Apocalipsa si Daniel

2.Sistemul preterist (totul s-a întâmplat în trecut)
Preteriștii văd realizarea profețiilor în timpul când au fost scrise, sau la scurt timp după aceea și chiar înainte de a fi scrise. Astfel principala putere nelegiută din Daniel ar fi Antioh "Epifanes", iar cea din Apoc.13 ar fi Nero. Acest sistem care este la modă în teologia liberală își are rădăcinile în critica anticreștină a filozofului pagân Porfirius din Tyr (sec.III î.e.n.). În sec.XVI sistemul acesta a fost reînviat de către iezuitul spaniol Alcazar, ca o armă a Contrareformei. Astazi el se oferă ca fiind o solutie raționalistă, criticistă și cu cât mai puțină credință în înțelegerea profețiilor și în aprecierea posibilității lui Dumnezeu de a cunoaște viitorul. De regulă însă, cercetarea științifică a textului biblic este mai riguroasă și mai dezvoltată în cadrul direcției liberale. Greșala lor este că așează rațiunea mai presus de revelație și nu mai lasă loc credinței.

3.Sistemul fiuturist (viitorist)
Fiuturiștii, în opoziție cu preteriștii, văd împlinirea celor mai multe și mai importante profeții într-un viitor care precedă imediat sfârșitul. Astfel cele 10 coarne și cornul Antichrist din Daniel cap.7 încă n-au apărut, de asemenea cornul din Daniel cap.8 este o putere viitoare, ca și fiarele în Apocalipsa, pe care ei o văd împlinindu-se cu totul în viitor, începând cu cap.4. Unele din vederile fiuturiste sunt împrumutate de la câțiva părinți din sec.II. Dar adevărata bază și structură a sistemului au fost realizate de iezuitul spaniol Francisco Ribera în sec.XVI, de asemenea ca o armă contra Reformei protestante. Din nefericire, sistemul acesta a fost adoptat în cadrul redeșteptărilor profetice din Irlanda și Britania, în sec.XIX.

Istoria răpirii secrete a Bisericii, înainte de "marea strâmtorare", a apărut printr-o profetizare însoțită de vorbire în "limbi", în cadrul mișcării lui Eduard Irving (adept al concepției lui Lacunza). Ea a fost preluată de aici de către John Nelson Darby, întemeietorul mișcării Frații de la Plymouth cunoscuți în România sub numele de Creștini după Evanghelie (evangheliști), dintre care făcuse parte și faimosul George Muller ("părintele orfanilor"). Acest sistem apare deseori în legătură cu dispensaționalismul, o doctrina care împarte istoria mântuirii în perioade distincte, predestinate, în care condițiile mântuirii sunt diferite. Dar nu toți "evangheliștii" sunt fiuturisti. Cel mai mare teolog al lor, F.F.Bruce nu este fiuturist. ªi nu toti fiuturistii sunt dispensaționaliști;unul dintre ei, Dr.G.E.Ladd vede dispensaționalismul ca pe o "țesătură de aberații", așa cum în secolul trecut, marele teolog Samuel Prideaux-Tregelles, colegul lui Darby, numise dispensaționalismul "culmea nonsensului speculativ". Acest sistem de interpretare este foarte răspândit în special printre fundamentaliștii evanghelici (baptiști, evangheliști, pentecostali etc.) și este expus în lucrări de largă circulație, cum este Biblia Scoffield și alte Biblii cu explicații (vezi Temele din versiunea Cornilescu revizuită – GBV "cu triunghi".

Ca majoritatea fundamentaliștilor, fiuturistii sunt mai puțin legați de exegeza teologică riguroasă, de cercetarea științifică, critică a textului biblic. Ei lasă mai puțin loc rațiunii și mai mult loc imaginației. Dar un aspect lăudabil este că favorizează credința. Ei sunt printre puținii care mai cred în Revenirea lui Iisus și sfârșitul acestei lumi.

4.Sistemul istoricist (sau protestant tradițional)
Interpreții istoriciști văd în profeții o previziune a evenimentelor majore prin care trebuie să treacă Biserica, ceea ce dă sens istoriei. Este evident că intenția lui Dumnezeu a fost ca profeția să fie o lumină călăuzitoare pe calea Bisericii (Daniel 2:29, 2 Pentru 1:19; Apoc.1:1,19; 4:1).Majoritatea interpreților vechi, de la părinții Bisericii și până la valdenzii și wiclefiții medievali ( și de la rabinii evrei până la reformatori) au fost istoriciști. Toți protestanții au susținut poziția aceasta până la apariția redesteptărilor adventiste din sec.XIX. După aceste evenimente, sistemul tradițional a fost abandonat, în general, fiind moștenit aproape numai de către adventiști. Cu multe contorsiuni și specialități, sistemul mai este păstrat și de "martorii lui Iehova" care au unele rădăcini millerite, și există chiar comentatori protestanți care îl proclama cu o oarecare îndrăzneală ( vezi "Manualul biblic" al lui Halley, care circula printre baptiști în traducerea lui Doru Motz).

Istoriciștii pot fi recunoscuți dupa principiul "zi – an" și după identificarea adversarilor Bisericii cu papalitatea, islamul, ateismul și alte forțe istorice. Dar nu toti istoriciștii înțeleg la fel profețiile, nici chiar pe acelea care sunt considerate împlinite.

Caracteristicile sistemului istoricist sunt descoperirea și acumularea treptată a adevărului profetic în mersul Bisericii. De aceea pot apărea și conflicte între poziții noi și poziții mai vechi cu privire la puncte care nu au fost total înțelese, sau cu privire la care n-a existat o înțelegere unanimă. Studiul aprofundat, însoțit de rugăciune, și sărat cu suficientă prudență și toleranță, este necesar oricărui cercetator al profețiilor biblice.

Este nevoie totuși de multă prudență și bun simț, deoarece adesea chiar cunoscătorii limbilor clasice ale Bibliei nu sunt de acord între ei. Când cuvintele pot avea înțelesuri diferite, spiritul critic slăbește adesea, în favoarea interpretării preferate. În plus, cunoașterea superficială se pare că este mai dăunatoare decât ignoranța, atunci când este însoțită de prejudecată sau de orgoliul propriei opinii.

Aplicarea principiului lingvistic este important și pentru faptul că în unele cazuri textul original este deosebit de dificil, poate chiar mutilat (de ex.Daniel 8:12) și nu este corect a construi interpretări pe asemenea pasaje. Din fericire, asemenea cazuri nu sunt prea frecvente.

2. Principiul structurii literare. "Împarte drept!"
Este obligatoriu să respectam logica literară ( gramaticală, contextuală) a ideii pe care o studiem. Autorul a expus profeția într-o anumită structură literară care trebuie studiată. Observați și logica scrierii seriilor, viziunilor și scenelor profetice. Există desfășurări cronologice, dar și reveniri, nimic nefiind întâmplător. Unii comentatori au descoperit că anumite porțiuni sunt construite în stilul chiastic (încrucișat) al poeziei ebraice. O clarificare a structurii literare ne ajută să pătrundem mai bine în gândirea și înțelegerea rolului biblic, ceea ce este de primă importanță.

3. Stabilirea naturii limbajului. "Propriu sau figurat?"
În aceste profeții, limbajul propriu este combinat cu cel figurat. Trebuie să fim siguri dacă o anumita expresie cere interpretare literară sau simbolică (spirituală). În viziuni predomină simbolurile, în explicarea lor imediată predomină vorbirea obișnuită. În orice situație în care sensul obișnuit este natural (rațional) și în armonie cu toate exigențele interpretării și cu învățătura generală a Bibliei, vom alege sensul propriu. În caz contrar, trebuie căutat un sens figurat. Deseori se greșește inversând cazurile. (De exemplu, unii cred că "Fiul Omului" din Dan.7 ar fi o personificare a sfinților, iar cele 1335 zile ar însemna exact 3 ani, 7 luni și 15 zile… Pe de altă parte, căderea de stele din Apoc.6 ar reprezenta Revoluția Franceza , iar cei doi martori din Apoc.11 ar fi Ilie si Enoh. Semnul fiarei ar fi un semn concret pe frunte sau pe mâna, iar cei 144.000 ar fi evrei… etc). Referitor la acest principiu subliniem că toate duratele de timp din Daniel și Apocalipsa exprimate într-un limbaj neobișnuit și referitoare la puteri mondiale de lungă durată, trebuie înțelese potrivit principiului "zi-an" stabilit în Ezechiel 4:1-9 și verificat în Daniel 9:24-27.

4. Logica limbajului figurat. "Simbolurile striga!"
Rolul simbolurilor și expresiilor criptice este de a descoperi și a acoperi, în același timp, sensul istoric sau religios al profeției. Simbolurile sunt frapante și elocvente, având în ele însele cheile interpretării. De aceea este necesar să facem observații corecte, după ce am stabilit că limbajul este figurat. Să lăsăm simbolurile să ne spună tot ce au de spus, dar să nu cerem de la ele perfecțiuni care nu stau în natura lor. De aceea a și fost necesară prezentarea viitorului sub diferite simboluri. Este posibil ca un simbol să nu aiba întotdeauna același sens (De exemplu, în Daniel 8 stelele sunt "poporul sfinților", pe când în Apoc. 12 sunt îngerii căzuți; chiar dacă poate exista o corespondență, nu este obligatorie o aplicare uniformă dacă există alte evidențe mai puternice. În multe cazuri simbolurile sunt mai elocvente decât cuvintele.)

5. Principiul explicației inspirate. "Ce spune îngerul?"
Cercetatorul trebuie să se orienteze în primul rând după explicația sumară pe care o dă autorul însuși, îngerul interpret sau un alt personaj cu autoritate prezent în viziunea profetică. Aceasta explicație însă, nu este decât o îndrumare. Adesea ea nu este lipsită de limbaj figurat și necesită interpretare. Mai degrabă ea ne arată pe ce cale să mergem ca să descoperim singuri adevărul. Un indiciu deosebit de important aici este corespondența dintre ceea ce vede și ceea ce aude profetul. Una explică pe cealaltă. Exemplu: am vazut – Apoc.14:1, am auzit – v.2-3, am înțeles – v.4-5.

6. Observarea cadrului istoric al revelației. "În ce împrejurări?"
În Daniel, cadrul istoric este conflictul dintre Ierusalim și Babilon, distrugerea Templului, exilul, restaurarea. În Apocalipsa, cadrul istoric este conflictul dintre Biserică și Roma, dintre adevarații iudei (creștini credincioși), cetățenii Ierusalimului ceresc, și "Babilonul" erei creștine. Analiza cadrului istoric poate arunca lumină asupra descoperirilor, constituind o cheie a interpretării.

7. Principiul corespondențelor inter-apocaliptice. "Compară viziunile!"
Daniel și Ioan descriu viziuni care constituie serii paralele, fiecare serie prezentând adesea o altă dimensiune a aceleiași istorii. Se pot stabili astfel de corespondențe, dar nu în mod rigid. (De exemplu, dacă pecețile din Apocalipsa sunt paralele cu cele 7 biserici și dacă pecetea întâi corespunde bisericii Efes, nu înseamnă că, în mod automat, scenele deschise la ruperea peceții a șasea corespund bisericii Filadelfia, iar cele de la pecetea a șaptea sunt concomitente cu perioada bisericii Laodiceea). Se poate stabili o corespondență în cadrul viziunilor lui Daniel, în mod separat, și în Apocalipsa, în mod separat. Dar putem stabili numeroase corespondențe între Daniel și Apocalipsa.

8. Principiul armoniei biblice. "Ce mai zice Biblia?"
Biblia înseamnă mulți profeți, dar un singur Spirit. Prin urmare, Biblia trebuie lăsată să fie propriul ei interpret, dacă vrem ca Spiritul profeților să-i învețe ceva și pe "fii lor". Multe simboluri și expresii figurate apocaliptice, care nu sunt explicate imediat, îsi au totuși în altă parte a Bibliei cheia interpretării lor. Astfel, un cercetător al profețiilor este obligat să devină un cercetător al întregii Biblii, dacă vrea să cunoască adevărul. Dar principiul acesta trebuie aplicat cu destulă grijă. Caii din cartea lui Zaharia nu devin în mod automat explicația celor din cartea Apoc. 6; apa simbolizează uneori binecuvântarea divină, o învațătură poate, alteori înseamnă popoare sau oștiri. Cercetătorul trebuie să se întrebe dacă e vorba de apa de baut, sau de o apă care inundă ( ca râul vărsat de balaur în Apoc.12). Deasemenea, toate interpretările și concluziile trebuie să fie în armonie doctrinală cu întreaga descoperire divină. Principiul armoniei biblice și al unității de doctrină a tuturor profeților ( ca autori ai Bibliei) nu poate fi niciodată prea mult accentuat. Multe erezii clasice și moderne au aparut din nerespectarea acestui principiu elementar.

9. Principiul probei istorice. "Cum s-a împlinit?"
Profețiile împlinite, pot fi declarate numai dacă sunt riguros probate de istorie. Sentința istoriei este definitivă. Ea poate fixa dogmatic o anumită interpretare care a precedat evenimentul. Ignoranța în materie de istorie sau tratarea superficială a datelor istorice cunoscute crează interpretări fantastice. Mai mult, aplicarea corectă a profețiilor împlinite în istorie, oferă chei de interpretare ale celor încă neîmplinite. Înainte de toate, trebuie cunoscută istoria biblică, ea fiind baza și izvorul istoriei universale. Tot ea indică sensul și filozofia istoriei.