Multumim din toata inima lui Dumnezeu, Tatal nostru ceresc pentru ca numai datorita îndurarii si bunatatii Sale nesfârsite, numai datorita iubirii si purtarii Sale de grija fata de fiecare dintre noi ne gasim astazi din nou împreuna la studiul cartii Apocalipsa. Ceea ce m-a determinat sa încep aceste prelegeri a fost numai dorinta mea sincera de a ajuta pe cît mai multi dintre dumneavoastra de a descoperi, a cunoaste si a va lega viata pentru totdeauna de Iisus Christos care este Creatorul, Rascumparatorul, Mijlocitorul, Biruitorul, Prietenul si Mirele nostru care sta gata sa vina ca sa ne ia acasa le El. Desigur, daca si dumneavoastra doriti acest lucru, ciclul de studii pe care deja l-am început va va potea sluji drept calauza spre Iisus. Aceasta este nevoia noastra cea mai urgenta. Aceasta este datoria de capetenie a vietilor noastre – refacerea legaturii noastre cu Dumnezeu prin primirea Domnului Christos ca Mîntuitor si Stapîn peste viata noastra. Noi putem avea totul în aceasta viata, putem ajunge departe pe scara sociala sau financiara, dar curînd, cînd istoria acestei planete se va încheia, multi, foarte multi dintre noi vom descoperi cît de gresit am pus accentul pe lucrurile acestei vieti. Vom descoperi ca am pus prea mare pret pe niste lucruri pieritoare si în schimb am neglijat tocmai acea latura a vietii noastre, viata spirituala, care ar fi trebuit sa fie ancorata de Dumnezeu. Atunci multi vor întelege cuvintele Domnului Iisus „ce ar folosi unui om sa cîstige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul sau?” Si imediat dupa aceste cuvinte, Mîntuitorul a adaugat solemnul anunt: „Caci Fiul Omului are sa vina în slava Tatalui Sau cu îngerii Sai si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele lui”. Iata în aceste cuvinte sintetizata adevarata filozofie a vietii. Aici gasim asezate alaturi doua elemente importante: adevarata noastra nevoie de a ne cladi o viata spirituala si evenimentul cosmic care urmeaza sa confrunte cît de curînd vietile noastre. Atunci, de abia atunci unii vor descoperi de cît de putina valoare a fost toata alergatura lor prin viata, toata lupta lor de a fi si de a avea si ca singurul lucru care le-ar fi putut satisfactie si siguranta pentru viitor ar fi fost o buna si profunda legatura cu Iisus. De aceea, iubiti cititori va invitam mereu si mereu prin intermediul acestor prelegeri, sa strîngeti familia macar o jumatate de ora în jurul Sfintelor Scripturi, sa strîngeti pe cei dragi si sa cautati sa depuneti straduinte serioase în vederea cunoasterii lui Iisus si a pregatirii pentru ziua întîlnirii cu El. In aceasta privinta cartea Apocalipsa este un ajutor excelent.
Asa cum am subliniat si în prelegerea trecuta, întreaga carte pare sa fie o derulare de scene în continua miscare, cu tablouri pline de dinamism, cu simboluri foarte profunde în întelesul lor; o carte saturata cu sunete, glasuri, imnuri de lauda, întrebari si raspunsuri, cu anunturi solemne si apeluri fierbinti. Dar, în realitate, pentru cel ce o studiaza cu atentie, cu rabdare si cu rugaciune, aceasta carte este de fapt saturata cu Iisus.
Acum, doresc sa pasim în aceasta catedrala a descoperirilor profetice si sa privim la primul tablou, la Fiul Omului. Dar, mai înainte de aceasta ma simt dator sa dau un raspuns la o întrebare care a ramas nelamurita. Este de fapt întrebarea pe care mai toti cercetatorii sinceri si interesati ai Apocalipsei simt nevoia sa si-o puna la un moment dat, si anume: „Care este metoda corecta de interpretare pe care ar trebui s-o folosesc acum pentru a dezlega tainele si mesajele care stau ascunse în aceasta tesatura de simboluri?„
In general oamenii sînt tentati sa trateze lucrurile în viata luînd pozitii extreme fie din graba, fie din nestiinta, fie din prea mare încredere în ei însisi. In ce priveste metoda de interpretare a profetiei unii merg la extrema interpretarii fantastice care nu tine cont atît de mult sau poate chiar de loc de elementele profetiei ci mai mult de propria lor imaginatie, în timp ce la cealalta exrtrema se gasesc aceia care cred ca orice detaliu, orice virgula sau punct al textului profetic trebuie neaparat sa fie încarcat cu o semnificatie anumita, caci numai asa ar putea avea profetia respectiva un sens sau un mesaj. Unii gresesc deci prin a scoate, ceilalti gresesc prin a adauga. Unii gresesc din nestiinta, nechibzuinta, sau împotrivire fata de adevar, în timp ce ceilalti gresesc din prea mare încredere în propria lor inteligenta, din încumetare sau din dorinta de a se recunoaste în final aportul lor la descifrarea tainelor lui Dumnezeu. Cea mai frecventa atitudine, involuntara poate, a acelora care studiaza Apocalipsa, este aceea de a dori sa cunoasca semnificatia tuturor detaliilor unei scene, ale unui tablou sau vedenii. Si daca nu au reusit în aceasta directie, sa stie totul despre toate, li se pare ca nu stiu nimic. Apocalipsa însa, nu trebuie sa fie privita ca un teritoriu necunoscut de pe harta unui continent care trebuie cucerit cu metrul patrat, pas cu pas. Apocalipsa nu este destinata sa fie pentru cititorii ei un fel de piatra de încercare a inteligentei lor, a fortei lor de a patrunde si dezlega tainele divine. Ea este deja o descoperire; ea este un fel de parabola care trebuie interpretata potrivit cu mesajul ei, nu cu elementele ei de detaliu. Pentru a ma face si mai bine înteles, permiteti-mi sa ma folosesc de una dintre cele mai cunoscute parabole a Domnului Iisus, parabola Samariteanului milos pe care o gasim în Evanghelia dupa Luca la capitolul 10. Cei mai multi dintre dumneavoastra sînteti foarte familiarizati cu continutul ei, cu povestirea în sine. Acum întreb: „Cum procedati pentru a o interpreta? Care sînt laturile parabolei de care va gînditi sa ancorati interpretarea, de la care credeti ca ar trebui sa înceapa decodificare ei?” Iata aici un exemplu gresit de interpretare în care cel ce a dat interpretare a vrut sa tina cont de orice detaliu al parabolei si sa-l interpreteze.
Potrivit cu acea interpretare, omul care se cobora de la Ierusalim la Ierihon reprezinta pe primul om Adam, capul rasei umane. El este acela care a parasit cetatea cereasca pentru ca sa se coboare spre cetatea pamînteasca, spre orasul decazut. Si pentru ca si-a întors privirea si directia vietii de la cele divine la cele lumesti, omul a cazut în mîinile tîlharilor, adica în mîna Satanei si a îngerilor lui. Acestia l-au batut, l-au dezbracat de hainele neprihanirii lui si l-au lasat aproape mort. Da, mort în greselile si pacatele lui. Preotul si levitul care au trecut pe lînga cel cazut între tîlhari reprezinta Legea si sistemul jertfelor Vechiului Testament. Acestia nu i-au putut veni sarmanului om în ajutor. Ei erau lipsiti de orice putere. Numai Samariteanul cel milos care este Iisus Christos, S-a oprit si s-a aplecat asupra omului si i-a dat ajutorul necesar; i-a uns ranile cu untdelemn, care este simbolul Duhului Sfînt si le-a legat cu vin, care este sîngele Golgotei. Apoi a asezat pe omul cazut între tîlhari, pe catîrul lui, adica pe meritele neprihanirii Sale divine, pentru a-l transporta la un han, care este biserica. A doua zi Samariteanul milos a dat hangiului 2 lei, care reprezinta la rîndul lor Cuvîntul lui Dumnezeu si Sfînta Cina, care sa împlineasca nevoile sarmanului om. Dupa aceasta, Samariteanul milos a plecat fagaduind, întocmai ca si Domnul Christos, sa se întoarca pe acolo.
As vrea acum sa te întreb, stimate cititor, ai detectat greseala acestui fel de interpretare? Sau sa te întreb altceva: îti place acest fel de a trata niste simboluri? Daca credeti ca aceasta este metoda corecta de a interpreta o parabola sau o descoperire profetica, atunci ma tem ca niciodata nu veti putea atinge adevaratul înteles al parabolelor Domnului si cu atît mai mult al Apocalipsei. Greseala acestui fel de interpretare sta tocmai în premiza de la care se porneste, aceea de a identifica orice amanunt al parabolei si a-i acorda apoi fiecaruia în parte în mod obligatoriu un înteles spiritual. Pe cine reprezinta sarmanul om? Pe cine reprezinta tîlharii, dar preotul, dar levitul sau Samariteanul milos? Ce anume vrea sa simbolizeze vinul, untdelemnul, hanul, hangiul si cei doi lei dati hangiului? Nu, niciunul din aceste lucruri nu au un înteles spiritual luat separat. Daca de exemplu catîrul Samariteanului milos trebuie sa poarte o semnificatie spirituala, ma întreb cine este acela dintre noi care trebuie sa hotarasca care este acea semnificatie? Ce se întîmpla cu cei 2 lei pe care i-a primit hangiul? Reprezinta ei cele doua Testamente, sau Biblia si Sfînta Cina, sau cumva cele doua mari principii, Legea si harul? Intreb din nou, cine este arbitrul, cine are ultimul cuvînt privind însemnatatea spirituala a celor 2 lei? Contextul parabolei nu ne spune nimic despre han sau hangiu, nici despre catîr si nici despre cei 2 lei. Si daca contextul parabolei nu ne spune nimic într-o directie, atunci nici noi nu trebuie sa avem ceva de spus. In mod sigur însa, ca toate elementele parabolei au valoarea lor. Atît untdelemnul ca si vinul, atît preotul cît si levitul, atît hanul cît si cei doi lei. Aceste elemente apartin parabolei si fara ele parabola nu ar fi fost completa, nu ne-ar fi transmis drept urmare nici o învatatura, nici o semnificatie spirituala. Ele nu au de ce sa aiba o semnificatie separata, si ele sînt acolo pentru ca parabola sa fie completa si plina de înteles, asa încît cînd citim parabola sa putem sa ne întrebam: Acum, care este însemnatatea acestei parabole, luate ca un întreg? Fiecare parabola are o tema centrala, o idee ca un pivot. O studiere atenta a contextului ne va descoperi ideea centrala în mod foarte clar. De exemplu, în lumina parabolei cu samariteanul milos, morala întregii povestiri este: în loc de a ne
|
|
întreba cine este aproapele nostru, noi am trebui sa ne dovedim aproapele tuturor acelora pe care Domnul îi aseaza în preajma noastra. In acelasi mod ar trebui judecate si simbolurile din cartea Apocalipsei. Si în aceasta privinta nu ar trebui sa ne preocupe atît de mult detaliile.
Sigur ca spiritul nostru de curiozitate se simte încontinuu stimulat de cele ce citim, dar noi nu ar trebui sa luam fiecare detaliu si sa ne straduim sa-i gasim în mod separat semnificatia. De pilda în Apoc. 9,7 ni se vorbeste în chip simbolic despre o invazie de lacuste. Dar ce lacuste curioase, pe capete avea niste cununi si purtau parul ca femeile. Aveau niste dinti ca dintii de lei, aveau platose si niste cozi ca de scorpion. Nu, nu este cazul sa luam fiecare detaliu, aceste detalii apartin tabloului întreg, tot asa cum vinul si untdelemnul, catîrul si banii, hanul si hangiului apartineau parabolei samariteanului milos. Ceea ce trebuie sa devina prima noastra preocupare este aceea de a gasi un raspuns la întrebarea: Ce intentioneaza sa ne transmita aceasta profetie, aceasta vedenie, aceasta scena sau imagine profetica luata ca un întreg, ca un tot. Si în al doilea rînd, trebuie sa gasim acea idee predominanta care sta în centrul întregului tablou. Noi trebuie sa pastram în atentia noastra cuvintele foarte clare ale apostolului Petru care exprima regula de baza a interpretarii unui pasaj profetic. El ne spune în capitolul 1 cu versetul 20 din prima sa epistola urmatoarele: „Fiindca, mai înainte de toate, sa stiti ca nici o proorocie din Scriptura nu se tîlcuieste singura”. Aceasta înseamna ca trebuie sa fim atenti ca nu cumva sa încercam o interpretare separata nici a unei profetii si nici a unui element de profetie. De asemeni, trebuie sa nu uitam ca scopul lui Dumnezeu ca si al uneltei de care El s-a folosit este acela ca prin cuvîntul citit sa devenim mai întelepti în ceea ce priveste mîntuirea, sa ne zidim în credinta si sa ne mîngîiem în încercarile vietii.
 Si acum, va invit sa ne luam putin timp pentru a privi primul tablou profetic cu care se deschide cartea Apocalipsei.
Sa citim primele 2 versete din capitolul 1. „Descoperirea lui Iisus Christos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întîmple în curînd. Si le-a facut-o cunoscut trimitînd prin îngerul Sau la robul Sau Ioan, care a marturisit despre cuvîntul lui Dumnezeu si despre marturia lui Iisus Christos si a spus tot ce a vazut”.
Primul capitol din Apocalipsa este format din sapte parti care se pot remarca foarte usor. Versetele citite mai înainte formeaza prima parte din cele sapte parti ale capitolului, aceasta fiind introducerea. Din versetele citite am aflat cîteva lucruri. Primul, titlul cartii, al doilea, sursa de inspiratie; apoi scopul pentru care a fost scrisa; si în cele din urma, cum a fost transmisa lui Ioan, instrumentul pe care Dumnezeu l-a folosit pentru scrierea Apocalipsei.
Titlul este „Descoperirea lui Iisus Christos”. Sursa de inspiratie este Dumnezeu. Scopul, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întîmple în curînd. Canalul de comunicare între cer si pamînt a fost un înger „si le-a facut cunoscut trimitînd pe îngerul Sau la robul Sau Ioan”. Observati aici un lant; din care nu trebuie sa lipseasca nici o veriga: Dumnezeu, Iisus Christos, îngerul Sau, robul Sau Ioan. Si adaugînd acum si versetul 3 aflam si ultimele verigi: „Ferice de cine citeste, cine asculta si împlineste”. Deci, urmatoarele verigi dupa robul Sau Ioan, sînt cei ce citesc, cei ce asculta si cei ce împlinesc. Aceasta fericire din versetul 3 este prima fericire din cele sapte fericiri pe care le gasim în cartea Apocalipsei. Sa o citim pe prima: „Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei proorocii si pazesc lucrurile scrise în ea, caci vremea este aproape”.
 Urmeaza acum partea a doua a capitolului 1 care contine salutarea din partea apostolului si cuvintele lui de lauda catre Iisus. Acestea sînt cuprinse în versetele 4-6: „Ioan, catre cele sapte biserici care sînt în Asia: Har si pace voua din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine; si din partea celor sapte duhuri care stau înaintea scaunului Sau de domnie si din partea lui Iisus Christos, Martorul credincios, Cel întîi nascut din morti, Domnul împaratilor pamîntului. A Lui care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sîngele Sau si a facut din noi o împaratie si preoti pentru Dumnezeu, Tatal Sau, a lui sa fie slava si puterea în vecii vecilor, amin”. Din aceasta a doua parte aflam care erau destinatarii imediati pe care apostolul Ioan i-a avut în vedere cînd a scris Apocalipsa, însa din versetul 3 citat mai sus, aflam ca nu numai cele sapte biserici din Asia aveau sa fie destinatarii cartii sale profetice, ci toti aceia care pe parcursul veacurilor de atunci si pîna astazi aveau sa citeasca, sa asculte si sa împlineasca lucrurile scrise în ea. în aceasta salutare apostolica remarcam prezenta tuturor celor trei persoane ale dumnezeirii – Tatal, Fiul si Duhul Sfînt. Motivul probabil pentru care Ioan le aminteste pe toate trei este acela ca Dumnezeu este vazut ca locuind în templul Sau ceresc. Harul si pacea vin de la Tatal care troneaza deasupra chivotului în Sfînta Sfintelor. Duhul Sfînt este prezent aici în acelasi templu în Sfînta prin simbolul sfesnicului cu sapte brate care raspîndeste lumina, iar Iisus Christos cu ispasirea Sa simbolizata prin jertfele care se aduceau în curtea templului. Si atunci cînd apostolul Ioan aminteste numele Domnului Christos, din inima lui izbucnesc cuvinte de lauda si adorare la adresa Domnului. Aici mai aflam si alte trei nume care se aplica Domnului Iisus. Acestea sînt Martorul credincios, Cel întîi nascut din morti si Domnul împaratilor pamîntului. Cele trei nume se refera pe rînd la lucrarea Sa pamînteasca de martor al lui Dumnezeu printre noi oamenii, martor despre cele ce a auzit si a vazut la Tatal. Al doilea nume, de Cel întîi nascut din morti se refera fara nici un dubiu la învierea Sa, El fiind pîrga celor adormiti în credinta, El fiind dovada suprema a unei noi vieti de care toti cei credinciosi vor avea parte. Iar cel de al treilea nume al Domnului Christos pe care l-a folosit Ioan, Domnul împaratilor pamîntului, este numele care-L prezinta pe Iisus ca luptator, biruitor si întemeietor al împaratiei lui Dumnezeu. Curînd, toate împaratiile acestui pamînt, toate stapînirile si toate onorurile si puterea vor fi transferate în mîinile lui. In mod virtual, Iisus este Stapînul acestei planete, pentru ca El a recîstigat-o prin sîngele Sau din mîinile Satanei, dar din pacate pamîntul este înca în mîna celui rau. Toata lumea zace în cel rau, ne spune Scriptura. Dar aici Apocalipsa ne face sa privim lucrurile nu asa cum sînt, ci asa cum vor fi. In alta ordine de idei, pentru noi, aceste trei nume ale Domnului Christos au o deosebita semnificatie practica. In numele lui Iisus de Martor credincios, este descrisa relatia Sa cu noi, cu biserica Sa pe care El o avertizeaza cu credinciosie cu privire la pacatele ei si careia îi pune la dispozitie fagaduinte nespus de mari si scumpe. Marturiile Sale sînt o dovada a credinciosiei Sale fata de noi. Numele „Cel întîi nascut dintre cei morti” ne vorbeste despre rolul Sau de Stapîn si arbitru al destinului nostru, despre autoritatea Sa suprema. Ce mîngîiere este acest nume pentru acei ce azi zac pe pat de suferinta în asteptarea mortii, sau pentru cei îndurerati din pricina despartirii lor de cei dragi care au fost coborîti în pulberea pamîntului Numele Sau de „Domn al împaratilor pamîntului” ne ofera cea mai mare asigurare ca nu exista nici un dusman de care ar trebui sa ne fie frica atîta vreme cît am facut pe Iisus Domn peste viata noastra. „Cînd este El la dreapta mea”, spunea psalmistul, „nu ma tem de nici un rau”.
Si ca încheiere a cuvintelor sale de dedicatie, atunci cînd Ioan pronunta numele Domnului Iisus, inima sa se umple de izbucniri de lauda si de recunostinta pentru iubirea nemarginita a Domnului fata de noi oamenii. El care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sîngele Sau si a facut din noi o împaratie si preoti pentru Dumnezeu. In aceasta întreita lucrare a iubirii lui Iisus, trebuie sa fie si izvorul laudei si recunostintei noastre fata de Domnul nostru. Iisus ne iubeste. Aceasta este atitudinea Sa permanenta fata de noi oamenii. El ne-a spalat de pacate în ceasul cel mai mare de criza, iubirea Sa pentru noi L-a mînat sa Se jertfeasca pe Golgota ca noi sa fim curatiti de orice vina, iar în iubirea Sa El ne-a ridicat si ne-a facut onoarea sa ne cheme conlucratori cu El, preoti pentru Dumnezeu. Oare, nu sînt toate acestea suficiente motive de a încheia minutele noastre de studiu de azi cu cuvinte de lauda si adorare pentru Iisus Domnul nostru? Sînt sigur ca la toate acestea, fiecare dintre noi ar putea adauga mult mai multe motive. De aceea, Doamne Iisuse, te rugam sa primesti închinarea, cinstea, slava si toata lauda pentru iubirea Ta infinita, pentru harul Tau plin de toate darurile cerului, pentru planurile Tale în care noi sîntem clipa de clipa în atentia Ta. Iubirea Ta este cel mai mare dar si cea mai mare onoare pentru noi. De aceea Doamne, primeste acum inima noastra si umple-o cu dragostea Ta, pentru ca si slujba si trairea noastra printre oameni sa poarte chipul Tau. Si îti multumim pentru toate acestea si acum si dorim si în veci de veci. Amin!
|
|