Sa continuam si sa încheiem studiul pe care l-am început în prelegerea trecuta si care s-a ocupat de epistola Domnului Iisus catre biserica din Tiatira. Aceasta este cea de a patra biserica din cele sapte biserici din Asia carora Domnul alege sa le trimita prin apostolul Sau Ioan cîte o epistola. Acestei biserici din Tiatira, Domnul i se adreseaza cu cuvintele: „Iata ce zice Fiul lui Dumnezeu care are ochii ca para focului si ale carui picioare sînt ca arama aprinsa.” Dar, de ce oare Se prezinta Domnul cu astfel de cuvinte unei biserici cum este cea din Tiatira ai carei membri, de altfel, merita toata lauda pentru dragostea lor, pentru credinta, slujirea, rabdarea si abundenta faptelor lor bune. Pentru ca Domnul are ceva împotriva acestei biserici. Ea a devenit extrem de toleranta fata de unii membri ai ei pe care Domnul îi numeste în epistola Sa în chip simbolic, Izabela. Acesti membri decazut, pretinzînd ca ar avea o întelegere mai profunda a voiei lui Dumnezeu si o masura mai mare de inspiratie divina decît oricine si deci si o autoritate în acest domeniu, ei considerau ca nu ar fi nici un pacat în a se acomoda lumii pagîne, obiceiurilor si practicilor lor idolatre si imorale. Ei se socoteau profeti sau purtatorii de cuvînt ai lui Dumnezeu iar învataturile lor le priveau ca fiind în armonie cu cuvîntul lui Dumnezeu. De aceea Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu îsi ridica glasul sa le vorbeasca, sa-i demaste si sa-i puna pe toti ceilalti membri credinciosi în garda cu privire la învataturile stricacioase ale Izabelei, învataturi care nu numai ca nu sînt în armonie cu Cuvîntul lui Dumnezeu ci îl tagaduiesc, îl altereaza. Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul întrupat îsi ridica glasul pentru a apara Sfintele Scripturi, Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu.
       Ochii Fiului lui Dumnezeu sînt ca para focului. Ei au puterea de a patrunde în cele mai intime unghere ale gîndurilor omului si a cerceta tainele inimii. Poate ca asa zisa profeteasa Izabela si urmasii ei s-ar gîndi sa ascunda natura oribila a pacatelor lor în spatele unor masti de pietate, zel, consacrare. Dar pentru ochii scrutatori ai Fiului lui Dumnezeu nimic nu poate ramîne ascuns. El este în stare sa expuna privirii tuturor ceea ce în mod natural ochiul omenesc nu este în stare sa vada. Mai mult decît atît, Fiul lui Dumnezeu este gata de a rosti si revarsa asupra Izabelei judecatile teribile ale cerului. De aceea picioarele Sale sînt ca arama aprinsa. Cu ochii Sai Iisus descopera nelegiuirea, iar în final cu picioarele Sale Iisus va doborî la pamînt pe vrajmasii Sai si îi va mistui.   Pe scurt, Domnul vorbeste despre Sine acestei biserici din Tiatira ca fiind un judecator Atotstiutor si Atotputernic pentru toti cei ce savîrsesc raul înlauntrul hotarelor bisericii Sale.
       Dupa cum am aratat în prelegerea trecuta, solia Domnului Iisus catre biserica din Tiatira urmarea sa prefigureze tocmai acea perioada din istoria bisericii cunoscuta sub numele de perioada Evului Mediu întunecat. Perioada bisericii Efes a fost cea din zilele apostolilor. Dupa aceasta a urmat perioada bisericii Smirna, reprezentata de niste timpuri de necaz, persecutii. Aceasta este biserica în lacrimi, biserica din catacombe asupra careia mîna de fier a Romei apasase greu. Perioada bisericii din Pergam este perioada institutionalizarii bisericii, cînd biserica s-a încuscrit cu guvernul roman, cînd biserica a intrat în gratiile si favorurile cezarului si a încetat sa mai fie persecutata, urîta si dispretuita. Aceasta este perioada cînd preotii pagîni au dat buzna în biserica ca sa se boteze, pentru a intra în noua religie a cezarilor. Dupa aceasta perioada de institutionalizare, de oficializare a bisericii urmeaza perioada Tiatira. Acum biserica este bogata, este îmbracata în purpura si argint, este înzorzonata cu aur la gît, este fardata si curtata de toti, si vorbeste ca o profeteasa a lui Dumnezeu, cu tupeu, cu aroganta, cu pretentie de infailibilitate. însa în realitate, în aceasta perioada biserica rastalmaceste cuvîntul lui Dumnezeu încercînd ca si istorica Izabela a Vechiului Testament sa combine filozofia pagîna si ritualurile religioase ale pagînismului cu crestinismul. Ritualurile bisericii din aceasta perioada descopera urme precise ale legaturii lor cu religia pagîna a vremii. Chiar de la începutul acestei perioade apare înaltarea Mariei, mama Domnului nostru Iisus Christos la rangul de divinitate feminina pretinzîndu-se ca ea este singura persoana prin care se putea face mijlocirea pe lînga Dumnezeu si ca fara favorurile ei nu ar fi nici o sansa de mîntuire. Prezenta dominanta a femeii profetese în biserica din Tiatira pare a fi astfel o anticipare a predominantei a cultului Mariei în biserica Evului Mediu, un cult care nu are nici o baza în cuvîntul lui Dumnezeu. Prin tot felul de alte multe rituale nebiblice, de împrumut din lumea pagîna, pe care n-am avea loc sa le mentionam acum, biserica din perioada Evului Mediu a experimentat cea mai adînca depravare spirituala pe care Domnul o numeste în epistola catre Tiatira „adîncimile Satanei”.
       Ca si în biserica din Tiatira, în aceasta perioada a crestinismului Evului Mediu se pot gasi multe calitati spirituale si chiar si adevarati credinciosi. In ciuda sistemului eclesiastic corupt, în ciuda falselor învataturi, Dumnezeu a avut în aceasta perioada chiar între preoti si teologi oamenii Sai care au slujit în dragoste, în credinciosie si în adevar potrivit cu cea mai buna lumina pe care acestia au avut-o.
       Participarea la închinarea idoleasca si la ospatarea cu lucrurile jertfite idolilor, un fapt care era tolerat în biserica din Tiatira, sta ca o prefigurare a acelei doctrine nebiblice care, alaturi de cultul fecioarei Maria, avea sa devina un stîlp important în istoria doctrinei bisericii apostaziate a Evului Mediu. Este vorba de doctrina transsubstantierii jertfei Domnului Christos. Potrivit cu aceasta doctrina de natura pur omeneasca, se pretindea ca pîinea si vinul de la Sfînta Cina nu erau doar simple simboluri, ci atunci cînd ele erau împartasite ele urmau sa se transforme, prin lucrarea mediatoare a preotilor, în chiar trupul si sîngele Domnului Christos. Cu alte cuvinte, de fiecare data cînd se lua Sfînta Cina, jertfa Domnului se repeta prin interventia si puterea preotului oficiant. Aceasta însemna ca fara interventia mijlocitoare a preotului, jertfa Domnului Christos ar fi ramas un act neîmplinit. Fiul lui Dumnezeu cu ochii ca para focului si cu picioarele ca arama aprinsa Se arata acestei biserici pentru a restabili adevarul despre Sine ca El este Singurul Mijlocitor între om si Dumnezeu, si ca jertfa Sa este un act deplin si încheiat în mod definitiv la Golgota.
       Bisericii din Tiatira Domnul îi scrie. „I-am dat vreme sa se pocaiasca, dar nu vrea sa se pocaiasca”. Vedeti, Domnul nu se arata pripit în judecatile Sale; El totdeauna da oamenilor avertizari si timp suficient pentru pocainta. Dorinta Sa nu este aceea de a lovi, de a nimici pe pacatosi, ci aceea de a-i vedea întorcîndu-se la El în spirit de adevarata pocainta si marturisire a pacatelor lor. El ofera omului pacatos timp pentru schimbarea vietii. DAr este un punct peste care îndurarea lui Dumnezeu nu poate merge mai departe, nu se mai poate prelungi. Izabela nu a vrut sa se pocaiasca. Ea a dispretuit mustrarile si avertizarile Domnului si a continuat în depravarea credintei bisericii si în dezonorarea Fiului lui Dumnezeu pîna cînd timpul de îndurare din partea Domnului s-a încheiat pentru ea. Acum sosise timpul judecatilor
      





divine. „Iata ca am s-o arunc bolnava în pat si celor ce preacurvesc cu ea am sa le trimit un necaz mare daca nu se vor pocai de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei”. Judecatile lui Dumneze aveau sa cada asupra sistemului religios apostaziat al bisericii Evului Mediu cît si asupra celorlalte biserici care desi separate de papalitate continuau sa pastreze din practicile si doctrinele ei ratacitoare. Sub domnia împaratesei Izabela religia lui Israel ajunsese o religie pagînizata. Tot asa, lepadarea adevaratei credinte în Evul Mediu a dus în cele din urma la o biserica papala semipagînizata. Catolicismul Romei, avea sa scrie teologul Mac Carol, este o amestecatura jignitoare la adresa divinitatii, o amestecatura de iudaism, pagînism si crestinism. Protestantismul paseste în mod progresiv pe drumul trasat de Roma. In Tiatira de altadata se afla un templu mare închinat lui Apolo, zeul Soare, mai marele tuturor zeilor din acel oras, si tot acolo se afla un altar la care slujea o femeie ca preoteasa a lui Apolo. Dupa cum se stie, Baal a fost zeul Soarelui la sidonieni, poporul din care provenise Izabela. Si sub domnia Izabelei Baal devenise mai mare zeilor la care ajunsese sa se închine tot Israelul. Inchinarea la soare este temelia religiilor pagîne din toate epocile, fapt care a devenit fundamental si în sistemul religios papal. Papalitatea, ea însasi recunoaste ca a lepadat Sabatul Domnului, memorialul creatiunii si semnul adevaratei închinari, înlocuindu-l cu duminica, ziua soarelui, o sarbatoare pagîna. Este interesant de urmarit faptul ca aproape toate bisericile protestante calca în aceasta privinta pe urmele Romei, fara ca pentru acest punct de doctrina sa mai caute un suport Biblic, un asa zice Domnul. Desi judecatile care aveau sa fie revarsate asupra Tiatirei se refereau în mod sigur la cele sapte plagi din cele sapte potire ale mîniei lui Dumnezeu care urmeaza sa fie revarsate asupra desfrînatei celei mari, aceste judecati pot sa fie totdata luate si ca o prefigurare a plagilor si bolilor cu care Europa crestina a secolelor 13 si 14 a fost lovita. Din rapoartele istorice aflam date înspaimîntatoare ale ravagiilor produse de epidemia de ciuma bubonica, numita moartea neagra, care, cu adevarat a pustiit Europa. Se estimeaza ca datorita acestei plagi numai în Europa au murit peste 25 de milioane de oameni. Scopul real al judecatilor ce aveau sa se abata asupra Tiatirei era acela ca si bisericile din jurul ei sa se trezeasca, sa-si verifice credinta si umblarea lor cu Dumnezeu si sa recunoasca prezenta lui Iisus în biserica Sa, prezenta Aceluia care cerceteaza rarunchii si inima si care este drept, dînd fiecaruia dupa faptele sale.
       Biserica din Tiatira, cît si biserica din perioada Evului Mediu, trebuiau sa ramîna o avertizare clara pentru bisericile tuturor timpurilor. Chiar în prezent diavolul da tîrcoale ca un leu. Tinta pe care el o urmareste cu atîta înfrigurare este aceea de a desparti, de a smulge pe credinciosi si bisericile lor de pe temelia Cuvîntului lui Dumnezeu si a-i ispiti ca pe vremuri cu învataturile seducatoare si amagitoare ale mintii veacului acestuia. Epistola Domnului Christos catre Tiatira se încheie înca cu o încurajare si o binecuvîntare pentru cei credinciosi, cu un apel si cu niste fagaduinte minunate. „Voua înca, tuturor celorlalti din Tiatira, care nu aveti învatatura aceasta si n-ati cunoscut adîncimile Satanei, cum le numesc ei, va zic: ‘Nu pun peste voi alta greutate'”. Este semnificativ faptul ca aceste cuvinte ale Domnului împart biserica din Tiatira în doua clase de credinciosi. Unii apostaziati, decazuti, care s-au lasat prinsi în amagirile Satanei. Cealalta clasa este a ramasitei celor credinciosi. In aceasta epistola, pentru prima data solia divina distinge un grup deosebit înlauntrul bisericii. Ramasita evlavioasa din Tiatira este chemata la ascultare, la credinciosie fata de adevarurile pe care Domnul deja i le încredintase. Povara de adevaruri pe care ramasita trebuia sa o poarte era suficienta. Domnul nu avea sa mai aseze pe umerii lor alte responsabilitati mai mari. Aceasta ramasita avea datoria sfînta de a transmite generatiei viitoare de credinciosi curatia învataturilor divine ale Evangheliei Domnului Christos. „Numai tineti cu tarie ce aveti pîna voi veni”, le zice Domnul. Este remarcabil faptul ca aceasta este prima referinta din toate cele sapte epistole cu privire la venirea Domnului Christos, ca fiind singura speranta a celor ce erau atunci si aveau sa fie întotdeauna împresurati si sufocati de un sistem religios apostaziat. Domnul va veni. Orice ochi îl va vedea, dar atentie, El va veni pentru cei credinciosi care au tinut cu tarie adevarurile Sfintelor Scripturi pe care El le-a încredintat bisericii Sale. Si cînd va veni El, va rasplati pe cei credinciosi si ascultatori. Iata cum suna fagaduintele Sale: „Celui ce va birui si celui ce va pazi pîna la sfîrsit lucrarile Mele îi voi da stapînire peste neamuri; le va cîrmui cu un toiag de fier si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal Meu, si-i voi da Luceafarul de dimineata”. Din aceste fagaduinte reiese clar gîndul dominant ca puterile acestei lumi s-au straduit si se vor stradui sa strice si sa nimiceasca domnia lui Christos asupra oamenilor de pe aceasta planeta. Dar Fiul lui Dumnezeu va iesi în cele din urma biruitor asupra tuturor vrajmasilor Sai dinlauntrul si din afara bisericii. In cele mai grele momente de criza a ramasitei celor credinciosi, Iisus va împartasi putere alesilor Sai. Lumea va batjocori si respinge adevarul. Ea va cauta sa persecute si sa aduca suferinte amare asupra celor ascultatori de Iisus dar acestia vor fi nu numai partasi ai suferintelor lui Iisus ci si partasi ai biruintelor Sale, partasi ai slavei Sale. Ei vor judeca împreuna cu El neamurile, ei vor intra în stapînirea acestei lumi. In aceasta fagaduinta gasim de fapt repetarea fagaduintei pe care Dumnezeu i-a facut-o cunoscut proorocului Daniel la încheierea vedeniei sale din capitolul 7, fagaduinta care zice astfel: „Dar domnia, stapînirea si puterea tuturor împaratiilor care sînt pretutindeni sub ceruri se vor da poporuluji sfintilor Celui Prea înalt. Imparatia Lui este o împaratie vesnica si toate puterile îi vor sluji si îl vor asculta”.
       In al doilea rînd Domnul promite celor credinciosi Luceafarul de dimineata. Aceasta înseamna ca toti cei neprihaniti si credinciosi în puterea întunericului noptii spirituale care domnea împrejurul lor, aveau sa straluceasca ca si luceafarul de dimineata. „Cei întelepti vor straluci ca stralucirea cerului; si cei ce vor învata pe multi sa umble în neprihanire vor straluci ca stelele în veac si în veci de veci”. Aceasta este fagaduinta Domnului catre Daniel, profetul din Babilon si aceasta fagaduinta era acum rostita de Iisus bisericii Sale care se afla în Babilonul spiritual. Iar Domnul Iisus, cînd a fost printre noi oamenii, a rostit aceasta fagaduinta minunata: „Atunci, cei neprihaniti vor straluci ca soarele în împaratia lui Dumnezeu. Cine are urechi de auzit sa auda”. Da, cei neprihaiti vor straluci. Ei îsi vor curati vietile lor prin meritele sîngelui ispasitor al Mielului si în veacurile fara de sfîrsit ale vesniciei vor fi ca o marturie a harului lui Dumnezeu, ca o reflectare a stralucirii slavei Mielului în ciuda întunericului spiritual care-i înconjoara. Impresurati la tot pasul de ispite, de favoruri ieftine, de placerile de o clipa ale pacatului, ei vor alege sa traiasca nemînjiti de stricaciunea care este în lume. Cine are urechi sa auda ce zice bisericilor Duhul. Dar oare, ce vrea sa ne spuna Duhul lui Dumnezeu prin aceasta epistola catre biserica din Tiatira? El vrea sa ne trezeasca, sa ne avertizeze si sa ne spuna raspicat: „Nu va lasati tîrîti de nici o învatatura care nu are ca baza Cuvîntul lui Dumnezeu. Tineti-va strîns lipiti de Cuvîntul divin. El este singura siguranta a bisericii, singura calauza, singura temelie a credintei, singura ancora care ne-a mai ramas atunci cînd puternicii curenti ai teoriilor omenesti, ai învataturilor Satanice izbesc credinta noastra. Iar atunci cînd între noi se vor ridica profeti falsi care vor cauta sa rataceasca biserica prin propriile lor fantezii religioase, opriti-va si cercetati duhurile. Iar daca o învatatura nu vine de la Dumnezeu, atunci respingeti-o. Unele false doctrine vor aparea sub o foarte placuta si frumoasa masca. In Tiatira se purta masca super-evlaviei. In zilele noastre religia a îmbracat masca slujirii pentru nevoile omenirii, pentru binele societatii. Azi se predica o Evanghelie sociala din care lipseste spiritul adevaratei pocainte. De aceea înca o data, sa ascultam ce ne spune Duhul: Tineti-va strîns de Cuvîntul lui Dumnezeu, caci numai în adevarurile lui vesnice se afla puterea credintei si slujirii noastre si numai prin trairea lor va straluci în lumea de azi cunostinta slavei Domnului Iisus Christos. Fie ca încheierea acestei epistole sa fie pentru noi acum ocazia unei consacrari fierbinti pe altarul lui Dumnezeu. Amin!

Solie pentru o biserica pe placul lumii (II)