mine? Iubirea Lui nu suporta acest gînd ca vreunul din noi sa lipseasca de la marea sarbatoare.
         De aceea, iubirii mei cititori, care în inimile dumneavoastra în aceste momente, prin lumina Duhului lui Dumnezeu recunoasteti ca stati înca departe de Dumnezeu, înca departe de cei doi martori ai Cuvîntului Sau, înca departe de ascultarea de poruncile Sale, înca departe de mijlocirea ispasitoare a Domnului Christos din sanctuarul ceresc, va rog fierbinte în numele lui Christos împacati-va cu Dumnezeu. Mai e putin si usa harului divin se va închide. Mai e putin si acea iubire a lui Iisus care ne-a tot asteptat, nu va mai astepta la nesfîrsit. O, fie ca aceste cîteva clipe de ragaz, de zabovire a cerului sa fie spre mîntuirea noastra si a familiilor noastre si la aceasta sa ne ajute pe toti Dumnezeu. Amin!

 

A saptea trambita anuta stramtorare