Desi abia am început studiile noastre din Apocalipsa, ele promit sa devina din ce în ce mai interesante si sa ne aduca de fiecare data un spor de lumina în descoperirea si cunoasterea lui Iisus Christos, Domnul si Mîntuitorul nostru.
Prelegerea trecuta s-a încheiat prin trecerea în revista capitol dupa capitol a întregului material al cartii Apocalipsa, facînd un fel de recenzie a tuturor viziunilor raportate pe paginile ei. Astazi, ca prim pas, doresc sa organizam putin toata aceasta colectie de istorisiri cu caracter profetic, viziuni, imnuri de lauda si apeluri divine, care la un loc formeaza Apocalipsa. Pentru aceasta ne-am putea folosi de una dintre cele mai simple metode, exact aceea de care se pare ca s-a folosit chiar apostolul Ioan cînd a scris cartea sa. Apostolul a transferat atentia cititorului în mod alternativ de la cer la pamînt, sau în alt sens de la har si slava la judecata si nimicire. Diferiti comentatori ai cartii Apocalipsei si-au imaginat tot felul de scheme dupa care au grupat materialul profetic al cartii clasificari bazate fie pe cifra 3, fie pe cifra 7. Un exemplu de organizare pe trei subîmpartiri, în linii mari arata cam asa:
Prima subîmpartire este bazata pe pasajul de la capitolul 1 începînd de la versetul 8 pîna la capitolul 3 cu ultimul verset, care ne vorbeste despre Iisus si biserica Sa.
A doua subîmpartire ne vorbeste despre Domnul Iisus si vrajmasii Sai, aceasta subîmpartire fiin cuprinsa între capitolele 4 si 20.
Iar cea de a treia subîmpartire descrie pe Domnul Iisus Christos si sfintii Sai biruitori, sectiune formata din capitolele 21 si 22.
Aceasta schema bazata pe 3 subîmpartiri are un prolog sau introducere, cît si un epilog, sau încheiere. Alti comentatori, bazîndu-se pe faptul ca cifra 7 este foarte frecventa în cartea Apocalipsei, si mai ales pe faptul ca au gasit în ea o succesiune de 4 seturi de 7 biserici, 7 peceti, 7 trîmbite si 7 plagi, au conceput o schema în care au organizat tot materialul Apocalipsei în 7 subîmpartiri. Acum doresc sa dau un exemplu în forma cea mai simpla a unei scheme de organizare a întregului material apocaliptic în cele 7 subîmpartiri.
Prima subîmpartire este: Domnul Christos în mijlocul celor 7 sfesnice. Aceasta este tema centrala cuprinsa în primele 3 capitole. Capitolele 4-7 constituie cea de a doua subîmpartire naturala a cartii Apocalipsei. Tema acestei subîmpartiri este: Iisus si cartea pecetluita cu 7 peceti. Urmatoarea subîmpartire consta din capitolele 8-11 iar tema lor centrala este: Cele sapte trîmbite ale judecatii divine. A patra subîmpartire este formata din capitolele 12-14, vorbind despre lupta dintre femeie si balaur. A cincea subîmpartire prezinta cele sapte potire ale mîniei lui Dumnezeu si este formata din capitolele 15 si 16. Caderea Babilonului si pedepsirea fiarei si a profetului mincinos este tema capitolelor 17-19, fiind a sasea subîmpartire. A saptea subîmpartire, cuprinsa în capitolele 2 0-22 ne vorbeste despre judecarea Satanei, nimicirea lui si asezarea Noului Ierusalim pe un pamînt reînoit si sub un cer refacut.
Alti comentatori, în dorinta de a simplifica si mai mult lucrurile, au organizat întregul material al Apocalipsei în 2 mari subîmpartiri: Prima, formata din viziunile capitolelor 1-11 si care ne prezinta lupta dintre biserica si balaur. Aceasta subîmpartire ne face cunoscut ca biserica în mijlocul careia se afla Iisus, este persecutata de lume si pe masura ce timpul trece, conflictul dintre biserica si balaur creste continuu în intensitate. A doua subîmpartire ne vorbeste despre natura spirituala a acestui conflict dintre biserica si balaur. Ea ne spune ca asemenea ghetarilor, conflictul mai sus amintit are un caracter mult mai profund. Aceasta subîmpartire aseaza conflictul bisericii pe fundalul conflictului dintre Iisus si Satana, un conflict declansat cu mult timp mai înainte de crearea primei perechi de oameni, un conflict de proportii cosmice, conflictul dintre bine si rau.
Desi este foarte interesant si instructiv sa avem organizat tot materialul cartii Apocalipsei pe subîmpartiri pentru o mai buna întelegere a ei, totusi, trebuie sa stim ca nu numarul de subîmpartiri are importanta, nu pe acesta ar trebui sa punem accentul, ci pe unitatea cartii, pe strînsa legatura dintre cele 7, 3, 2 sau oricîte alte subîmpartiri ale cartii. Numai o fugara privire asupra subîmpartirilor create de viziunea cu cele sapte biserici, sapte peceti, sapte trîmbite, ne-ar putea forma o convingere puternica în favoarea ideii ca Apocalipsa este o carte complet unitara în continutul ei. Dovada este data de faptul ca fiecare din aceste viziuni merg în paralel urmarind desfasurarea unor evenimente diferite dar care au loc pe aceeasi perioada de timp, timp care începe cu prima biserica apostolica si se încheie cu revenirea în slava a Domnului Iisus Christos. Cititi va rog cu atentie primele 11 capitole din Apocalipsa si veti observa cît de strînsa este legatura între toate elementele acestei parti profetice si cît de pregatitoare sînt aceste capitole pentru ceea ce urmeaza în celelalte 11 capitole cu care se încheie cartea. Apocalipsa este unitara si prin faptul ca pe tot parcursul ei apare mereu acelasi contrast dintre purtarea oamenilor si principiile morale ale guvernarii lui Dumnezeu. In aceasta privinta, cartea este moderna, fie ca e citita peste 50 de ani, fie ca ar fi fost citita acum 50 de ani sau acum 1000 de ani. Ea este aplicabila la conditiile oricarui continent. Aici sînt asezati omul si Dumnezeu fata în fata.
Avînd în minte cele sapte subîmpartiri despre care vom mai vorbi si cu alte ocazii, sa ne gîndim din nou la unitatea cartii Apocalipsei. Oriunde este o biserica, este un sfesnic, este un purtator de lumina, asa încît lumea poate sa vada lumina lui Iisus Christos în mijlocul întunericului, asa ne spune prima subîmpartire. Dar oriunde biserica straluceste, lumea curînd va începe sa urasca lumina, iar întunericul va refuza sa-i îngaduie luminii sa biruiasca. Drept urmare încep persecutii si încercari de tot felul, aceasta ne spune cea de a doua subîmpartire. In orice caz aceste încercari sînt îngaduite si puse la lucru pentru binele bisericii. Tronul Celui Vesnic este în ceruri, nu pe pamînt, iar credinciosii tronului divin vor iesi totdeauna biruitori; ei vin din necazul cel mare. Insa, oriunde biserica este persecutata, ne asigura cea de a treia subîmpartire, Domnul asculta rugaciunile celor prigoniti si le raspunde. El ia nota de sîngele sfintilor Sai martiri. Iata de ce se aud din cer trîmbitele care anunta judecatile ce stau sa fie slobozite peste cei rai. Aceasta lupta de suprafata pe care oricine o poate vedea, dintre biserica si lume, ne spune de fapt cea de a treia subîmpartire, aceasta ne pune în cunostinta despre o lupta si mai ascutita, si mai acerba – aceea dintre Christos si Satana. Pentru toti aceia care refuza sa se întoarca la Dumnezeu în pocainta sincera si adevarata, cerul le-a rezervat cele sapte potire ale mîniei divine. Totdeauna a fost si totdeauna va fi asa, oriunde ar trai copiii lui Dumnezeu pe fata pamîntului. Mai întîi, biserica lui Iisus ca lumina a lumii, apoi persecutiile lumii asupra bisericii, dupa aceea biserica si lumea se descopar ca unelte ale lui Christos si respectiv Satana. Inainte de orice pedeapsa trebuie sa rasune trîmbita avertizatoare a cerului. Totdeauna si oriunde oamenii refuza cu îndaratnicie, cu dîrzenie, pocainta, nu mai este nimic altceva de facut pentru Dumnezeu decît sa-Si reverse potirele mîniei Sale. Satana si cei ce-L slujesc adeseori apar a iesi biruitori în lupta lor împotriva lui Iisus si împotriva bisericii si cauzei sale, dar în realitate ei vor fi definitiv înfrînti.
Vedeti cît de unitara este Apocalipsa în dezvoltarea principiilor pe care le expune, atitudinea si purtarea oamenilor cu Dumnezeu cît si atitudinea si principiile guvernarii lui Dumnezeu cu oamenii? Si cît de simpla si de profunda apare astfel istoria neamului omenesc în desfasurarea ei. Apocalipsa, alaturi de cartea profetului Daniel sînt singurele carti care ne descopera adevarata filozofie a istoriei si ne învata cum sa interpretam stirile pe care le citim astazi în ziare sau le culegem pe calea undelor radio. Ea ne învata cum sa studiem manualele de istorie. Niciodata în istorie nu vom gasi vreo schimbare în ordinea dupa care cerul lucreaza. Mai întîi trîmbitele avertizarilor lui Dumnezeu si pe urma potirele mîniei Sale. Trîmbitele rasuna, ca numai dupa aceea mînia Sa sa se reverse. In judecata finala a pamîntului, mai mult decît oricînd vreodata în istoria omenirii, paharul mîniei va fi golit pîna la ultima picatura de aceia care nu au vrut sa se pocaiasca. Astfel, în caderea Babilonului este inclusa caderea tuturor împaratiilor lumii atunci cînd le-a venit vremea sa fie zguduite; si aceasta prabusire a Babilonului va avea loc atunci cînd Domnul Iisus va veni ca sa judece lumea. Prima data cînd El a venit, a venit ca sa fie Mielul lui Dumnezeu, dar la a doua Sa venire va veni ca un leu, Leul din semintia lui Iuda. In mod divin concepute, tablourile, sau subîmpartirile Apocalipsei sînt în deplina sincronizare atît cu caracterul lui Dumnezeu, cît si cu programul Sau de lucru, cu orarul istoriei asa cum îl vede El. Desi subîmpartirile cartii se deplaseaza în mod paralel unele fata de altele, între cele doua limite cuprinse între prima si cea de a doua venire a Domnului Christos, totusi trebuie sa observam un fapt foarte important si anume acela al
|
|
accentuarii, al progresului în care istoria se desfasoara. Cu cît ne apropiem mai mult de sfârsitul cartii Apocalipsei, cu atît mai mult atentia noastra este atrasa de caracterul solemn si grav al judecatilor lui Dumnezeu. Aceste sapte subîmpartiri de care am amintit mai sus merg ascendent în intensitate în desfasurarea lor pîna la punctul maxim cînd nimic si nimeni nu mai poate retine mîna lui Dumnezeu ca sa nu reverse asupra lumii nepocaite paharul mîniei Sale. Cu alte cuvinte, în prima subîmpartire, Dumnezeu anunta Evanghelia Sa prin biserica. In capitolele celei de a doua subîmpartiri judecata divina este nu numai anuntata ci si simtita, desigur într-o mica masura. In prima jumatate a cartii gasim numai anuntarea judecatilor, numai conturarea lor ca posibilitate, pentru ca imediat ce intram în studiul celei de a doua parti sa sesizam imediat schimbarea. In aceasta parte importanta gasim mai întîi o descriere clara, precisa a judecatilor divine, apoi vedem cum mînia lui Dumnezeu se revarsa, ca în final, dezbracate de simbolismul lor de pîna atunci, cuvintele ultimelor capitole sa zugraveasca în tot dramatismul lor atît nimicirea totala, definitiva a celor rai împreuna cu Satana, iar pe de alta parte fericirea si vesnica slava cu care cei mîntuiti vor fi încoronati. Atunci tot universul, în ovatii si aclamatii de uimire si bucurie îsi va îndrepta privirea spre Iisus, Cuvîntul lui Dumnezeu, pe ale Carui haine se va putea citi numele suprem de Domn al Domnilor si Imparat al împaratilor.
Mi-aduc aminte ca în urma cu aproape 10 ani, cînd ma aflam în lagarul de refugiati din Austria, într-una din zile am putut vedea pe peretii cladirilor din Viena, pe niste panouri uriase reclama filmului american al lui Francis Capola, „Apocalipse now„, si tot atunci am vazut pe ecranul TV numai cîteva secvente din acel film. Intr-una din scenele sîngeroase, oribile care erau din abundenta în acel film, un curier militar aparu deodata în prima linie de lupta si privind la haosul care se dezlantuise în jurul sau pune în chip simbolic o întrebare care cred ca era chiar mesajul acelui film: „Cine conduce aici? Cine este comandantul?” Si nimeni n-a dat raspuns la întrebarea acelui curier. Multi oameni astazi, privind la haosul din lumea noastra, la raul care s-a întins sub toate formele si la toate straturile societatii, stau pe gînduri si se întreaba daca mai este cineva la cîrma acestui univers. Solia cartii apostolului Ioan da un raspuns foarte clar: Da, este Dumnezeu. Adeseori nici ochii nostri nu-L zaresc pe Suveranul universului. Uneori, cînd vedem ca mai toate rele din lume, imoralitatea, minciuna, frauda, egoismul, dorinta de o viata usoara se gasesc în viata bisericilor, în viata membrilor si ce e mai tragic si a conducatorilor, multi credinciosi sinceri si tematori de Dumnezeu se întreaba: „Oare, mai este Iisus la cîrma bisericii Sale? Oare nu a lasat El cîrma bisericii pe mîna oamenilor din fruntea ei?” O, nu. El este Cel ce conduce lumea. El este Cel ce a fost vazut de apostolul Ioan umblînd prin mijlocul celor sapte sfesnice, prin mijlocul celor sapte biserici asa cum ne spune prima vedenie din Apocalipsa. El este înca acolo între cele sapte sfesnice.
Atunci, în ziua finala a revarsarii judecatilor divine, cînd cei nemîntuiti vor sta sub torentele dezlantuite ale mîniei lui Dumnezeu, atunci multi îsi vor da seama ca tronul universului nu a fost niciodata vacant, niciodata nu a fost lipsit de putere si niciodata nu a fost în defensiva.
In prelegerea urmatoare doresc sa pasim împreuna în lumea fascinanta a tablourilor profetice ale cartii Apocalipsei. Aici, în aceasta carte, totul este miscare, totul este o continua degajare de energie, continua schimbare de decor, mereu si mereu noi detalii care uneori îti taie rasuflarea. Privesti un tablou, te gîndesti la el, cauti sa-l memorezi si sa-i patrunzi întelesul, ca imediat alt tablou apare si mereu altul si altul. Daca chiar doriti sa întelegeti cartea, asezati-va înaintea ei ca în fata unui ecran si imaginati-va ca o priviti ca pe un film care se deruleaza. Sînteti gata? Atunci sa pornim filmul.
Prima imagine:  sapte sfesnice de aur. Tacere. Se pare ca atît se cuprinde în aceasta scena. Dar, undeva în mijlocul lor este miscare, Cineva umbla printre ele. Este un chip ca al unui barbat care poarta niste vesminte lungi si încins cu un brîu de aur. Parul îi este alb ca neaua iar ochii Lui stralucesc ca para focului. în mîna Sa dreapta tine sapte stele si din gura Lui iese o sabie ascutita. Scena se schimba deodata si ochii nostri vad acum un tron învaluit într-un curcubeu de slava si lumina. Din tron ies flacari de lumina, tunete si zvonuri de glasuri. în mîna dreapta a Celui ce sedea pe tron era o carte sigilata cu sapte peceti.  Acum se apropie Cineva de tron. Cine este? Un miel. Si Mielul ia cartea ca un sul în mîna si în momentul acela toate fapturile vii si cei 24 de batrîni din jurul tronului se prosterna în fata Mielului. Fiecare are în mîna o harpa si potire de aur pline cu tamîie. Dar ascultati. Acum ei intoneaza un cîntec nou. Si pe masura ce aceasta muzica celesta se stinge în ecouri care se multiplica în tot universul vedem în zare  cum apar patru cai, unul alb, altul rosu, apoi negru si galben. Priviti si patru calareti. Pe masura ce caii dispar unul cîte unul, cu calaretii lor în pulberea orizontului, vedem cum oamenii se macelaresc între ei, altii mor de foame,  iar altii sînt aruncati la fiare. Apoi vedem, asa cum numai într-o vedenia am putea vedea si auzi, cum sufletele celor morti strigau cu glas tare de sub altar. Dar iata, soarele se întuneca, luna devine sîngerie si stelele cerului cad la pamînt. Cerul este facut sul ca o carte, muntii si insulele marii îsi parasesc locurile lor de milenii.  Iar oamenii, oamenii din toate straturile societatii, împarati, demnitari, comandanti de osti, oameni puternici si influenti, oameni slobozi si robi deopotriva, se ascund în pesteri si în stîncile muntilor. Si tabloul se schimba din nou. Acum sînt vazuti patru îngeri, patru îngeri care tin în frîu vînturile ca sa nu se vatame nimic de pe pamînt, caci trebuie acum sa aiba loc o lucrare de sigilare. Si iata ca 144.000 sînt sigilati. Si scena se schimba din nou. Privirea noastra acum  încearca sa cuprinda o gloata imensa, pe care nimeni nu poate sa o numere, adunata din orice colt: de pe pamînt si avînd fiecare în mîna ramuri de finic. Ce fac acestia? Ei striga în gura mare: Mîntuirea este a Dumnezeului nostru care sade pe scaunul de domnie si a Mielului. Si scena se schimba iar. Acum vedem sapte îngeri sunînd din trimbitele lor. Un alt înger arunca asupra pamîntului cadelnita sa plina de tamîie aprinsa. Si ochii nostri vad acum fulgere, tunete, cutremur de pamînt, si o zarva de glasuri. Si tot asa am putea continua tablou dupa tablou si scena dupa scena pîna la încheierea cartii. Dar, de ce am mai continua? Sînt sigur ca ati prins ideea. întreaga carte este o succesiune de scene în miscare, de simboluri care sînt în plina desfasurare, de tablouri care vin pentru a ceda locul altora. Si ca un intermeto între toate acestea auzim mereu fulgere, tunete, glasuri, cîntari de lauda, coruri îngeresti. Parca totul este un film care se deruleaza la porunca unor comenzi mai presus de orice interventie omeneasca. Dar ce înseamna toate acestea? Cum le-am putea întelege si interpreta? Ramîne ca sa dam la aceste doua întrebari raspuns în prelegerea urmatoare. Pîna atunci ma bucur la gîndul ca veti continua sa va pastrati în atmosfera Apocalipsei în razele de lumina pe care aceasta carte le poate lasa si în inima dumneavoastra. De aceea rugaciunea mea pentru fiecare dintre dumneavoastra care v-ati luat timp si ati lasat totul ca sa urmariti aceasta prelegere, cît si pentru mine este: „Doamne, deschide-ne ochii ca sa Te descoperim în cuvintele cartii Tale. Deschide-ne inima ca sa Te primim. Deschide-ne bratele ca sa ne dezlipim de lumea aceasta si sa ne prindem tare de bratul Tau ocrotitor. Ajuta-ne sa raspundem din toata inima apelurilor dragostei Tale si fa ca niciunul dintre aceia care au pregatit sau au urmarit aceste prelegeri sa nu se gaseasca între cei ce vor cauta scapare la munti si la pesteri. Ajuta-ne sa fim ai Tai si gata pentru ziua înfricosata dar mult asteptata de copiii Tai. îti multumim pentru ca în îndurarea Ta Tu ai ascultat si aceasta rugaciune în numele Domnului nostru Iisus Christos, amin”.
|
|