Ceea ce vreau sa subliniez din prelegerea trecuta este ca Iisus Christos, Domnul nostru va veni în curînd. Acesta este cel mai solemn si mai maret  dintre toate adevarurile pe care cerul le-a adus vreodata la cunostinta pamîntenilor. Din pacate însa, desi mai toti crestinii de azi au cuprins în crezurile lor si acest adevar suprem, totusi el continua sa fie cel mai ignorat adevar, cel mai necunoscut si mai nepopular. Ceea ce este poate si mai grav este faptul ca prea putini oameni stiu ca tocmai acea zi a revenirii lui Iisus în care toata maretia cerului va fi descatusata si va coborî ca un potop de lumina orbitoare peste toti cei credinciosi, va fi totodata si ziua revarsarii mîniei si judecatilor nimicitoare peste toti cei necredinciosi care n-au vrut sa ia aminte la avertizarea divina. Atunci, în acea zi, ei vor fi vazuti, asa cum ne-a spus profetia din ultima parte a capitolului 6, cum vor alerga la munti si la stînci strigînd îngroziti si implorînd: „Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fata Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mînia Mielului”. Ce disperare! Aceste cuvinte ami aduc atît de bine aminte de o drama adevarata care a avut loc acum mai bine de 8 ani la 18 mai 1980 în statul Washington. De cîteva zile muntele Sfînta Elena clocotea în strafundurile lui, iar specialistii urmareau cu presimtiri sumbre în privirile lor cum acele seismografelor lor se miscau din ce în ce mai mult si mai dezordonat. Toate autoritatile parcului national au fost puse în alerta si atît turistii cît si putinii locuitori ai zonei au fost avertizati sa paraseasca cît mai repede locul. În cîteva ore malurile lacului, satul de vacanta, cît si potecile muntelui au devenit pustii. Toti au ales sa dea ascultare glasului alarmant al specialistilor si au ales sa-si scape cît mai repede viata, cu exceptia unui singur om, Henry Truman. El era administratorul unei cabane de pe malul lacului asezata undeva cam la 5 mile departare de munte. Politia si paznicii parcului national l-au avertizat cu toata seriozitatea de dezastrul care devenise acum iminent dar Henry Truman a ignorat orice avertizare. În acea dimineata, ultima din viata lui, s-a sculat ca de obicei, devreme. Îsi pusese în gînd sa rasadeasca niste petunii pe marginea peluzei de iarba din fata casei, peluza care de abia fusese tunsa cu o zi mai înainte. Dar, n-a mai avut timp. La ora 8,41 muntele Sfînta Elena a explodat aruncînd în vazduh mii de tone de piatra, fum si cenuse. La numai cîteva zeci de minute, un val de noroi vulcanic înalt de peste 50 de metri i-a îngropat cabana, pisicile, iarba si petuniile înca nerasadite. Cu o forta de 500 de ori mai mare decît bomba care a explodat cîndva asupra Hirosimei, muntele Sfînta Elena a pus capat vietii acelui om care a refuzat sa dea ascultare avertizarilor urgente. Henry Truman a ramas pentru noi un fel de legenda, un fel de simbol al tuturor acelora care, desi anuntati din timp de cele ce se vor întîmpla în curînd pe pamînt, privesc totusi cu nepasare sau chiar cu usuratate la ziua de mîine, la ziua revenirii Domnului Christos.
Asa cum am notat din prelegerea trecuta, Dumnezeu ne-a avertizat din vreme cu privire la timpul sfîrsitului cît si al evenimentelor care vor marca intrarea pamîntului în ultima etapa a istoriei lui. Si aceste evenimente sînt: un mare cutremur de pamînt, o mare întunecime de soare în plina zi, si o mare cadere de stele, toate acestea consumîndu-se într-o rapida succesiune – 1755, 1780 si 1833. Potrivit cu profetia biblica, deci, începînd cu anul 1755 a început numaratoarea inversa a cerului. De atunci si pîna astazi deja au trecut peste 240 de ani. Fara îndoiala ca azi revenirea Domnului Christos este mult mai aproape de noi, de aceea si avertizarile cerului sînt din ce în ce mai solemne, mai urgente. Ziua mult discutata de toate profetiile Bibliei este ziua revenirii lui Iisus, ziua bucuriei pentru cei ce s-au pregatit si ziua de groaza a revarsarii mîniei divine pentru toti cei ce si-au întors privirea si gîndul de la ceea ce Dumnezeu a vestit.
În descrierea acelei zile mari a mîniei Sale, ultimul verset din capitolul 6 ne-a lasat sa ne gîndim la o întrebare, întrebare pe care cei nemîntuiti o vor pune în preajma evenimentului, chiar în acele momente cînd nimic si nimeni nu-i va mai putea scapa de mînia dezlantuita a lui Dumnezeu, „Caci a venit ziua cea mare a mîniei Lui, si cine poate sta în picioare?” Da, aceasta este acum de fapt întrebarea tuturor întrebarilor. Cine va putea sta în picioare în ziua mînisi divine?
Doriti sa aflati care este raspunsul lui Dumnezeu la aceasta întrebare? Nu va întreb care este raspunsul dumneavoastra sau al bisericii în care ne gasim fiecare ca membri. Nu, nu va întreb care este raspunsul teologilor sau al specialistilor în viitorologie, ci dorinta mea este sa va aduc la cunostinta cine, spune Dumnezeu, ca sînt aceia care vor putea sta în picioare cu fruntile senine si cu privirile pline de fericire în acea zi finala a mîniei Sale.
Pentru aceasta, sa deschidem împreuna la Apocalipsa 7, chiar imediat dupa acea întrebare. Vom citi pentru început primele 4 versete. Cuvîntul profetiei spune astfel: „Dupa aceea am vazut patru îngeri care stateau în picioare în cele patru colturi ale pamîntului ca sa nu sufle vînt pe pamînt nici pe mare, nici peste vreun copac. Si am vazut un alt înger care se suia dinspre rasaritul soarelui si care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri carora le fusese dat sa vatame pamîntul si marea zicînd: *Nu vatamati pamîntul nici marea nici copacii pîna nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru^. Si am auzit numarul celor ce fusesera pecetluiti, 144.000 din toate semintiile fiilor lui Israel”. Desigur ca acum nu mai este un secret cine vor fi aceia care vor putea sta în picioare în ziua mîniei lui Dumnezeu – numai aceia care au primit sigiliul viului Dumnezeu, numai aceia vor fi aparati de judecatile divine. Acest lucru ne face sa tragem concluzia ca între acele semne de pe pamînt, din soare, luna si stele, care au fost destinate sa anunte vremea sfîrsitului si evenimentul revenirii Domnului Christos, o ultima solie cereasca este adresata locuitorilor pamîntului vorbind despre o lucrare a cerului printre noi pamîntenii, despre o anumita pregatire în vederea acelei zile si anume, pecetluirea celor 144 de mii. Dar pentru ca acea lucrare de pecetluire sa aiba loc trebuie ca pe pamînt sa fie pace, liniste. Tocmai de aceea glasul divin a poruncit celor patru îngeri din cele patru colturi ale pamîntului ca sa tina în frîu vînturile. În limbajul biblic vînturile sînt un simbol al luptei si neîntelegerilor dintre natiuni, un simbol al framîntarilor politice si al conflictelor militare, care, daca nu ar fi tinute în frîu ar bate pe pamînt si mare, adica pe întreaga suprafata a pamîntului. Cei patru îngeri stau ca un simbol al prezentei si interventiei mîinii lui Dumnezeu în evenimentele istoriei acestui pamînt. Ce minunat tablou! Cerul întreg este interesat de soarta vesnica a noastra. Îngerii lui Dumnezeu colaboreaza în vederea împlinirii poruncilor si planurilor divine, îngerii lui Dumnezeu tin în frîu natiunile pamîntului ca sa nu se distruga, caci printre toti locuitorii pamîntului, Dumnezeu are slujitori ai Sai credinciosi, si pîna cînd ei nu sînt pecetluiti, Dumnezeu nu va îngadui ca lumea noastra sa devina un haos.
Desi azi natiunile pamîntului s-au împartit în diferite lagare, bazate pe conceptii si interese de natura politica, filozofica sau economica, desi întreaga lume de azi fierbe ca un cazan în presiune, puterile nevazute ale cerului împiedica pe oameni sa se autodistruga. Dar gînditi-va ce va însemna atunci cînd acea lucrare divina de pecetluire va fi încheiata si mîna divina se va retrage pentru a da frîu liber fortelor raului. Gînditi-va cum va arata acea lume. Gînditi-va ce teribile vor fi scenele cu care se va încheia istoria razvratirii omului. Dar ati remarcat ca în timp ce cei patru îngeri se lupta sa tina în frîu vînturile, cel de al cincilea înger aseaza pe fruntea adevaratilor urmasi ai lui Dumnezeu pecetea divina. Lucrarea celui de al cincilea înger, ne dam seama, este o lucrare de o importanta suprema. Pecetea pe care acest înger o pune pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu le da acestora asigurarea ca ei vor ramîne în viata pîna la venirea Domnului, adica îi va face în stare sa ramîna în picioare pîna la sfîrsit. În loc ca ei sa strige la munti si la stînci, „cadeti peste noi si ascundeti-ne de mînia Mielului”, ei vor aclama plini de bucurie revenirea Domnului Christos.
În lucrarea celui de al cincilea înger se afla simbolizata însasi lucrarea Domnului Christos, aparatorul poporului Sau. Despre aceasta lucrare vorbeste si proorocul Daniel la capitolul 12 cu versetul 1 în cartea sa. El spune astfel: „în vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau. Caci aceasta va fi o vreme de strîmtorare cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile si pîna la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tau va fi mîntuit si anume, oricine va fi gasit scris în carte”. Da, Iisus este adevaratul ocrotitor al celor credinciosi care si-au predat soarta lor în mîna Sa atot biruitoare. Pecetea pe care Iisus o aseaza pe fruntea slujitorilor Sai nu este o pecete vizibila, ci una simbolica, de natura spirituala. Ea este un semn de deosebire, de recunoastere, de aprobare. Si acest semn va fi, nu rezultatul unui act de alegere arbitrara, ci mai degraba rezultatul formarii unui caracter neprihanit, asemenea caracterului Domnului Christos. Aceia care astazi tînjesc atît de mult dupa El îsi vor aseza viata sub stapînirea si calauzirea Duhului Sau si vor primi în final semnul Sau, pecetea Sa. Din cauza ca El doreste ca noi sa fim gata în vederea întîlnirii cu El, El zilnic îndeplineste în noi lucrarea simbolica a celui de al cincilea înger, aceea de a transfera si imprima caracterul Sau în caracterul nostru. El lucreaza zilnic pentru a ne atrage la Sine si a ne cîstiga pentru cer.
|
|
Daca noi acceptam lucrarea Duhului Sau în noi, atunci vom creste în asemanare cu El si în cele din urma El va aseza pecetea Sa asupra noastra ca semn ca El este proprietarul, Stapînul vietilor noastre.
În capitolul 14 din Apocalipsa, la versetul 1 gasim scris despre cei sigilati ca aveau scris pe frunte numele Domnului Iisus si numele Tatalui Sau, iar în  versetul 5 gasim scris ca ei sînt fara vina înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. A avea numele Tatalui înscris pe frunte este egal cu a avea caracterul lui Dumnezeu înscris, imprimat în mintea lor. Legea divina a celor zece porunci este copia caracterului sfînt al lui Dumnezeu asezata în forma cea mai usor de înteles pentru oricine. John Wesley, întemeietorul miscarii metodiste a scris astfel despre legea divina si despre Iisus: „Astfel legea, este o imagine de netagaduit a Celui Prea înalt si sfînt care dainuieste vesnic. El este acela a carei fiinta nimeni nu a putut si nu o poate vedea, dar care S-a aratat oamenilor si îngerilor. El este chipul lui Dumnezeu revelat, este inima lui Dumnezeu deschisa înaintea oamenilor. Legea lui Dumnezeu este copia gîndirii eterne, un transcript al naturii divine. Cei ce au primit caracterul lui Dumnezeu vor arata spirit de ascultare fata de legea Sa si vor primi pecetea aprobarii Sale. Cu ei se va împlini cuvîntul Domnului pe care-1 gasim în Isaia 8,16.20: „înveleste aceasta marturie, pecetluieste aceasta descoperire între ucenicii Mei. La lege si la marturie, caci daca nu vor vorbi asa nu vor mai rasari zorile peste poporul acesta”. Iubiti cititori, semnul de recunoastere al ucenicilor Domnulu Christos din ultima generatie este pazirea poruncilor lui Dumnezeu. Aceasta este pecetea pe care Iisus o aseaza asupra urmasilor Sai. Aceasta atitudine de atasament fata de legea divina va aduce zorile redesteptarii peste poporul lui Dumnezeu. Sînteti si dumneavoastra gata sa primiti astazi pecetea divina? Este legea Sa temelia vietii dumneavoastra, norma divina de vietuire sfînta? Sa nu uitam nici cuvintele solemne ale apostolului Pavel scrise catre Timotei, în 2 Timotei 2,19: „Totusi, temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita avînd pecetea aceasta. Domnul cunoaste pe cei ce sînt ai Lui si oricine rosteste numele Domnului sa se departeze de faradelege”. Cred ca ati remarcat din cuvintele apostolului Pavel ca aceia care sînt ai Domnului, care vor purta pecetea Sa, sînt cei ce asculta de legea divina si se îndeparteaza de faradelege. Privind în mare lucrurile, s-ar parea ca toti crestinii, pentru ca au luat asupra lor numele Domnului Christos, sînt pregatiti, de aceea pentru a primi pe fruntile lor pecetea viului Dumnezeu. Da, asa s-ar parea, însa nu toti s-au departat de faradelege.
Cei mai multi dintre crestinii de azi se fac cu buna stiinta sau fara stiinta vinovati de calcarea a cel putin o porunca, a poruncii a patra, porunca prin care Dumnezeu cere sa sfintim Sabatul Sau, ziua a saptea a saptamînii.
Astazi nu mai este pentru nimeni o greutate de a cunoaste care este ziua a saptea a saptamînii si care este întîia zi a saptamînii. Toti stim ca întîia zi a saptamînii este duminica. Despre aceasta zi Biblia nu ne vorbeste deloc, însa despre Sabat Dumnezeu vorbeste pe paginile sfinte în nenumarate ocazii. Si de ce credeti? Pentru ca Dumnezeu a facut din Sabatul Sau, din ziua a saptea a saptamînii, semnul puterii Sale spirituale si creatoare. Iata chemarea Sa catre cei ce-L urmeaza: „Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sînt un semn între Mine si voi ca sa stiti ca Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20,20). Adevarata pazire a Sabatului va fi în aceste zile din urma dovada exterioara a unei complete consacrari launtrice pentru Dumnezeu, a acelei bunavointe totale de a asculta de Dumnezeu în toate privintele. Aceia care aleg sa pazeasca Sabatul Biblic dovedesc tuturor ca au primit pecetea, semnul lui Dumnezeu asupra vietilor lor. Sabatul este simbolul intrarii în odihna spirituala a mîntuirii.  Deoarece Dumnezeu a sfintit aceasta zi si S-a odihnit, El ne cere sa încetam în acesta zi cu orice activitate vremelnica si sa petrecem aceasta zi cu Sine. Poate ca în aceste vremuri si în vremurile care ne stau în fata pazitorii Sabatului divin vor fi confruntati cu probleme la locul de munca, probleme în familie, vor fi luati în rîs de prieteni sau de cunoscutii lor pentru ca nu sînt în aceeasi cadenta cu toata lumea. Dar pentru ei acestea nu vor însemna prea mare lucru, atîta timp cît ei se vor sti în cadenta cu Dumnezeu. Multi crestini si necrestini încearca chiar de azi sa ne faca sa credem ca Sabatul nu este ceva atît de important, în timp ce Dumnezeu ne spune ca Sabatul este semnul între El si noi, semnul de recunoastere, semnul sfintitor al legaturii noastre cu El.
Ma întreb: „De cine vom asculta noi oare mai mult; de oameni sau de Dumnezeu? Ce glas vom urma în aceste zile atît de solemne si importante cînd Dumnezeu vrea sa-si aseze pecetea Sa pe fruntile noastre?” În timp ce apostolul Ioan se închina înaintea tronului lui Dumnezeu împreuna cu cei 144.000, privirea apostolului a fost atrasa de o gloata de nenumarat care s-a aratat înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului. Desi, daca citim mai departe capitolul 7 de la versetul 9 pîna la sfîrsit, ramînem cu impresia ca gloata de nenumarat si cei 144.000 sînt doua grupuri diferite, totusi, noi trebuie sa vedem pe cei 144.000 ca apartinînd gloatei de nenumarat. Despre toti acestia gasim scris ca sînt îmbracati în haine albe si toti vin din necazul cel mare. Este vorba de necazul cel mare, de ultima mare lupta între adevaratii urmasi ai Domnului Christos si Satana. Despre acestia cuvîntul ne spune ca ei „si-au spalat hainele si le-au albit în sîngele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu si îi slujesc zi si noapte în templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie îsi va întinde peste ei cortul Lui; nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete, nu-i va mai dogorî nici soarele nici vreo alta arsita. Caci Mielul care sta în mijlocul scaunului de domnie va fi pastorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor.” Cei ce vor fi pecetluiti vor fi biruitori si vor fi astfel pentru vesnicie eliberati de orice necaz, de foame, sete, suferinta sau întristare.
Cei 144.000, dupa cum vom vedea cînd vom studia capitolul 14 din Apocalipsa, sînt biruitori. Ei se trag din Israel. Aceasta nu înseamna ca în mod neaparat din poporul Israel de odinioara, ci ei doar poarta numele lui Israel, semnificatia experientei acelui patriarh. Iacob înseamna înselatorul, iar Israel înseamna cel ce lupta cu Dumnezeu si biruieste. Vedeti, Dumnezeu este plin de taine, dar în ceea ce priveste ziua mîniei Sale, El ne-a facut cunoscut cine va putea sta atunci în picioare; numai cei ce vor fi gasiti avînd pe fruntea lor pecetea viului Dumnezeu. Si cine va primi aceasta pecete? Multumim lui Dumnezeu pentru descoperirea Sa din aceasta profetie. Cei ce vor cauta asemanarea lor cu Dumnezeu în caracter, cei ce vor dovedi un spirit de ascultare deplina de legea Sa si vor pazi adevaratul Sau Sabat ca semn al puterii Sale sfintitoare iesind în final biruitori în lupta lor împotriva pacatului, cu hainele lor albite în sîngele Mielului, aceia vor primi pecetea viului Dumnezeu.
Azi, iubiti cititori, înca este pace pe pamînt. îngerii lui Dumnezeu înca tin vînturile pustiitoare ale razboaielor în frîu, pentru ca eu si dumneavoastra sa cautam cît mai grabnic sa ne asezam sub aripa ocrotitoare a Domnului Iisus Christos. Dar curînd, curînd furtuna patimilor omenesti neretinute de nici o mîna divina vor bate peste întreg pamîntul si judecatile lui Dumnezeu vor pune capat pacatului generatiei noastre, judecati turnate neamestecate cu har în paharul mîniei Sale. De aceea, înainte de a sosi acea zi finala, va invit tot asa cum a invitat si Dumnezeu pe Noe, atunci, înainte cu cîteva zile înainte de timpul potopului: „Intra în corabie tu si casa ta”. Fie ca azi, chiar acum sa alegem cu totii ocrotirea lui Dumnezeu si pregatirea noastra pentru vremea sigilarii pentru cer. Si Dumnezeu sa ne ajute tuturor la aceasta. Amin !
|
|
